Banii si Biserica

În prealabil postat de Liviu33

Atunci credinciosii il cauta pe preot iar acesta are credinciosi. Dar astfel incepe lupta intre preoti care i-a furat credinciosii cui. Eu de exemplu nu-l plac pe preotul in al carui sector locuiesc. Nici biserica de care apartin nu-mi place.

Şi eu, ca orice om, am preferinţe pentru anumiţi preoţi. Însă nu apelez la ei decât pentru sfaturi duhovniceşti şi spovedanie sau îi frecventez pentru a le auzi predicile. Însă pentru celelalte nevoi apelez la preotul de parohie, întrucât consider că, chiar dacă îmi place mai puţin, nu trebuie să ignor harul sfinţitor pe care îl are. Pe de altă parte, la preoţii şi duhovnicii buni aleargă multă lume şi ei sunt suprasolicitaţi. Nu fac nici ei faţă.

Cât priveşte bunăstarea materială a lor, care trebuie să fie o consecinţă a vredniciei, în vremurile mai vechi aşa era. Părintele Galeriu a fost întrebat cum a supravieţuit - el şi familia - în anii de după război, cu foametea şi apoi cu arestarea Părintelui. A răspuns că dacă eşti vrednic oamenii te ţin în palmă; îşi rup ei de la gură ca să dea preotului.

Cred că aşa ar fi trebuit să rămână lucrurile, cum erau odată. Cine are mult să dea mai mult, cine are puţin să dea mai puţin; şi după inima fiecăruia. De fapt, aici e problema: dacă preotul nu reuşeşte să ajungă la inima omului, acesta nu va da din ale sale Bisericii sau va da numai forţat. Iar „obiectul de lucru” al preotului tocmai acesta este: inima credinciosului.