Pe urmele Sfintilor +

[andrei_im]

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA - continuare

Odata staretul s-a imbolnavit grav. L-au dus la spital, iar el era aproape sa moara.(…) Batiuska isi amintea: “Era de Pasti. Eram atat de slabit si de infometat, incat ma clatina vantul. Soarele stralucea, pasarile cantau, zapada deja incepea sa se topeasca. Am mers de-a lungul sarmei ghimpate, nemairabdand foamea, iar dincolo de sarma ghimpata bucatarul aducea de la bucatarie pentru masa paznicilor, purtandu-l deasupra capului, un platou cu placinta. Deasupra noastra zburau corbii. Eu ma rugam: <<Corbule, corbule, tu, care ai hranit pe prorocul Ilie in pustie, adu-mi si mie o bucata de placinta!>> Deodata, aud deasupra capului: <<Crau, crau!>> – si la picioare a cazut o placinta. Corbul o furase de pe tava purtata pe cap de bucatar. Am ridicat placinta de pe zapada si, cu lacrimi, i-am multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila si astfel mi-am alinat foamea”.

In primavara lui 1943, dupa ce s-au terminat anii de inchisoare, de praznicul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, preacuviosul parinte Kuksa a fost eliberat si trimis cu domiciliul fortat in regiunea Solikamsk, intr-un sat aflat in apropierea orasului Kungura.

In sat, unde i se fixase domiciliul fortat pe o anume perioada, staretul s-a oprit in casa unei familii cu multi copii. Cand parintele Kuksa, pentru prima oara a intrat in acea casa, a fost poftit la masa. Dupa rugaciune, staretul a binecuvantat cu blagoslovenie preoteasca masa. Gazda a observat aceasta si, cand a aflat ca parintele Kuksa are nevoie de locuinta pentru o perioada de timp, i-a multumit lui Dumnezeu pentru faptul ca l-a trimis la el in casa pe slujitorul Sau. Mai apoi, el a adus scanduri si a incropit pentru batiuska o chilie lipita de mica lui izba, unde acesta va petrece timp de cinci ani, pana la implinirea sorocului deportarii sale.
In aceasta familie era un tanar care plangea foarte des si nimeni nu putea sa-l linisteasca. Odata, preacuviosul a iesit din chilia sa si l-a luat pe copil de mana. Dupa aceasta, tanarul dintr-o data s- a linistit si s-a impacat.
Oamenii alergau catre el ca la o facile ce lumineaza in noapte. Astfel, cu truda, cu rabdare, cu rugaciune zilnica, staretul a lucrat pana la eliberarea sa.

In anul 1948, parintele Kuksa s-a intors la Lavra Pecerska din Kiev si a fost intampinat cu mare bucurie de catre frati. Aici, el a avut ascultare de faclier la Pesterile din apropiere. Ateii, putin credinciosii, cei in nevoi, cei rai, cei cuprinsi de pacate se indreptau catre preacuviosul chiar in clipele cand ispitele erau de o mare ascutime si insuportabile, cand oamenilor le secase orice nadejde. Acelora care erau izbiti neputinciosi de toate valurile cele in multe chipuri ale raului staretul le arata adevarata credinta, ce era asemenea pietrei nezdrobite si nadejdea neclatinata in Dumnezeu. Asa cum in urma cu jumatate de veac, la Ierusalim, pelerinii il inconjurau pe Cosma, straduindu-se sa ia uleiul facator de minuni care se prelinsese de la candela pe capul si pe hainele lui ca sa se unga cu el, asa si acum, in patimitoarea Rusie, catre parintele Kuksa veneau oameni credinciosi fara de numar, insetati de ajutorul si harul lui Dumnezeu, revarsat prin rugaciunea, sfaturile duhovnicesti si invataturile staretului sfant.

Staretul nu-i condamna niciodata pe cei pacatosi si nu-i indeparta, ci dimpotriva, compatimitor, ii primea intotdeauna pe acestia. El spunea:
“Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamant care sa nu fi gresit. Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi“.

