Despre bioterapie

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

Vă mulţumesc că v-aţi deschis inima faţă de mine şi vă cer permisiunea să-mi daţi voie să vă răspund tot din inimă, (la fel cum aţi făcut şi dvs.) la cele ce mi-aţi spus.
Sunteţi de acord?

Sunt perfect de acord domnule doctor sa trageti dvs cortina acestui dialog.Voi face tot posibilul sa reactionez cu discretie si bun-simt si sa meditez in tacere la cele ce vor fi postate de dvs.Desi am un sentiment precum cel care l-a incercat pe Hamlet intr-un anumit moment nu pot decat sa respir adanc si va spun: ,,Apasati pe tragaci domnule doctor.Din fericire nu pot muri decat o singura data" :)

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Sunt perfect de acord domnule doctor sa trageti dvs cortina acestui dialog.Voi face tot posibilul sa reactionez cu discretie si bun-simt si sa meditez in tacere la cele ce vor fi postate de dvs.Desi am un sentiment precum cel care l-a incercat pe Hamlet intr-un anumit moment nu pot decat sa respir adanc si va spun: ,,Apasati pe tragaci domnule doctor.Din fericire nu pot muri decat o singura data" :)

Dragul meu îţi mulţumesc.

Acum însă te mai rog ceva. E mult mai greu să vorbeşti din inimă decât din canoane şi din înălţimile cărturăreşti ale teologiei. Din cauză că adevărata teologie se face când în inimă îmbrăţişezi cu lacrimi omul căruia îi vorbeşti. Pentru aceasta este nevoie de linişte în cămara duhului ca să auzi adierea vântului lin din care grăieşte Domnul.

3 Reg.19:11. A zis Domnul: “Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur;
3 Reg.19:12. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul”.


Ori eu acum, până în iulie sunt în pregătirile de sesiunea a 2-a şi, printre multe altele, trebuie să învăţ limba ebraică, greacă veche iar timpul este foarte redus (am foarte mulţi pacienţi). De aceea te rog să urmăreşti postările pe care le voi face pe acest subiect dar tratat din punct de vedere dogmatic, canonic şi după Sfintele Scripturi (deoarece deja le am pregătite mai de mult şi doar le copiez din fişierul care este gata). Şi aşa este util pentru că foarte multe nedumeriri în credinţă se lămuresc astfel.

Dar ca să-ţi vorbesc aşa cum ar iubi Dumnezeu şi deci şi tu (vibrând inima mea pentru a vibra şi a ta - sunt convins că eşti tixit până la saturare de citate) va trebui să mă mai aştepţi până după sesiune, fără să te superi pe întârziere. Altfel ar ieşi şi examenele şi postările un dezastru duhovnicesc. Asta desigur dacă şi Domnul nostru Iisus Hristos ne va ajuta să o împlinim.

Iac.4:13. Veniţi acum cei care ziceţi: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate, vom sta acolo un an şi vom face negoţ şi vom câştiga,
Iac.4:14. Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere.
Iac.4:15. În loc ca voi să ziceţi: Dacă Domnul voieşte, vom trăi şi vom face aceasta sau aceea.
Iac.4:16. Şi acum vă lăudaţi în trufia voastră. Orice laudă de acest fel este rea.


Eşti de acord aşa?

PS: Până atunci, dacă doreşti, ai putea citi cartea aceasta? E tare frumoasă deoarece este din inima unuia care a trăit-o total în propria lui viaţă şi nu doar a gândit-o din vârful stiloului:

http://www.scribd.com/doc/35982/Mich...spre-Ortodoxie

În prealabil postat de ALEXANDRU ANASTASIU

Acum însă te mai rog ceva. E mult mai greu să vorbeşti din inimă decât din canoane şi din înălţimile cărturăreşti ale teologiei. Din cauză că adevărata teologie se face când în inimă îmbrăţişezi cu lacrimi omul căruia îi vorbeşti. Pentru aceasta este nevoie de linişte în cămara duhului ca să auzi adierea vântului lin din care grăieşte Domnul.


Dar ca să-ţi vorbesc aşa cum ar iubi Dumnezeu şi deci şi tu (vibrând inima mea pentru a vibra şi a ta - sunt convins că eşti tixit până la saturare de citate) va trebui să mă mai aştepţi până după sesiune, fără să te superi pe întârziere.

Nu-mi gasesc cuvintele sa-mi exprim emotia si bucuria pe care am simtit-o citind acest ADEVAR pe care atat de frumos l-ati asternut aici!

Coplesitor de frumos!

Ma inclin cu respect in fata demersului dvs academic,voi citi ce mi-ati recomandat si voi urmari,cu mare atentie, tot ceea ce urmeaza sa postati cand va va permite programul.Eu am tot timpul din lume cand primesc o asemenea invitatie,care nu se poate refuza si pe care voi incerca sa o primesc,cat pot eu,cu inima deschisa.Cel de Sus sa va calauzesca pasii.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Ma inclin cu respect in fata demersului dvs academic,voi citi ce mi-ati recomandat si voi urmari,cu mare atentie, tot ceea ce urmeaza sa postati cand va va permite programul.Eu am tot timpul din lume cand primesc o asemenea invitatie,care nu se poate refuza si pe care voi incerca sa o primesc,cat pot eu,cu inima deschisa.Cel de Sus sa va calauzesca pasii.

