mesaj de la noul ierusalim

[mariamargareta]

291. Diavolul s-a născut din om la Pucioasa! (II)


În acest loc din România are loc pogorârea tainică, fără trup, a lui “Hristos-Pucios”, care vine doar cu duhul şi cu cuvântul de mai bine de 55 de ani pentru poporul pucioşesc:

“...Mi-am ales în România petecuţul de pământ care s-a ivit prima dată din apă atunci când am făcut cerul şi pământul, şi acest petecuţ l-am numit grădiniţa cuvântului Meu, taina Mea cea dintru început ivită din apă, primul petecuţ de uscat, capul pământului, piatra cea din vârf. Iar când l-am zidit pe om din pământ, acesta a fost locul de unde am luat pământ...” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 3-8-1997)

După alţi opt ani liderii pucioşi insistă cu aceeaşi enormitate: la Glodeni, locul unde Dumnezeu l-a plămădit pe Adam, are loc de 50 de ani încoace “întoarcerea” lui “Hristos-Pucios” în duh şi cuvânt pe pământ, după ce Şi-a lăsat trupul să aştepte aceste cinci decenii în cer:

“Mama Mea cea plină de blândeţe şi de duh umilit ca şi Fiul ei, Cel Unul născut din Tatăl şi din ea, Mă mângâie aici, pe pământul ţării întoarcerii Mele cu duhul şi cu cuvântul între oameni, pe pământul cel întâi ieşit din ape la facerea cerului şi a pământului, pe locul din care Eu, Cuvântul Tatălui, am luat lut cu mâna şi l-am plămădit pe om în ziua a şasea între zilele facerii[…]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 9-1-2005)

De altfel, pucioşii pretind că România este ţara aleasă, ţara strălucirii proorocită de Daniel, în care aceeaşi locaţie de pe pământ (Glodenii Pucioasei) a fost prima limbă de pământ care a ieşit din ape la facerea lumii, şi iarăşi, primul petec de uscat ieşit din ape după potop:

“Eu nu te-am uitat, iubito, şi M-am întors în pământul tău pe care i l-am dat la început de moştenire omului cel zidit de mâna Mea, că din tine am luat cu mâna pământ, şi din el l-am plămădit pe om. Tu ai fost primul petecuţ de uscat care a ieşit din ape la facerea lumii, şi l-am numit pământ după ce am făcut cerul despărţind apele de sus şi de jos. Iar din apele de jos te-am scos pe tine întâi ca pe o pruncă nou-născută ridicându-te de creştet în sus şi ţi-am dat pânză albă de botez, pe care am scris cu mare taină numele tău cel de la sfârşit de timp: Ierusalimul venirii Mele a doua oară de lângă Tatăl.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 21-11-2002)

O logică simplă ne duce la concluzia că: dacă Adam a fost zidit undeva la o adresă fixă (din glodul Glodenilor, în suburbia Pucioasei, judeţul Dâmboviţa, ţara România, continentul Europa, planeta Pământ, galaxia Noastră, Univers), iar “diavolul a ieşit din Adam atunci când Adam n-a avut de lucru şi s-a semeţit împotriva lui Dumnezeu”, înseamnă că putem face localizarea precisă în timp şi spaţiu a apariţiei diavolului în lume. Diavolul a apărut pe lume la Pucioasa! Acolo e locul lui de naştere, acolo a crescut şi acolo se simte el bine, pe pământurile lui natale, unde se vede că îşi face şi acum de cap.

