Se poate tine "post partial?"

[AlinB]

În prealabil postat de fallen

Si inca ceva, va rog.
Nu va grabiti sa ii judecati pe ai mei, ca s-ar putea pana la urma tot eu sa fiu cea vinovata. Pentru ca, amintindu-mi de copilaria mea, mereu am avut tendinte "obsesive " legate de anumjite actiuni sau persoane, pe care ai mei au incercat, cum s-au priceput, sa le opreasca. (ei nefiind desigur specialisti in psihologie infantila). Adica, eu cand imi doream ceva (de exemplu : sa merg la strand sau stiu eu undeva, la munte etc) deveneam foarte inversunata si aveam impresia ca s-ar putea ca ceva sau cineva sa imi stea in cale si ma panicam (mi-era frica sa nu se rasgandeasca ai mei, sa nu se strice vremea, sa nu ma imbolnavesc, etc) si atunci deveneam "defensiva" fara motiv, ceea ce de cele mai multe ori pe parinti ii irita si incepeau sa ma ameninte ca nu mai megem nicaieri, ceea ce imi amplifica si mai mult panica.
Apoi, cand m-am facut mare, am avut oarecum aceeasi atitudine si fata de baieti (ma temeam ca ai mei n-or sa fie de acord cu relatia, etc) fapt care crea o oarecare tensiune pe ambele planuri (si in familie, si in "relatie"). La un moment dat am crezut ca am depasit momentul, dar iata ca, fiind implicata in acesta relatie de peste 4 ani (pe care parintii au acceptat-o fara probleme), mi-au revenit "problemele" din copilarie. Adica m-am inversunat atat de tare sa merg la biserica (mi-am pus atatea sperante ca imi voi regasi increderea in Dumnezeu si in mine insami) incat am inceput sa ma tem sa nu devin "dependenta" si la un moment dat sa nu mai pot merge din motive obiective sau subiective si sa se intample ceva nasol. Iar una dintre piedicile care pareau sa imi stea in cale parea sa fie chiar el, iar tendinta mea naturala a fost sa incerc sa-l "combat". Nu stiu ce am facut sau ce-am zis, si cum a perceput-o el, ca pana la urma l-am enervat atat de rau ca practic l-am "intors" impotriva bisericii (la inceput si el a fost de acord sa merg, crezand ca imi va face bine, dar ulterior a constatat o schimbare in rau a starii mele de spirit). Poate nu e neaparat vorba de rea-vointa nici la mine, nici la ai mei nici la el, ci doar de nepricere in abordarea problemelor celuilalt.
Dupa ce "conflictul" pare sa se fi incheiat (sa fi luat o pauza), imi dau seama ca increderea mea in Dumnezeu nu ar trebui sa se "intareasca" sau sa "slabeasca " direct proportional cu frecventa participarii la slujbe, ci ar trebui sa ramana constanta, indiferent ce s-ar intampla, sa se "inradacineze" in sufletul meu. Poate ca asta a vrut sa-mi arate Dumnezeu.
Faca-se voia Lui !

Pai nu inteleg cum a inteles el sa rezolve problema pe care o aveti, stiind ca standu-va impotriva nu face decat sa va mareasca anxietatea, va sta impotriva?

Stiind ca problema dvs. vine dintr-o incertitudine, in loc sa va creeze certitudini (ca nu o sa va stea impotriva cu Biserica), v-a dat dovezi pentru a va indreptati incertitudinile si de aici starea de angoasa? (va sta sistematic in cale vizavi de relatia cu Biserica)

Credinta autentica in Dumnezeu nu se poate intretine si pastra fara participarea la viata bisericii: slujbe, post, Sf. Taine.

Aveti e drept de lucru la personalitatea dvs. mai ales ca aveti o varsta si discernamant, incepeti sa intelegeti anumite lucruri, etc.

Dar nu vad ca cei din jur sa va ajute intr-un fel ci dimpotriva, fac exact ce faceau parintii cand erati mica, daca vedeau ca va crizati, va dadeau si mai multe motive pentru angoasa si crize ( "nu mai mergem nicaieri!").

Rezolvati problema concubinajului si alte lucruri se vor rezolva de la sine.

Ceea ce faceti acum este fundamental gresit, indiferent de frecventa actului sexual, nu doar fata de Dumnezeu si legile Lui ci chiar fata de persoana dvs. si consecintele nefaste ale acestui gen de relatie le veti suporta in primul rand dvs.
Nu va mai cautati scuze de nici un fel, dracul e mare teolog, dar dati mai multa credibilitate lui Dumnezeu, ceea El ne cere este mai mult decat clar si nu exista scuze iar daca gresim, platim si inca mai mult decat socotim.

Daca veti continua acest compromis, nu veti ajunge nicaieri, problemele se vor inmulti si sa fereasca Dumnezeu unde se poate ajunge..

[glykys]

Alin are dreptate: trebuie rezolvata urgent de tot problema concubinajului.
Draga Fallen, in viata nu e bine sa fii dependenta de nimeni, nici afectiv, nici material, nici sexual! Lasa-l in plata Domnului, ca de patru ani traiti in pacat si acum ai ajuns ca nici in biserica sa nu poti intra sa te rogi. Asta e viata? Asta e libertate? pentru ce? Pentru cativa banuti in plus si pentru iluzia ca aveti o familie? Tu sa fii sclava lui si sa iti sacrifici mantuirea, cand sunt in lume atatia si atatia barbati? Cati ani crezi ca mai stai pana cand ii vine mintea la cap? Patru ani de zile nu au fost suficienti? Iti risipesti tineretea langa un barbat care nu te respecta si care nu stie ce vrea de la viata lui, caruia ii gatesti si ii speli si el, ins chimb, nu binevoieste sa te lase nici trei ore duminica sa faci ce vrei?

Sa citesti pe forum ce scrie Anna 21, despre socrii ei, cum aproba concunbinajul dintre fiul lor si vesnica lui prietena si cum o constrang sa nu isi ia serviciu, ca sa aiba grija de fiul lor, desi ei nu sunt casatoriti si nici nu vor fi.

Acum vad ca ii si gatesti si ii faci curat, chiar si duminica... Pff, dar ce, tu esti servitoarea lui, n-am inteles? Tu stii ca unele fete nu sunt lasate sa faca nimic la casa mamei /bunicii ? Si cum,apoi sa intri sluga la unul cu care nu esti maritata? Pleaca si nu te uita inapoi!

MAI FETELOR, NU MAI FITI PROASTE!

Sa nu te superi pe mine, dar asta e adevarul. Nu e asta voia Domnului, prin ce treci tu. Cum sa fie voia Domnului, sa traiesti in pacat?! El vrea ca pacatosul sa se intoarca si sa fie viu, dar nu obliga pe nimeni. Asta e voia ta, care te agati de orice pretexte si te minti pe tine, pentru ca nu poti sa traiesti fara el.