Tocmai am fost la nunta sorei mele cu un englez convertit la Ortodoxie unde am avut ocazia să vorbesc cu o mulţime de anglicani şi cu un Arhimandrit englez convertit în 1968 la Ortodoxie.
A fost o nuntă misionară, cu trei preoţi iar mirii au ţinut la sfârşit un cuvânt în care au comparat nunta ortodoxă cu monahismul. Multe bucurii duhovniceşti am avut, nu s-a pus accentul pe trup ci pe Hristos, dar vom mai vorbi despre asta când termin sesiunea.
Îţi mulţumesc că ai citit cartea care ţi-am recomandat-o. Îţi mai recomand o carte despre 2000 de protestanţi din america, nemulţumiţi de îndepărtarea "bisericilor" contemporane de Biserica primară. Aceştia n-au început să protesteze ca Luther, ci au parcurs, cu ajutorul lui Dumnezeu, drumul pe care ar fi trebuit să-l parcurgă şi Luther dacă ar fi pus mai mult accentul pe Dumnezeu şi nu pe sine. Aceştia au început să caute în liturgica, istoria, dogmatica, patrologia, tâlcuirea Sfintei Scripturi originalul lăsat de Sfinţii Apostoli adică Biserica Primară şi apoi au verificat ceea ce au găsit cu textele originale din Sfânta Scriptură . Au ajuns la concluzia că singura Biserică ce nu s-a abătut este Biserica Ortodoxă. Dar pe vremea aceea nu ştiau dacă mai există o asemenea biserică pe pământ. După alte căutări şi încă multe alte întâmplări dure prin care Dumnezeu le-a verificat dorinţa lor de mântuire dacă este sinceră, au ajuns în sfârşit să se convertească la Ortodoxie.
Îţi recomand cartea, şi aceasta vie, fără plictiseli prin ea, deoarece este un bun exemplu pentru noi toţi, ortodocşi sau nu, de a căuta cu sinceritate şi fără prejudecăţi, până la capăt pe Dumnezeu, din toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul din toată virtutea după cum se cuvine unui aşa minunat Dumnezeu.
Te rog să mai îngădui cu răspunsul meu pentru tine până în iulie.
Cu dragoste, Alexandru.
Ps. Aici se găseşte cartea parţial publicată pe internet:

http://www.scribd.com/doc/47773630/P...dox-fragment-1

Dacă vrei să o citeşti integral, merită, trebuie să o cumperi de aici. De asemenea sunt convins că se găseşte şi în engleză.

http://www.cartiortodoxe.ro/cartea-c...-peter-e..html

Hristos a înviat!

[ALEXANDRU ANASTASIU]

III. FĂRĂ SFÂNTUL BOTEZ ORTODOX NU NE MÂNTUIM


I. SF. IGNATIE BRIANCIANINOV DESPRE MÂNTUIREA ERETICILOR

Scrisoarea adresata de Sfantul Ignatie Briancianinov unei femei, care nu accepta ca sunt "multi chemati si putini alesi" si ca alesii sunt tocmai adevaratii ortodocşi.
Cititi textul urmator cu atentie ... sunt raspunsuri convingatoare pentru multe intrebari pe care le aveam si eu.
II. CONTINUTUL SCRISORII
Ce spectacol vrednic de plans si de plans in hohote: creştini care nu stiu in ce consta propriu-zis creştinismul! Privirea noastra intalneste acest spectacol neincetat; rareori vedem cate o exceptie, rareori putem intalni, in numeroasa gloata a celor ce se numesc creştini, unul care e creştin nu doar cu numele, ci si de fapt. Intrebarea: "De ce sa nu se mantuie paganii, mahomedanii si asa numitii eretici?" a devenit o intrebare obisnuita astazi. "Printre ei se gasesc oameni cat se poate de buni. A-i pierde pe aceşti oameni buni ar fi contrar milei lui Dumnezeu!… Mai mult, aceasta e contrar chiar ratiunii umane sanatoase! Doar ereticii sunt si ei creştini. Sa te socoti mantuit iar pe membrii altor credinte - pierduti, este o nebunie, este o trufie fara margini!"

