Facere 1:2-5

[Eugen7]

Sfantul Vasile cel Mare vorbeste despre relativitatea spatiului in cuvantara sa despre "marime". Relativitatea spatiului (pe care din nefericire putin o inteleg) a fost demonstrata de Isaac Newton abia in sec al XVII-lea. Teoria Relativitatii (sec XX) a artat ca timpul nu este independent de spatiu deci si timpul este relativ, doar viteza luminii este constanta in univers (din nefericire si mai putini oameni inteleg aceasta).

Sfantul Vasile cel Mare subliniaza ca soarele nu este decat o stea de marime medie, ca multe alte stele din univers, lucru confirmat de Modelul cosmogonic Big-Bang.

Sa luam aminte...

"Cuvântul „mare” are când o însemnare absolută - ca atunci când spunem: mare este cerul, mare este pământul, mare este marea -, când o însemnare relativă, şi aceasta în cele mai multe cazuri - ca atunci când spunem: calul este mare, boul este mare; mărimea lor nu stă în volumul mare al trupului lor, ci în raport cu animalele la fel cu aceste animale, de la care iau mărturie pentru mărimea lor. Cum să înţelegem, dar, această noţiune de „mare”? în care din cele două sensuri: cel absolut sau cel relativ?

...(Luminatorii soarele si luna) Nu sunt mari pentru că sunt mai mari decât stelele mai mici, ci pentru că lumina revărsată de ei se întinde pe o atât de mare suprafaţă, încât e îndestulătoare să lumineze şi cerul şi văzduhul, împreună cu tot pământul şi marea. În orice parte a cerului s-ar găsi aceşti luminători - şi când răsar şi când apun şi când sunt la mijlocul cerului -, se arată la fel oamenilor de pretutindeni: aceasta e dovada clară a covârşitoarei lor mărimi, pentru că din nici un loc de pe întinsul pământului nu par mai mari sau mai mici.

Obiectele care stau departe de noi le vedem mai mici; şi cu cât ne apropiem de ele cu atât descoperim mai bine mărimea lor. Faţă de soare, nimeni nu este nici mai aproape, nici mai departe, ci distanţa este la fel pentru cei care locuiesc pământul, în orice parte s-ar găsi. Dovadă este că şi indienii, şi britanicii văd soarele la fel; nici celor care locuiesc în părţile de răsărit nu li se arată că soarele îşi micşorează mărimea lui când apune şi nici celor ce locuiesc în părţile de apus nu li se arată mai mic atunci când răsare; şi nici când este la mijlocul cerului nu-şi schimbă înfăţişarea în mai mare sau mai mic." Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron
http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/SfVasile.html

Cine are urechi de auzit sa auda, cine are ochi de vazut sa vada si cu inima sa inteleaga Adevarul intru Duhul Sfant.

Doamne ajuta.

[vsovivi]

Dragă Eugen7,

Sf. Vasile Cel Mare nu vorbea despre teoria relativităţii sau despre modelele planetare şi cosmice şi nu vorbea despre mişcările pământului ca glob căci nu există nici un glob, pământul nu e rotund ci în psalmi se vorbea despre Cuvântul lui Dumnezeu pe care şade pământul ca pe nişte stâlpi, şi doar Domnul îi pune graniţe de ape pământului, stâlpii fiind credincioşii pentru care nu trimite potop după potop ca pe vremea Lui Noe...


Voi numai nu vreţi să pricepeţi că la început a fost doar o bilă de apă limpede, toată creaţia văzută, fără pic de lumină, căci de aceea spune că întunericul era deasupra genunii, a prăpastiei, a adâncului, a genului a uniunii, deci nu exista decât numai apă limpede şi cristalină plină de o beznă totală căci nu exista nici pic de Lumină în bilă şi Duhul lui Dumnezeu se plimba pe deasupra sferei, în partea de sus, deci nu era relativ ci exista un sus, se plimba Cuvântul pe deasupra apelor şi zicând Cuvântul în apa cristalină, aceasta a luminat de sus până în mijlocul ei, în mijlocul sferei, deci nici urmă de alt material, nu exista decât apă care nu se aduna nicăieri, nu curgea nicăieri, şi care luase foc pe traiectoria Cuvântului exprimat de Dumnezeu, traiectorie descrisă mai sus şi pe acolo apa lumina, deci apa lumina de sus până în centru.

