Sa ne impartasim saptamanal

[Florin-Ionut]

[continuare]

Iata, asadar, ca dumnezeiescul Hrisostom nu numai ca intareste in chip vadit intentia si opinia lui pentru cei ce iubesc sa asculte adevarul, dar rastoarna in chip profetic acest obicei al celor 40 de zile pazit cu duh de sfadire de multi.
Iar daca va voi cineva sa vorbeasca despre cele patruzeci de zile pe care spune ca le-au fixat dumnezeiestii Parinti, discutia va fi ampla; ci noi sa mentionam doar cateva lucruri spre certitudinea celor sovaitori. Crestinii din vremea aceea praznuiau Pastile impreuna cu iudeii pretextand ca asa au primit de la Ioan Teologul si Apostolul Filip si de la altii. Si desi multi dumnezeiesti Parinti de la diferite sinoa-de locale le-au scris de multe ori, tot nu si-au lasat obiceiul lor pana ce nu s-a tinut Sfantul Sinod I Ecumenic [325] care, pe langa altele, a legiuit si despre Pasti sa nu le mai praznuiasca cineva impreuna cu iudeii, ci dupa echinoctiul de primavara, in zi de duminica, pentru ca sa nu mai coincida cu pastele iudeilor.
Cu toate acestea, unii au staruit in raul lor obicei, si acestora li se adreseaza dumnezeiescul Hrisostom in omilia aceasta, mustrandu-i ca dispretuiesc atatia dumnezeiesti Parinti numai din cauza raului lor obicei. Din aceasta cauza lauda el atat de mult demnitatea dumnezeiestilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic si le atribuie regula celor 40 de zile si spune ca au fixat-o drept lege, vrand prin aceasta sa-i convinga si traga spre supunere. Caci cine nu stie ca postul Sfintelor Paresimi e legiuit de Sfintii Apostoli care spun in canonul 68: "Daca vreun episcop sau preot sau diacon sau ipodiacon sau citet sau cantaret nu posteste Sfantul si Marele Post de 40 de zile sau mier-curile si vinerile de peste tot anul, sa fie depus/caterisit din treapta, iar daca e laic sa fie indepartat/afurisit". Sau, poate, zice el, Parintii de la Sinodul I au legiuit si au adaugat aceasta Saptamana Mare a Patimilor, cum spune in alta parte acelasi: "De aceea Parintii au intins stadionul postului, dandu-ne nou prilej de pocainta, ca mai intai curatindu-ne si spalandu-ne pe noi insine, asa sa ne apropiem [de impartasire].
Dar prilejul cel mai adevarat, pentru care dumnezeiescul Hrisostom spune ca Sinodul I a legiuit Paresimile, pare a fi urmatorul: deoarece crestinii de pe atunci erau nepasatori si nu posteau tot Sfantul si Marele Post de 40 de zile, ci unii posteau numai trei saptamani, altii sase, iar altii altfel, fiecare cum se obisnuia in locul sau, cum da marturie de acest lucru Socrate in Istoria bisericeasca (cartea V, capitolul 22), de aceea Parintii Sinodului I au innoit iarasi Canonul [68 al] Sfintilor Apostoli si au legiuit sa se posteasca neincalcate toate 40 de zile; iar dumnezeiescul Hristos, vorbind despre aceasta innoire spune ca au fixat-o acei Parinti.
Dar fiindca ei il pun inainte pe dumnezeiescul Hrisostom ca un aparator al celor 40 de zile, iar el destrama gandurile lor ca pe o panza de paianjen, noi sa tacem si sa venim la celelalte obiectii.

[cristiboss56]

http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm Un articol de folos in sprijinul subiectului de fata ce sustine tema propusa de Florin !

[anna21]

Nimeni nu contesta ce spune Sf. Nicodim Aghioritul.