Creştinilor! Voi vorbiti despre mantuire, dar habar nu aveti ce este mantuirea, de ce au nevoie oamenii de mantuire si, in sfarsit, nu-L cunoasteti pe Hristos - singurul mijloc al mantuirii noastre! Iata adevarata invatatura despre acest obiect, invatatura Sfintei, Universalei Biserici: mantuirea consta in reştituirea partasiei cu Dumnezeu. Aceasta comuniune a fost pierduta de intregul neam omenesc prin caderea in pacat a protoparintilor. Tot neamul omenesc e o categorie de fiinte pierdute. Pieirea este domeniul tuturor oamenilor, atat a celor virtuosi, cat si a raufacatorilor.
Ne zamislim in faradelegi, ne nastem in pacat. "Voi pogori la fiul meu, plangand, in iad" zice sfantul patriarh Iacov despre el insusi si despre sfantul sau fiu Iosif, cel cast si minunat. Coborau in iad, dupa sfarsirea pribegiei pamanteşti, nu doar pacatosii, ci si dreptii Vechiului Testament. La atata se limiteaza puterea faptelor bune omeneşti. Acesta e pretul virtutilor firii noastre cazute! Ca sa se refaca comuniunea omului cu Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, ca omul sa obtina mantuirea era necesara rascumpararea. Rascumpararea neamului omenesc a fost savarsita nu de un inger, nu de un arhanghel, nu de vreo fiinta si mai inalta dar marginita si creata - ci a fost savarsita de insusi nemarginitul Dumnezeu.
Pedepsele - partea neamului omenesc, au fost inlocuite cu pedeapsa luata de El; lipsa meritelor omeneşti a fost inlocuita de vrednicia Lui infinita. Toate faptele bune omeneşti neputincioase, pogoratoare in iad, au fost inlocuite cu o singura fapta buna, plina de putere: credinta in Domnul nostru Iisus Hristos. Cand iudeii L-au intrebat pe Domnul: "Ce sa facem ca sa facem lucrurile lui Dumnezeu", Domnul le-a raspuns: "acesta este lucrul lui Dumnezeu, sa credeti in Cel pe Care L-a trimis El", dar un singur lucru bun ne e necesar intru mantuire: credinta; credinta ca lucrare. Prin credinta, numai prin credinta, putem intra in comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocirea Tainelor pe care ni le-a daruit El. In desert dar, si cu pacat cugetati si ziceti ca oamenii buni dintre pagani si mahomedani se vor mantui, adica vor intra in comuniune cu Dumnezeu!… Nu!… Biserica a recunoscut intotdeauna ca exista un singur mijloc de mantuire: Rascumparatorul! Ea a recunoscut ca cele mai mari virtuti ale firii cazute pogoara in iad. Daca dreptii adevaratei Biserici si facatorii de minuni care credeau in Rascumparatorul ce urma sa vina pogorau in iad, cum va inchipuiti ca paganii si mahomedanii care nu au cunoscut si nu au crezut in Rascumparator vor capata mantuirea numai pentru ca ei vi se par dumneavoastra draguti si buni, cand mantuirea nu se obtine decat printr-un singur, va repet, un singur mijloc si acesta este credinta in Rascumparator!
Creştini! Cunoasteti pe Hristos! Intelegeti ca voi nu-L cunoasteti, ca va lepadati de El socotind mantuirea posibila fara El, pentru niscaiva fapte bune! Cel care socoate o mantuire posibila fara credinta in Hristos este renegat de Hristos si, poate din neştiinta, cade in pacatul greu al hulirii de Dumnezeu. "Caci cugetam" - zice Sfantul Apostol Pavel - "ca omul se adevereste prin credinta fara faptele legii. Caci adevarul lui Dumnezeu prin credinta lui Iisus Hristos in toate si asupra tuturor credinciosilor este: fara deosebire. Toti au pacatuit si sunt lipsiti de slava lui Dumnezeu: suntem insa iertati in dar, prin harul Lui, cu izbavirea intru Hristos Iisus". Veti replica poate: "Sfantul Apostol Iacov cere neaparat fapte bune. El invata ca credinta fara fapte e moarta". Cercetati ce cere Sfantul Apostol Iacov si o sa vedeti ca el cere, ca si toti insuflatii de Dumnezeu scriitori ai Sfintei Scripturi, fapte de credinta, iar nu faptele bune ale firii noastre cazute. El cere credinta vie, invederata de faptele omului nou, si nu faptele bune ale firii noastre cazute!
El da drept exemplu fapta patriarhului Avraam, fapta in care s-a invederat credinta dreptului: iar fapta aceea consta in a aduce jertfa lui Dumnezeu pe fiul sau unul nascut. Sa-ti injunghii fiul spre jertfire nu e deloc o fapta buna dupa firea omeneasca: e o fapta buna ca implinire a poruncii lui Dumnezeu, ca fapta de credinta.
Adanciti-va in cercetarea Noului Testament si in general a intregii Sfintei Scripturi: veti gasi ca se cere implinirea poruncilor lui Dumnezeu, ca numai aceasta implinire este numita fapta, ca numai prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu credinta in Dumnezeu se face vie, ca una ce e lucratoare; fara aceasta e moarta, lipsita fiind de orice miscare. Si dimpotriva, veti gasi ca pornirile bune ale inimii sunt interzise, lepadate! Dar tocmai dragalasele acestea de fapte bune va si plac la pagani si mahomedani! Pentru ele, macar de-ar fi si cu renegarea lui Hristos, dumneavoastra vreti sa le acordati mantuirea. Ciudata e judecata dumneavoastra despre ratiunea sanatoasa. De unde, cu ce drept o gasiti, o descoperiti in dumneavoastra? Daca sunteti creştini trebuie sa aveti notiuni creştine cu privire la acest obiect si nu altele, dupa capul dumneavoastra sau agatate cine stie de pe unde!
