Patimile

[costel]

În prealabil postat de Dumitru73

nu poti iubii oamenii daca nu il iubesti pe Hristos?

Se poate Dumitru sa-ti iubesti semenii si fara sa-L iubesti pe Hristos. Dar atunci cand ai cunoscut iubirea lui Hristos, il pui pe semen inaintea ta, ajungi sa uiti de tine, sa-l iubesti mai multe decat te iubesti pe tine.

La simtirea iubirii lui Hristos nu ajungi decat atunci cand vezi in orice semen, o persoana care trebuie iubita. Bine s-a spus ca "o inima care nu se deschide altora, nu se poate deschide nici lui Hristos".

Si pentru ca suntem pe un topic dedicat patimilor, imi amintesc de ce spunea un profesor, ca omul unit cu Hristos are primeste puterea prefacerii - preface ura in iubire, tristetea in bucurie, ... asta inseamna a fi biruitor impotriva patimilor - "a face trecerea de la cele contrare firii, la cele potrivite firii". Deci nu de distrugere vorbim, ci de prefacere. (ex: nu distrugi partea pasionala, o muti de la rau la bine) Tare mult mi-a placut acest lucru.

[George.m]

Omul, oricat de mult s-ar afunda in noroiul patimilor, nu trebuie sa deznadajduiasca. Lui Dumnezeu, totul Ii este cu putinta. Intr-o clipa il poate curati de intinaciunea pacatelor, redandu-i demnitatea de fiu al Sau.

Spune Petru Damaschinul: "Nu trebuie sa deznadajduim daca nu suntem cum trebuie sa fim. Rau este ca ai pacatuit, omule! Dar de ce nedreptatesti pe Dumnezeu si-L socotesti neputincios din nestiinta? Oare nu poate sa mantuiasca sufletul tau Cel ce a facut pentru tine lumea cea atat de mare, pe care o vezi?

Iar de zici ca mai degraba si aceasta imi este spre osanda, precum si pogorarea Lui, pocaieste-te si-ti va primi pocainta ta, ca pe a fiului risipitor si a pacatoasei. Daca insa nici aceasta nu o poti si gresesti din obisnuinta, chiar in cele ce nu vrei, ai smerenie, ca vamesul, si-ti va ajunge tie spre mantuire".

[vsovivi]

Nu este mai mare patimă pentru bărbat decât superstiția fericirii adultere că cică el e liber să născocească în închipuire fiara dezlănțuită văzând o goliciune ce-i oferă disponibilitatea de a profita el ca să-și arate el puterea... de a fura și ucide și teroriza și cu asta să se flateze că și să se mituiască că cică iată poate să-și satisfacă el curiozitatea „libertății” adultere visându-se un făt frumos glorios. Defapt se păcălește, se faltează, se mituiește ca să-și creadă în superstiția idolească cum că va fi fericit ca autor de creiatină, cerând chiar bani pe drepturile de autor.

Nu este mai mare patimă pentru femeie decât să se lase mituită și flatată de bărbat că superstiția fericirii ei este malahia adulterină pe care o visează ea că ar fi pe placul bărbatului și că ea este datoare de a-i satisface astfel de năluciri pripite lui, de creații închipuite, de născoceli minteresante, de pofte și perversiuni batjocoritoare de Dumnezeu.

Nu este mai mare patimă pentru om decât superstiția credulității că batjocura omului de către om ar fi cea mai ascunsă avere pe care bărbatul și femeia trebuie s-o păstreze și să o adune cu conșinciozitate încă din copilărie căutând noi și noi aventuri adulterine spre „împlinire”.

Nu este mai mare patimă pentru un copil decât a crede superstiția că se poate mântui de frică și neputință și boli prin păcate, mândrii, răzbunări, batjocuri și malahii, adică se poate mântui uitând de Dumnezeu prin beții, chefuri, țigări, filme, droguri, înjurături și urlete criminale cu care-și mituiește viitorul flatându-se că va fi astfel mare, lăsându-se atras în mocirla gLumii promovată prin tot felul de „părinți” sau „prieteni” sau „frați” mai mari.

