Cum a aparut diavolul in Univers?

[bob2909]

În prealabil postat de mariamargareta

Este vorba de neamul creştinesc, nu de neamul pucioşesc, nici de cel românesc, aşa cum crezi tu. E o mică-mare diferenţă. Mai reciteşte Biblia, acolo scrie clar că nu mai este nici elin, nici iudeu... ci este un singur neam credincios, neamul creştinesc despre care Biblia vorbeşte la Fapte, 11,26):

"Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini."

Tu ai spus asa :"Asta deoarece fiecare popor este unic, altminteri n-ar fi popor, ci s-ar asimila altor popoare"
Iar acum spui ca toate popoarele crestine formeaza un popor crestin, adica rusii, grecii, romanii, ucrainienii, francezii, italienii, cehii, bulgarii,..., toti care sunt crestini , sunt totii un popor, si unde ar mai fii unicitatea unui popor , caci toti suntem la gramada,

Iar cand Pavel spune:" Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus." (Gal.3,28) scuza-ma dar se refera la a iesii din legea FIRII, si a intra in legea HARULUI.

Iar legea firii ce inseamna:legea naturala, cand ratiunea nu e coplesita de simtire, ne indupleca fara o invatatura speciala sa imbratisam pe toti cei inruditi si de acelasi neam, intrucat firea insasi ne invata sa ajutoram pe cei ce au lipsa si sa vrem toti tuturor acelasi lucru pe care si-l doreste fiecare sa-i fie facut de altii. Aceasta ne-a spus-o insusi Domnul, zicand: ''Cate vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea''. Caci cei a caror fire e carmuita de ratiune, au aceeasi dispozitie. Iar cei care au aceeasi dispozitie, e vadit ca au si acelasi mod de purtare si acelasi curs al vietii. In sfarsit cei al caror mod de purtare si curs al vietii este acelasi, desigur ca sunt uniti de bunavoie printr-o legatura de afectiune, care-i aduna pe toti printr-o unica aplecare a voii in aceeasi ratiune a firii, in care nu se mai afla catusi de putin dezbinarea ce stapaneste acum in fire din pricina iubirii de sine a fiecaruia.

Iar legea harului invata pe cei calauziti de ea sa imite nemijlocit pe Dumnezeu, care, daca se poate spune asa, ne-a iubit mai mult decat pe Sine insusi, macar ca ii eram dusmani din pricina pacatului. Ne-a iubit adica asa de mult, incat a binevoit sa coboare in fiinta noastra, in mod neschimbat, El care este in mod suprafiintial mai presus de orice fiinta si fire, si sa se faca om si sa fie unul dintre oameni. Din aceeasi iubire n-a refuzat sa-si insuseasca osanda noastra si sa ne indumnezeiasca dupa har asa de mult pe cat s-a facut El dupa iconomie si prin fire om. Iar aceasta a facut-o ca sa invatam nu numai sa ne ajutam intreolalta in chip natural si sa ne iubim unii pe altii ca pe noi insine in chip duhovnicesc, ci si sa purtam grija de altii mai mult decat de noi insine in chip dumnezeiesc si aceasta sa ne fie dovada dragostei intreolalta ca, in temeiul virtutii noastre, sa fim gata a suferi cu bucurie moartea de bunavoie unii pentru altii. ''Caci nu este alta iubire mai mare ca aceasta, ca cineva sa-si puna sufletul pentru prietenii sai'' (Ioan 15, 13).

Si acum , toate aceste neamuri crestine , ca sa fie un singur neam, trebuie sa fie una in Hristos, mergand dupa legea harului, ca sa indeplineasca ceea ce Pavel spune:"Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus", dar foarte limpede se vede ca in toate aceste neamuri, crestinii se numesc: ortodoxi, catolici, greco-catolici, protestanti, neoprotestanti, etc, astfel nu sunt "una" ci se diferentiaza ca si crestini direct prin nume, iar prin fapte se vede clar ca sunt in legea firii datorita modului in care se comporta un neam fata de alt neam, exemple sunt in istorie in care aceste neamuri (popoare), crestine fiind, s-au macelarit intre ele , s-au dusmanit intre ele, nefiind unite prin harul lui Hristos, nefiind in legea harului, si atunci nu le putem numii pe toate un singur neam crestin, pentru ca nu indeplinesc ceea ce Pavel spune ca toti sa fie una in Hristos. Legea Harului se refera la lucreare duhului, de aceea si spune Pavel ca nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca caci in duh sunt una in Hristos.

Deci ar fii fost plauzibila aceasta explicatie daca aceste neamuri crestine ar purta de grija unii fata de altii decat de ei insisi, in chip dumnezeiesc ca in temeiul virtutii , sa fie gata sa sufere cu bucurie moarte de bunavoie unii pentru altii.

Exemplu: Daca grecii ar suferii pentru noi romanii de bunavoie moartea , si ne-ar iubii ca pe ei insisi, atunci ar fii foarte plauzibila aceasta explicatie, insa eu am fost in Grecia si sincer au o parere foarte proasta despre noi , si o antipatie fata de romani, nemaivorbind de italieni, ca ne urasc de moarte.

[mariamargareta]

În prealabil postat de bob2909

[...]
Iar cand Pavel spune:" Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus." (Gal.3,28) scuza-ma dar se refera la a iesii din legea FIRII, si a intra in legea HARULUI.

