Iubirea gresit inteleasa

[Traditie1]

În prealabil postat de claudiu-marius

Dragul meu nu are rost sa rastalmacim lucrurile ce prezinti tu ca asceza inseamna de fapt o viata normala si echilibrata daca in schimb ceea ce zici tu e viata ascetica atunci tacerea deplina insingurarea fuga de lume rugaciunea neincetata atunci aceste lucruri ce sunt ?Imparatia Domnului nu e dn aceasta lume dar nu a cerut Mantuitorul lucruri mai presus de putinta omului.Ai spus bine ce ai spus dar sa nu exageram ca extremele duc la deviatii serioase si autosuficienta .Una e infranarea si alta e asceza.Una e calea spre despatimire si alta e despatimirea totala .Ce zici tu e paza minti infarnare asceza e a parintilor pustiei cunoasterea mistica a lui Dumnezeu cum o prezinta dogmatica ortodoxa facerea de minuni .Si inca ceva daca de la starea de calatori pe acest pamant am ajuns la a fi exilati atunci e bai mare .Spunea Mantuitorul despre farisei asa (nu e cu trimitere la tine ci atitudinea care poate duce pe om la pieire )stu sigur ca vei intelegeCa leaga sarcini grele si cu anevoie de purtat si le pun pe umerii oamenilor,iar ei nici cu degetul nu voiesc sa le miste Matei 23,4Gandeste-te cand vorbesti de asceza ca sunt multi cei care doar literatura duhovniceasca citind nediscutand cu preotul se apuca sa se comporte aiurea si vor ajunge nu la despatimire ci la o atitudine antisociala si vei fi razpunzator in fata Domnului pt sufletele lor caci daca nu pot duce greul si vor cadea tot sminteala se cheama si tu sti acest lucru .Prezentati lucrurile normal ce e infranare e infranare ce e asceza e asceza cale de lume cale de lume cale monastica cale monastica nu fi si tu ca parintele Istodor care acu o seara la trinitas sa apucat sa spuna ca a posti nu e poruncaci sfat evanghelic ceea ce e adevarat dar apoi a facut-o lata spunand de nuante si anume ca sfatul evanghelic e mai profund si mai mult decat porunca,cand de fapt sfatul e sfat cine pricepe bine cine nu nu iar porunca e porunca trebuie indeplinita .Scuze nu te cert ca nu am de ce dar haidesa fim mai cu bagare de seama sa fim atenti ca nu tot ce spun parintii e pt viata de lume si nu toti pot sa faca ce spun ei acolo si cei ce nu pot la un moment dat vor ajunge sa creada ca daca ei nu pot pentru ei nu mai este cale de mantuire si vor cadea.Omul trebuie sa se straduiasca spre cele duhovnicesti fara sa uite de cele lumesti cai are aceasta datorie daca e in lume

Faci greșeala de care vorbeam, de a vorbi despre porunci fără a înțelege rațiunea lor. Poruncile divine au un scop practic concret. Porunca vieții isihaste de contemplație (și a înfrânării pe care aceasta o necesită) are rolul de a ne deschide lucrărilor Duhului Sfânt și a aduce astfel roadă duhovnicească: cunoașterea.

Asta nu exclude neapărat o viață socială normală dar nici situațiile în care este posibil să fie necesar să ieșim din normalitate printr-un comportament asemănător cu al nebunilor pentru Hristos. Ideea e că nici normalitatea socială nici sfidarea lumii nu sunt un scop în sine ci cum am zis, scopul e lăuntric, dobândirea Duhului Sfânt și de aceea noi trebuie să petrecem întorși spre lăuntrul nostru. Acest scop trebuie să supună toate manifestările vieții noastre și tot comportamentul, în sensul că spre el trebuie să canalizăm toate eforturile vieții noastre (porunca iubirii lui Dumnezeu din toate puterile) în tot momentul.