Tinerilor lui duhovnicesti, parintele Kuksa le poruncea sa-si infraneze cu atentie simturile, mai ales vederea si le poruncea sa se roage astfel

“Maica Domnului, pazeste-ma pe mine in curatie sufleteasca si trupeasca”.

El intotdeauna invata si prevenea sa se mearga pe calea de mijloc, “imparateasca”, mai ales sa nu se exagereze cumva, si sa nu se posteasca fara masura. Staretul spunea:
“Trupul nostru este ajutator pe calea mantuirii. Va veni vremea cand vom vrea sa mancam si nu ni se va da. De aceea, daca am mancat, sa multumim lui Dumnezeu si daca am dormit, sa multumim lui Dumnezeu. Pentru toate sa multumim lui Dumnezeu!”

Ispitele intregii lui vieti, staretul le-a biruit amintindu-si de suferintele de pe cruce ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de datatoarea de viata Inviere a Lui. Monahiei Varvara, fiica lui duhovniceasca, ii spunea:
“Cand te copleseste ceva, nu te intrista, ci totdeauna stai cu duhul la mormantul Mantuitorului, ca si mine: eu, si in inchisoare, si in deportare, am stat totdeauna cu duhul la mormantul Domnului!”.

Cand batiuska vorbea despre vremurile de pe urma, spunea ca unii dintre fiii lui duhovnicesti vor trai pana in vremea Antihristului. Staretul zicea:
“Au fost mucenici, si acum vor fi. Cei de pe urma vor fi mai mari ca cei dintai. Caci vor purta munci mai multe“.
“Domnul nu-i lasa pe ai Sai, numai ca e nevoie sa nu uitam ca toti umblam in fata Lui. Cei ce nadajduiesc in Dumnezeu nu se vor lipsi de tot binele“.

[andrei_im]

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA - continuare

Blandetea si infranarea staretului au infrant orice piedica a puterii lumesti in ceea ce priveste pastorirea duhovniceasca a credinciosilor. La sfarsitul lui aprilie 1957, staretul, in saptamana Patimilor din Postul Mare, s-a mutat in manastirea de calugari Kresceatik, a Sfantului Ioan Teologul, din eparhia Cernauti.
Spre sfarsitul vietii sale, staretul a avut de infruntat multe rautati, scarbe si prigoniri din partea puterii atee. (…) Astfel, la inceputul anilor 60′, diavolul a ridicat un nou val de prigoane asupra sfintei Biserici Ortodoxe din Rusia. Din nou s-au inchis bisericile, manastirile si scolile teologice. Sfantul Apostol Pavel spune ca toti care voiesc sa traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti (II Tim. 3, 12). In astfel de ispite a intrat si staretul.
Cu putina vreme inainte de inchiderea manastirii, parintele Kuksa savarsea dumnezeiasca Liturghie in Biserica Sfantului Acoperamant. Deodata, pe Sfanta Masa, din sfesnic a cazut o lumanare care a ars procovetele si Sfantul Aer, care acoperea Sfantul Potir si Sfantul Disc. Focul acesta s-a stins insa, iar parintele Kuksa, prevazand intamplarile timpurilor apropiate, a spus proroceste: “Dusmanul ma va alunga si de aici”. In scurta vreme, aceste cuvinte ale lui s-au implinit intocmai.

Pe 19 iulie 1960, staretul s-a instalat la manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa, unde isi va petrece ultimii patru ani din viata sa cea plina de nevointa si de suferinta. Fratii din manastire l-au intampinat cu dragoste pe parintele Kuksa. Si aici, ascultarea lui de temelie a fost marturisirea (spovedania). Pe orice suflet doritor sa vina in Casa lui Dumnezeu (Ps. 83, 11), batiuska il indrepta intotdeauna sa vina la slujbele manastiresti. Dormind foarte putin, staretul se trezea cu putin inainte de rasaritul soarelui si isi citea canonul lui de rugaciune. Se impartasea in fiecare zi. Iubea indeosebi Liturghia facuta in zori. Spunea ca Liturghia din zori este pentru nevoitori, iar cea tinuta mai inainte de pranz, pentru cei ce postesc. Preacuviosul spunea ca impartasania este Pastele, iar dupa impartasanie citea intotdeauna canonul Pastelui.