Iar legea firii ce inseamna:legea naturala [...]

Nici vorbă de „legea firii”, de care spui tu că este totuna cu „legea naturală”. Este vorba de Legea lui Moise, dată poporului evreu. Pavel arată în aceeaşi epistolă că e vorba de Legea lui Moise, atunci când spune că mai întâi a fost făgăduinţa dată lui Avraam, şi abia apoi, după 430 de ani, a venit şi Legea. Dacă ar fi fost vorba de „legea naturală”, atunci Legea n-ar fi apărut abia la 430 de ani după Avraam, ci ar fi apărut de la Facerea Lumii. Credinţa în Hristos a adus Duhul Sfânt peste cei ce cred, ceea ce Legea lui Moise n-a putut face peste „poporul ales”:

„O, galateni fără de minte, [...] Din faptele Legii primit-aţi voi Duhul, sau din ascultarea credinţei?
Atât de fără de minte sunteţi? După ce aţi început în Duh, sfârşiţi acum în trup?
[...] din faptele Legii, sau din ascultarea credinţei?
[...]Căci toţi câţi sunt din faptele Legii sub blestem sunt, că scris este: "Blestemat este oricine nu stăruie întru toate cele scrise în cartea Legii, ca să le facă".
[...] prin Lege, nu se îndreptează nimeni înaintea lui Dumnezeu [...]
Legea însă nu este din credinţă [...]” (Gal. 3:1-12)

Legea lui Moise nu era „legea naturală” şi din simplul motiv că ea, după ce că apare destul de târziu în istorie, s-a mai făcut şi blestem peste om, iar blestemul nu este ceva natural, ci o lucrare care înfrânge legea firii:

„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii [...] Un testament întărit dinainte de Dumnezeu în Hristos nu desfiinţează Legea, care a venit după patru sute treizeci de ani, ca să desfiinţeze făgăduinţa.
Căci dacă moştenirea este din Lege, nu mai este din făgăduinţă [...]” (Gal. 3:13-18)

Legea lui Moise nu este legea naturală şi pentru motivul că ea nu dă nici viaţă, nici dreptate, aşa cum ar trebui să dea o „lege naturală”:

„Deci ce este Legea? [...]
Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege.” (Gal. 3:19-21)

Legea lui Moise a fost doar o „călăuză spre Hristos”, care vine şi desăvârşeşte Legea şi elimină pentru totdeauna conceptul perisabil de „popor ales”. Aceeaşi credinţă în Acelaşi Hristos îi face pe toţi un singur popor: „poporul creştin”, ca toţi să fie una, aşa cum s-a rugat Domnul pentru noi:

„Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere.
Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă.
Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
[...]
Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Gal. 3:23-28)

La începutul istoriei, Dumnezeu era cel care Îşi alegea un popor, căruia i se impunea cu putere multă, iar „poporul ales” era acela care, prin faptele lui, Îl arăta oamenilor pe Dumnezeu că există şi că este Atotputernic.La sfârşitul istoriei, Dumnezeu este cel care Se arată pe Sine, dar nu Se mai impune nimănui şi nu mai alege pe nimeni. El stă la uşa inimii fiecăruia şi bate, iar cei care Îi dechid se fac popor, poporul creştin, poporul care Îl recunoaşte şi Îl mărturiseşte. El nu mai este „popor ales”, ci poporul care alege, pentru că el Îl alege pe Dumnezeul cel Adevărat ca să-i fie Stăpân, respingându-i pe toţi „dumnezeii” falşi ai celorlalţi oameni.

Iudeii se considerau „popor ales” tocmai pentru că ei aveau Legea lui Moise. Pavel vine şi arată că nu mai este şi nu va mai fi vreodată vreun „popor ales”, căci acum toţi cei ce cred în adevăratul Dumnezeu, descoperit oamenilor prin Domnul Iisus Hristos, sunt „una în Hristos”. Deci nu are sens să mai inventaţi voi acum un „popor ales”, nominalizând ba „poporul român” ba „poporul pucios” şi făcând din România, Buricul Netăiat al Lumii.

Desigur, voi, pucioşii, faceţi aceasta speculând faptul că pe pământ sunt mai multe confesiuni sau „Biserici”, dar uitând că Unul este Hristos. Din acelaşi motiv pretindeţi că „Biserica Noul Ierusalim” este singura biserică adevărată, toate celelate fiind căzute într-o „adâncă apostazie”.

Faptul că există mai multe confesiuni creştine este explicabil prin neputinţa firii căzute omeneşti de a se ridica în unanimitate la înălţimea sfinţeniei spre care este chemată. Omul îşi explică tainele dumnezeirii în mod diferenţiat şi după propriile sale puteri, iar atunci când, dintr-o părere prea bună despre sine, nu se mai consultă cu nimeni şi iese din sânul Bisericii, promovând idei creţe, inovatoare, este întemeietor de eres şi de schismă. Chiar de la început, deşi a fost o singură Biserică, erau adesea mai multe păreri. Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să se evidenţieze cei mai buni, sfinţii şi părinţii Bisericii, ca să fie ei pentru ceilalţi, prin faptele lor, ca nişte repere vii în căutarea adevărului.