Evanghelia ne invata ca prin cadere noi ne-am agonisit o ratiune pervertita, ca ratiunea firii noastre cazute, oricat de valoroasa ar fi prin natura, oricat de ascutita ar fi prin invatatura lumeasca, isi pastreaza caracterul capatat prin caderea in pacat, continua sa ramana o ratiune pervertita. Trebuie sa o lepezi, sa te dai pe mana calauzitoare a credintei si, sub aceasta conducere, la timpul sau, dupa o insemnata nevointa intru evlavie, Dumnezeu daruieste robului Sau credincios ratiunea Adevarului sau Judecata Duhovniceasca. Aceasta ratiune poate si trebuie sa fie recunoscuta a fi ratiune sanatoasa; ea este credinta capatata din cercetarea lucrurilor, asa de stralucit descrisa de Sfantul Apostol Pavel in al patrulea capitol al epistolei sale catre evrei.Temelia judecatii duhovniceşti este Dumnezeu. Pe piatra aceasta neclintita se nalta ea, si intru aceasta nu se clatina si nu cade. Ceea ce numiti dumneavoastra ratiune sanatoasa noi, creştinii, cunoastem ca este o ratiune atat de bolnavicioasa, atat de intunecata si ratacita, incat vindecarea ei nu poate avea loc decat prin retezarea cu palosul credintei a tuturor stiintelor si cunostintelor care o compun, si prin lepadarea lor. Daca insa vom socoti ratiunea ca sanatoasa, considerand-o astfel pe baza a ceva necunoscut, sovaielnic, nedeterminat, mereu schimbator, atunci ea, ca "sanatoasa", va renega neaparat pe Hristos. Acest lucru e dovedit experimental. Ce zice judecata dumneavoastra, ratiunea dumneavoastra sanatoasa? Ca a recunoaste pieirea unor oameni buni, care nu cred in Hristos este un fapt potrivnic ratiunii dumneavoastra sanatoase! Si nu doar atat! Ci ca o asemenea pieire a oamenilor virtuosi e potrivnica milosteniei unei Fiinte atat de atotbune ca Dumnezeu. Ati avut cumva o revelatie de sus asupra acestui obiect, asupra a ceea ce e contrar si nu e contrar milosteniei lui Dumnezeu? Nu! Insa ratiunea dumneavoastra sanatoasa va spune asta! Ah, ratiunea dumneavoastra sanatoasa! Atunci, cu ratiunea dumneavoastra sanatoasa, de unde ati scos ca puteti intelege, cu patrunderea omeneasca limitata, ce este si ce nu este contrar milosteniei lui Dumnezeu?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Ingaduiti-mi sa va expun gandul nostru. Evanghelia, altfel spus invatatura lui Hristos, sau Sfanta Scriptura sau Sfanta Biserica Universala ne-a descoperit tot ce poate sti omul despre mila lui Dumnezeu, ce intrece orice cugetare, ce este mai presus de orice capacitate omeneasca de patrundere, ramanand inaccesibila pentru intelegerea oamenilor. Desarta e ratacirea mintii omeneşti cand cauta sa-L patrunda pe nepatrunsul Dumnezeu! Cand cauta sa explice inexplicabilul, sa-L supuna consideratiilor sale… pe cine? Pe Dumnezeu! O asemenea intreprindere e o intreprindere satanica!… Tu, care te numeşti creştin si nu ai habar de invatatura lui Hristos! Daca din aceasta invatatura harismatica, cereasca, nu ai invatat ca Dumnezeu este incomprehensibil, du-te la scoala si trage cu urechea sa auzi ce invata copiii! Lor profesorii de matematica le explica, in teoria infinitului, ca infinitul, ca marime nedeterminata, nu se supune acelor legi carora li se supun marimile determinate - numerele, ca rezultatele operatiilor cu el pot fi total opuse operatiilor cu numerele. Iar tu vrei sa determini legile actiunii milei lui Dumnezeu si zici: asta e conform cu El - asta ii repugna! E conform sau nu e conform cu ratiunea ta! Cu notiunile si cu simturile tale! Urmeaza din aceasta ca Dumnezeu e obligat sa inteleaga si sa simta cum intelegi si simti tu? Dar tocmai asta si pretinzi tu de la Dumnezeu! Iata cea mai nesabuita si mai trufasa intreprindere! Nu invinui dar judecatile Bisericii de lipsa de bun simt si de smerenie: asta e lipsa ta! Ea, Sfanta Biserica, nu face decat sa urmeze neabatut invataturii lui Dumnezeu despre lucrarile lui Dumnezeu, cele descoperite ei de catre Dumnezeu insusi!
Copiii ei adevarati merg dupa ea cu supunere, luminandu-se cu credinta, calcand in picioare ratiunea trufita ce se rascoala asupra lui Dumnezeu! Credem ca putem sti despre Dumnezeu numai ceea ce Dumnezeu a binevoit sa ne descopere! Daca ar exista un alt drum catre cunoasterea de Dumnezeu, un drum pe care l-ar putea deschide mintea, cu propriile ei sfortari, nu ne-ar fi fost data descoperirea dumnezeiasca. Ea ne-a fost data insa pentru ca ne este strict necesara. Desarte sunt dar si mincinoase propriile autocugetari si ratacirile mintii omeneşti. Dumneavoastra ziceti: "ereticii sunt aceiasi creştini ca si noi". De unde ati scos una ca asta? Doar poate vreunul care se numeste creştin si nu stie nimic despre Hristos, datorita nemarginitei sale ignorante se va arata de acord sa se recunoasca tot atat de creştin ca si ereticii, fara sa deosebeasca sfanta credinta creştina de puii blestemului, de ereziile hulitoare de Dumnezeu. Altfel judeca cu privire la aceasta adevaratii creştini! Numeroasele soboare de sfinti au primit cununa muceniciei, au ales mai degraba cele mai crancene si indelungi chinuri, inchisoarea, exilul decat sa-si dea acordul la partasia cu ereticii in invatatura lor hulitoare de Dumnezeu.
