Despre viclenia sectantilor

[Mihnea Dragomir]

Mă gândesc că protestanţii simt nevoia psihologică de a găsi deosebiri faţă de ortodocşi. Cam tot aşa cum ortodocşii simt aceeaşi nevoie faţă de catolici. În mod evident (pentru mine) chestiunea "închinării la alţi dumnezei, lucruri sau întâmplări" e o falsă problemă. Dar, aşa cum eu, dacă aş fi divorţat de nevastă-mea, aş alcătui cu timpul un caiet tot mai gros în care aş scrie cât de mult a greşit ea şi cât de diferită este de mine în universul ei de valori, tot aşa se se întâmplă şi aici.
Mă enervează mult tot felul de chestii la care ţine nevastă-mea. Fotografii cu tot felul de rude şi cunoscuţi care nu mai sunt, despre care spune că sunt modelele ei. Cureaua de militar al lui taică-său. O candelă de la naşa bunicii ei şi tot felul de urme materiale de pe vremea când era bunica fată.
Precis toate acestea înseamnă un singur lucru: nevastă-mea nu mă iubeşte şi nu a pus pe primul plan căsătoria noastră. De fapt, nevastă-mea trăieşte în poligamie. Ba chiar în curvie, ca să vorbim pe şleau. Degeaba ea a împodobit frumos albumul nostru de familie, a pus pe prima pagină fotografia cu mine şi a flancat-o cu literele greceşti "alpha" şi "omega". Mai sunt şi alte poze în album şi o suspectez că se închină la ele. E clar că nevastă-mea este prostituata despre care am citit de mai multe ori în Carte: bine am făcut că m-am despărţit de ea.