Dar:
1. Sf. Nicodim Aghioritul a scris enorm despre viata crestinilor.. (razboiul nevazut, paza simturilor etc).. facem si restul?
Sau selectam ce ne place.
(Adica suntem crestini dupa modul in care vede el crestinii? Ne lepadam de TOATE cele lumesti, stim ca suntem in razboi cu vrasmasul in fiecare clipa, ne pazim simturile? Ca poate vorbim espre lucruri diferite)

2. De cate ori citesc postarile tale am impresia ca pui caruta in fata boilor..
Evident ca trebuie sa ne impartasim (si nu cred ca cei de pe forum se impartasesc de 4 ori pe an, cum spui tu!), dar inceputul este pocainta!
Fii sigur ca daca omul se pocaieste si-si plange pacatele va incerca singur sa vina la Sf. Impartasanie, fara sa fie impins din spate;

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de anna21

Nimeni nu contesta ce spune Sf. Nicodim Aghioritul.

Dar:
1. Sf. Nicodim Aghioritul a scris enorm despre viata crestinilor.. (razboiul nevazut, paza simturilor etc).. facem si restul?
Sau selectam ce ne place.
(Adica suntem crestini dupa modul in care vede el crestinii? Ne lepadam de TOATE cele lumesti, stim ca suntem in razboi cu vrasmasul in fiecare clipa, ne pazim simturile? Ca poate vorbim espre lucruri diferite)

2. De cate ori citesc postarile tale am impresia ca pui caruta in fata boilor..
Evident ca trebuie sa ne impartasim (si nu cred ca cei de pe forum se impartasesc de 4 ori pe an, cum spui tu!), dar inceputul este pocainta!
Fii sigur ca daca omul se pocaieste si-si plange pacatele va incerca singur sa vina la Sf. Impartasanie, fara sa fie impins din spate;

1. De ce ai tu falsa impresie ca in ziua de astazi crestinii nu duc razboiul nevazut, nu-si pazesc mintea, nu-si pazesc simturile? Sunt sigur ca multi care scriu aici pe forum au o viata imbunatatita, fiind atenti la ispite, rugandu-se des, incercand macar sa se mentina pe linia de plutire daca nu zburand catre inaltimile trairii crestine. Da, multi au luat taurul de coarne si au declarat razboi fatis vrajmasului. Or, noi trebuie sa ii incurajam pe unii ca acestia si pe ceilalti care inca nu s-au hotarat, nu sa-i impiedicam smintindu-i spunandu-le ca e grea Crucea si viata de crestin ortodox autentic. Daca de exemplu tu vei incerca sa-l aduci pe sotul tau din ateism direct in al noualea Cer, nu vei reusi nici macar sa-l mantuiesti de Iad. De aia propovaduiam eu starea de normalitate pe care eterodocsii ar trebui sa o vada din exterior in credinta noastra, caci altfel s-ar speria si ar ramane afara de Imparatie...

2. Pai tocmai, ca eu cred invers: majoritatea crestinilor stiu ca trebuie sa se spovedeasca si impartaseasca numai in marile posturi - ca dovada vezi cati se apropie de Sfantul Potir la Liturghiile din afara posturilor. Mai mult, pocainta se cere intr-adevar, dar tot timpul! Nu numai ca o asceza pregatitoare, urmata de o relaxare dupa impacarea cu Dumnezeu. Eu nu stiu sa existe pauze de vreun fel pentru un crestin veritabil.

Si iarasi, oamenii nu prea vin sa primeasca Painea Vietii de la ei voire. Pentru ca nu stiu ca ar trebui sa faca asta, dovada cei care scriu pe forum. Ce sa mai zic de baba Sfata, de bunicii si de parintii nostri? Ei fac ce au fost gresit invatati sa faca de asa-zisa traditie strambata de inselatorul. Mai mult, cei care incearca sa se mentina curati de pacate se considera nevrednici si nu se apropie de Trupul si Sangele Domnului - asta e o falsa smerenie amestecata cu frica de osanda. Am spus de multe ori si o repet: cei mai mari Sfinti ajunsi la desavarsire, desi s-au considerat mai pacatosi decat restul lumii, s-au apropiat foarte des de Sfintele Taine. Asta pentru ca au inteles ca, fara ajutorul nemijlocit al Lui Hristos, nimic nu pot face pentru mantuire. Or, noi am ramas la stadiul de frica, inghetand inaintea preotului in momentul chemarii si lasandu-l doar pe el sa se impartaseasca la Liturghie. Vina este si a lui, pentru ca ne cheama doar ritualic prin formulele stiute, dar nu ne explica prin predici si prin cateheze esentialul din viata noastra, care reprezinta apropierea cat mai deasa de Sfintele Taine.