Biserica Universala a recunoscut intotdeauna erezia ca un pacat de moarte, a recunoscut intotdeauna ca omul molipsit de boala groaznica a ereziei e mort sufleteste, strain de har si de mântuire, fiind în comuniune cu diavolul si cu pieirea lui. Erezia e mai degraba un pacat diavolesc decât omenesc; ea este fiica diavolului, născocirea lui, e o nelegiuire apropiata de închinarea la idoli. Parintii numesc adesea închinarea la idoli nelegiuire, iar erezia - rea credinta; în închinarea la idoli diavolul îsi ia siesi partea dumnezeiasca de la oamenii orbiti, iar prin erezie el îi face pe aceşti oameni orbiti partasi ai pacatului sau de capatâi: hula de Dumnezeu. Cine va citi cu atentie "Faptele apostolilor" se va convinge usor de caracterul pe de-a-ntregul satanic al ereticilor. El va vedea îngrozitoarea lor fatarnicie, trufia nemasurata, va vedea un comportament alcatuit din minciuna neîntrerupta, va vedea cât sunt de robiti celor mai diferite si josnice patimi .... Cu deosebire se remarca la ei ura neîmpacata catre fiii adevaratei Biserici ....
Erezia se conjuga cu încrâncenarea inimii, cu o groaznica întunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu încapatânare în sufletul molipsit de ea si cât de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine întrînsa hula împotriva Duhului Sfânt: fie huleste o dogma a Duhului Sfânt, fie o lucrare a Duhului Sfânt, dar neaparat huleste Duhul Sfânt. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. Sfântul Flavian, patriarhul Constantinopolului, care a pecetluit cu propriul sau sânge marturisirea adevaratei credinte, a pronuntat hotarârea soborului local al Constantinopolului asupra ereziarhului Eutihie în urmatoarele cuvinte:
"Eutihie, pâna acum iereu, arhimandrit, fiind întrutotul prins si vadit ca partas al ratacirilor lui Valentin si Apolinarie, atât prin faptele lui trecute cât si prin explicatiile date aici, fiind dar dovedit de urmarea încapatânata a hulirii de Dumnezeu a acelora, nici macar n-a luat în seama sfaturile noastre si povetele catre primirea învataturii sanatoase. Si, de aceea, plângând si suspinând pentru pieirea lui definitiva, declaram în numele Domnului nostru Iisus Hristos ca el a cazut în hulire de Dumnezeu, ca e deposedat de orice cin preotesc, de partasia cu noi si de conducerea asupra manastirii sale, dând tuturor de stire ca de acum încolo, cine va sta la sfat cu el sau îl va vizita, va cadea el însusi sub afurisenie."
Aceasta hotarâre e un mic exemplu al parerii obsteşti a Bisericii Universale asupra ereticilor; aceasta hotarâre e recunoscuta de întreaga Biserica si confirmata de Sinodul Ecumenic de la Calcedon. Erezia lui Eutihie consta în aceea ca el nu marturisea în Hristos, dupa întrupare, cele doua naturi, cum marturiseste Biserica, ci admitea numai o singura natura, natura dumnezeiasca. Veti spune: numai atât!... Amuzant prin ignoranta, si demn de plâns prin caracter si urmari, este raspunsul unei persoane inveştite cu puterea acestei lumi catre sfântul Alexandru, patriarhul Alexandriei, despre erezia ariana. Aceasta suspusa fata sfatuia pe patriarh sa pastreze pacea, sa nu porneasca dezbinarea, atât de potrivnica duhului creştinismului, pentru câteva cuvinte, zice el, caci el nu gaseste nimic vrednic de osânda în învatatura lui Arie -care difera întrucâtva în stilul de formulare a cuvintelor si atâta tot! Aceste diferente de formulare a cuvintelor, observa istoricul Fleury, în care chipurile nu e nimic de osândit, nu fac altceva decât ca neaga Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos - nu mai mult!
Naruiesc asadar toata credinta creştina - si atâta tot! Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvântului si deformau dogma întruparii. Cele mai noi nazuiesc mai degraba sa nege lucrarile Sfântului Duh. Cu hule ei negau Dumnezeiasca Liturghie, toate Tainele, tot, toate aspectele în care Biserica recunostea lucrarea Sfântului Duh. Ei le numeau pe acestea reglementari omeneşti - si înca mai nerusinat: superstitii, ratacire!
Desigur dumneavoastra nu vedeti în erezie nici tâlharie nici hotie! Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat Fiul Iui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfânt - nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o învatatură hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acesta nu tâlhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute - ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mântuirea?!... Toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta în adânca necunoastere a creştinismului ! Sa nu credeti ca o asemenea necunoastere e un defect lipsit de importanta! Nu! Urmarile lui sunt nimicitoare, mai ales astazi, când în societate umbla nenumarate carti cu titluri creştine si continut satanic. Prin ignorarea adevaratei învataturi creştine, sunteti întrutotul expus sa primiti un gând mincinos, fals, amagitor, hulitor de Dumnezeu, drept gând adevarat, sa vi-1 însusiti si, odata cu el, sa va însusiti si pieirea vesnica. Hulitorul de Dumnezeu nu se va mântui ! Iar nedumeririle dumneavoastra sunt tot atâtea semne de întrebare asupra posibilitatilor dumneavoastra de mântuire.
Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! Nu va jucati cu mântuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plânge vesnic. Apucati-va de lectura Noului Testament si Sfintilor Parinti ai Bisericii ortodoxe (...) studiati în scrierile Sfintilor Parinti, cum trebuie înteleasa corect Scriptura, ce vietuire, ce gânduri si ce simtaminte se cuvine sa aiba un creştin. Studiati din Scripturi si din credinta vie pe Hristos si creştinismul. Mai înainte sa bata ceasul, ceasul de spaima în care va trebui sa va prezentati la judecata în fata lui Dumnezeu, agonisiti-va îndreptatirea (achitarea) data de Dumnezeu fiilor oamenilor prin intermediul Creştinismului.

