Psaltirea in versuri

[NECTARIE]

Psalmul 118, partea intai


Psalmul 118





Fericiţi neprihăniţii

Ce păzesc legea cea sfântă;

Fericiţi vor fi smeriţii

Ce spre Domnul se avântă!


Fericiţi cei ce păstrează

Calea sfintelor porunci;

Cei ce, bine, nu lucrează

Se vor chinui la munci!


Doamne, Tu ai dat poruncă

Voile să-Ţi împlinim;

Pe a ascultării stâncă

Zi de zi să ne-ntărim.


Poruncile Tale, toate

Aş vrea să le-ndeplinesc.

Niciuna să uit prin fapte,

Ca să nu mă ruşinez!


Inima mea îndreptată

Îţi dă laudă şi-nvaţă

Cugetarea cea înaltă,

Ce mă întăreşte-n viaţă.


Nu mă părăsi pe mine,

Cuvântul Îţi voi păzi;

Eu voi stărui în bine,

Până moartea va veni!


Deci cu inima Te caut,

Ca să nu mă părăseşti;

Sufletul îmi este flaut

Pentru graiuri îngereşti.


Binecuvântat eşti, Doamne,

Învaţă-mă al Tău drum;

Iar cu buzele voi spune

Stăpâne, cât eşti de bun!


Bogăţia bunătăţii,

A poruncii împlinite

Şi frumuseţea dreptăţii

Sunt desfătări negrăite.


Mă gândesc mereu la Tine,

Cuget la porunca Ta.

Cuvintele le voi ţine,

Viaţa mi-o voi îndrepta!


Tu deschide-mi ochii mie,

Ca minunea să-Ţi cunosc;

Legea Ta mereu să-mi fie

Calea, viaţa, veşnic rost.


I-ai certat pe cei ce-s mândri,

Ca şi pe nelegiuiţi;

Dar pe mine să mă aperi

De făptaşii urgisiţi.


Cugetat-am doar la Tine,

Iară ei mă ocărau;

Gândul meu era de bine,

Dar cei tari mă defăimau!


Al meu suflet se topeşte,

Se lipeşte de pământ;

Viaţa sufletu-mi doreşte,

Dată de al Tău cuvânt!


Învaţă-mă calea dreaptă,

Fă-mă să o şi-nţeleg;

Cugetarea înţeleaptă

Dă-mi, ca binele s-aleg!


Sufletul îmi oboseşte,

Supărat în neştiinţă;

Vino şi mă întăreşte

În cuvânt şi în credinţă!


Îndreptează calea strâmbă,

Milă fă-mi cu a Ta lege;

Adevărul nu se schimbă,

Sufletul îl înţelege.


Mă lipesc de-a Ta poruncă,

Doamne, nu mă ruşina;

Dă-mi schimbarea cea adâncă,

Lărgeşte inima mea!


Pururea-Ţi păzi-voi calea,

Doamne, dă-mi înţelepciune;

Dă-mi povaţă pe cărarea

Harului şi-a faptei bune.


Inima să nu se-ntoarcă

Dureros, spre lăcomie;

Ochii mei nu se încarcă

Cu priviri de viclenie.


Doamne, eu mă tem de Tine,

Deci Te rog să mă îndrepţi;

Mila Ta să mă aline,

Cu ocări să nu mă cerţi!


Eu doresc a Ta poruncă,

Ştiu că ea mă face viu;

Mila Ta să mă conducă,

Mântuit şi eu să fiu!


Doamne, am mare nădejde

În cuvântul ce-ai rostit;

Celui ce mă ocărăşte

Nu-i răspund cu grai răstit.


Dă-mi pe limbă adevărul,

Să-l grăiesc până-n sfârşit;

Pururea-L caut pe Domnul,

În Care-am nădăjduit!


Poruncile Tale caut,

Despre Tine povestesc;

Calea Ta în veci o laud,

Împăraţilor vorbesc.


Legea Îţi iubesc, cuvântul,

Foarte tare, foarte mult;

Nu s-a-mpuţinat avântul

Spre Tine, spre al Tău cult.


Aminteşte-Ţi a Ta spusă

Către robul Tău dorit.

Mângâierea Ta, pătrunsă

De nădejde, m-a smerit.