Ca dovada, Duminica ce a trecut am fost singurul adult care s-a impartasit intr-o biserica arhiplina. Mie nu mi se pare firesc asa ceva si nici Sfintii din Cer nu cred ca ar putea fi de acord cu asa o departare a tuturor unii de altii. Daca Trupul Lui Hristos cu care ar trebui sa ne cuminecam suntem NOI, ceilalti din aceeasi Biserica ortodoxa, atunci ce fel de comuniune avem unii cu altii refuzand sa ne impartasim la Liturghii? Cu adevarat, simt ca traim vremurile din urma de maxima inselare, caci degeaba citim invataturile sanatoase ale Sfintilor daca le ignoram. Vedem, dar nu intelegem, auzim, dar nu pricepem. Parca si scrie undeva lucrul asta, undeva prin Noul Testament.

[anna21]

În prealabil postat de Florin-Ionut

1. De ce ai tu falsa impresie ca in ziua de astazi crestinii nu duc razboiul nevazut, nu-si pazesc mintea, nu-si pazesc simturile? Sunt sigur ca multi care scriu aici pe forum au o viata imbunatatita, fiind atenti la ispite, rugandu-se des, incercand macar sa se mentina pe linia de plutire daca nu zburand catre inaltimile trairii crestine. Da, multi au luat taurul de coarne si au declarat razboi fatis vrajmasului. Or, noi trebuie sa ii incurajam pe unii ca acestia si pe ceilalti care inca nu s-au hotarat, nu sa-i impiedicam smintindu-i spunandu-le ca e grea Crucea si viata de crestin ortodox autentic. Daca de exemplu tu vei incerca sa-l aduci pe sotul tau din ateism direct in al noualea Cer, nu vei reusi nici macar sa-l mantuiesti de Iad. De aia propovaduiam eu starea de normalitate pe care eterodocsii ar trebui sa o vada din exterior in credinta noastra, caci altfel s-ar speria si ar ramane afara de Imparatie...

.. pai daca am idei preconcepute este doar din cauza ca vad prin prisma pacatelor mele.
Ca eu nu pot spune ca am pus un inceput macar.. dar m-as bucura sa fie cum spui tu (as avea de la cine sa invat). Cand voi incepe cu adevarat sa-mi pazesc simturile, nu voi mai fi pe forum, parerea mea (si cunosc persoane care au facut asta si au renuntat la astfel de activitati- pe langa televizor si altele lumesti, desigur).

Tu tot faci referire la trepte/ grade de mantuire.. eu nu am gasit asa invatatura.
Eu nu pot sa-l scot pe sot din ateism.. Dumnezeu face asta, eu trebuie sa-mi vad de mantuirea mea in primul rand. Ca nu-mi iubesc eu sotul mai mult decat il iubeste Dumnezeu.
Cat despre starea de "normalitate", normalitatea este o utopie.. chiar si in lume. Eu nu stiu un om macar sa intre in parametrii normalitatii. Fiecare are o mica "nebunie", o manie, un demon care il chinuieste/un conflict psihologic nerezolvat (alege tu limbajul).
In mod normal , fiecare compara viata lui cu ceva: cu ceea ce vede la televizor, cu ceea ce vede la vecini, cu ceea ce vede in familie, cu ceea ce a citit in romane etc.. pentru ca noi NU stim unde ne situam, avem in permanenta nevoie de o confirmare a normalitatii noastre/a valorii experientelor noastre etc..
Crestinii isi compara viata cu ceea a sfintilor. Acesta este criteriul normalitatii pt un crestin.
Ce folos am eu sa ma compar cu vecinul?