De ce omule te mitui și te flatezi cu superstiția răutății crezând că dacă poți ucide și fura și visa spurcăciuni atunci poți ceva?

Poți oare da viață unui mort, poți tu să vindeci un bolnav, poți tu să nu distrugi dragostea curată și sinceră, poți să nu murdărești sfințenia și umilința? NU. Atunci cu ce avere te lauzi? Ce ai?

Învață să poți toate cele ale credinței și nu ale necredinței!

...căci numai cei credincioși au parte de adevărata dragoste plină de curăție și cinste și dreptate... restul se afundă în pocirla iluziilor superstițioase neștiind că nu pot altceva decât să-și creadă minciunile lor cu care flatându-se se amăgesc în drumul lor spre slujirea fiarei autoîntronate la loc sfânt: păcatele săvârșite în inchipuire, ca și cum ar fi delicatesuri și fericiri și libertăți... defapt e doar dragostea și prietenia adulterină luată drept ciocolată.

Iertați-mă dacă v-am speriat cu atât de triste și groaznice patimi, unele complet necunoscute.

Nu vreau să pot afla așa ceva! Nici goliciuni, nici bârfe, nici lingușeli, nici mângâieri trupești, nici măriri materialiste... nici delăsare, nici nepăsare... și nici un fel de superstiție visătoare. Nu-s curios de astfel de „desăvârșiri”.

Și iată că până și rugăciunea s-a transformat în trăire de lăudăroșenii, de batjocuri, de gLume spurcate, de obrăznicii, de nerușinări, de furlete, de nerecunoștințe, de mituieli și flatări cu aplauze deșarte... nici rugăciunea tainică nu mai e ce a fost cândva... nu mai e decât o caricatură, o corcitură, o sminteală.

Nu te mai flata omule și nu te mai păcăli omul cu averile tale, cu visele tale în care joci tot felul de roluri de călăi... căci obijnuindu-te să crezi în superstițiile gLumii, vei afla cândva că averea ta ascunsă în ascuns nu face nici un ban găurit, nici cât o potcoavă de cal mort, nici cât o pisică neagră, și nici cât o zi de vineri 13.

[vsovivi]

Cea mai tristă patimă e patima de după patimă, spășită și consolată că cică nu se mai poate abține, și ca atare recunoști că ești păcătos doar ca să continui să faci păcatul de după păcat. Mai vrei iar să privești ceea ce ai mai privit în ascuns. Voirea de a reânchipui ce ai mai închipuit ajutat de o închipuită superstițioasă. Ce crezi că se va întâmpla?

[Daniel_7]

Ca sa omoram patimile ,trebuie sa omoram iubirea de sine.
Sa fim constanti in sentimente,indiferent de ce ni s-ar intampla,sa nu iubim confortul ,ci sa cautam suferinta.

[George.m]

Atat timp cat emanam izul egoismului, dovedim ca suntem morti fata de Dumnezeu, ca vietuim pentru a savarsi pacate, pentru a ne afunda in mocirla scabroasa a patimilor.

Conform Sfintilor Parinti, de iubirea exagerata de noi insine scapam doar prin harul lui Hristos.
Dar Dumnezeu vrea sa vada si lupta noastra, vrea sa vada si efortul nostru de a ne descotorosi de egoismul morbid.

În prealabil postat de George.m

Atat timp cat emanam izul egoismului, dovedim ca suntem morti fata de Dumnezeu, ca vietuim pentru a savarsi pacate, pentru a ne afunda in mocirla scabroasa a patimilor.

Conform Sfintilor Parinti, de iubirea exagerata de noi insine scapam doar prin harul lui Hristos.
Dar Dumnezeu vrea sa vada si lupta noastra, vrea sa vada si efortul nostru de a ne descotorosi de egoismul morbid.

Cu totul de acord, asa inteleg si simt cu fiecare zi de incercari si efort. E greu, imi este foarte greu, dar ce dulceata are o mica victorie, uneori...
Slava lui Dumnezeu pentru toate!