Dogme babesti

[georgeval]

În prealabil postat de AdrianAamz

Dupa cate stiu eu din invatatura de credinta, Dumnezeu nu mantuieste pe cineva pentru meritele vreunui membru al familiei sau al vreunui prieten, indiferent daca acela e calugar sau chiar episcop.
E sigur ca Dumnezeu aude toate rugaciunile noastre, dar nu se mantuieste X sau Y doar daca ne rugam noi pentru el, ci trebuie sa faca si el un efort.

Se admite in ortodoxie invatatura conform careia unele suflete aflatre la osanda pentru pacate neispasite complet vor fi scoase din iad la Judecata de apoi, dar e vorba de acele suflete pe care sfarsitul lumesc le-a gasit intr-o stare de trezire duhovniceasca, intr-o stare de inceput al pocaintei, dar care nu au mai avut vreme sa ajunga sa fie complet dezlegate de pacatele lor in aceasta viata.
E vorba de cei care au primit un canon de indreptare sufleteasca, dar nu au mai apucat sa-l faca. Dumnezeu mantuieste pe unii pentru rugaciunile altora, dar totusi conditionat, adica cei pentru care Biserica se roaga trebuie sa fi facut si ei un efort cat de mic pentru a se fi impacat cu Dumnezeu in timpul vietii pamantesti.

Daca un om rau este omorat de un altul, moartea lui tragica nu va avea nici o greutate la judecata lui Hristos daca el moare total despartit de Hristos, in nepasare si in refuzul de a crede si de a se indrepta.

Mantuirea presupune conlucrarea noastra cu harul dumnezeiesc. Asa cum bine ai subliniat, mantuirea nu se realizeaza printr-un imprumut de fapte bune, ca dovada in pilda celor zece fecioare, cele cinci fecioare intelepte nu au dat din untdelemnul lor. Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune clar- Dumnezeu vrea ca sa ne mantuim dar daca noi nu vrem mantuirea nu se infaptuieste.