Nu stiu daca ma fac inteleasa.

Ca urmare, faptul ca sunt considerata "anormala" fata de cei care au ca etalon televizorul sau vecinul, ma lasa rece.

2. Pai tocmai, ca eu cred invers: majoritatea crestinilor stiu ca trebuie sa se spovedeasca si impartaseasca numai in marile posturi - ca dovada vezi cati se apropie de Sfantul Potir la Liturghiile din afara posturilor. Mai mult, pocainta se cere intr-adevar, dar tot timpul! Nu numai ca o asceza pregatitoare, urmata de o relaxare dupa impacarea cu Dumnezeu. Eu nu stiu sa existe pauze de vreun fel pentru un crestin veritabil.

Si eu cred la fel. Din pacate, eu nu sunt crestin veritabil si-mi iau pauze.

Si iarasi, oamenii nu prea vin sa primeasca Painea Vietii de la ei voire. Pentru ca nu stiu ca ar trebui sa faca asta, dovada cei care scriu pe forum. Ce sa mai zic de baba Sfata, de bunicii si de parintii nostri? Ei fac ce au fost gresit invatati sa faca de asa-zisa traditie strambata de inselatorul. Mai mult, cei care incearca sa se mentina curati de pacate se considera nevrednici si nu se apropie de Trupul si Sangele Domnului - asta e o falsa smerenie amestecata cu frica de osanda. Am spus de multe ori si o repet: cei mai mari Sfinti ajunsi la desavarsire, desi s-au considerat mai pacatosi decat restul lumii, s-au apropiat foarte des de Sfintele Taine. Asta pentru ca au inteles ca, fara ajutorul nemijlocit al Lui Hristos, nimic nu pot face pentru mantuire. Or, noi am ramas la stadiul de frica, inghetand inaintea preotului in momentul chemarii si lasandu-l doar pe el sa se impartaseasca la Liturghie. Vina este si a lui, pentru ca ne cheama doar ritualic prin formulele stiute, dar nu ne explica prin predici si prin cateheze esentialul din viata noastra, care reprezinta apropierea cat mai deasa de Sfintele Taine.

Hai sa spun cum inteleg eu ca sfintii se considerau pacatosi.
Sfintii erau pacatosi, ca nimeni NU este drept inaintea lui Dumnezeu si ei vedeau asta mai bine decat noi.
DAR una este sa zic eu ca sunt pacatoasa cand stiu ca NU ma lupt la sange cu pacatul.. ba, habar Nu am ce este aceea lupta!
Si alta este cand ei, luptandu-se cu pacatul intelegeau ca din cauza firii lor cazute si inclinate spre pacat NU puteau face mai mult fara ajuttorul lui Dumnezeu. Altfel spus, ei se luptau pana la ultima putere si stiau ca de la ei putere nu pot invinge, ci Hristos invinge prin ei.. si astfel se apropiau de potir.
Diferenta este enorma.
(Nu stiu daca ma fac inteleasa, nu gasesc cea mai fericita forma de exprimare).

Ca dovada, Duminica ce a trecut am fost singurul adult care s-a impartasit intr-o biserica arhiplina. Mie nu mi se pare firesc asa ceva si nici Sfintii din Cer nu cred ca ar putea fi de acord cu asa o departare a tuturor unii de altii. Daca Trupul Lui Hristos cu care ar trebui sa ne cuminecam suntem NOI, ceilalti din aceeasi Biserica ortodoxa, atunci ce fel de comuniune avem unii cu altii refuzand sa ne impartasim la Liturghii? Cu adevarat, simt ca traim vremurile din urma de maxima inselare, caci degeaba citim invataturile sanatoase ale Sfintilor daca le ignoram. Vedem, dar nu intelegem, auzim, dar nu pricepem. Parca si scrie undeva lucrul asta, undeva prin Noul Testament.

