De ce nu (prea) merg barbatii la biserica?

[Yasmina]

În prealabil postat de N.Priceputu

Sunt adesea contrariat de prezenţa în număr mic a semenilor mei după trup la slujbele din biserici. Şi mă întreb care este cauza. Poate o explicaţie să fie faptul că slujbele se adresează mai mult inimii decât minţii şi, prin urmare, sunt mai uşor receptate de către femei? Sau ceea ce se adresează minţii este într-o formă în care ne-am pierdut deprinderea de a gândi. Am devenit, probabil, prea analitici în gândire, iar biserica ni se adresează într-un limbaj simbolic, tainic. Ce credeţi?

Cum ati ajuns la concluzia asta?La cate biserici diferite va duceti?Adica nu vreau sa spun ca nu aveti dreptate,insa pt a va forma o parere trebuie sa verificati in mai multe biserici!

În prealabil postat de Yasmina

Cum ati ajuns la concluzia asta?La cate biserici diferite va duceti?Adica nu vreau sa spun ca nu aveti dreptate,insa pt a va forma o parere trebuie sa verificati in mai multe biserici!

Tocmai de aceea am ajuns la această concluzie, pentru că am avut ocazia să merg la mai multe biserici. În Bucureşti am frecventat peste 5. De cele mai multe ori raportul mi era de 3-4 femei la un bărbat. E adevărat, sunt şi biserici unde bărbaţii sunt aproape la egalitate. Dar mai rar. Am fost şi în zone rurale. Acolo poate chiar mai puţini bărbaţi am întâlnit. S-au făcut şi statistici. Vezi link-ul dat în primele răspunsuri de Mihnea Dragomir

[glykys]

În prealabil postat de N.Priceputu

Tocmai de aceea am ajuns la această concluzie, pentru că am avut ocazia să merg la mai multe biserici. În Bucureşti am frecventat peste 5. De cele mai multe ori raportul mi era de 3-4 femei la un bărbat. E adevărat, sunt şi biserici unde bărbaţii sunt aproape la egalitate. Dar mai rar. Am fost şi în zone rurale. Acolo poate chiar mai puţini bărbaţi am întâlnit. S-au făcut şi statistici. Vezi link-ul dat în primele răspunsuri de Mihnea Dragomir

Inteleg ca sunteti barbat care mergeti la biserica. De ce ati ajuns sa frecventati biserica? Nu-i asa ca datorita educatiei primite din familie, de la mama, bunica, sotie...?

În prealabil postat de glykys

Inteleg ca sunteti barbat care mergeti la biserica. De ce ati ajuns sa frecventati biserica? Nu-i asa ca datorita educatiei primite din familie, de la mama, bunica, sotie...?

E greu să-mi dau seama cât a fost educaţia şi cât chemarea lui Dumnezeu. Educaţia a însemnat mersul la „adunare”, nu la biserică, împreună cu bunicii de la ţară, care erau neoprotestanţi, însă cu o evlavie curată. Care mi s-a întipărit în suflet. A urmat perioada adolescenţei, în care am fost necredincios. Ulterior am redescoperit credinţa şi, datorită unor preoţi luminaţi (părintele Stăniloae şi părintele Galeriu), am înţeles că Ortodoxia este biserica primară şi integrală. Am început să o iubesc şi să o înţeleg. N-aş da-o pe nimic. Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Având în vedere experienţa mea de viaţă, cred că nu poţi ajunge la biserică dacă eşti pasiv. Trebuie să fie şi o căutare a ta, care să-şi găsească răspunsul în Biserică.

[iana]

În prealabil postat de N.Priceputu

E greu să-mi dau seama cât a fost educaţia şi cât chemarea lui Dumnezeu. Educaţia a însemnat mersul la „adunare”, nu la biserică, împreună cu bunicii de la ţară, care erau neoprotestanţi, însă cu o evlavie curată. Care mi s-a întipărit în suflet. A urmat perioada adolescenţei, în care am fost necredincios. Ulterior am redescoperit credinţa şi, datorită unor preoţi luminaţi (părintele Stăniloae şi părintele Galeriu), am înţeles că Ortodoxia este biserica primară şi integrală. Am început să o iubesc şi să o înţeleg. N-aş da-o pe nimic. Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Având în vedere experienţa mea de viaţă, cred că nu poţi ajunge la biserică dacă eşti pasiv. Trebuie să fie şi o căutare a ta, care să-şi găsească răspunsul în Biserică.

Foarte frumos ati spus. Adica trebuie sa cauti cu adevarat, nu sa fii ignorant si suficient.