Sub cruntă batjocorire

Am răbdat, m-am umilit,

Dar am dus la împlinire

Legea ce mi-ai dăruit.


Gândul Tău din veac, Stăpâne,

Eu atunci mi-am amintit.

Ştiu, la Tine nu rămâne

Nimic rău, nepedepsit.


Sunt mâhnit, căci păcătoşii

Mă-nconjoară şi sporesc;

Ei nu vor legea dreptăţii,

Pe Tine nu Te cinstesc.


Pribegind, mi-aduc aminte

De Numele Tău cel Sfânt.

Cânt cereştile-Ţi cuvinte

Şi-Ţi păzesc legea oricând!


Tu eşti darul meu, dorirea

Vieţii mele îndreptate,

Partea mea şi moştenirea

Depărtării de păcate.


Ţie m-am rugat din suflet,

Pentru mila Ta nespusă;

În dreptate mi-am pus umblet,

A mea inimă-i străpunsă!


Gata sunt pentru poruncă,

În păienjenişul vieţii.

În păcat nu mă aruncă

Uneltirea răutăţii.


Şi mă scol la miezul nopţii

Să Te laud cu-a mea rugă.

Mă supun, blând, judecăţii,

Căci de bunătate-i pârgă.


Sunt părtaş la bucurie

Cu cei pe care-i conduci,

Cu cei ce se tem de Tine -

Milă multă lor le-aduci.


Îndreptează-mă pe cale,

Bunătate fă cu mine,

Să învăţ legile Tale;

Eu cred cu tărie-n Tine!


Am greşit întâi în viaţă,

Mai apoi m-am umilit.

Dar trezitu-mi-ai speranţă

Şi cuvântul Ţi-am păzit.


Căci eşti Bun, eşti Bunătate

Şi mă-ndrepţi cu mila Ta.

M-ai certat, după dreptate;

Legea Îţi voi cerceta!


Cei mândri - inimă neagră,

Închegată-n răutate;

Iară viaţa mea, întreagă,

Desfătare în dreptate.


Doamne, Îţi dau mulţumire

Că m-ai dus la umilinţă;

Astfel am făcut pornire

Vieţuirii în credinţă!


Legea Ta este mai bună

Decât splendide comori;

Gura Ta poate să-mi spună

Despre dreptele cărări.


Tu eşti Domnul, Ziditorul,

Doar Tu dai înţelepciune;

Se va bucura poporul

Drepţilor, de cele bune.


Facă-se mila cea mare,

Mângâierea Ta m-atingă,

Doamne, tinde-mi îndurare,

Răul să nu mă învingă!


Mintea mea e-n cugetare

Către legea Ta cea sfântă;

Caut a Ta îndreptare,

Tot cu inimă înfrântă.


Ruşinează-i pe nemernici,

Pe nedrept m-au duşmănit;

Parte fă-mi cu cei puternici,

Ce pe Tine Te-au iubit!


Inimă fără prihană

Dă-mi, ca să fiu mântuit;

Dorul face-n suflet rană

După Tine, Cel dorit.


Chiar şi ochii mei Te-aşteaptă,

Ei privesc departe-n zări,

Să Te vadă, să Te vadă,

Să-mi răspunzi la întrebări.


Cât voi mai trăi în lume?

Dreptate, când îmi vei da?

În jur e deşertăciune,

Nu-i nimic ca legea Ta.


Poruncă Ţi-e adevărul;

Pe nedrept m-au prigonit.

Obositu-mi-a piciorul,

Sufletul mi-e chinuit.


Ajută-mă, mă viază,

Milă dă-mi până-n sfârşit;

Legea Ta mă îndreptează,

Calea nu am părăsit.


Cuvântul domneşte-n veacuri,

Adevărul e în cer,

Şi-i transmis mereu în neamuri.

Creaturile nu-Ţi pier.


Pământul aşa rămâne,

După cum Tu l-ai făcut.

Orice zi are şi-un mâine,

Pentru un nou început.


Facerea mâinilor Tale

Îţi slujeşte după lege;

Şi-n necaz, şi-n supărare,

Mintea mea Te înţelege.


Niciodată în uitare

Nu doresc să mă scufund.

Cum să uit legile Tale,

Ce îmi dau viaţă şi cânt?


(partea I