Cum rămâne însă cu şarpele? Biblia spune textual că şarpele l-a amăgit pe om. Pucioşii găsesc repede o explicaţie stupefiantă: Omul (Adam) i-a dat trup lui Lucifer, şi i-a dat un trup de şarpe, ca să lucreze Lucifer prin trupul şarpelui semeţia pe care o mocnea Adam în mintea lui. Şi văzând femeia lui Adam şarpele, cum se încolăceşte pe trunchiul pomului, Eva a poftit, iar încolăcirea a lucrat în cugetul ei tentaţia asupra rodului cunoaşterii care era în pom, dar la care nu putea să ajungă decât cu ajutorul şarpelui, căci rodul era prea sus şi Eva era prea scundă şi nu avea scară cu care să se urce după rodul poftit de ea. Dar şarpele, care se făcuse duh rău şi supus lui Adam şi femeii sale, a urcat sus în pom şi a luat rodul în gura lui şi i l-a dat femeii, care a muşcat din el şi apoi i-a dat şi bărbatului:

“Carnea pofteşte, şi se face poftă în trup. Femeia a fost carne din carnea omului cel întâi zidit, şi carnea femeii s-a făcut poftă pentru bărbat, căci femeia a poftit împotriva lui Adam. Dacă Adam nu i-ar fi spus femeii lui cuvântul cel de la Domnul ca să nu ia din pomul cunoaşterii, n-ar fi auzit îngerul cel frumos cuvântul spus femeii, şi dacă l-a auzit, s-a făcut duh rău, supunându-se omului şi nu lui Dumnezeu. Omul era iubit de Dumnezeu şi s-a semeţit şi şi-a făcut înţelepciune în sine, iar îngerul cel frumos lucra prin om, şi omul i-a dat trup prin şarpe. Şarpele s-a încolăcit pe pom, şi aceasta a lucrat în mintea omului, în cugetul omului, asupra rodului cunoaşterii. Femeia s-a atins şi a mâncat şi a luat cunoaştere, şi i s-au deschis ochii pentru bine şi pentru rău, şi a dat şi bărbatului, şi atunci omul s-a îmbrăcat în trup stricăcios, în trup muritor, şi prin om toate fiinţele au luat moartea în carnea lor, în trupul lor.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 1-3-1998)

Aşadar pucioşii ne lămuresc despre “îngerul cel frumos” (Lucifer) că s-a făcut duh rău şi s-a supus necondiţionat lui Adam exact în clipa când a tras cu urechea şi a auzit cuvântul Domnului rostit de Adam femeii sale (fără să-şi ia o minimă precauţie, ca să nu-l mai audă nimeni), iar imprudenţa guralivă a lui Adam a adus pe lume căderea îngerilor.

[vsovivi]

E viceversa de cum spui, că tu citeşti pe dos cu atâta patimă pătimaşă în speranţa că o să ne rătăcim noi pe faţă mândrindu-ne... dar ţi-am mai zis că nu se poate acoperi Adevărul prin mulţimea minciunilor... şi a prezentat şi părintele Arsenie în pictura de la Drăgănescu cum încearcă diavolul gLumii să arunce toate cărţile şi simbolurile şi stemele după Noul Ierusalim în speranţa că vor crede fraierii toate îndemnurile beţivilor, şi nu vor lua în serios mesajul Apocaliptic.

Dar să ştii că vă şade tare bine ca ispisicuţucuţe ce latră de sine, linse de ăla negru şi urît fost frumos, de îngerul ce fusese frumos... că nici nu ştiu dacă să-mi fie milă de voi sau ce să vă fac văzând cât de mult vă strofocaţi ca să vă tociţi coatele pe băncile... nu ale şcolilor ci pe alea din parc sau în alea la care v-aţi băgat banii nemunciţi ca să mergeţi pe direcţia aia inversă ce duce direct în apa strâmbetei.

Deci nu mai merge să tot pricepeţi voit defectuos şi să susţineţi sus şi tare că nu voi ci că alţii susţin ceea ce visaţi voi cu ochii deschişi, că doar vi s-au deschis ochişorii... aruncând mereu prostia voastră în cârca lor... nu merge înscenarea asta diversionistă... nu merge la nesfârşit. Că doar v-a prostit infinitul saprofitul că cică Creaţia ar fi infinită şi că puteţi merge la infinit... aşa pare... doar că e mare, iar pe fundul ei pâmântul are alt gust... poate o să vă spună vre-un faraon cum e gustul ăla.

