Frica de Dumnezeu

Dar hai sa gandim un pic si nu sa repetam papagaliceste,vorba lui Andrei...
Sa luam exemplul copiilor.Ei se nasc cu iubire neconditionata.Ei iubesc absolut tot ce-i inconjora.Ei nu stiu ce este frica.Frica le este indusa de parinti.Ca si copiii trebuie sa ajungem ca sa intram in imparatia Lui.Unui copil mic,ce-i faci? Cum ii vorbesti de Dumnezeu?Il indemni sa ii fie frica de El sau sa il iubeasca?Adica il ameninti ca daca nu face cutare lucru sau daca face cutare prostiuta, Doamne-Doamne care ne iubeste pe toti, devine Bau-Bau si vine si ii papa un piciorus??Ce-s astea?
Trebuie sa lasam copiii sa mearga la El.Asta inseamna iubire,nu frica!
Trebuie sa invatam de la copii.Nu din frica de Dumnezeu sa nu mai pacatuim CI DIN IUBIRE pentru El!
Ca daca eu nu imi insel sotul, nu o fac pentru ca imi e frica de el si de consecintele pacatului meu sau de ce ar putea sa-mi faca sotul, ci pentru ca il iubesc!E o mare diferenta de nuanta!
Si totusi, exista si femei care nu-si inseala sotul,de frica!
Ca atare, care atitudine vi se pare corecta?Frica sau iubirea?