Ca oameni, petrecem în lume iar unii din noi în același timp și în lumea nevăzută, prin rugăciune. Atunci când avem de ales între a ne comporta pe placul lumii sau între a ne îndrepta atenția spre ceva din lume (de a ieși prin simțuri din starea de atenție lăuntrică) pe de o parte și între starea de contemplație pe de altă parte, trebuie să alegem a doua variantă. În cele mai multe situații însă le putem face pe amândouă fără probleme. De fapt contează doar acele alegeri despre care am vorbit, în cea mai mare parte a timpului Dumnezeu face prin noi (și prin orice om) munca și celelalte tipuri de activități fără ca noi să fie nevoie să ne concentrăm asupra lor iar contemplația lăuntrică se reduce la o stare semiconștientă de atenție asupra gândurilor. Dacă veți analiza cum funcționează atenția și memoria veți vedea că Dumnezeu dă cele necesare la momentul potrivit, nu trebuie și nu putem noi să producem cunoștințele și amintirile necesare profesiei sau altor îndeletniciri lumești.


Deci înfrânarea și viața de contemplație sunt singura cale spre cunoașterea lui Dumnezeu și dobândirea iubirii, spre atingerea despătimirii, smereniei și celorlalte virtuți. Această practică e accesibilă oricui cu condiția de a face pasul desprinderii de lume, de a sacrifica tot și a începe o viață în care, teoretic, putem fi doar niște cerșetori sau altă stare nedorită. Totul e să nu mai trăim potrivit voii noastre ci să-L lăsăm pe Dumnezeu să înceapă să ne călăuzească spre ce vrea El să facem, el să fie arhitectul vieții noastre. Prin rămânerea în stare de rugăciune isihastă noi facem în același timp două lucruri bune: 1. rodim duhovnicește* și 2. ne încredințăm total călăuzirii lui Dumnezeu, fiindcă nu mai facem alegeri față de lucrurile exterioare. Și astfel ne vom sincroniza cu Dumnezeu în acțiunile noastre, vom putea fi duși (inclusiv atunci când acționăm împotriva a ceea ce ni se pare bun sau chibzuit) spre ceea ce Dumnezeu în atotștiința și planurile Lui știe că e bine pentru noi. Pasul acesta de a nu mai trăi după voia și mintea noastră este înspăimântător pentru cei mai mulți dar cei care îl fac, care se "aruncă în gol" vor simți imediat "Mâna" lui Dumnezeu salvându-i și începând să-i conducă de acum încolo. Și astfel se va naște viața în duh a omului, trăită în paralel cu viața pământească.


*Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este lucrătorul.
Orice mlădiţă care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; şi orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă.
Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus.
Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine.
Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic.
Dacă cineva nu rămâne în Mine se aruncă afară ca mlădiţa şi se usucă; şi le adună şi le aruncă în foc şi ard. (Ioan 15)

[Traditie1]

Vă rog, topicul acesta este o reacție la vorbăria despre dragoste și la promovarea unor idei fără a vorbi din experiența trăită. Dacă veniți cu citate stufoase și nu cu cuvintele voastre faceți tocmai această greșeală.

[carmina]

În prealabil postat de Traditie1

Vă rog, topicul acesta este o reacție la vorbăria despre dragoste și la promovarea unor idei fără a vorbi din experiența trăită. Dacă veniți cu citate stufoase și nu cu cuvintele voastre faceți tocmai această greșeală.

Ca sa putem raspunde chemarii acestui topic, ne trebuie experienta traita, asa cum bine spui tu. Acum te rog eu pe tine, fii mai putin exigent in ceea ce ne priveste si mai accepta, pe ici pe colo, cate un citat, doua. Nu de altceva, dar uneori cuvintele noastre par a fi destul de serbede.

[Marimira]

În prealabil postat de Traditie1

Vă rog, topicul acesta este o reacție la vorbăria despre dragoste și la promovarea unor idei fără a vorbi din experiența trăită. Dacă veniți cu citate stufoase și nu cu cuvintele voastre faceți tocmai această greșeală.