Ca să ajungeţi şi voi farisei, că se pare că asta vreţi , că doar de la faraon vă vine gustul ăla al aluatului vostru... viclean şi tacticos dres cu saduchorn... sadici exact ca vipera cu chorn, doar că voi sunteţi ca puii de vipviperă, care o omoară până şi pe mămica lor... că voia aveţi mai multe coarne şi multe capete exact ca scorpia cu puii ei rătăciţi.

Deci nu ştiu dacă să-mi fie milă de voi sau să mă mir de rătăcirea voastră inconştientă şi nepăsătoare? Dar lupta nu e cu voi ci cu infinitul saprofitul, infinitul inerţial, cu egolbanu'.

[vsovivi]

Nu vă mai Iisuspăraţi degeaba... ci mai ascultaţi încăodată:

Nu ştiu de astea... ori de astea, ori de astea, ori de astea, nu ştiu... de astea... spirtiritiste.

...decât vine unda:

Citat:
Cîntecul papagalului:
„ Eu știu c-ai să mă-nșeli chiar mâine, dar fiindcă azi ești suspărată, am să te iert, e vechi păcatul,.. și nu ești prima... vinovată. (Versiuniune după Minulescu, modificartă. Ce artă? Păi artă marţială şi joială... fireşte.)

şi... placa stricată, aia cu zmeus:

„Deci nu te mai agita dejabba, că oricum nu te mai cred!

Şi oricâte p-ape vei arunca din guriţă după copiii lui Dumnezeu, să fii pregătită că la un momendat se vor întoarce toate val vârtej asupra ta... săramnă amăgită de cel rău. ”''”

Așa că iubește-Mă draga mea... dușmancă...”

Că eu atâta ştiu... şi nu ştiu... ce mă fac cu tine.

că poate o sî stea limbricool şi nu o să vă mai mănânce nasul pe sus.

[mariamargareta]

292. Comentariu la predica liderilor pucioşi de la Noul Ierusalim din 25-12-2010

Liderii pucioşi insistă cu teoria căderii îngerilor prin Adam, teorie care contrazice flagrant textul Scripturii. Pucioşii pretind că Lucifer ar fi căzut prin ascultarea lui de Adam, iar căderea lui Adam în semeţie şi apoi în neascultare de Dumnezeu a atras automat căderea lui Lucifer, iar prin acesta, care era căpetenie de îngeri, au căzut toţi îngerii care se aflau sub ordinele sale:

“O, numai semeţia îl cade pe om, aşa cum l-a căzut şi pe Adam, şi apoi prin el Lucifer, şi apoi se răzbună omul aşa cum se răzbună Lucifer de-i trage jos pe oameni dacă el a căzut din slavă prin om, şi nu voieşte el să se mântuiască oamenii în locul cetei lui căzute prin neascultare, căci el n-a mai ascultat de Dumnezeu, ci a ascultat de om şi şi-a pierdut slava lui cea de la Dumnezeu.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

După lamentări interminabile despre durerea şi suferinţa liderilor pucioşi (acestea fiind efectele închipuite sau măcar exagerate ale demascării publice a matrapazlâcurilor lor, care le-a şifonat puternic imaginea de “sfinţişori neprihăniţi”), “Dumnezeul” Pucioasei a găsit soluţia miraculoasă: de acum încolo, liderii pucioşi şi adepţii lor vor avea ca “mare ocrotitor” pe duhul care se autodenumeşte “duhul Sfântului Spiridon”. Se vede treaba că ocrotitorii de până acum (în persoana spiritistă a duhurilor pucioşeşti autointitulate “Sfinţii Mihail şi Gavriil”, care au dat încă de prin anul 1990 numele lor hramului “bisericii” de la Noul Ierusalim) nu prea şi-au făcut datoria, îndată ce liderii pucioşi sunt tot “dispreţuiţi şi îndureraţi şi plânşi şi loviţi din toate părţile, până la suspine”, de mai mulţi anişori încoace, fără să se simtă oarece ocrotire din cer la adresa lor. Deocamdată să consemnăm instituirea unui nou “mare ocrotitor” în persoana duhului pucioşesc zis “şfântul Şpiridon”, şi să vedem dacă smiorcăielile liderilor pucioşi vor înceta în lunile care urmează (sau se vor înteţi, semn că nici noul “mare ocrotitor” n-a fost mai breaz decât cei dinaintea lui):

