Ce simti tu cand te gandesti la...?

[eodor nastasa]

Cand ma gandesc la viata, speranta...
Cand ma gandesc la moarte, ei bine, speranta...

[mara2008]

Cand ma gandesc la moarte ,analizez intr-o clipa si revad toata viata cu cate am facut bune si rele si ma rog sa fiu cat mai pregatita pentru ea, regret ca nu am facut si mai multe in scurta mea trecere pe pamant indiferent de cat am fost de obosita,sau de cat timp am avut ,ma rog sa-mi lase timpu sa pot indrepta cat mai multe ,si realizez cate ne daruieste El fara a cere nimic.
Cand ma gandesc la viata,imi spun simplu :stai ,poti face inca multe,pretuieste ce ai primit de la El,ca este darnic indiferent cum esti .

[heaven]

Eu vad viata ca pe o calatorie si o scoala spirituala,in timp ce moarte o percep ca pe o reintoarcere Acasa...

[Mirela0110]

eu cand ma gandesc la moarte, ... nu mi-e frica de moartea mea, sper doar sa fie usoara, sa nu sufar, sa nu ma chinui si sa nu chinui pe altii mai ales ... darrrrrr ce mi-e extraordinar de frica cu privire la moarte este ca in urma mortii mele sa nu sufere copiii mei ... hai ca sotul, familia si mai revin, isi mai refac viata, dar un copil fara mama mi se pare groaznic ... (pacat de copiii aia cu mame care nu se pot chema nici macar oameni, ci animale si nici atata, ca pana si animalele pot avea instict matern mai dezvoltat decat oamenii)... eu am crescut fara mama, chiar daca ea traia si stiu ce greu e sa nu ai o mama langa tine, sprijinul si iubirea ei ... imi doresc din tot sufletul sa traiesc macar pana sa ii vad la casa lor, cu familiile lor, pe picioarele lor si apoi potopul cu mine .... eu stiu ca orice s-ar intampla Dumnezeu are grija de toti, chiar si de niste copii orfani, vorbind in general, dar cu nimik nu se poate inlocui grija si iubirea de mama pentru copiii ei, adica si familia, mama cat si tatal unui copil ... mi-e foarte mila de copiii parasiti, orfani, de prin orfelinate si plasamente unde sunt tratati destul de prost ... si cresc cu dureri fizice si sufletesti ...

cand ma gandesc la viata .... ma gandesc sa imi ajut copiii sa creasca mari, sa fie buni, iubitori, sa isi faca un rost in viata, sa aiba o familie ... si eu ... sa imi gasesc o slujba si sa traiesc cu sotul (automat si cu Dumnezeu) pana la cele mai adanci batraneti ...

[dobrin7m]

Cand ma gandec la viata imi pare rau ca am facut prea multe greseli. Si as vrea sa pot sa dau timpul inapoi sa refac viata acolo unde am gresit. Dar ma si bucur ca mi-a dat Dumnezeu ce mi-a dat pana acum.
Cand ma gandesc la viata imi pare rau ca vad cum unii oameni isi distrug viata involuntar sau voluntar.
Cand ma gandesc la moarte ma infricosez caci stiu ca sunt pacatoasa. Si imi pare rau, ca ma gandesc ca poate viata mea nu a fost indeajuns de lunga sa indrept tot ce-am gresit.
Cand ma gandesc la moarte imi pare rau de cei ce mor fara sa fii facut ceva pentru mantuirea lor.

Sunt o persoana normala la fel ca toti cei care trec pe langa noi zi de zi. Doar ca eu sunt constienta de cat de mari sunt pacatele mele si altii nu. Nu vreau sa ma consider mai buna decat altii, desii altii se considera mai buni decat multi dintre noi.
Multi minimizeaza pacatele sale si maximizeaza pacatele oricui chiar daca ar fi aceleasi.

In rest imi doresc sa fie sanatosi copiii mei, sotul meu si in final si eu, sa ma bucur de ei.
De trait, cat mi-o da Dumnezeu pe masura bunelor si relelor mele.