Domnule Traditie1,
va dau un singur exemplu despre dragoste si experienta traita vis-a-vis de dvs.pe alt thread(cel despre Adrian Paunescu-pag.33)care pe mine m-a lovit sufleteste si m-a jignit mai mult decat orice s-a discutat acolo, m-a durut ca o pers.care da lectii despre dragostea bine inteleasa poate face aceasta afirmatie!

".... Mai ales atunci când e vorba de români, cel mai înapoiat, rău și necinstit popor din Europa."..sunt cuvintele dvs.,le recunoasteti...si daca da cum indrazniti sa ne dati lectii? Ce cautati pe un foprum crestin ortodox cu aceste cuvinte? sunteti roman?-nu pot sa cred , dupa cele afirmate...probabil ca aveti alte interese..specifice lupilor imbracati in haine de oi!
Daca nu va place poporul roman si credeti ca este asa cum afirmati ce cautati pe aici...?
Si aceasta este doar une din "perlele" produse de dvs.pe acel thread...sa mai enumar...va recomand cu toate dragostea sa citi fragmentul din cartea parintelui Ignatie Brincianinov! Daca l-ati fi citit ...poate l-ati fi si inteles!!!
Altminteri...tot ce spuneti..este arama sunatoare si chimval rasunator..cred ca suferiti de nevorbire pt. ca din pacate nu ati priuns esenta indelungelor si profundelor dvs.lecturi.

Domnul sa va lumineze, sa va apere de fariseism, sa va daruiasca sanatate, sa va binecuvinteze casa si familia si pe dvs.cu darurile Sale cele multe si bogate!

[Marimira]

“Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el?

PARINTELE DUMITRU STANILOAE (†5 octombrie 1993) DESPRE HRISTOS-SLUJITOR SI CHEMAREA NOASTRA LA RESPONSABILITATEA SLUJIRII JERTFELNICE:

[Marimira]

ei lipsiţi de slava numelui de creştin nu sunt lipsiţi de cealaltă slavă, pe care au primit-o când au fost zidiţi: ei sunt chipul lui Dumnezeu.
Dacă chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afară, în văpaia cea cumplită a iadului, şi acolo sunt dator să îl cinstesc.
Ce treabă am eu cu văpaia, cu iadul! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecătii lui Dumnezeu: treaba mea este să păzesc cinstirea faţă de chipul lui Dumnezeu, şi prin aceasta să mă păzesc pe mine însumi de iad.

Dă cinstire orbului, şi leprosului şi celui bolnav la minte, şi pruncului de ţâţă, şi răufăcatorului, şi păgânului - cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputinţele şi neajunsurile lor! Ia seama la tine însuţi, ca să nu sufere un neajuns iubirea ta.
Dar dacă socoţi că îl iubeşti pe Dumnezeu, iar în inima ta trăieşte un simţământ de neplăcere fie şi faţă de un singur om, să ştii că te afli într-o veşnică amăgire de sine.
"Dacă zice cineva:", grăieşte Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, " - iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este... Această poruncă avem de la El, că cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său".
Iubirea de Dumnezeu se întemeiază pe iubirea de aproapele. Atunci când se va şterge în tine ranchiuna, să ştii că te-ai apropiat de iubire. Atunci când inima ta va fi umbrită de o pace sfânta, plină de har, cu întreaga omenire, să ştii ca eşti chiar la porţile iubirii.
Aceste porţi, însă, nu se deschid decât prin Duhul Sfânt. Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu în omul care s-a pregatit prin curăţia inimii, a minţii şi a trupului pentru primirea acestui dar. Pe măsura treptei pregătirii este şi treapta darului, pentru că Dumnezeu este Drept-Judecător şi în milostivirea Sa.

Eu pot sa spun multe despre orice, dar am convingerea ca orice va voi spune cuvintele mele nu va vor convinge pt.ca refuzati sa le patrundeti sensul raportat la conjuctura subiectului.
Tocmai de aceea voi mai vorbi (POATE) prin cuvintele sfintilor parinti pt a nu asa loc interpretarilor subiective.
Doamne ajuta!