“Te aşez acum mare ocrotitor pentru lucrarea Mea cu poporul Meu cel de azi şi pentru cetatea Mea de nou Ierusalim pe pământul român. Aşa ştiu Eu să-i răsplătesc pe sfinţii Mei. Le pregătesc loc slăvit întru împărăţia Mea şi îi aşez să Mi-o păzească şi să fie ea, iar ei să fie stâlpii ei şi stâlpii Mei să fie.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

Cei care “aduc suspine” astăzi liderilor pucioşi şi stăpânului lor duhovnicesc, “Dumnezeul” Pucioasei, sunt foşti adepţi care au dezertat din “raiul” de la “Noul Ierusalim” şi au devenit din linguşitori, împotrivitori. Ei au ieşit acum din starea de manipulare şi de prostraţie: unii au început să facă dezvăluiri incomode despre liderii pucioşi, alţii să-şi deplângă slăbiciunea şi prostia, alţii să-şi revendice viguros casele şi terenurile care le-au fost furate prin presiuni şi înşelăciune de către liderii pucioşi. Toate aceste treziri la realitate sunt percepute însă de liderii pucioşi nu ca nişte suspine după adevăr, ci doar ca “lovituri de pe margini în lucrarea Verginicăi”:

“O, poporul Meu, n-au fost încredinţaţi, n-au avut tragere de inimă cei care M-au părăsit pe Mine şi pe tine, tată, şi de aceea Eu suspin acum, şi suspinul Meu îl împart cu tine, iar cei ce au ştiut să creadă şi au voit să înţeleagă prin temere de Dumnezeu ca a lui Avraam în inima lor, aceia sunt şi azi, şi sunt ei poporul acestei lucrări, ei, şi nu cei câţiva care de pe margini lovesc acum în lucrarea Mea cea de la trâmbiţa Mea Verginica şi până azi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

Probabil însă că revendicările foştilor adepţi care acum se consideră jefuiţi de către liderii pucioşi nu vor fi recunoscute, iar bunurile care le-au fost luate cu japca nu vor mai putea fi recuperate niciodată, îndată ce pucioşii se laudă protejaţi cu toată grija şi ocrotirea “Dumnezeului” lor şi a îngerilor Lui şi a duhurilor Lui cu nume de “sfinţi străjeri”, care le ţine parte şi le acoperă faptele şi-i îndeamnă să nu se teamă de “loviturile” care vin ca un tăvălug peste ei, sub formă de dezvăluiri incomode şi de revendicări incriminatoare. De altfel, nimic altceva nu-L mai interesează pe “Dumnezeul” Pucios, singura Lui preocupare fiind să-i cocoloşească pe cei doi corifei ai pucioşismului şi să stea după ei:

“Toată grija Mea este cu voi şi după voi. Pun sfinţii străjeri ai împărăţiei Mele cu voi. […] Iubiţi iertând şi iertaţi iubind şi nu vă temeţi de loviturile celor ce nu pot crede! Eu, Domnul, sunt Cel între voi lucrător […] Eu, Domnul, am binevoit şi binevoiesc, şi prin credinţa lui pot şi lucrez […]” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, 25 decembrie 2010)

[mariamargareta]

293. Pucioşii propovăduiesc învăţăturile mincinoase denunţate de Apostolul Pavel în Epistola Întâia către Timotei (partea I: oprirea de la bucate) (I)