Apoi a despărţit apele de ape, prin Cuvânt, din mijlocul lor şi ceea ce numim noi PĂMÂNT a fost născut de apele de sub cer care ascultând au dat naştere uscatului care a apărut după ce apele s-au scurs nu ca la potop după ce au acoperit în prealabil pământul ci acum s-au scurs după ce au dat naştere pământului care nu exsita deloc din moment ce din ape a ieşit, şi aşa a apărut uscatul, căci apele de sub Cer s-au adunat formând mările, iar cele de sus nu s-au adunat ci şi acum sunt în ape Cer. Pământul este practic copilul apei căci din ape a ieşit.

Deci jumătatea de jos, de sub Cer, e formată din mări şi pământ şi jumătatea de sus din stele şi apă care nu se adună, iar pe mijloc merg soarele şi luna, pe mijlocul Cerului.

Atât de mică este creaţia şi ea e finită. Iar într-o creaţie finită nu avem drepte infinite ci drepte de lungime finită în care originea şi capătul se suprapun. Deci mergi pe ea tot înainte şi cu toate astea nu poţi depăşi lungimea maximă a ei ci mereu treci prin locurile prin care ai mai fost. Văzutele, dar mai există şi nevăzutele, Raiul şi Cerurile, iadul şi chinurile.

Prostiile pe care vi le bagă ştiinţificii în cap provin din faptul că ei nu şi-au putut închipui finitul ci doar infinitul pornind de la geometria lui Euclid, care a născocit dreapta infinită şi punctul de dimensiune zero. Adică o minciună. Căci ei nu au priceput finitul decât raportându-se la închipuirea infinitului în loc să se raporteze la Dumnezeu cel care nu poate fi închipuit şi idolizat decât El este arătat prin Fiul, prin care toate s-au făcut în Duhul Sfânt.

Deci e simplu, o bilă de apă, luminată de sus până la mijloc şi apoi despărţindu-se din mijloc până acolo încât îl cuprinde pe cubul cel nevăzut, Tăria, şi apoi apele de sub cub, Cer, se strâng şi dau naştere uscatului care din pricina că ele se strâng se arată deasupra apelor, şi se usucă de la căldura soarelui după ce sunt puşi pe boltă Luminătorii şi uscatul este numit pământ. Deci nu există nici un glob de pământ şi nici o planetă şi nimic... ci Luna şi Soarele sunt din apă şi foc mergând pe mijlocul cubului lovindu-se de laturile nevăzute şi îşi schimbă direcţia luminând şi încălzind pământul care şi el conţine foc, lavă şi ape fierbinţi, ici colo, şi nu în centru că nu e glob, ci e ca un vas rotund de apă din care a ieşit pământul... dar dincolo de vas nu e nimic creat deci chiar dacă mergi tot în jos nu poţi ajunge unde nu e nimic creat ci dai de pâmânt şi apoi apă şi nu scapi de efectele creţiei finite, mergi la nesfârşit în jos şi tot sub cub ieşi, sub Cer.

Totul se înţelege clar şi exact din Cuvântul Scripturii, iar dacă ai fericirea să fii dăruit de sus cu un pic de Har... din mila Domnului şi nu pentru faptele omului... atunci simţi şi vezi cum e şi se leagă... de parcă le vezi aievea, parcă vezi cubul cel nevăzut ce cuprindea bila de apă limpede şi plină de beznă şi apa nu atingea marginile cubului şi nu curdgea nicăiri, Cerul şi Pământul apărut dintr'unceput din Dumnezeu, deci îţi poţi da seama că tu eşti ca o muscă într-un balon frumos tocmit. Dar dincolo de balon nu e nimic fiindcă nu e creat, deci nici nu-ţi poţi închipui nimic, nu ai ce vedea, decât dacă ajungi să vezi cu ochii credinţei duhovniceşti abea atunci îţi dă Domnul să vezi şi cele nevăzute, abea atunci ai să vezi Raiul cu Cerurile precum şi iadul cu chinurile.