[Traditie1]

În prealabil postat de Marimira

ei lipsiţi de slava numelui de creştin nu sunt lipsiţi de cealaltă slavă, pe care au primit-o când au fost zidiţi: ei sunt chipul lui Dumnezeu.
Dacă chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afară, în văpaia cea cumplită a iadului, şi acolo sunt dator să îl cinstesc.
Ce treabă am eu cu văpaia, cu iadul! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecătii lui Dumnezeu: treaba mea este să păzesc cinstirea faţă de chipul lui Dumnezeu, şi prin aceasta să mă păzesc pe mine însumi de iad.

Dă cinstire orbului, şi leprosului şi celui bolnav la minte, şi pruncului de ţâţă, şi răufăcatorului, şi păgânului - cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputinţele şi neajunsurile lor! Ia seama la tine însuţi, ca să nu sufere un neajuns iubirea ta.
Dar dacă socoţi că îl iubeşti pe Dumnezeu, iar în inima ta trăieşte un simţământ de neplăcere fie şi faţă de un singur om, să ştii că te afli într-o veşnică amăgire de sine.
"Dacă zice cineva:", grăieşte Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, " - iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este... Această poruncă avem de la El, că cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său".
Iubirea de Dumnezeu se întemeiază pe iubirea de aproapele. Atunci când se va şterge în tine ranchiuna, să ştii că te-ai apropiat de iubire. Atunci când inima ta va fi umbrită de o pace sfânta, plină de har, cu întreaga omenire, să ştii ca eşti chiar la porţile iubirii.
Aceste porţi, însă, nu se deschid decât prin Duhul Sfânt. Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu în omul care s-a pregatit prin curăţia inimii, a minţii şi a trupului pentru primirea acestui dar. Pe măsura treptei pregătirii este şi treapta darului, pentru că Dumnezeu este Drept-Judecător şi în milostivirea Sa.

Eu pot sa spun multe despre orice, dar am convingerea ca orice va voi spune cuvintele mele nu va vor convinge pt.ca refuzati sa le patrundeti sensul raportat la conjuctura subiectului.
Tocmai de aceea voi mai vorbi (POATE) prin cuvintele sfintilor parinti pt a nu asa loc interpretarilor subiective.
Doamne ajuta!

Marimira, dacă nu vrei să te referi la tema discuției, nici să adresezi răspunsuri la ideile prezentate ci vii cu citate paralele cu subiectul, înseamnă că urmărești să bruiezi, să faci trolling.

[Marimira]

Domnule Traditie1,
va dau un singur exemplu despre dragoste si experienta traita vis-a-vis de dvs.pe alt thread(cel despre Adrian Paunescu-pag.33)care pe mine m-a lovit sufleteste si m-a jignit mai mult decat orice s-a discutat acolo, m-a durut ca o pers.care da lectii despre dragostea bine inteleasa poate face aceasta afirmatie!

".... Mai ales atunci când e vorba de români, cel mai înapoiat, rău și necinstit popor din Europa."..sunt cuvintele dvs.,le recunoasteti...si daca da cum indrazniti sa ne dati lectii? Ce cautati pe un foprum crestin ortodox cu aceste cuvinte? sunteti roman?-nu pot sa cred , dupa cele afirmate...probabil ca aveti alte interese..specifice lupilor imbracati in haine de oi!
Daca nu va place poporul roman si credeti ca este asa cum afirmati ce cautati pe aici...?
Si aceasta este doar une din "perlele" produse de dvs.pe acel thread...sa mai enumar...va recomand cu toate dragostea sa citi fragmentul din cartea parintelui Ignatie Brincianinov! Daca l-ati fi citit ...poate l-ati fi si inteles!!!
Altminteri...tot ce spuneti..este arama sunatoare si chimval rasunator..cred ca suferiti de nevorbire pt. ca din pacate nu ati priuns esenta indelungelor si profundelor dvs.lecturi.

Domnul sa va lumineze, sa va apere de fariseism, sa va daruiasca sanatate, sa va binecuvinteze casa si familia si pe dvs.cu darurile Sale cele multe si bogate![/quote]

[Marimira]

Ca sa nu mai credem ca noi stim mai bine si sa nu mai intelegem gresit iubirea de aproapele iata ce ne invata sfantul....cum sa ne iubim aproapele!