[MariS_]

În prealabil postat de N.Priceputu

E greu să-mi dau seama cât a fost educaţia şi cât chemarea lui Dumnezeu. Educaţia a însemnat mersul la „adunare”, nu la biserică, împreună cu bunicii de la ţară, care erau neoprotestanţi, însă cu o evlavie curată. Care mi s-a întipărit în suflet. A urmat perioada adolescenţei, în care am fost necredincios. Ulterior am redescoperit credinţa şi, datorită unor preoţi luminaţi (părintele Stăniloae şi părintele Galeriu), am înţeles că Ortodoxia este biserica primară şi integrală. Am început să o iubesc şi să o înţeleg. N-aş da-o pe nimic. Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Având în vedere experienţa mea de viaţă, cred că nu poţi ajunge la biserică dacă eşti pasiv. Trebuie să fie şi o căutare a ta, care să-şi găsească răspunsul în Biserică.

Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Acum considerati cumva invers, adica tot ce fac neortodocsii e rau? Sau care e viziunea pe care o aveti vizavi de neortodocsi? Bunicii dvs credeti ca au avut posibilitatea mantuirii fiind in afara ortodoxiei?
Intrebarile nu sunt puse cu rautate, ma intereseaza sincer problema. Si le pun dvs fiindca traind in ambele medii sunteti in masura sa dati raspunsuri din experienta, nu din carti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[anna21]

În prealabil postat de MariS_

Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Acum considerati cumva invers, adica tot ce fac neortodocsii e rau? Sau care e viziunea pe care o aveti vizavi de neortodocsi? Bunicii dvs credeti ca au avut posibilitatea mantuirii fiind in afara ortodoxiei?
Intrebarile nu sunt puse cu rautate, ma intereseaza sincer problema. Si le pun dvs fiindca traind in ambele medii sunteti in masura sa dati raspunsuri din experienta, nu din carti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Pot sa raspund si eu la aceasta intrebare?
Bunicii mei s-au "botezat" la baptisti. Au murit in apostazie (lepadarea de ortodoxie este apostazie).
Deci nu s-au mantuit.

Ar fi putut avea zeci de alte pacate.. betivi, curvari, barfitori, lenesi etc.. Dar nu! Au fost de o calitate umana deosebita.
Doar ce era mai grav au facut.
Nu cred ca s-au mantuit.
(Dumnezeu cu mila. Eu sper ca se va indura Dumnezeu de ei la Judecata.)

In alta ordine de idei, eu nu inteleg de ce insisti (nu numai tu, ci si altii pe forum) cu mantuirea celor de alte confesiuni cand stim ca Adevarul in ortodoxie se gaseste.
Noi ar trebui sa luam seama la noi. Ca aceia neortodocsi ajung poate in iad. Dar daca noi ortodocsi fiind, dam cu noroi in invatatura ortodoxa (care spune ca mantuirea este doar prin Hristos), mult mai aspru vom fi judecati!

[Yasmina]

În prealabil postat de anna21

Pot sa raspund si eu la aceasta intrebare?
Bunicii mei s-au "botezat" la baptisti. Au murit in apostazie (lepadarea de ortodoxie este apostazie).
Deci nu s-au mantuit.

Ar fi putut avea zeci de alte pacate.. betivi, curvari, barfitori, lenesi etc.. Dar nu! Au fost de o calitate umana deosebita.
Doar ce era mai grav au facut.
Nu cred ca s-au mantuit.
(Dumnezeu cu mila. Eu sper ca se va indura Dumnezeu de ei la Judecata.)

In alta ordine de idei, eu nu inteleg de ce insisti (nu numai tu, ci si altii pe forum) cu mantuirea celor de alte confesiuni cand stim ca Adevarul in ortodoxie se gaseste.
Noi ar trebui sa luam seama la noi. Ca aceia neortodocsi ajung poate in iad. Dar daca noi ortodocsi fiind, dam cu noroi in invatatura ortodoxa (care spune ca mantuirea este doar prin Hristos), mult mai aspru vom fi judecati!

Scuze tuturor ca sunt offtopic!

Problema asta cu bunicii protestanti a existat si la mine in familie,ba chiar si strabunicii si alti unchi si matusi...acum de vreo 10 ani,mama a urmat si ea calea neoprotestantilor...
De multe ori meditez la vietile pe care le-au dus,vieti frumoase,cai drepte de oameni spiritualizati,nu a existat nimic stramb sau rau in vietile acestor oameni,cel mai tare ma copleseste amintirea strabunicului,care era bunatatea materializata intr-un batran...
Nu as putea sa jignesc pe nimeni,insa am vazut in ei o lumina si o bunatate noua,care nu exista la alti ortodoxi-si nu-mi dau seama de ce?
Ca si copil si adolescent,i-am urmat pe toti la biserici,ortodoxe,catolice,protestante-insa botezul din biserica ortodoxa il datorez unei matusi,ortodoxa inflacarata(de fapt aproape singura in familie);insa de Pasti,Craciun si alte sarbatori importante nu lipseam de la biserica ortodoxa-in copilarie pt ca se impune autoritatea matusii,apoi pt ca am ales eu singura.
Asa cum spuneam,meditez la existentele rudelor mele protestante si nu le gasesc nici un bai,si nu inteleg de ce nu s-ar putea mantui si ei pt viata dreapta si bunatatea pe care au raspandit-o in jurul lor si care a ramas legata de memoria lor??Este foarte complicat...