Si eu m-am impartasit duminica trecuta (nu am asteptat postul), dar nu mi-a dat prin cap sa-i numar pe ceilalti (e adevarat ca eu sunt in fata ca am copil mic).
DAR ca sa ma impartasesc duminica trecuta am postit si nu o saptamana ci mult mai mult.. ca vroiam sa ma spovedesc si zi de zi asteptam sa vina sotul mai devreme de la munca sa pot merge la biserica (cam 1,5 ore dus + 1,5 ore intors condus in timpul saptamanii+ cat mai stau acolo.. cu cine sa-mi las copiii atata timp?). Si zi dupa zi, asteptand, a trecut o saptamana, apoi alta etc..(si eu tot asteptam cu lista in geanta.. lista care se tot lungea) nu stiu cand am inceput, cred ca pe la inceputul lui octombrie, ca nu tin socoteala.
Deci nu ma grabesc sa judec pe altii.. ce treaba am eu ca altii se impartasesc la 40 zile? Daca o fac cu pregatire, bravo lor. Ce rost are sa arat cu degetul ca ei nu postesc sau nu se infraneaza? Nu port eu greutatea patimilor lor ca sa stiu cat de dificil este pentru altul! Poate ca pentru impartasirea aceea din post, altul duce o lupta cu pacatul mult mai grea decat imi pot eu imagina.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de anna21

.. pai daca am idei preconcepute este doar din cauza ca vad prin prisma pacatelor mele.
Ca eu nu pot spune ca am pus un inceput macar.. dar m-as bucura sa fie cum spui tu (as avea de la cine sa invat). Cand voi incepe cu adevarat sa-mi pazesc simturile, nu voi mai fi pe forum, parerea mea (si cunosc persoane care au facut asta si au renuntat la astfel de activitati- pe langa televizor si altele lumesti, desigur).

Au dat bir cu fugitii. Nu-i condamn, deoarece este foarte usor sa gresesti prin cuvinte, dar nici nu-i laud, pentru ca multi dintre ei ar fi fost de un real folos.

În prealabil postat de anna21

Tu tot faci referire la trepte/ grade de mantuire.. eu nu am gasit asa invatatura.

Luca 7, 28
Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.

Ce intelegi tu de aici? Putem dezvolta subiectul, ca sa mi-l clarific si eu cu ajutorul vostru.

În prealabil postat de anna21

Eu nu pot sa-l scot pe sot din ateism.. Dumnezeu face asta, eu trebuie sa-mi vad de mantuirea mea in primul rand. Ca nu-mi iubesc eu sotul mai mult decat il iubeste Dumnezeu.

Dumnezeu respecta libertatea fiecaruia si lasa pe oricine sa faca ce vrea. Il va cerceta intotdeauna chemandu-l la El. Insa pana una-alta, sotul tau vede ortodoxia la tine; daca il vei sminti, il vei indeparta de mantuire. In cazul meu similar, eu prefer sa fac tot posibilul sa-i arat sotiei ca religia in care ma misc este o modalitate nobila de existenta, care nu exagereaza, care poate fi imbratisata usor si care o poate ajuta sa se curateasca de rau, in speranta invierii spre viata vesnica. Mai intai ma intereseaza mantuirea ei mai curand decat a mea, pentru ca in felul asta imi pun [risc] sufletul pentru ea. dar, ramane la alegerea ei daca va vrea vreodata sa incercam impreuna sa pasim catre Rai.

În prealabil postat de anna21

Hai sa spun cum inteleg eu ca sfintii se considerau pacatosi.
Sfintii erau pacatosi, ca nimeni NU este drept inaintea lui Dumnezeu si ei vedeau asta mai bine decat noi.
DAR una este sa zic eu ca sunt pacatoasa cand stiu ca NU ma lupt la sange cu pacatul.. ba, habar Nu am ce este aceea lupta!
Si alta este cand ei, luptandu-se cu pacatul intelegeau ca din cauza firii lor cazute si inclinate spre pacat NU puteau face mai mult fara ajuttorul lui Dumnezeu. Altfel spus, ei se luptau pana la ultima putere si stiau ca de la ei putere nu pot invinge, ci Hristos invinge prin ei.. si astfel se apropiau de potir.
Diferenta este enorma.