Despre iubirea de aproapele
Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov



Ce poate fi mai minunat, mai desfătător decât iubirea de aproapele?

A iubi este o fericire, a urî este un chin.

Toată Legea şi prooroci, stau în iubirea către Dumnezeu şi către aproapele.
Iubirea către aproapele este calea care duce la iubirea către Dumnezeu. Căci Hristos a binevoit a se îmbrăca tainic în fiecare aproape al nostru, iar în Hristos este Dumnezeu (1 Ioan).

Să nu crezi, preaiubite frate, că porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiată inimii noastre căzute: porunca este duhovnicească, iar pe inima noastră au pus stăpânire trupul şi sângele; porunca este nouă, iar inima noastră -veche.
Iubirea noastră firească a fost vătămată de cădere; ea trebuie omorâtă -Hristos o porunceşte - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfântă către aproapele, iubire în Hristos.

Însuşirile omului nou trebuie să fie toate noi; nici o însuşire veche nu i se potriveşte.

Căderea a supus inima stăpânirii sângelui şi, prin mijlocirea sângelui, stăpânirii stăpânitorului acestui veac. Evanghelia slobozeşte inima din această robie, din această silnicie, şi o aduce sub călăuzirea Sfântului Duh.
Sfântul Duh ne învaţă să iubim pe aproapele în chip sfânt.

Iubirea aprinsă, hrănită de Sfântul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii fireşti, trupeşti, stricate de căderea în păcat. (Scara, Cuvântul 15, cap. 3).

"Cel ce spune că poate avea pe amândouă aceste iubiri se amăgeşte pe sine însuşi", a spus Sfântul Ioan Scararul (Cuvântul 3, cap. 16).


Adevărata iubire de aproapele se întemeiază pe credinţa în Dumnezeu, "Ca toţi să fie una", a strigat Mântuitorul lumii către Părintele Sau, "după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una" (Ioan 17, 21)

Fă pentru cei pe care îi iubesti ceea ce poţi să faci folositor şi ceea ce este legiuit; dar totdeauna să îi încredinţezi lui Dumnezeu - şi iubirea ta oarbă, trupească, nesocotită se va preface, încetul cu încetul, într-o iubire duhovnicească, înţelegătoare, sfântă.
Iar dacă iubirea ta este o împătimire ce se împotriveşte legii, atunci s-o lepezi ca pe o urâciune.
Atunci când inima ta nu este liberă, acesta este un semn al împătimirii. Atunci când inima ta este înrobită, acesta este semnul patimii nebuneşti, păcătoase.
Iubirea sfântă este curată, liberă, întreagă în Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfântului Duh, care lucrează în inimă în măsura curaţirii acesteia.

Dă cinstire aproapelui ca unui chip al lui Dumnezeu -cinstire care să fie în sufletul tău, nevăzută pentru ceilalţi, descoperită doar conştiinţei tale. Faptele pe care le săvârseşti să fie, în chip tainic, pe potriva stării tale sufleteşti.
Dă cinstire aproapelui, fără sa iei seama la vârstă, fără să faci deosebire între bărbat şi femeie, fără să te uiti la rangul pe care îl are în lume -şi iubirea sfântă va începe, treptat, să se facă arătată în inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupul şi sângele, nu înrâurirea simţurilor, ci Dumnezeu.

Cei lipsiţi de slava numelui de creştin nu sunt lipsiţi de cealaltă slavă, pe care au primit-o când au fost zidiţi: ei sunt chipul lui Dumnezeu.
Dacă chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afară, în văpaia cea cumplită a iadului, şi acolo sunt dator să îl cinstesc.
Ce treabă am eu cu văpaia, cu iadul! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecătii lui Dumnezeu: treaba mea este să păzesc cinstirea faţă de chipul lui Dumnezeu, şi prin aceasta să mă păzesc pe mine însumi de iad.

