Ce trebuie sa faca crestinul zilelor noastre cand toate merg prost?

În prealabil postat de mela me

Acasa, la serviciu/scoala, relatiile cu prietenii-toate merg pe dos, s-au adunat parca ca la un semnal, una dupa cealalta, pana cand ai impresia ca nu le mai poti duce si te intrebi doar ce mi se mai poate intampla acum?
Intrebarea care ramane e ce trebuie sa faca crestinul zilelor noastre in astfel de momente? sa se retraga si sa se cerceteze pe sine insusi? fuga nu e solutie, postul si rugaciunea sunt suficiente?

Eu imi repet mereu:,,Nu mor caii cand vor cainii!"Ma adun cum pot si merg mai departe. Cosbuc zicea:,,O lupta este viata!" deci lupt-cu mine, cu toti ceilalti, cu birocratia si toate celelalte! Cand simt ca nu mai pot, ma rog si apoi ma scol si merg mai departe! Parca Oscar Wilde zicea:,,Lumea este a celor nemultumiti!" Deci sunt un mereu nemultumit! Incerc sa apropii nemultumirea spre mine si sa o indepartez de ceilalti!

[mela me]

Doamne ajuta, prieteni!

Revin la un aspect de care am mai scris in acest thread, despre cei doi soti apropiati mie, biruiti de patima betiei; eu i-am mai pomenit la liturghii, Sfinte Masluri, Manastiri, dar parca e din ce in ce mai grav, ne se mai opresc din bautura si urmarile... parintele duhovnic zice ca nu exista leac( cum zicea si dl Cristi mai sus) , dar oare nu au fost ascultate rugaciunile, sunt prea slaba in credinta? va rog frumos, daca cumva stiti, ati cunoscut cazuri de genuri sa-mi spuneti, trebuie sa existe o cale de salvare pentru bietii oameni invinsi de cel rau sau la ce duhovnic mare ar trebui sa merg pentru sfat? nu vreau sa fiu asa insistenta, dar e grava situatia, cei care cunoasteti cazuri probabil stiti cum e...nu mai stiu unde sa intreb si ce sa fac, imi cer scuze daca v-am incomodat. Multumesc anticipat, Domnul sa va pazeasca sufletele!

[daniil96]

În prealabil postat de mela me

.... parintele duhovnic zice ca nu exista leac( cum zicea si dl Cristi mai sus) ...

asta e lipsa de credinta in puterea Lui Dumnezeu


betia e un pacat, apoi o patima ... dar orice pacat este iertat de iubirea de oameni a Lui Iisus

Dumnezeu ii va ajuta pentru rugaciunile lor sau ale celor care ii iubesc

eu am fumat o buna bucata de timp ... apoi m-am lasat efectiv fara niciun efort ... sunt convins ca am fost ajutat de rugaciunile bunicii mele, ale mamei mele ... nu a fost meritul meu


Dobandeste pacea si mii de oameni din jurul tau se vor mantui ! - ne spune Sf.Serafim

[mela me]

Din cate stiu cu patima betiei e si mai greu si foarte multi sustin ca cei cuprinsi de patima nu dau inapoi, nu renunta la aceasta patima; e foarte greu daca nu au cei bantuiti de patima vointa proprie.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de mela me

Din cate stiu cu patima betiei e si mai greu si foarte multi sustin ca cei cuprinsi de patima nu dau inapoi, nu renunta la aceasta patima; e foarte greu daca nu au cei bantuiti de patima vointa proprie.

Patima beţiei se pare că este una dintre cele mai puternice. Dar, ca orice patimă, are leacul ei.
Însă e de făcut o distincţie: beţivul nu e totuna cu alcoolicul. Primului îi place să bea, ultimul ar vrea să scape de consum dar este incapabil fără ajutor şi, lucru hotărâtor, fără renunţarea la voinţă.
Cea mai mare greşeală este să îi ceri alcoolicului să aibă voinţă. Implicarea voinţei împotriva consumului produce la alcoolic efectul invers: bea şi mai zdravăn. Printre altele deoarece voinţa lui deja este coruptă şi slujeşte unui împărat străin...
Leacul este lepădarea voinţei proprii şi predarea totală în mâna unei puteri superioare ţie: medicul, grupul de terapie, duhovnicul. Doar aşa este posibilă abstinenţa. Iar fără abstinenţă nu este posibil nici un tratament al alcoolismului. Altfel spus, recuperarea alcoolicului se face doar în abstinenţă totală, absolută.
Curios lucru, tocmai alcoolicul reuşeşte uneori ceea ce puţini credincioşi, altminteri cu o viaţă destul de curată, reuşesc: să se lepede cu desăvârşire de voia proprie şi, astfel, să urmeze Domnului...
Este cu adevărat o minune.

[cezar_ioan]

Sunt mii de cazuri descrise în literatura AA.
Voi pomeni unul care m-a impresionat cândva în mod deosebit:
Un american a devenit alcoolic. Ca majoritatea beţivilor s-a trezit că este deja alcoolic, avînd toate caracteristicile acestei maladii aparte (se descoperă prin aplicarea unor grile elaborate special pentru diagnosticul alcoolismului).
În faţa evidenţei, omul a avut de ales: intră în abstinenţă sau ... moare.
A ales să trăiască, însă a refuzat calea recomandată în AA de a abandona voinţa proprie şi de a nu lupta cu alcoolul (care e numit în AA ca fiind "puternic, derutant, viclean"). Şi, om dotat cu o voinţă rarisimă, a reuşit incredibilul: s-a oprit din băut, vreme de aprox. 30 ani, prin propria voinţă.
Ajuns aproape de vârsta pensionării, devenit între timp un prosper om de afaceri, într-o zi şi-a oferit o gură de vin pentru a-şi aniversa reuşita abstinenţei (deh, vechea meteahnă a obsesiei alcoolicului).
Din acel moment a băut încontinuu câteva zile, tipic alcoolic, până a murit. Nu s-a bucurat de victorie decât pentru a muri beat criţă. Un scenariu tipic de învins.

Dacă ar fi avut modestia (smerenia) să facă distincţia între victoria prin mijlocirea puterii de deasupra lui şi "victoria" obţinută temporar prin puterea personală, probabil ar fi depăşit ispita de a bea şi ar fi avut un alt sfârşit.
Dar a preferat să îşi atribuie sieşi, propriei voinţe şi puteri, victoria abstinenţei.

Să o lăsăm aşadar mai uşor cu voinţa, pentru tratamentul alcoolismului, dacă voim să ajutăm pe careva! Nu voinţa (acea voinţă grav afectată a omului bolnav) vindecă, ci bună-voinţa de a ne pune viaţa/inima/mintea la picioarele Domnului.
Verbul-cheie nu este "a lupta", ci "a te preda".
A deveni, astfel, rob al lui Dumnezeu, pentru a învinge El pentru noi, El Împăratul Slavei, iar nu omul cel bolnav de îngâmfare şi de rea-voinţă...

(Cât de mulţi oameni se îmbată încă, mai nainte de a se îmbăta cu alcool, cu iluzia că pot învinge prin propria lor voinţă diavolul alcoolului!...)

[cezar_ioan]

Psalmul 51:

5. Vedea-vor drepţii şi se vor teme; şi de el vor râde şi vor zice:
"iată omul care nu şi-a pus pe Dumnezeu ajutorul lui,
6. Ci a nădăjduit în mulţimea bogăţiei sale şi s-a întărit întru deşertăciunea sa."