Da, mi-a placut expunerea. Insa, pana vom ajunge la smerenia si la dragostea lor, trebuie sa ne curatim cat mai des prin spovedanie si impartasanie. Altfel nu vom reusi sa facem nimic bun.

În prealabil postat de anna21

Si eu m-am impartasit duminica trecuta (nu am asteptat postul), dar nu mi-a dat prin cap sa-i numar pe ceilalti (e adevarat ca eu sunt in fata ca am copil mic).

Ei, aici o sa cititi ceva interesant. M-am spovedit vineri noaptea la manastirea unde slujeste parintele meu, pe la 0:30. Nu am reusit sa ma impartasesc in aceeasi noapte, ca a fost priveghere cu Liturghie la sfarsit, deci duminica am mers la mine in parohie sa ma impartasesc. Nu puteam sa merg duminica tot la acea manastire, pentru ca am fost de serviciu si a trebuit sa stau aproape de casa. Cand a terminat preotul predica, m-am dus in fata si, in momentul chemarii, mai multe femei care erau acolo au ingenunchiat pentru rugaciunile dinaintea Sfintei Impartasanii. Cand preotul a terminat rugaciunile, i-a zis unui baietel care statea in fata sa ramana acolo si a venit la el sa-l impartaseasca. Am zis ca poate o sa vina pe rand si la noi ceilalti care asteptam in genunchi, dar... s-a intors si a plecat in altar. Eu m-am blocat acolo, nu m-am asteptat la asta. Parintele deja a inceput sa spuna rugaciunea de dupa Impartasanie, asa ca am pierdut momentul. In cateva secunde mi-am amintit ca jos, la subsolul bisericii, alt preot impartasea copiii. M-am dus fuga la el, i-am povestit patania si m-a impartasit. Mi-a zis ca trebuia sa vorbesc dinainte cu el, sa-i spun ca voi veni, insa eu nu m-am asteptat ca intr-o parohie de 8000 de suflete, intr-o biserica ahriplina duminica trecuta, sa nu vina nici un adult la impartasit in afara de mine.

Deci nu mi-a fost greu sa numar cati s-au impartasit la Liturghie. Era o gluma care spune asa: Doi copii numarau o bila. :)

În prealabil postat de anna21

Deci nu ma grabesc sa judec pe altii.. ce treaba am eu ca altii se impartasesc la 40 zile? Daca o fac cu pregatire, bravo lor.

Morala era ca nu prea e dupa preferintele noastre, daca stai ci-i citesti pe Sfintii Parinti si daca citesti Canonul 9 apostolic, care cade ca o palma peste obrazul bisericii ortodoxe din anul Domnului 2010.

[anna21]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Au dat bir cu fugitii. Nu-i condamn, deoarece este foarte usor sa gresesti prin cuvinte, dar nici nu-i laud, pentru ca multi dintre ei ar fi fost de un real folos.

Cred ca de un folos real celorlalti esti cand te mantuiesti..
Eu ma bucur pentru cei care au plecat si sper sa ne pomeneasca in rugaciunile lor.

Luca 7, 28
Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.

Ce intelegi tu de aici? Putem dezvolta subiectul, ca sa mi-l clarific si eu cu ajutorul vostru.

Ma gandeam ca postul acesta sa nu mai fac pe desteapta si sa spun frumos ca "nu stiu".. care ar fi un raspuns adevarat.

Dar sunt prea mandra sa ma pot abtine.. eu ma gandesc ca "cei nascuti din femei" este elementul cheie.
Desi Sf. Ioan era cu viata de inger, el totusi era nascut sub Lege.. ca urmare, supus pacatului. Nu era nascut din duh, adica.
Ca urmare, aici se arata diferenta enorma dintre vietuirea in Lege si cea in Har.

Cam asta inteleg. .. Dar mai bine citeste a poate gresesc grosolan.

