Despre spirala tacerii

Cu ani in urma, pe cand eram departe de tara, televizorul facea parte din familie si cred ca i se acorda cel mai mare spatiu din timpul ramas liber dupa program. Prin beneficiile tehnicii, aduceam in casa sute de canale, nu doar dintre cele romanesti, iar printre ele mai existau pe alocuri si dintr-acele cu bulina rosie, ca doar erau incluse in "pachet". Si exact cum spunea cineva mai sus, ajunsesem sa nu mai gandesc "ale mele", ci sa am idei care in mod normal altadata nu incapeau in mintea mea.
Revenit in tara, m-am desprins de cea mai nociva parte a influentelor vizuale, iar de o vreme nu ma mai intereseaza aproape nimic la TV. In schimb ma risipesc in mirajul internetului, dar mai cu seama a acestui forum. Ma consum inutil si imi dau seama cat rau imi fac dar nu ma pot (INCA) stapani. Cat si daca ofer din intregul unei zile, rugaciunii, nu este un subiect de detaliat. Dar exista acel paradox, acea ironie jenanta pe care nu pot sa n-o sesizez si care-mi spune ca degeaba ma ostenesc sau imi interzic placeri de odinioara, daca inca ma simt subjugat de acest forum, daca inca mai am tendinta de a spune si altora bazaconiile mele, daca inca nu-mi pot stapani orgoliul de a da replica si replica la replica, daca inca nu accept cu sufletul deschis orice bobarnac... Cui foloseste parerea mea? Altora? Se pare ca nu! Mie? In nici un caz!! Si atunci ce sens are aceasta flecareala despre credinta si Adevar. Notiunea noastra despre Adevar e o parodie, o jalnica marire de sine ca sa vada si altii cat bine emanam!...
Dar ne doare faptul ca unii dau alte interpretari vorbelor noastre... Ne deranjeaza ca suntem contrazisi, pusi la colt, umiliti, desi noi stim ca numai prin asta ne calim. Toti avem tendinta de a-i indrepta pe altii, dar cand e vorba de noi insine, avem dioptrii mari si ochelari de cal.
Oare ce conteaza cel mai mult in viata asta? Vorba buna? Daca nu esti preot, creezi impresia de falsa smerenie! O stare umila si modesta? Posibil, dar trebuie sa accepti tratamentul societatii. Eu cred ca e foarte important in viata sa nu eziti niciodata sa faci un bine unui om, cand ti se ofera posibilitatea. Iar cand auzi din suflet acel "Sa-ti dea Dumnezeu sanatate! Am sa te pun la pomelnic!", cred ca este cea mai grea lovitura pe care i-o putem da diavolului. Cand si altii se roaga pentru noi, Dumnezeu ne mai iarta din prostia si ratacirile in care ne avantam cu sau fara voia noastra.
Ce e nociv in viata nostra? Prostia si nerecunoasterea ei! Intotdeauna diavolul iti inlocuieste acel ceva pe care tu ti-l interzici, cu altceva, aparent mai putin grav. Iar daca chiar crezi ca ai renuntat la tot ce-ti dauneaza, esti in alunecare libera fiindca esti stapanit de cel mai perfid dintre pacate: MANDRIA (Doamne, ce bine ca nu-s ratacit ca asta care-si zice OmuBun, ca pe toate le fac cum zici Tu!...)