Realitatea prezentă arată că liderii pucioşi le-au impus adepţilor sectei “Noul Ierusalim” să observe şi să împlinească cu stricteţe o serie de reguli şi interdicţii inventate de ei, cultivând speranţa că ele, prin părelnicul lor ascetism, îi vor apropia mai mult de sfinţenie. Printre ele menţionăm în mod deosebit unele care sunt anunţate şi în Sfânta Scriptură ca fiind modalităţi formale de a-i îndepărta pe credincioşii creştini de adevărata credinţă. Or, aceasta ar trebui să se regăsească nu în biciuirea cărnii, ci în duh şi în adevăr. Una dintre cele mai importante interdicţii, prin efectele ei, este oprirea generalizată de la căsătorie, concomitent cu diabolizarea ei prin raţionamente pseudo-teologice. O altă interdicţie importantă este oprirea de la unele bucate, motivată de asemenea prin tot soiul de raţionamente “savante”, care pretind că urmăresc păstrarea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a omului.

Biblia atenţionează limpede că aceste vremuri de amăgire sectară, în care deprinderea trupească la puţin foloseşte, vor veni negreşit, din “purtarea de grijă” a duhurilor celor înşelătoare şi din învăţăturile demonilor:

“Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor,
Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor.
Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul,
Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire;
Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune.
Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături căreia ai urmat;
Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă.
Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină.
Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea,
Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor.
Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi.” ( 1 Tim 4,1-11)

Întrucât secta “Noul Ierusalim” are rădăcini până prin anul 1955 şi chiar mai înainte, ne punem întrebarea legitimă: A fost dintotdeauna aşa? Sunt aceste interdicţii perene, deci dovedesc o implicare serioasă a divinităţii în corectarea unor obiceiuri omeneşti, sau ele sunt invenţii de moment, al căror autor este una sau alta dintre falsele “proorociţe” care s-au perindat la conducerea sectei?

O cercetare atentă a “mesajelor” pucioşeşti despre care liderii pretind că le-au primit direct din gura lui Dumnezeu, arată că niciuna dintre interdicţiile de astăzi nu funcţiona de la bun început. Unele, cum ar fi interdicţia de a săra alimentele, sunt atât de noi, încât mulţi pucioşi de rând nici nu s-au obişnuit bine cu ele.

*
La început, pe “vremea Verginicăi” (1955-1980), interdicţia de a mânca mâncăruri cu carne se limita strict la posturile de peste an, obicei care se regăseşte aidoma şi în Biserica majoritară. Nici o deosebire în acest sens nu se făcea semnalată, ceea ce arată că mâncărurile de carne nu fuseseră încă “diabolizate” de către liderii sectei (pe vremea aceea, aceştia erau nominalizaţi în persoana Verginicăi în primul rând, şi apoi cei doi păstori – nea’Mişu şi nea’Cristea). Un mesaj din anul 1973 arată că vânzătorii de carne şi de băutură sunt blestemaţi dacă îşi exercită meseria în zilele de post, ceea ce sugerează că ei ar putea face acest lucru foarte bine şi fără nicio supărare doar în celelalte zile:

“Vai de omul care în zilele de post vinde carne, care vinde băutură în zilele de post!” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 25-4-1973)

Un alt “Cuvânt”, de data aceasta din anul 1974, arată că pe vremea aceea pucioşii din “poporul Verginicăi” nu se deosebeau prea mult în obiceiuri de creştinii “de rând”, care mergeau la biserica din sat. O problemă de conştiinţă menţionată aici este aceea că autorităţile laice s-ar putea să ridice pretenţia ca unii adepţi de-ai Verginicăi să mănânce carne în post, pentru a dovedi că dispreţuiesc credinţa creştină şi apreciază ateismul. În acest caz, adepţii sunt instruiţi să se apere cu înţelepciune, răspunzând că e vorba nu de vreo opţiune voluntară sau de vreun ataşament ideologic, ci doar de respectarea neutră a unei tradiţii (postul bisericesc), moştenită de la părinţi şi consemnată în cărţile bisericeşti şi în calendare:

“ Ai să fii pus cu sila să mănânci carne în zi de post. Ai să fii întrebat de ce nu mănânci de dulce, iar tu să spui aşa: „Mama şi tata m-au învăţat, şi aşa îi învăţ şi eu pe copiii mei, şi aşa scrie şi în carte, şi în calendar“. Şi dacă te duci în biserică, aproapele de acolo te duşmăneşte că nu faci ca el.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 8-9-1974)

Aşadar, din nou vedem că în acei ani nu se punea deloc problema generalizării interdicţiei de a mânca mâncăruri cu carne. Mai mult, cerinţa de a nu mânca mâncăruri cu carne în zilele de post este cerută în mod explicit preotului, care ar trebui să fie un exemplu ireproşabil în acest sens:

“... Tată, auziţi bine cuvintele de la Mine. Moşii şi strămoşii voştri, în ajunul acestor zile mari, se rugau şi posteau. Am deschis cerul şi am văzut preot mergând cu botezul din casă în casă şi a găsit mâncând carne de ajunul Bobotezei şi i-au zis: „Hai, părinte, să mâncăm“. Şi ce au zis: „Dacă preotul a mâncat, de ce să nu mâncăm şi noi?“. Ferice de preotul care nu a mâncat şi a mustrat. Mai sunt preoţi, dar mai rar care trăiesc în post şi în rugăciune şi iubesc poporul care este cu Domnul, şi aceşti preoţi se vor socoti la preţ, nu un leu, nici o sută, nici o mie, nici zece mii, ci milioane de lei.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 19-1-1975)

Anul 1975 este anul în care se consemnează primele deviaţii de sens în ceea ce priveşte “mâncarea de carne” de către adepţii creştini. În afară de post, care era strict recomandat, apare o temere cu iz vechi-testamentar că adepţii Verginicăi ar putea să se “spurce” cu oarece cărnuri “nepermise”, cumpărate de pe piaţă fără o cercetare atentă a sursei acestora. Lista acestor “spurcăciuni” nu ne este prezentată, dar este sugerată: este vorba de aceleaşi interdicţii care în Vechiul Testament apar la categoria “animale necurate”. Un exemplu infantil, cu o povestioară care relatează un dialog dintre “Dumnezeu şi Sfântul Petru”, într-una dintre plimbările lor “incognito” de pe pământ, pune deja sub semnul întrebării obiceiurile oamenilor de a cumpăra “stârvuri din magazine” şi a le devora precum ciorile. Exemplul se încheie şi cu un îndemn, precedat de o interdicţie: “nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi” . Cu alte cuvinte, adepţii Verginicăi sunt invitaţi “să nu mai cumpere carne şi cârnaţi de la măcelărie” (aşa cum făcea Pavel la 1 Corinteni, 10,25 cu o “uşurinţă dusă până la iresponsabilitate”), ca "să nu se spurce" sau “să moară”, ci să-şi crească singuri, cu mâna lor, animalele pe care urmează să le taie şi să le mănânce:

“... Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi. Voi vă duceţi să cumpăraţi un miel. Îl vezi că e miel. Dacă te duci să cumperi un viţel, îl vezi că e viţel, dar tu nu ştii să nu fi fost dăruit, să nu fi fost hulit. Dacă tu vrei să mănânci, ceea ce mănânci creşte tu, cu mâna ta, că altfel te spurci, că altfel mori. O, nu vreţi să fiţi sfinţi! […] Am văzut odată cum a venit din străinătate un puhoi de ciori pe pământ, un stol mare, şi eram cu Petru, prietenul Meu. Şi au găsit ciorile pe câmp un stârv spurcat şi s-au aşezat şi l-au mâncat. Şi Petru zice: „Vai, Doamne, aşa mâncare mănâncă ciorile acestea?“. Şi am zis: „Aşa mănâncă, Petre, căci ciorile sunt ciori“. Şi i-am povestit că aceste ciori sunt omenirea de astăzi, care mănâncă ce nu ştie, carne şi de om, şi de căţel, şi de pisică, şi de şoarece. Atunci au găsit pe câmp acel stârv, dar acum acest stârv e în magazine. Creştine, ţine ascuns aceasta, ca să nu se cunoască de lume că voi ştiţi. Şi atunci Petru a pus mâna la gură şi a plâns cu amar şi Eu am spus: „Aşa vor ajunge robii Mei“. Am grăit de multe ori: nu mai mâncaţi lucruri care nu ştiţi de unde sunt. Mâncaţi lucruri făcute de voi.” (citat din “Cuvântul lui Dumnezeu” de la Pucioasa, datat 16-4-1975)

[vsovivi]

Ce mâncare este otrăvitoare?
Aluatul fariseilor şi saducheilor, că far vine de la faraon, şi sad, de la sadic, de la cheile spânilor, şi în orice aluat, oricât ar fi de pur, apare floarea ierbii... şi care este floarea ierbii? Zilele omului, neghina, ciuma, lepra, nemulţumirea.

Iar nemulţumitului i se ia darul şi harul, căci omului necredincios şi rău ce se crede faraon şi fuge în deşert ca să viseze la iliene cosânzene sulimenizate sperând că o să-şi întemeieze o oază prin forţele sale proprii de afacerist ce ştie să obţină profit, profit din orice, din orice prilej ieşit înainte în pribegiile sale prin gLume, deci acestui om prost şi frumuşel nici boii nu-i trag oricât i-ar fi pămîntul de drag.

În privinţa mâncării babele şi moşii savanţi şi ştiinţifici, vrăjitorii moderni, care se cred înţelepţi vă învaţă ei ce şi cum să mîncaţi, ştiinţific şi dialectic, ascultaţi-i ce limbă au şi ce sunete lingvisvistice scot că au limba formată după dex plină de neologisme şi arhaisme şi glasul meşteşugit căci au fost cu toţii la ascuţit limba pe tocilă la ursul din pădure şi o să pricepeţi ce a vrut să zică sf. Ap. Pavel şi la cine şi la ce se referea el. Păi se referea la nenea cu eretele pe umărul stâng-drept şi la tanti grijania care v-a servit o ceaşcă de cafia amară amestechată cu nechezol, îndulcită bine cu zaharină sau zaharoză, ca să vă ghicească apoi în zaţ cum o să vă fie norocul în afaceri, anul ăsta şi luna asta şi săptămâna asta... exact ca la horoscopul scuză mijloacele... şi care este scopul horoscopului? Scăparea de horrror... cică, dar cine fuge de dracool dă cu siguranţă de tacsu'... adică de tăticool minciunii, iar tăticool minciunii vă învaţă să credeţi că:

-e bună curvia, dar num ai un pic,
-e bună hoţia, dar numai un pic,
-e bună acuzătoria, dar numai un pic,
-e bună mândria oricît că nu contează
-e bună nepăsarea că jean boxează

şi voi credeţi că sunteţi creduli nevinovaţi.