Cine se vor mantui,oportunistii care au trait o viata de pacat dar s-au pocait pe patul de moarte,au fost spovediti,impartasiti si iertate le-au fost pacatele,chiar daca au traumatizat niste suflete(exemple de criminali,violatori,vrajitori,alcoolici,etc)????

[MariS_]

În prealabil postat de anna21

Pot sa raspund si eu la aceasta intrebare?
Bunicii mei s-au "botezat" la baptisti. Au murit in apostazie (lepadarea de ortodoxie este apostazie).
Deci nu s-au mantuit.

Ar fi putut avea zeci de alte pacate.. betivi, curvari, barfitori, lenesi etc.. Dar nu! Au fost de o calitate umana deosebita.
Doar ce era mai grav au facut.
Nu cred ca s-au mantuit.
(Dumnezeu cu mila. Eu sper ca se va indura Dumnezeu de ei la Judecata.)

In alta ordine de idei, eu nu inteleg de ce insisti (nu numai tu, ci si altii pe forum) cu mantuirea celor de alte confesiuni cand stim ca Adevarul in ortodoxie se gaseste.
Noi ar trebui sa luam seama la noi. Ca aceia neortodocsi ajung poate in iad. Dar daca noi ortodocsi fiind, dam cu noroi in invatatura ortodoxa (care spune ca mantuirea este doar prin Hristos), mult mai aspru vom fi judecati!

Da, e interesant ce spui, dar eu cred ca bunicii tai s-au mantuit. Asa cred eu si nu cred ca dau cu noroi in ortodoxie.

În prealabil postat de MariS_

Dar familiarizarea cu ea nu a fost uşoară, eu provenind dintr-un mediu în care tot ce făceau ortodocşii „era rău”.
Acum considerati cumva invers, adica tot ce fac neortodocsii e rau? Sau care e viziunea pe care o aveti vizavi de neortodocsi? Bunicii dvs credeti ca au avut posibilitatea mantuirii fiind in afara ortodoxiei?
Intrebarile nu sunt puse cu rautate, ma intereseaza sincer problema. Si le pun dvs fiindca traind in ambele medii sunteti in masura sa dati raspunsuri din experienta, nu din carti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Iubesc ortodoxia şi cred şi simt că ea păstrează întregul adevăr despre mântuire. Cred, de asemenea, că Biserica e plină de energiile dumnezeieşti, pe care le împărtăşeşte credincioşilor prin sfintele taine şi prin toate binecuvântările. Nu cred că mai există vreo biserică în care să poţi să te bucuri de o intimitate atât de mare cu Dumnezeu. Pe măsură ce au apărut sciziunile, depărtarea lor a fost tot mai mare.
Însă cred că toţi ne aflăm într-o stare de relativitate în privinţa apropierii de Dumnezeu, chiar dacă suntem ortodocşi. Unii sunt mai aproape de Dumnezeu (sfinţii cel mai aproape), alţii sunt mai departe, iar alţii aleg singuri să stea chiar foarte departe, limitându-se la a-şi boteza copiii şi la celelalte obiceiuri, însă, uneori, chiar fără să creadă. Doar pentru că aşa se obişnuieşte.
În privinţa celorlalte confesiuni, m-am frământat destul de mult, mai ales că îmi iubesc bunicii şi consider că au fost oameni cu o viaţă aleasă. Am ajuns să înţeleg că şi celelalte confesiuni şi chiar celelalte religii se împărtăşesc în diferite măsuri din lumina lui Dumnezeu. Fiecare se împărtăşeşte în măsura în care crede şi din ceea ce crede. Adevărul este cel mărturisit de Biserica Ortodoxă. Dar câţi dintre cei ce ne numim ortodocşi cunoaştem acest adevăr în deplinătatea lui? Câţi îl transpunem în viaţă? Or, eu cred că foarte importantă pentru Dumnezeu este şi moralitatea vieţii, adică împlinirea cuvintelor sale. De aceea, cred că nu vor fi lipsiţi nici bunicii mei de Cel pe care L-au iubit. Observaţi, de altfel, că dacă în privinţa felului în care înţelegem mântuirea ne deosebim atât de mult şi suntem gata chiar să „scoatem săbiile” pentru adevăr, atunci când vine vorba de datoriile creştineşti, cu toţii, indiferent de confesiune, înţelegem că trebuie să ne iubim aproapele, să îl ajutăm când este în nevoi, să ne jertfim, chiar, pentru el, fără a mai ţine cont ce credinţă mărturiseşte. Prin urmare, aş spune că mintea ne separă iar inima ne uneşte. La omul sănătos duhovniceşte, mintea este unită cu inima, însă noi suntem dezbinaţi înlăuntrul nostru. Nu voi putea niciodată să cred că un ortodox care trăieşte ca un necredincios se va mântui iar un baptist care duce o viaţă de iubire şi de jertfă pentru Dumnezeu şi pentru cei din jurul său, va avea parte de iad. Nu într-un astfel de Dumnezeu cred.