Pedeapsa

[Lucemferre]

Era trecut de miezul nopții. Nu am stat să mă gândesc la cele mai frumoase exemple. Eu vin cu fapte concrete care demonstrează că conștiița nu e ceva născut, ci se dobândește și voi spuneți că e sădită de Dumnezeu fără niciun argument. Doar că așa spun sfinții părinți. Dacă era de natură divină și era ceea ce făcea diferența dintre om și animal, acei copii din primul post ar fi avut și ei conștiință. Ei nu au, pentru că n-au avut de la cine să învețe. Nici măcar după ce au intrat în contact cu lumea și s-au făcut eforturi uriașe să învețe o limbă, să fie interesați de oameni și activitățile lor nu s-au făcut mari progrese. Nu au devenit oameni. Nu au căpătat conștiința...cu toate că până la urmă a luat naștere și cadrul perfect pentru manifestarea ei.
Dacă există posibilitatea să merg pe Lună, eu pot să aleg să merg pe Lună. Atâta timp cât posibilitatea există, vorbim de alegeri. Ar fi vis dacă aș vrea să merg pe Saturn. Și iar ne îndepărtăm, legându-ne de exemple, de esență. Ce m-a determinat să aleg să fac ceva, să mă manifest în acel mod? Principiile...dar principiile din nou sunt create de cei din jurul nostru. Noi avem capacitatea de a gândi, însă asta e o forță impersonală. E o putere din noi, însă cum gândim e determinat de ceilalți și de mediu.
Hitler le spăla creierele naziștilor. Eu nu pledez pentru neascultarea conștiinței. Doar că nu e de natură divină, gândește-te la copii, și că ceea ce stă în spatelele alegerilor pe care le facem nu ține de noi. Și dacă nu ține de noi, nu avem cum să fim vinovați. Deci nu ar trebui ca Dumnezeu să pedepsească.

[MariS_]

În prealabil postat de Lucemferre

Era trecut de miezul nopții. Nu am stat să mă gândesc la cele mai frumoase exemple. Eu vin cu fapte concrete care demonstrează că conștiița nu e ceva născut, ci se dobândește și voi spuneți că e sădită de Dumnezeu fără niciun argument. Doar că așa spun sfinții părinți. Dacă era de natură divină și era ceea ce făcea diferența dintre om și animal, acei copii din primul post ar fi avut și ei conștiință. Ei nu au, pentru că n-au avut de la cine să învețe. Nici măcar după ce au intrat în contact cu lumea și s-au făcut eforturi uriașe să învețe o limbă, să fie interesați de oameni și activitățile lor nu s-au făcut mari progrese. Nu au devenit oameni. Nu au căpătat conștiința...cu toate că până la urmă a luat naștere și cadrul perfect pentru manifestarea ei.

Asa pare cum spui, ca acel copil din jungla nu ar avea constiinta pentru nu a fost nimeni sa o formeze. Dar nu e asa. Nu pot sa-ti aduc dovezi evidente, dar pot sa-ti spun ca in acel copil sufletul a ramas nedestelenit, ba chiar a fost tasat de instincte, plus balariile si buruienile ce l-au acoperit, incat e o munca imensa sa-l faci din nou roditor. El trebuie facut intai roditor, adica sa gandeasca rational si sa aibe sentimente pentru ca, mai apoi, seva ce vine din constiinta sa ajunga la suprafata. La acel copil seva constiintei nu are prin ce ajunge la suprafata, ca prin buruiana nu poate circula. Buruiana isi trage seva din alta parte, din partea instictuala sau egoista a sufletului. Dar constiinta lui exista, ea nu moare, e doar tinuta sub betonul instinctelor de supravietuire, care s-au dezvoltat supradimensionat, luand si locul partii rationale din suflet.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[luciand]

