Papalitatea

[catalin2]

Bilocatia este o minune care, asa cum spune si BC, inseamna prezenta simultana a unei persoane in doua sau mai multe locuri. Translatia sau teleportarea inseamna parcurgerea unei distante intr-un interval mai scurt de timp decat unul normal, nu insemana neaparat disparitia dintr-un loc si aparitia imediat, intr-o secunda in alt loc. Cum vedem in descrierea fenomenului de exemplu aici http://en.wikipedia.org/wiki/Bilocation este prezenta minunea doar la sfinti catolici si in rest in samanism, paganism, ocultism, hinduism, budism, spiritism, teosofie, New-age, etc. Adica in acele religii si conceptii care au panteismul la baza, adica prezenta divinitatii lucrurile create.
Un singur sfant din primul mileniu este mentionat, Sf. Ambrozie al Milanului. Despre acesta am vorbit si pe forumul catolic, e acest episod din viata sfantului:
"Văzînd Ambrozie că nu poate nicidecum scăpa de cererea poporului, a gîndit să fugă. Deci noaptea, tăinuindu-se de toţi, a ieşit din cetate şi i se părea că merge la cetatea ce se numea Tichin, şi că este pe cale departe; dar făcîndu-se ziuă, s-a aflat în poarta cetăţii Mediolanului."
Cum se poate observa nu e vorba de bilocatie, cel mult de translatie. Nu era si langa Tichin si la poarta Mediolanului ca sa fie bilocatie.

Explicatia catolica este ca la fel cum la Euharistie avem Trupul si Sangele in mai multe locuri, la fel si acele persoane pot fi in mai multe locuri. Singura problema e ca Hristos este Dumnezeu Fiul si are aceasta proprietate divina, de a putea fi prezent simultan in mai multe locuri. Aceasta propietate doar Dumnezeu o are. Vedem cum apare aici conceptia panteista, acele persoane avand proprietatile divinitatii.

[Eugen7]

Conciliul I Vatican

Conciliul I Vatican a fost convocat de papa Pius IX (1846-1878) la 8 decembrie 1869.
Au răspuns chemării în jur de 700 de episcopi, dintre care 200 erau din afara Europei. Au fost discutate chestiuni legate de disciplina bisericeascü, reforma clerului inferior şi a monahismului, reorganizarea şcolilor, problema misiunilor.

La 1 martie 1870, papa Pius IX a înscris pe ordinea de zi a sinodului, cea mai delicată problemă care ruma a fi discutată, anume chestiunea primatului şi infailibilităţii papale. Între timp în Apusul Europei apăruseră o serie de proteste împotriva acestei intenţii a papei, cunoscută deja în unele medii catolice. Renumitul istoric bisericesc Ignaţiu Döllinger de la München a publicat, sub pseudonimul Janus, lucrarea Papa şi Conciliul în care arată netemeinicia acestei dogme.

S-au făcut o serie întreagă de presiuni asupra sinodalilor să accepte dogma primatului apapal şi a infailibilităţii papale. În cele din urmă, aceasta a fost votată de 535 de episcopi şi proclamată prin enciclica Pastor Aeternus din 18 iulie 1870.

Din cauza împrejurărilor politice (războiul franco-german şi presiunile naţionaliştilor italieni care sub conducerea lui Garibaldi au intrat, la 20 seoptembrie 1870 în Roma, declarând statul papal ca fiind anexat la regatul Italiei), papa Pius IX a declarat închise lucrările sinodului. Puterea lumească a papei a dispărut, în schimb prin dogma primatului
apapal şi a infailibilităţii papale şi-a sporit puterea spirituală.

După încheierea sinodului, o serie de episcopi şi teologi din Germania, Austria, Elveţia, Olanda, Anglia şi America, s-au despărţit de Biserica Romano-Catolică şi au format în 1871, Biserica Vechilor Catolici. Ei s-au unit cu Biserica de la Utrecht din Olanda, numită a janseniştilor. Noua Biserică avea ca autoritate supremă sinodul, a introdus împărtăşirea sub ambele forme (pâine şi vin), a suprimat celibatul.

Multă vreme a existat o apropiere deosebită a acestei Biserici de Biserica Ortodoxă. Relaţiile s-au răcit brusc în momentul în care unele Biserici Vechi Catolice au introdus hirotonia femeii.

[Eugen7]

Concliliul II Vatican (1962-1965)

Papa Ioan XXIII a deschis conciliul Vatican II la 11 octombrie 1962, fiind prezenţi 2500 de episcopi. Sinodul a durat până la data de 7 decembrie 1965 când a fost închis de papa Paul VI. Au participat 2500 de episcopi. Sinodul a avut patru sesiuni, fiecare discutând diferite probleme, după cum urmează:

- sesiunea I: probleme de natură liturgică, admiţându-se posibilitatea spvârşirii slujbelor în limbile naţionale. De asemenea s-a discutat despre izvoarele revelaţiei şi mijloacele de comunicare socială;

- sesiunile II-III: chestiuni legate de Biserică: relaţia Bisericii Catolice cu ecumenismul, cu Bisericile orientale catolice etc. De asemenea a fost emis un document cu numele De ecclesia în care se stabilea raportul dintre autoritatea colegiului episcopilor şi autoritatea papală. Pontiful roman este definit ca şi principiu şi temelie a unităţii episcopilor şi credincioşilor. Fără aprobarea papei, colegiul episcopilor nu poate aproba nimic, nici nu poate modifica vreo hotărţre dată de papa. Hotărârile luate de papa de la sine, fără consensul Bisericii, se numesc ireformabile şi luate sub asistenţa Duhului Sfânt, prin urmare ele nu pot fi contestate de coelgiul episcopilor.

- sesiunea IV: s-a discutat libertatea religioasă, colegialitatea, organizarea conferinţelor episcopale, a seminariilor teologice, educaţia religioasă, apostolatul laicilor, relaţia cu alte religii etc.

La 7 decembrie 1965 a fost citită, atât în catedrala Sfântul Petru din Roma, cât şi în catedrala Sfântul Gheorghe din Constantinopol, o declaraţie comună prin care erau ridicate anatemele din 16 şi 20 iulie 1054 pronunţate de cardinalul Humbert, în numele papei Leon IX asupra Bisericii Ortodoxe şi cea pronunţată de patriarhul Mihail Cerularie asupra Bisericii Apusului. Acest eveniment era rezultatul unor serii de discuţii între Biseria Ortodoxă şi Biserica Romano-Catolică.