[ALEXANDRU ANASTASIU]

Citiți și: Copiii și slugile lui Dumnezeu.
III. COPIII ȘI SLUGILE LUI DUMNEZEU; ‘ADOPȚIA’ PRIN BOTEZ ȘI DREPTUL LA MOȘTENIRE
Am pus cândva aici scrisoarea Sfântului Ignatie Briancianinov despre mântuirea ereticilor. Am găsit acum această excelentă adăugire la acea scrisoare:
Odată a venit la el un turc ce i-a spus că stăpânul său, care era cadiu, adică judecător, voia să vorbească cu el. Părintele Ieronim s-a temut ca nu cumva acest lucru sa fie pricină de ispită, așa că s-a dus la cadiu cu strângere de inimă, dar acesta l-a primit cu mult respect și a început să-i vorbească deschis:
— Părinte, eu sunt judecător musulman. Zece la sută din banii pe care-i câștig îi dau săracilor, dăruiesc zestre văduvelor și am grijă de orfani. Atunci când judec, încerc să fiu drept și nu părtinesc pe nimeni, oricât de mare funcție ar avea el. Toate acestea nu sunt, oare, de ajuns pentru a câștiga paradisul despre care vorbiți voi, creștinii?

Părintele Ieronim a înțeles ca era vorba despre un om bine-intenționat și s-a hotărât să-i ofere marturia credinței sale, indiferent de consecințe. Asadar, i-a pus urmatoarele întrebări:
— Ai copii?
— Am.
— Ai oameni supuși?
— Am.
— Copiii tăi îți împlinesc voia?
— Nu totdeauna, pentru că au îndrazneală fața de mine și, uneori, una spun eu, și alta fac ei.
— Supușii tăi îți fac întotdeauna voia?
— Firește. Fac mereu ce le zic eu.
— Când vei muri, cine te va moșteni? Copiii, care nu se supun ție, sau slugile care se supun?
— Copiii mei, desigur, pentru ca ei au drept de moștenire, nu slugile.
— Același lucru se întamplă acum si cu tine. Dreptul la moștenire îl au numai copiii lui Dumnezeu. Si ca să te faci copil al lui Dumnezeu, trebuie sa te botezi și să devii creștin.
Cadiul a fost atât de impresionat de argumentele părintelui Ieronim, încăt nu a întârziat să se catehizeze și să se boteze în Hristos.
[Deși el era un supus al lui Dumnezeu, fără 'adopția' prin botez nu era copil al lui Dumnezeu și nu avea drept de moștenire.]
Din Patericul Secolului XX, sursă: Român Ortodox în Franța.

http://blog.pustniculdigital.info/articole/54/



va urma cu:
IV. TEORIA RAMIFICAŢIILOR dezbătută de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia analizând învăţătura Sintelor Sinoade Ecumenice şi cuvintele Sfinţilor Părinţi, răspunzând la întrebarea: se poate mântui măcar vreun non-ortodox, măcar cel care are cele mai multe fapte bune de pe pământ şi are credinţa cea mai apropiată de Ortodoxie?

[ALEXANDRU ANASTASIU]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Ma inclin cu respect in fata demersului dvs academic,voi citi ce mi-ati recomandat si voi urmari,cu mare atentie, tot ceea ce urmeaza sa postati cand va va permite programul.Eu am tot timpul din lume cand primesc o asemenea invitatie,care nu se poate refuza si pe care voi incerca sa o primesc,cat pot eu,cu inima deschisa.Cel de Sus sa va calauzesca pasii.