Dumnezeu respecta libertatea fiecaruia si lasa pe oricine sa faca ce vrea. Il va cerceta intotdeauna chemandu-l la El. Insa pana una-alta, sotul tau vede ortodoxia la tine; daca il vei sminti, il vei indeparta de mantuire. In cazul meu similar, eu prefer sa fac tot posibilul sa-i arat sotiei ca religia in care ma misc este o modalitate nobila de existenta, care nu exagereaza, care poate fi imbratisata usor si care o poate ajuta sa se curateasca de rau, in speranta invierii spre viata vesnica. Mai intai ma intereseaza mantuirea ei mai curand decat a mea, pentru ca in felul asta imi pun [risc] sufletul pentru ea. dar, ramane la alegerea ei daca va vrea vreodata sa incercam impreuna sa pasim catre Rai.

Ateismul nu inseamna ne-cunoastere. Ar fi prea simplu.
Ateismul inseamna revolta.

Eu am trecut printr-o etapa ateista care a inceput cu citirea Bibliei.
Nu eram inca la liceu cand am citit toata Biblia (din lipsa de activitate) si pe masura ce citeam NT intelegeam ca din moment ce Iisus Hristos ne-a ridicat din moarte, viata noastra nu ne mai apartine. Si eram din ce in ce mai nemultumita si gandeam in sinea mea ca eu vreau sa-mi traiesc viata cum imi place, nu sa o pun in slujba cuiva. Si revolta mea a tot crescut in mine (desi gandeste ca eram inca un copil, nu aveam inca pacate majore de care sa ma agat).. pana am decis ca Biblia este doar o carte, crestinismul e doar o religie, iar eu imi traiesc viata cum cred.. si asa a inceput ateismul meu.
Deci nu se pune problema ca un ateu nu stie ce este crestinismul.

Si am observat acelasi lucru si la alti atei, inclusiv sotul meu.. Sunt intr-o stare de revolta.
Crezi ca sotul meu nu intelege (macar partial) ca a fi crestin inseamna sa renunte la autodivinizarea sa? El gaseste placere in cine este: ca este inteligent, successful, tanar (oarecum ), frumos, are simtul umorului etc.. si invidiat (oo, ce placere ii da asta). Nu prea e mare lucru de facut. Decat sa ma rog, nu?

Ei, aici o sa cititi ceva interesant. M-am spovedit vineri noaptea la manastirea unde slujeste parintele meu, pe la 0:30. Nu am reusit sa ma impartasesc in aceeasi noapte, ca a fost priveghere cu Liturghie la sfarsit, deci duminica am mers la mine in parohie sa ma impartasesc. Nu puteam sa merg duminica tot la acea manastire, pentru ca am fost de serviciu si a trebuit sa stau aproape de casa. Cand a terminat preotul predica, m-am dus in fata si, in momentul chemarii, mai multe femei care erau acolo au ingenunchiat pentru rugaciunile dinaintea Sfintei Impartasanii. Cand preotul a terminat rugaciunile, i-a zis unui baietel care statea in fata sa ramana acolo si a venit la el sa-l impartaseasca. Am zis ca poate o sa vina pe rand si la noi ceilalti care asteptam in genunchi, dar... s-a intors si a plecat in altar. Eu m-am blocat acolo, nu m-am asteptat la asta. Parintele deja a inceput sa spuna rugaciunea de dupa Impartasanie, asa ca am pierdut momentul. In cateva secunde mi-am amintit ca jos, la subsolul bisericii, alt preot impartasea copiii. M-am dus fuga la el, i-am povestit patania si m-a impartasit. Mi-a zis ca trebuia sa vorbesc dinainte cu el, sa-i spun ca voi veni, insa eu nu m-am asteptat ca intr-o parohie de 8000 de suflete, intr-o biserica ahriplina duminica trecuta, sa nu vina nici un adult la impartasit in afara de mine.

chiar ca e ciudat. Trebuie sa fii iute de picior, vad.
Vezi si tu partea buna.. te-ai impartasit.