Dar cine a mai văzut pe cineva care se dă înţelept şi care să bea dintr-un izvor în timp ce îl tulbură de se ridică de pe fundul mării toate spurcăciunile, sau să laude un tablou frumos în timp ce îl scuipă şi-l mâzgăleşte până îl fură curentul neorealist, sau să citescă o carte în timp ce o unge cu slănină ca s-o lingă şi s-o mânce toţi câinii şi-i face urechi de măgar la toate paginile şi-i rupe din foi ca să-şi facă cornete pentru seminţe că între timp se mai uită şi la câte un meci... sau se aşează la masă ca să mănânce dar fiind prea sătul că şi la servici a mâncat una-întruna nu se lasă ci insistă şi îşi stârneşte toate poftele cu alcool tare şi cu bancuri porcoase şi cu femei goale pe tv şi muzică desfrânată şi dulce ca să viseze frumos la ziua de azi şi de mâine la cum va arăta de măreţ pe drum sau pe scenă sau pe scaunul şefului, şi cum totuşi foamea nu vine, atunci bea tărie până varsă şi după ce varsă şi-şi face treburile pe el, ameţit şi speriat de criză şi colaps se tratează superstiţios cu aceiaşi ciorbă de burtă cu murături, murături ca la mama acasă înjurând de mama focului pe găzdoaia căreia i s-a făcut milă de limbric, ca să-şi audă apoi în loc de mulţumiri că cică mai bine l-ar fi lăsat să piară că cică n-avea înţeleptul nevoie, că cică el e obijnuit cu greutăţile ca un ascet care-şi zice... n-oi mai be, n-oi mai be, iar când se trezeşte din beţie întăreşte cu subânţeles: e n-oi m-ai be!?.. de necaz... fireşte, şi mai că ţi se rupe sufletul când îl auzi cum se plînge şi cum se miorlăie pe la uşile barurilor ca pisicile de pe acoperişuri ca să-i mai dai şi lui ceva de băut, să i se facă cuiva milă şi de el... adică joacă extremă la miloagă, sau vârf de lance.

Deci cine a mai văzut aşa tolomace care se ţin mari înţelepte ca unele lingvisviste care îşi înoadă limba ca să ţie ele minte ce să mintă şi când văd nodul îşi amintesc şi mint aşa de frumos şi de supra-realist că până şi ele îşi cred minciunile lor de rămân înnodate pe veci nu numai la limba lor de lemn de prun asezonată coolinar cu jargou miştocăricesc ci şi la minte... aşa ca un fel de limbă mintoasă a criticilor de artă... artă marţială şi joială, adică o dată pe an, că aşa posteau fariseii cu superstiţ.

Marto, Marto, pentru multe te îngrijidoliceştii să furi şi să minţi, dar un singur lucru trebuieşte, şi altcineva bine l-a ales... corbul... iar iepâraşii, tot iepâraşi co-conaşi.

Au doară credeai că Iisus a dorit ca aşa să asculte pe Tatăl ca făcându-şi o echipă de bucătari celebri să-i trimită în gLumea largă să-şi deschidă fiecare cea mai bună cantină din oraş, cel mai tare bistrou, şi cel mai strălucit restaurant chinezesc unde să servească specialitatea casei, specialitatea românească fireşte:

Ciorba de potroace cu caş-caval, sărm-ăluţe-n foi de min-ciunele cu gog-onele şi felul trei gog-oşi cu magi-un de m-ure... că doar orice e liber a mânca doar că trebuie să mulţumeşti... lui Dumnezeu.

Deci e clar, la voi s-a prins zvonul ăla, că cică Domnul a dat liber, a dat liber la păcate. Dar vă spun eu vouă, ala care a dat liber e dracool, şi numele lui de cod este poarta cea largă şi proorocool mincinos! Iar voi sunteţi nu fiii lui Avraam aşa cum vă pretindeţi supăraţi ci ştiţi voi pe cine aveţi voi drept tătictac... sau tătactic. Tictac-tictac şi odată boooom! Explodează infinitul saprofitul frumuşelaş aş atomic bombon de lapte învelit în staniol, aş păpa.

Aşa că nemulţumitului o să i se ia şi darul şi Harul... în sensul că ce-şi face omul cu mâna lui dacă nu ştie să aibă grijă de clanţă... se numeşte lucru manual de prostie, cartea răstălmicirilor şi vrăjitoriilor. Care fiind plină cu păcură amestecată cu pălincă şi ochiulhul desfrânat va lua foc şi nu se va mai stinge... că arde şi sub apă exact cum ard jărăgaiele stomacale după un vin prea acru amestecat cu lichior de vişine sălbatice.