Dragul meu, din postările dinainte de examene am rămas dator cu un răspuns. Aş putea să iau punct cu punct confesiunea de credinţă de la Westminster şi să-ţi arăt cu nu duce la Sfânta Scriptură ci este contrară ei. Dar este un drum îndelungat şi cred că nu ar duce la apropiere ci, dimpotrivă, ne-ar dezbina şi mai mult, pe lângă dezbinarea istorică a grupării tale de Sfânta Biserică. Ori nu este de nici un folos nimănui dezbinarea.
Ce am remarcat însă în cele ce mi-ai scris a fost însă mulţumirea ta vis a vis de credinţa ta în ceea ce priveşte roadele ei în viaţa ta „Credinta mea mi-a oferit mereu bucurie, incredere, speranta si tarie in fata adversitatilor. Aceste lucruri le-am simtit si le simt extrem de clar si de puternic inauntrul meu”. Este firesc să simţi aşa ceva. În zilele noastre când toţi se întrec în a huli pe Hristos, cineva care caută să trăiască o credinţă legată de bunătatea lui Hristos este încurajat de Dumnezeu cu toată dragostea. Este ce spune în Sfânta Evanghelie:
Marcu 9:38. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.
Marcu 9:39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău.
Marcu 9:40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi.
Aşadar este limpede că se pot face şi minuni în numele lui Hristos chiar de către cei ce nu-L urmează. Sunt convins că tot ceea ce ai descris tu mai sus îţi vine din cauză că tu ai această credinţă legată de Hristos şi că mergând pe calea ei vei continua să dobândeşti acestea.
Nu mă miră nici ce ai spus mai jos despre credinţa ta: „Esenta,inima ei, este suveranitatea absoluta a lui Dumnezeu”. Aş dori însă, ca din dragostea ta pentru tine în veşnicie, să fi puţin atent cu inima, fără să te superi pe ce-ţi spun eu acum. Nu este o dorinţă de a-ţi jigni credinţa şi cu atât mai puţin pe tine. Credinţa aceasta a ta, ca de altfel şi a celorlalţi protestanţi şi a papiştilor de asemenea, este de fapt o transpunere a credinţei evreieşti în plan creştin.
Tot ceea ce au obţinut evreii în Vechiul Testament, dacă îşi respectau propriile făgăduinţe faţă de Dumnezeu, erau bunătăţi şi fericiri pământeşti:
Deut.30:15. Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul,
Deut.30:16. Poruncindu-ţi astăzi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui şi să împlineşti poruncile Lui, hotărârile Lui şi legile Lui, ca să trăieşti şi să te înmulţeşti şi să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni.
Deut.30:17. Iar de se va întoarce inima ta şi nu vei asculta, ci te vei lăsa ademenit şi te vei închina la alţi dumnezei şi le vei sluji lor,
Deut.30:18. Vă dau de ştire astăzi că veţi pieri şi nu veţi trăi mult în pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l dă şi pentru a cărui stăpânire treci tu acum Iordanul.
Deut.30:19. Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Zi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.
Deut.30:20. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ l-a făgăduit părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov că îl va da lor”.
Credinţa pe care tu ne-ai expus-o este o schimbare a lui Yahwe cu Hristos şi o dobândire a fericirii pământeşti prin respectarea poruncilor Lui, cu o singură diferenţă faţă de evrei, că se înveşniceşte şi în împărăţia cerului această fericire pământească în urma răsplăţii dobândite în urma Judecăţii de Apoi.
Dragul meu, iartă-mă că-ţi spun, nu este nimic mai hidos exprimat despre Hristos şi creştinism. Cum crezi tu că Hristos a coborât de pe tronul Sfintei Treimi, S-a făcut Om, S-a lăsat răstignit pe Sfânta Cruce, a primit în fiinţa Sa toate păcatele noastre, toate durerile noastre, inclusiv toate chinurile iadului, doar pentru a ne da ceea ce aveam? Doar pentru a schimba regulile evreieşti cu unele creştineşti având ca scop o fericire omenească pieritoare şi deşartă prin ea însăşi, ba să-L mai acuzăm hulind că vrea să o prefacă în fericire veşnică dar cu aceleaşi proprietăţi ridicol de deşarte raportate la împărăţia cerurilor.
Hristos a venit ca să schimbe lumea, să aducă nu numai mântuirea ci îndumnezeirea adică viaţa lui Hristos înviat, înălţat, aşezat de-a dreapta Tatălui cu trupul îndumnezeit asemenea dumnezeirii Tatălui. Nu înţelegi că este o altă viaţă, de neînţeles pentru mintea omenească, chiar şi iscusită în Sfânta Scriptură cum era cea a lui Nicodim?
Ioan 3:1. Şi era un om dintre farisei, care se numea Nicodim şi care era fruntaş al iudeilor.
Ioan 3:2. Acesta a venit noaptea la Iisus şi I-a zis: Rabi, ştim că de la Dumnezeu ai venit învăţător; că nimeni nu poate face aceste minuni, pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.
Ioan 3:3. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3:4. Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?
Ioan 3:5. Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3:6. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.
Ioan 3:7. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus.
Vezi, naştere de sus, altfel şi viaţă de sus altfel.
Nu vezi ce ne spune nouă Sfântul Evanghelist Ioan că devin creştinii:
Ioan 1:10. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
Ioan 1:11. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.
Ioan 1:12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
Ioan 1:13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
Ioan 1:14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
Vezi că lumea nu-L poate cunoaşte? Vezi că devenim dumnezei după har şi nu oameni cu aceeaşi fel de viaţă doar că este veşnică?
Dragul meu, viaţa creştinului nu este ceea ce descrii că ai obţinut prin credinţă. Se poate ajunge la aceasta şi prin budism şi printr-o o viaţă morală în orice credinţă şi chiar şi în ateism. Creştinismul este ceva radical nou şi radical altceva decât fericirea şi echilibrul psihosomatic moral al omului vechi. Este a trăi împărăţia cerului pe pământ prin pocăinţă, adică schimbarea nu numai a minţii ci a fiinţei, este a trăi cu adevărat, mai adevărat decât cele mai demonstrabile experimente prin ştiinţă şi pipăibile prin simţuri, a trăi mai profund decât însăşi viaţa de aici
I.Cor.2:9. "Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El".
Iar unde este iubire nu este suveranitatea absolută a Celui Iubit ci o dragoste nespuse de mire duhovnicesc Hristos şi mireasă duhovnicească - sufletul omenesc. Dacă Dumnezeu ar fi suveranul absolut al judecăţii şi pedepsei, ar fi un terorist mai rău ca teroriştii musulmani căci ar fi veşnic şi ar fi mai frumoasă relaţia cu o desfrânată unde găseşti totuşi ceva căldură, recunoştinţă, consideraţie şi atenţie faţă de cel ce plăteşte. Dar să nu fie aşa!!! Dumnezeu este cu adevărat suveranul absolut, care judecă şi pedepseşte dar tocmai pentru că nespus de mult iubeşte. Ce este mai dureros şi mai groaznic decât să vezi pe Cel ce Şi-a dat viaţa în chinuri pentru tine, pentru a te face mireasa de la sânul Său, întorcându-Şi capul de la tine doar pentru că nu te poate vedea cum te-ai mutilat în halul acesta prin nesimţire. Şi ce chin mai înfricoșat este decât a fi despărţit de El în veşnicie tocmai pentru că în libertatea ta nebună nu-L doreşti.
Vezi bucuria mea ce este creştinismul? O nesfârşită dragoste:

[ALEXANDRU ANASTASIU]

I.Cor.13:1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
I.Cor.13:2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
I.Cor.13:3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
I.Cor.13:4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
I.Cor.13:5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
I.Cor.13:6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
I.Cor.13:7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
I.Cor.13:8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;
I.Cor.13:9. Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim.
I.Cor.13:10. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.
I.Cor.13:11. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului.
I.Cor.13:12. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu.
I.Cor.13:13. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Dacă aşa sunt creştinii, cum să fie altfel Hristos, decât dragoste mai mare decât cea descrisă sus? Dragoste de nespus!!!
Iar această dragoste nu este o declaraţie sentimentală ci o schimbare profundă, de neexprimat în scris, care se petrece în inima omului ce se umple de Duhul Sfânt, luând înfricoşatele Taine ale Bisericii:
Ioan 6:47. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică.
Ioan 6:48. Eu sunt pâinea vieţii.
Ioan 6:49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit.
Ioan 6:50. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare.
Ioan 6:51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.
Ioan 6:52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?
Ioan 6:53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
Ioan 6:54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
Ioan 6:55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură.
Ioan 6:56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.
Ioan 6:57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine.
Ioan 6:58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.
Vezi că adevărata credinţă şi adevărata viaţă de dumnezei ne vine prin Trupul şi Sângele lui Hristos? Nimeni aşadar nu se poate mântui şi nici nu poate avea credinţa cea adevărată şi nici nu se poate îndumnezei fără Dumnezeu, fără Trupul Lui. Nici măcar cei ce-şi zic ortodocşi, dar nu-şi însuşesc viaţa aceasta mai presus de viaţă căci
I.Cor.11:28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
I.Cor.11:29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
I.Cor.11:30. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.
I.Cor.11:31. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.
Iar acestea (Tainele) nu se pot da decât în Sfânta Sa Biserică, care este una, nu împrăştiată în lume după icoana Ei dată de Hristos:
Ioan 15:1. Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
Ioan 15:2. Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
Ioan 15:3. Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
Ioan 15:4. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
Ioan 15:5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
Ioan 15:6. Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard.
Vezi bucuria mea că cine s-a despărţit de Biserică, chiar de ar fi plin de roade se usucă şi se arde. Toţi ereticii s-au despărţit de Biserică şi nu Biserica i-a alungat.
Nu eu spun că în afara Bisericii nu există viaţă ci Domnul Hristos
Matei 18:17 Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.
Şi nu este Biserica împrăştiată în mai multe biserici căci
Ef.4:4. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre;
Ef.4:5. Este un Domn, o credinţă, un botez,
Vezi că este o singură credinţă, şi un singur fel de Taine după cum este un singur Domn şi un singur adevăr
Ioan 14:6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.
După cum nu găseşti un mădular al lui Hristos în Anglia, unul în România altul în China ci Hristos este acelaşi în orice potir ortodox tot aşa nu există o bucată de adevăr la anglicani alta la ortodocşi alta la confucianişti ci un singur adevăr în Sfânta Biserică, desigur că una:
Ef.5:25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
Ef.5:26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
Ef.5:27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.
După cum creştinii n-au decât o soţie aşa şi Hristos nu are decât o mireasă Biserică, după cum soţiile creştinilor n-au capul la o femeie, mâna la o alta, sânii la o a treia aşa şi Biserica lui Hristos nu este o bucată la anglicani, alta la papişti, a treia la ortodocşi.
Iar că Biserica nu va fi biruită în veci, e fiind
I.Tim.3:15. Ca să ştii, dacă zăbovesc, cum trebuie să petreci în casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului.
auzi ce zice Hristos:
Matei 16:16 Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.
Matei 16:17 Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri.
Matei 16:18 Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.
Asta nu înseamnă că Sfântul Apostol Petru nu va fi biruit, cum zic papiştii, doar ştim că s-a lepădat, ba puţin mai încolo este numit chiar satană
Matei 16:22 Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta.
Matei 16:23 Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
Ci că Sfânta Biserică întemeiată pe credinţa de piatră că Hristos este Fiul lui Dumnezeu celui Viu nu poate fi biruită de porţile iadului. Aşadar vezi că suntem chemaţi la a fi părtaşi la Dumnezeul cel Viu şi a nu cugeta ca satana la cele ale fericirii oamenilor?