[RalucaG]

Cand ma gandesc la viata am sentimente contradictorii: pe de o parte ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca mi-a dat-o si pentru ca am un acoperis deasupra capului, ce manca zilnic, un loc de munca, pe de alta parte cu tristete si vinovatie pentru ca e departe de a fi o viata crestineasca in adevaratul inteles al cuvantului.
La moarte ma gandesc cu frica, si ma gandesc poate prea des (sau prea rar?)
Mi-e frica de ce e dincolo. Mi-e frica de urmarile pacatelor mele.
Mi-e frica si de viata, si de moarte.

[windorin]

Sincer, simt ca moartea nu va veni niciodata. Imi dau seama insa de riscul unei inselari, anume de a amana pocainta.

Cand zic "moarte", am in vedere in primul rand moartea ca disparitie, asa cum o inteleg multi.
De aceea spun ca moartea nu va veni niciodata.

Cat despre moartea trupeasca... am momente si momente.
Uneori, simt ca poate veni... ma uit in jos si imi pare rau ca nu am putut fi mai bun, mai curat, mai bland si mai iubitor.
Alteori mi se face frica de moarte... de necunoscutul pe care mi'l rezerva faptele mele.

Moartea este adevarata intrare in viata. Ea este cutrmuratoare pentru tot omul.
Slujba inmormantarii este de o profunzime nespusa.

[unpaharcuapa]

În prealabil postat de dobrin7m

Cand ma gandec la viata imi pare rau ca am facut prea multe greseli. Si as vrea sa pot sa dau timpul inapoi sa refac viata acolo unde am gresit. Dar ma si bucur ca mi-a dat Dumnezeu ce mi-a dat pana acum.
Cand ma gandesc la viata imi pare rau ca vad cum unii oameni isi distrug viata involuntar sau voluntar.
Cand ma gandesc la moarte ma infricosez caci stiu ca sunt pacatoasa. Si imi pare rau, ca ma gandesc ca poate viata mea nu a fost indeajuns de lunga sa indrept tot ce-am gresit.
Cand ma gandesc la moarte imi pare rau de cei ce mor fara sa fii facut ceva pentru mantuirea lor.

Sunt o persoana normala la fel ca toti cei care trec pe langa noi zi de zi. Doar ca eu sunt constienta de cat de mari sunt pacatele mele si altii nu. Nu vreau sa ma consider mai buna decat altii, desii altii se considera mai buni decat multi dintre noi.
Multi minimizeaza pacatele sale si maximizeaza pacatele oricui chiar daca ar fi aceleasi.

In rest imi doresc sa fie sanatosi copiii mei, sotul meu si in final si eu, sa ma bucur de ei.
De trait, cat mi-o da Dumnezeu pe masura bunelor si relelor mele.

Foarte bine spus! Ce mai,la obiect! Felicitari! Fiecare avem o viata si fiecare avem o moarte ,cum o traim(viata) si cum o trecem(moartea) vom vedea...dar...totul conteaza ce inveti din viata si cum vei fi mantuit ....

[dobrin7m]

În prealabil postat de unpaharcuapa

Foarte bine spus! Ce mai,la obiect! Felicitari! Fiecare avem o viata si fiecare avem o moarte ,cum o traim(viata) si cum o trecem(moartea) vom vedea...dar...totul conteaza ce inveti din viata si cum vei fi mantuit ....

Multumesc mult, este ceea ce simt. Tot timpul am in suflet regret.

[camy_d]

Viaţa înseamnă pentru mine un munte pe care trebuie să urc continuu, să nu zic niciodată că-s destul de sus şi ca nu mai urc, să tind mereu spre desăvârşire. Asta în toate domeniile: religios, profesional, cultural etc. Să zic adică: trebuie să am mai multă cultură generală, trebuie să fac mai multe pentru Dumnezeu, trebuie să particip la mai multe concursuri, să am mai multe diplome, să vizitez mai multe locuri, să urc mai sus în carieră, să mai învăţ ceva, să-mi valorific talanţii la maxim. NU să zic... am o slujbă, un venit constant, îmi ajunge...ce-mi mai trebuie să mai ştiu o limbă străină...pentru ce să mai particip la alte formări...de ce să mai particip la concursuri...la ce-mi trebuie şi-o afacere...mă duc la biserică, de ce să mai stau şi la coadă la moaşte...de ce să mai citesc şi Biblia etc. Să fiu mulţumită cu ce mi-a dat Dumnezeu, dar nu să trândăvesc, ci să evoluez din toate punctele de vedere. Până la moarte să mă apropii tot mai mult de desăvârşire.