În prealabil postat de Lucemferre

Era trecut de miezul nopții. Nu am stat să mă gândesc la cele mai frumoase exemple. Eu vin cu fapte concrete care demonstrează că conștiița nu e ceva născut, ci se dobândește și voi spuneți că e sădită de Dumnezeu fără niciun argument. Doar că așa spun sfinții părinți. Dacă era de natură divină și era ceea ce făcea diferența dintre om și animal, acei copii din primul post ar fi avut și ei conștiință. Ei nu au, pentru că n-au avut de la cine să învețe. Nici măcar după ce au intrat în contact cu lumea și s-au făcut eforturi uriașe să învețe o limbă, să fie interesați de oameni și activitățile lor nu s-au făcut mari progrese. Nu au devenit oameni. Nu au căpătat conștiința...cu toate că până la urmă a luat naștere și cadrul perfect pentru manifestarea ei.
Dacă există posibilitatea să merg pe Lună, eu pot să aleg să merg pe Lună. Atâta timp cât posibilitatea există, vorbim de alegeri. Ar fi vis dacă aș vrea să merg pe Saturn. Și iar ne îndepărtăm, legându-ne de exemple, de esență. Ce m-a determinat să aleg să fac ceva, să mă manifest în acel mod? Principiile...dar principiile din nou sunt create de cei din jurul nostru. Noi avem capacitatea de a gândi, însă asta e o forță impersonală. E o putere din noi, însă cum gândim e determinat de ceilalți și de mediu.
Hitler le spăla creierele naziștilor. Eu nu pledez pentru neascultarea conștiinței. Doar că nu e de natură divină, gândește-te la copii, și că ceea ce stă în spatelele alegerilor pe care le facem nu ține de noi. Și dacă nu ține de noi, nu avem cum să fim vinovați. Deci nu ar trebui ca Dumnezeu să pedepsească.

Revin cu ce am spus mai devreme: ca să alegi, trebuie să ai din ce. Adică trebuie să ai alternative. Şi nu orice alternative, doar cele viabile. Încă o dată: să mergi pe Lună nu-i o alternativă pt. tine. Poate pentru Bill Gates! Pt. tine e un vis (asta doar dacă nu mă surprinzi atât de tare încât să ai potenţa financiară a lui Bill). Să ai posibilitatea alegerii este similar cu a te afla în faţa unei răspântii. Poţi alege drumul din dreapta sau drumul din stânga. Poţi alege doar ceva ce este în puterea ta în momentul şi locul respectiv! Deşi există un drum spre Roma, nu-l poţi alege dacă te afli la Buşteni pe o potecă ce se bifurcă spre Babele!
Poţi alege în fiecare moment al vieţii tale să faci ceva anume. Evident că fiecare alegere este condiţionată de cea de dinaintea ei. Dar, cu toate acestea, şi în momentul următor unei alegeri greşite, poţi face o alegere bună. Se schimbă doar efortul şi/sau timpul în care îţi atingi obiectivul! Fiecare algere proastă te întârzie de la ţelul vizat, dar nu te poate face să nu-l mai poţi atinge. Cu o singură condiţie: să te încadrezi în timp! Moartea implacabilă e singura care te poate opri de la a-ţi atinge ţelul.
Conştiinţa, aşa cum o vedem noi creştinii (dar nu numai) este doar un ghid intern. Faptul că noi credem că este de la Dumnezeu nu-i doar pentru că o spun Sfinţii Părinţi (deşi ar fi deajuns şi doar atât), ci mai ales pentru că din experienţa vieţii se dovedeşte că o au toţi oamenii (de conştiinţă e vorba), din toate timpurile, indiferent de sistemul moral, religios şi filosofic din care au făcut sau fac parte.
Iar treaba cealaltă, cu pedeapsa şi iadul, care bag eu seamă că te frământă pe tine, este cam aşa în viziunea creştină.
Dumnezeu este incomprehensibil, infinit, atemporal şi încă multe altele (îţi sugerez să citeşti Dogmatica Sfântului Ian Damaschinul). Atributele care i se conferă lui Dumnezeu de către oameni sunt nişte mijloace rudimentare cu care să poată fi perceput ceva (mai exact Cineva) ce nu poate fi cuprins.
Iadul nu este un loc material în care ajungi să fii pedepsit! La fel cum întunericul este absenţa luminii, la fel şi iadul este absenţa iubirii. La scadenţa dată de termenul "moarte"! Iar la faptul că iadul nu este un loc, se adaugă faptul că iadul nu este în timp şi nici un anume timp. Timpul este a patra dimensiune a universului cunoscut şi suntem siguri că în transcendent el nu există!
Aşa că tot ceea ce ai de făcut este să-ţi asculţi propria conştiinţă, cea sădită în tine de Dumnezeu!

Corinteni 13 ? Povesti cand noi ne prefacem ca nu stim ce-i aia realitate,nu contest existenta insa e prea multa dezirabilitate aici..anunta-ma cand vezi o multitudine optimista de cazuri in care dragostea catre Divinitate se revarsa inapoi atat de pur spre a se indrepta catre regresul conditiei umane.