|
|
|
|
|
|
|
#1
11.11.2010, 09:23:11
|
|||
|
|||
Bine ar fi dacă ne-am ține după Domnul, dar nu prea reușim, căci smeritul trufaș nu vrea să recunoască, iar dacă totuși recunoaște chiar și atunci defapt tot nu recunoaște ci se înalță pe sine supărat și mîniat și scos din minți apărându-și idolii săi. Și cel mai mare dintre ei este pofta de pofte, poftele cele multe, plăcerea fărădelegilor adică iubirea de sine pentru minciuni ca să facă neascultarea și se ține mare și se dă mare nerecunoscând că tot ce are, vorbe, rugăciuni, rumegări sunt luate cu japca sau furate cu viclenie de la Dumnezeu ca să facă ascultare de sine... găsindu-și apoi mereu scuza excroacă de a nu avea timp destul căci pe tot îl consumă spre a „lucra” cu minteres viclean, zice el, la propășirea înțelepciunii credinței, zice el...
...și asta e fiindcă omul nu a priceput că toată înțelepciunea lui Solomon fiul lui David este defapt pocăință și smerenie, dar omul prost și lacom și iubitor al idolilor săi pentru care se luptă cu Dumnezeu a crezut că înțelepciunea este arta de a vicleni și desfrâna ca să te aprinzi de mânie că nu ești tu ascultat, călcând pmereu peste cirtuțele Domnului, peste cei ce mai ascultă pe undeva de El... vrând apoi idolatrul să facă alții ce era el dator să fi făcut la vreme... că nu se poate să ceri mereu ca să facă alții venind cu talentul mofturilor și pretențiilor și nemulțumirilor prin care te uiți atât de urât la fratele tău și la maica ta călcând în picioare fecioarele și apoi să te ascunzi ca șerpii în nisisip de tatăl tău ca să nu mai recunoști, să nu răspunzi... Pentru ce vrei mereu să recunoști că nu recunoști? Tot pentru slavă de la oameni te „sinucizi” duhovnicește înaintea lor și acuma? Tot pentru creiatină? Știința vremelnică a răului plac, semeția răutății, râvna defăimărilor, smerenia trufașă, mușciucrul tupeist... Pe Domnul n-ai cum să-L păcălești ci doar te amăgești pe tine asumându-ți la nesfârșit responsabilitatea neascultării pentru frumoasa smerenie trufașă și neputincioasă și copleșitoare cu multele-i clăteli de la starea ta spre o vicleană „îndreptare”... Nu mai fura meritele sfințeniei Domnului ca să te lauzi tu cu ele ca și cum ar fi ale tale... ci pune început bun de Astăzi recunoscând că tu ai nume cu faimă rea, pe drept... și numai Domnul Dumnezeu e sfânt întru toți sfinții Săi... Last edited by vsovivi; 11.11.2010 at 09:31:18. 
|
|
#2
11.11.2010, 12:34:00
|
||||
|
||||
|
Despătimirea, prin neosândire . . . !
Un prim pas în despătimire, este însăși renunțarea în osândirea ( judecarea celui de lângă tine ) . O etapă peste care NU SE POATE TRECE :"nu osândi pe aproapele ; tu îi cunoști păcatul, dar pocăința nu i-o cunoști". ( Avva Dorotei ) -
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
#3
11.11.2010, 12:43:46
|
||||
|
||||
|
Parintele Staniloae in Ascetica si mistica, pentru capitolul intai legat de asceza-despatimire- aminteste de anumite etape, iar prima este credinta. Nu cred ca putem incepe drumul despatimirii fara credinta in Dumnezeu- ca relatie si incredere persoanla in puterea Lui nu ca o forma teoretica de acceptare a unor principii sau concepte.
|
|
#4
11.11.2010, 12:55:22
|
|||
|
|||
|
Ceva minteresant despre lăm-Pașu' inteliagent... prins la lucru.
Adică el, unii, nu dăm nume, are mereu satisfacția că a ieșit o sulimenizare a unei înțețelepciuni, în sensul că va putea asculta... nu el că el nu poate sărăcuțucuțul idolatru, ci cineva, nu se știe... dar va putea asculta, acela... se va asculta... e bine deci că se va putea asculta... n-are importanță cine... defapt nimeni și de nimeni căci tipul ăla ascultător nu e el ci va fi altcineva... bine că va fi... și dacă va fi, atunci el cu siguranță se va putea lăuda ca fiind el însuși, dacă prin absurd apare totuși din vris și v-a și asculta acela de ceea ce cu viclenia a sulimenizat el, cu atâta pătimășie spre ascultare... firește... și iată de ce e el atât de fericit... că cică a aprins un BeC... dar care nu era din ăla cu filament incandescent ci din ăsta, tot mai modern și mai străin, străin de Dumnezeu, un bec cu gaze rare, din alea exclusiviste și snoabe, și care nu au nici urmă de căldură... radiind o lumină rece din care a dispărut ceva... nu se știe ce anume of of o fi dispărut...
„O, dacă ai fi rece sau fierbinte, dar pentru că nu ești nici rece și nici fierbinte ci căldicel te voi scuipa afară din gura Mea” ...și asta se referă pare-mi-se, bag samă, am impresia... la: incandescența Credinței Sfiinte... și ce se află între zăpadă și fierbere? Păi o zamă chioară, o bere clocită... cu pretenția că e gLumă cinstită. Last edited by vsovivi; 11.11.2010 at 13:20:55.
|
|
#5
11.11.2010, 13:21:11
|
||||
|
||||
|
Stâlcirea limbii materne, încâlcirea cuvintelor , ascund gândul pătimaș, ascund trufia , mândria , însăși nebunia minții robite din pruncie ! Despătimirea e cu mult mai grea și anevoioasă odată cu trecerea timpului , e precum cancerul în stadiu avansat !
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
#6
11.11.2010, 14:15:50
|
|||
|
|||
|
Citat:
...ce spui dumneata vine de la beție și ăla e rodul beției, a tuturor celor ce s-au înhitat cu năravurile străinilor... a tuturor celor străini de Dumnezeu. Last edited by vsovivi; 11.11.2010 at 14:18:31.
|
|
#7
11.11.2010, 15:11:51
|
|||
|
|||
|
Adică e vorba de beția înălțimii... patimășia cea mai semeață și exclusivistă a răutății, smerita necugetare sau trufașa „smerenie” neputincioasă... adică distracțiuniunea cea veche... întru talentul disprețului și al silitniciei și al scârbeibeibei... de parcă ai avea păr în gură... păr de câine... lătrând cu tupeu excat ca orice idolatru nerușinat... nerușinat de tupeist... în drumul lui... spre casă, locul ăla frumos unde m-am căpătuit.
Last edited by vsovivi; 11.11.2010 at 15:51:24.
|
|
#8
11.11.2010, 15:22:07
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann)
|
|
|
Mod hibrid