Rugaciunea si plansul

[George.m]

În prealabil postat de costel

Asta a facut omul prin pacat, s-a despartit de Dumnezeu. Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange. Plansul in acest caz nu e moneda pe care o cere Dumnezeu pentru impacare. E un raspuns firesc al firii umane, ca parere de rau pentru timpul petrecut fara Dumnezeu. Nu e nimic fortat aici, e pur si simplu un raspuns la intalnirea cu El.

As aduce o completare: omul plange si de bucurie cand se intalneste cu Dumnezeu. Lacrimeaza cand simte dragostea lui Dumnezeu in inima sa.
Referitor la asta, spunea Parintele Savatie Bastovoi:

"Lacrimile? Stiti…Dar hai sa va spun un caz cu parintele Rafail Noica, despre care voi stiti mai multe decat mine, ca sunteti din zona. A fost la noi intr-o noapte [la schituletul de la Bogaltin] si am slujit Liturghia cu el, si pe urma am stat de vorba. Eu auzisem de acest parinte Rafail, dar nu credeam bine despre el. Eu m-am gandit, zic, iara romanii astia au facut…, fiul lui Constantin Noica…, ma rog.

Avea cineva o carte cu el si spune: “Ai citit Rafail Noica? Scrie bine”. Zic: “Ce fel de Noica?” Zice: “Fiul lui Constantin”. “Nu mai cartesc, zic, daca-i fiul lui Constantin Noica. Nu-mi place cum fac romanii tot felul de povesti si mituri despre cine vrei si despre cine nu vrei, mai ales credinciosii. Sunt satul de intelectuali”.

Si spun ca si atunci cand a venit, nu prea mi-au tremurat mie genunchii, nici nu aveam de gand sa-l intreb ceva, ca nu aveam nevoie. Dar dupa ce am slujit Liturghia, m-am aprins de dragoste pentru el si mi-am cerut blagoslovenie sa-l intreb cateva vorbe.

Si vreau sa va spun despre lacrimi. Stateam si vorbeam ceva despre pravila, despre rugaciune, stiti, cum ne rugam. Parintele statea in pat, ca era obosit, si-mi pare ca si cam bolnav, iar eu stateam jos pe podea, langa dansul. Eu am inceput sa fac o apologie a pravilei, ca, de, cand o faci, ai putina mangaiere, iar cand n-o faci, ai prilej de pocainta. Si el imi strange mana si se uita la mine si imi zice: “Dumnezeu nu este pravila, Dumnezeu este dragoste”. Si atunci i s-au inlacrimat ochii.

Stiti, ochii se inlacrimeaza [nu numai atunci cand noi ne vedem pacatele, ci mai ales] atunci cand noi intelegem ca Dumnezeu este dragoste. Ati vazut vreodata? Atunci cand nu ne vedem mult cu cineva, la intalnire plangem. Dar mai ales se vede asta la batranii de prin sate, care au copiii plecati, si-i vad foarte rar, poate doar de Paste. Si vezi acesti batrani cum ii asteapta in gara si cand ii imbratiseaza plang. Dar ei plang de bucurie, si numai ei stiu de ce mai plang, ce-si mai amintesc atunci, ce mai gandesc, pentru ca plansul acela e o mare bucurie.

Asa cred eu ca sunt lacrimile astea cand spunem: “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat”(Ps. 84,11), atunci cand noi ne-am imbratisat cu Dumnezeu si, iaca, plangem, pentru ca nu ne-am vazut de mult.

Stiti, asa ma gandesc, ca or fi asa lacrimi. Dar sunt si oameni care n-au lacrimi in afara, lacrimile lor sunt inauntru. Sunt unii asa mai plangaciosi, dar sunt si care…. Asa, cred ca sunt fel de fel. Importanta e bucuria noastra. Ca lacrimile fara bucurie nu sunt nimic, “cine seamana cu lacrimi, cu bucurie va secera”(Ps. 125,5). Asa ca, intai lacrimile, pe urma bucuria…cu lacrimi."

Cules din volumul “Ieromonah Savatie Bastovoi-Despre curaj si libertate in ortodoxie", Editura Sofia, Bucuresti-2006, de Ludmila Doina, colaboratoare orthoblog (cf. sursa)

[costel]

În prealabil postat de George.m

As aduce o completare: omul plange si de bucurie cand se intalneste cu Dumnezeu.

Da, plangi datorita bucuriei aduse de unirea cu El. Asta am vrut sa spun "Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange", adica in afara bucuriei.

[Pantsless]

În prealabil postat de Dumitru73

Dumnezeu vrea sa plangem?!

Aloo, subliniam ironia.

Si cand colo voi chiar va bateti cu pumnul in piept ca cel ce va iubeste vrea sa plangeti. Fereasca...
Si mai sariti si cu pariul lui Pascal cum ca: "daca crezi si nu exista nu pierzi nimic".

Cat de ironic.. Cat de cinic.

În prealabil postat de Aghioritul

DA! vrea sa plangem pentru pacatele noastre, numai prin baia lacrimilor si a Sf.Spovedanii ne putem curati de pacate!

Aha.. Deci dupa ce ne-a facut si ne-a inzestrat cu puterea de a face pacate, acum vrea sa plangem si sa ne chinuim ca sa ne mantuim. Multimea pacatelor care tot de el e definita, el a spus ce e pacat sa faci si ce nu.

Pai lasa ca am sa am si eu un copil si am sa stabilesc niste reguli: e pacat sa te nasti, sa mananci si sa cresti. Dupa care o sa-l biciuiesc si 30 min pe zi o sa trebuiasca sa planga (pe ceas!). Ca sa se curete de pacat.
Nu-i asa ca as fi un tata bun?

Ma, hai ca unele chestii le mai inghite omul. Dar cand vad aberatii d-astea cu: trebuie sa plangem, asa vrea. Bai frate...
Da' nu cumva daca sunteti rastigniti e si mai bine? Intreb si eu, ca vad ca va place suferinta dom'le..

În prealabil postat de Pantsless

Dumnezeu, care ne/va iubeste, vrea sa plangem/plangeti. Ce-mi plac posturile astea pe care le faceti.

Da...NE iubeste!!

[calator prin ploaie]

În prealabil postat de o nestiutoare_

Da...NE iubeste!!

Crede-ma ca ne iubeste si daca nu plangem....Lacrimile insa pot deveni un dar...Si cat de mult inseamna sa plangi ingenuncheat in fata Lui , multumindu-i pentru bucuria de a trai!

În prealabil postat de calator prin ploaie

Crede-ma ca ne iubeste si daca nu plangem....Lacrimile insa pot deveni un dar...Si cat de mult inseamna sa plangi ingenuncheat in fata Lui , multumindu-i pentru bucuria de a trai!

Eu doream sa-i subliniez lui Pantsless ca toti oamenii sunt iubiti de El.
Bune sunt lacrimile adevarate...

[calator prin ploaie]

Pai cine plange ca sa-si "clateasca" doar ochii...nu plange din iubire de Dumnezeu! Sunt singurele lacrimi bune!