Dă cinstire orbului, şi leprosului şi celui bolnav la minte, şi pruncului de ţâţă, şi răufăcatorului, şi păgânului - cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputinţele şi neajunsurile lor! Ia seama la tine însuţi, ca să nu sufere un neajuns iubirea ta.
În creştin să dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povăţuirea noastră, şi încă va mai spune atunci când se va hotărî soarta noastră în veşnicie: "Ceea ce aţi făcut unuia dintre aceşti frati ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut". (Mt. 25, 40).
Atunci când ai de-a face cu aproapele să ai în minte acest cuvânt evanghelic şi te vei face tăinuitor al iubirii de aproapele. Tăinuitorul iubirii de aproapele intră prin ea în iubirea de Dumnezeu.

Dar dacă socoţi că îl iubeşti pe Dumnezeu, iar în inima ta trăieşte un simţământ de neplăcere fie şi faţă de un singur om, să ştii că te afli într-o veşnică amăgire de sine.
"Dacă zice cineva:", grăieşte Sfântul Ioan Cuvântatorul de Dumnezeu, " - iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este... Această poruncă avem de la El, că cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său". (1 In. 4, 20, 21).
A arăta iubire duhovnicească faţă de aproapele este semnul înnoirii sufletului prin Sfântul Duh. "Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă", grăieşte iarăşi Cuvântatorul de Dumnezeu, "pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte". (1 In. 3, 14).

Desăvârşirea creştină stă în desăvârşita iubire de aproapele. Desavârşita iubire de aproapele stă în iubirea de Dumnezeu, care nu cunoaşte desavârşire, întru care nu este sfârşit sporirii. Creşterea în iubirea de Dumnezeu este nesfârşită, pentru că iubirea este Nesfârşitul Dumnezeu. (1 Ioan 4, 16). Iubirea de aproapele este temelia zidirii iubirii. Iubite frate! Caută să sporeşti în tine iubirea duhovnicească de aproapele: intrând în ea, vei intra în iubirea de Dumnezeu, pe porţile învierii, pe porţile Împărăţiei Cerurilor. Amin.

...............

Iubirea de Dumnezeu se întemeiază pe iubirea de aproapele. Atunci când se va şterge în tine ranchiuna, să ştii că te-ai apropiat de iubire. Atunci când inima ta va fi umbrită de o pace sfânta, plină de har, cu întreaga omenire, să ştii ca eşti chiar la porţile iubirii.

Aceste porţi, însă, nu se deschid decât prin Duhul Sfânt. Iubirea de Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu în omul care s-a pregatit prin curăţia inimii, a minţii şi a trupului pentru primirea acestui dar. Pe măsura treptei pregătirii este şi treapta darului, pentru că Dumnezeu este Drept-Judecător şi în milostivirea Sa.
..............

..................
Să ţii neclintit în minte că iubirea de Dumnezeu este cel mai înalt dar al Sfântului Duh, iar omul poate doar să se pregătească, prin curăţie şi smerenie, pentru primirea acestui mare dar, prin care se schimbă şi mintea şi inima şi trupul.
Osteneala noastră este deşartă, stearpă şi vătămătoare atunci când căutăm a descoperi în noi, mai înainte de vreme, înaltele daruri duhovniceşti: pe acestea le dăruieşte Milostivul Dumnezeu, la vremea lor, plinitorilor statornici, răbdători şi smeriţi ai poruncilor evanghelice. Amin.

p. 134-138

Despre Înşelare
Schitul românesc Lacu
Sfântul Munte Athos
1999

Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov
Pomenit pe 13 mai

Am facut aceasta postare cu gandul ca este singur mod in care putem intelege iubirea de aproapele ca sa nu mai intelegem gresit...noi cei mici si pacatosi.
Vi se pare ca este paralela cu subiectul? Sau este musai sa vi se dea intotdeauna dreptate si sa vi se cante ib struna...de cand ne facem exemple pa noi insine...nu cumva ii avem pe sfintii parintii care sa ne invete?!Ei sunt acei care prin exemplul vietii lor au putut sa dea o interpretare corecta dogmelor si canoanelor deoarece ..e f.simplu...si le-au putut insusi, dovada faptul ca sunt trecuti in calendar iar asta nu mai lasa loc la intrerpretari personale.

