Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

IUBESC ROMÂNIA CU PASIUNE,

Pentru frumuseţile sale care îţi taie respiraţia, pentru oamenii ei minunaţi.

Pentru iernile ei capricioase şi verile ei toride.

Pentru pacea sa.
Pentru războaiele sale purtate pe forumuri şi bloguri.
Clima de la noi se pare că nu e compatibilă cu violenţa.

Pentru întemeietorii săi daci şi romani, oameni aspri care au clădit-o cu sabia dar şi cu mistria.

Pentru mâncărurile sale specifice, folclorul său, religia sa creştin ortodoxă, trecutul său, creatorii săi.

Pentru frumoasa noastră limbă românească

Pentru că e total diferită de vecinii săi care n-au ezitat să-i invadeze pe alţii sub pretexte minore şi care se mai şi mândresc cu asta.
Pentru poporul nostru dârz şi răbdător, care a ştiut de cele mai multe ori să-şi facă dreptate fără să arunce ţara în foc şi sânge.

Patria mea când te părăsesc, fie şi numai pentru câteva zile, îţi simt lipsa şi mă grăbesc să mă întorc la tine şi la locutorii tăi inimoşi.
Mă simt acasă pe câmpiile tale nesfârşite, în munţii tăi cu fruntea în soare, în satele şi oraşele tale.
Patria mea te iubesc necondiţionat şi nu te voi părăsi niciodată definitiv.

Popescu Angela

[iulyaan]

foarte buna postarea.trebuie sa avem si asemenea aspiratii.am observat ca au fost multi,care te-au atacat.....pacat!nu au inteles nimic.

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ASPIRAŢIE ŞI SPERANŢĂ

Aspiraţia e floarea speranţei.
Dacă mediul în care înfloreşte nu-i este favorabil se usucă şi se scutură.
Dacă, dimpotrivă, mediul o ajută, ea prinde putere şi dă rod.
Dar dacă acest rod e cules înainte de se fi copt, totul e pierdut.
Coacerea se produce doar când vrea Dumnezeu şi trebuie să avem înţelepciunea să aşteptăm.

Dumnezeu a sădit în inima fiecărui român o floare a speranţei.
E aspiraţia către o Românie creştină, puternică, civilizată şi prosperă.
Acestei aspiraţii naţionale, acestei flori a speranţei unui întreg popor, îi trebuie un mediu propice pentru a se dezvolta, pentru a prinde putere şi a da rod.
Ne-am străduit, după posibilităţile noastre, să contribuim la crearea unui astfel de mediu pentru această floare preţioasă.

Maturitatea va veni atunci când va vrea Dumnezeu, fără îndoială.
Dar noi putem şi trebuie să împiedicăm ca această clipă să fie amânată.
Putem şi trebuie să facem ca maturizarea să continue nestâjenită.
Poate fi acuzat cultivatorul că vrea să grăbească nejustificat creşterea plantelor sale când, primăvara, le ocroteşte de vânt şi îngheţ?

Între activitatea febrilă a materialistului, care în trufia şi egoismul lui nu se sinchiseşte de nimeni şi nimic pentru a reuşi şi inerţia fatalistului care, temându-se de efort, îşi încrucişează braţele pe piept căutând să se convingă că apatia lui nu-i decât încredere în Dumnezeu, se situează virtutea creştinului care munceşte, care se roagă, care sădeşte, care stropeşte şi care aşteaptă roadele de la Dumnezeu.

Încă de la începuturile poporului nostru religia s-s aflat peste tot primul loc.
Pentru a ocupa printre naţiuni poziţia pe care Dumnezeu ne-a hărăzit-o, trebuie să repunem peste tot religia pe primul loc, trebuie ca iubirea de patrie să fie strâns legată de credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi de zelul pentru apărarea Bisericii Sale.
Instrumentul de care Dumnezeu se va sluji pentru a-i da patriei noastre trăinicie şi forţă va fi mai puţin un Bălcescu şi mai mult un părinte Ilie Cleopa.

Voi fi acuzat, poate, că am visuri patriotice care nu se vor realiza niciodată.
Aceste visuri, dacă sunt visuri, mi-au fost inspirate de citirea integrală a istoriei noastre.
Dar sunt oare visuri? N-am putea vedea în ele mai degrabă speranţe pe care trecutul nostru ni le justifică, aspiraţii realizabile spre viitorul pe care Dumnezeu ni-l rezervă pentru împlinirea destinului nostru naţional?

Visuri sau aspiraţii, aceste gânduri îmi rătăcesc prin acele locuri de pe întinsul ţării unde strămoşii au dat lupte grele şi văd pe pământul udat cu sângele lor neamul nostru stând drept şi dârz în faţa noilor pericole care îl ameninţă.
E uimitor că-mi vin idei îndrăzneţe, că, reflectând la bătăliile purtate de înaintaşi, întrevăd pentru ţară un viitor glorios?
E uimitor că doresc cu ardoare împlinirea destinului neamului nostru pe acest colţ de pământ pe care doar Dumnezeu ni-l va putea lua?

Predescu Virgil

[TINERI PENTRU ROMANIA]

ROMÂNIA LA CARE VISĂM

Pe pământul acesta suntem la noi acasă.
Avem aici dreptul să spunem despre noi că suntem cei mai grozavi.

Nu suntem întotdeauna cei mai buni sau cei mai isteţi, e adevărat, dar dacă am ajuns atât de departe n-a fost degeaba.
Trebuie să fii puternic pentru a putea cultiva câmpiilor noastre.
Trebuie să fii dârz ca să schimbi înfrângerea în victorie şi s-o iei mereu de la capăt.
Trebuie să ai sânge în vine, nu apă, ca 2.000 de ani să-ţi rămâi credincios ţie însuţi, felului tău de a fi, religiei tale, limbii pe care o vorbeşti.
Dacă am ajuns atât de departe a fost şi pentru că am mers mână în mână.

Am clădit o ţară unde nimeni nu ne va putea împiedica să ne exprimăm, să iubim, să visăm.
Visăm o Românie unde prosperitate rimează cu solidaritate.
România la care visăm va fi înainte de toate un pământ liber.

Cu timpul casa se crapă, balconul se înclină, acoperişul curge şi îndoiala îşi face loc încet, încet.
Lăsăm iniţiativa tinerilor, ajungem bătrâni şi indiferenţi.
În timp ce acum e momentul să stăm drept, umăr la umăr, pentru a înfrunta stihiile.
Nu trebuie să ne fie indiferent ce Românie lăsăm copiilor noştri.

Se spune adesea despre religie şi cultură că sunt sufletul unui popor şi pe bună dreptate.
Dar religia şi cultura au nevoie de susţinere.
Trebuie sămânţă bună dacă vrem roade bune.
Grădina e mare, are nevoie de fiecare dintre noi, anotimp după anotimp.
Când seceta ameninţă trebuie să stropim pentru a ne păstra credinţa, pentru a creşte creaţiile.
Şi asta facem...
Mergând la sfânta noastră biserică ortodoxă, citindu-ne cărţile, vizionându-ne filmele, ascultându-ne muzica.

Dacă religia şi cultura sunt sufletul unui popor, limba pe care o vorbeşte e inima lui.
În română ne trăim sărăcia, nevoile, speranţele şi fericirea.

În cinema trebuie adesea trase mai multe duble pentru a se obţine una reuşită.
Poate că aşa se reclădeşte şi o ţară!

Pârvu Ana Maria

[florin.oltean75]

"Pamantului nostru-i spunem simplu, acasa,
Cu dorul cel statornic de parinti,
Cu firul ierbii reavan ce sub coasa,
Se culca-n brazde groase in verile fierbinti."