Doamne ajuta!

[windorin]

În prealabil postat de claudiu-marius

Una e infranarea si alta e asceza. Una e calea spre despatimire si alta e despatimirea totala.

Dupa mine, infranarea este o lucrare ascetica, asceza avand nenumarate trepte, iar crestinul este dator a se infrana de la multe.
A trece pe langa un fast'food si a nu cumpara nimic, pentru unii, este o mai mare asceza decat ar face altii vreo 50 de metanii.

Inteleg diferenta dintre a fi pe cale si a ajunge la destinatie, insa ce legatura are asta cu crestinul din lume si cu calugarul ?!

Pe calea spre despatimire este dator a merge tot crestinul.
"Stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla." (Matei 7, 14)

Despatimirea totala se cere fiecarui crestin, dupa masura puterii lui (nr. talantilor).
"Fiti desavarsiti precum Tatal desavarsit este." (Matei 5, 48)

În prealabil postat de claudiu-marius

Si inca ceva daca de la starea de calatori pe acest pamant am ajuns la a fi exilati atunci e bai mare.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca suntem in exil pe acest pamant, in "Omilii la Facere". Iti pot transcrie citatul.
Viata omului este aproape numai chin si durere, astfel incat el sa stie neincetat ca nu acesta este locul lui.

În prealabil postat de claudiu-marius

Nu fi si tu ca parintele Istodor care acu o seara la trinitas sa apucat sa spuna ca a posti nu e poruncaci sfat evanghelic ceea ce e adevarat dar apoi a facut-o lata spunand de nuante si anume ca sfatul evanghelic e mai profund si mai mult decat porunca,cand de fapt sfatul e sfat cine pricepe bine cine nu nu iar porunca e porunca trebuie indeplinita.

Biserica de Rasarit nu cunoaste "sfaturi" si "porunci" evanghelice. Aceasta este un rationament si un calcul apusean.

"Trecand prin tunderea Botezului, fiecare crestin se afla pe sine monah al monahismului interiorizat, supus tuturor exigentelor Evangheliei." (Paul Evdochimov)
"Singura diferenta dintre un mirean si un calugar este ca cel dintai este casatorit." (Sfantul Ioan Gura de Aur)

În prealabil postat de claudiu-marius

Nu tot ce spun parintii e pt viata de lume si nu toti pot sa faca ce spun ei acolo si cei ce nu pot la un moment dat vor ajunge sa creada ca daca ei nu pot pentru ei nu mai este cale de mantuire si vor cadea.

Adevarat, fiecare trebuie sa isi vada de calea lui, insa cele doua cai sunt atat de apropiate, pe cat Hristos este unul si acelasi pentru toti. Curat si impotrivitor patimilor trebuie sa fie tot omul ce indrazneste a se apropia de Hristos.

În prealabil postat de claudiu-marius

Isihasm in lume? Cand te vei casatorii o sa dai un rateu mare.

Da, isihasm in lume. Aceasta ajunge sa fie calea crestinilor, din ce in ce mai mult.
Casatoria.... da, un mare ajutor in calea isihasta.
Jertfa din casatorie surprinde adancimi nebanuite.
Crestinul nu poate sa nu fie isihast, oriunde ar vietui el si oricat de ocupat ar fi.
Precizez ca "isihie" imi este inteles ca "linistire", "asezare sufleteasca", "rugaciune neincetata".

În prealabil postat de claudiu-marius

Unde scrie ca trebuie sa sacrificam tot ? E oare Dumnezeu absurd? sau tu ?

"Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine." (Matei 10, 37-38)

P.S. Cand crestinul nu trece cu vederea "Pilda talantilor", atunci nu are de ce a se teme.
Unul a primit 1 talant, altul a primit 2 talanti, iar altul a primit 5 talanti.
Fiecare sa lucreze cu cat a primit, caci fiecaruia i se va cere diferit, insa lucrarea este una.