Zilele parintelui Kuksa deja inaintau catre asfintit. Odata, cu chipul vesel, i-a spus unei fiice duhovnicesti: “Maica Domnului doreste sa ma ia la ea”. (…) In octombrie 1964, cazand, staretul si-a fracturat soldul. A ramas intins pe pamantul rece si umed cateva ceasuri. De la aceasta a racit si s-a imbolnavit de pneumonie. Situatia s-a inrautatit. “Cata rabdare a avut! Soldul era fracturat, iar el nu a vrut niciun bandaj; ghips daca au vrut sa-i puna, nu a dorit nicidecum. Chiar si cu esarfa sa-l lege a refuzat”, isi aduce aminte fiica duhovniceasca a staretului, schimonahia Anghelina. “Trebuie sa rabdam toate”, spunea intotdeauna staretul.Parintele Kuksa nu lua niciodata medicamente. Agheasma si ulei sfintit de la sfintele locuri, acestea erau medicamentele lui.

Cu o jumatate de ceas inainte de moartea sa, la ora 1,30 noaptea, batiuska Kuksa, stand pe pat, binecuvanta in toate partile. O maica, ce a fost langa staret pana la savarsirea din viata, l-a intrebat: “Batiuska, ce-i cu sfintia voastra… pe cine inchinati, caci nu se vede nimeni aici?…”. Atunci el a raspuns: “Binecuvintez pe fiii mei duhovnicesti, pe aceia care locuiesc departe si nu pot sa vina. Iata, imi iau ramas bun de la ei”. Dupa cum povesteau duhovnicestii sai fii, veniti din diferite parti ale Rusiei, dupa inmormantarea sa, multi dintre ei l-au vazut pe staretul care-i binecuvanta in casele lor.
Batiuska spunea: “Cand vom pleca, vom intalni <<pungasii>>, dar nu ne vom teme de ei, caci suntem patru: Cosma, Constantin, Xenofont si Kuksa”. El, avand indrazneala inaintea lui Dumnezeu, isi punea nadejdea in mila Lui si in apararea sfintilor sai ocrotitori ceresti. In mod invaluit vorbea astfel despre vamesi.

“Cu cateva clipe inainte de moartea sa, staretul a spus: <<A sosit vremea…>>. Apoi, plecandu-si capul, si-a inchis ochii si, incepand sa-si traga sufletul, a dorit sa mai spuna ceva, si linistit, foarte linistit, si-a dat duhul”, isi aduc aminte cei care au fost de fata. Puterea, temandu-se foarte mult de poporul ce urma sa vina, a ordonat ca oficiile postale de legatura sa nu primeasca din Odessa vreo telegrama cu vestea sfarsitului parintelui Kuksa, incercand chiar sa impiedice ca batiuska sa fie ingropat la manastire, ci sa se savarseasca ingoparea in locul lui de nastere. Dar intai-statatorul manastirii, inteleptit de Dumnezeu, le-a raspuns astfel: “Patria monahului este manastirea”. Puterea a dat termen de ingropare: doua ore. Intreaga lume bisericeasca a fost asa de deranjata de aceste imprejurari, incat patriarhul Alexei I, cu ingrijorare, a cerut sa i se explice de ce s-a procedat asa cu ramasitele pamantesti ale staretului Kuksa.

Staretul Kuksa, asemenea preacuviosului Serafim de Sarov, la intalnirea cu oamenii obisnuia sa-i intampine cu salutul pascal: “Hristos a inviat!”. Pe toti oamenii el ii numea cu duiosie copii ai sai. Despre preacuviosul, acestia spuneau: “Cu el ne-a fost usor”. Aceasta izvora din faptul ca fericitul nevoitor dobandise pacea sufleteasca si sfintenia vietii. Chipul vietuirii parintelui Kuksa era asemanator cu cel al Sfantului Serafim de Sarov, care spunea: “Fiule, dobandeste duhul pacii, si mii in jurul tau se vor mantui”. In jurul staretului Kuksa se dobandea acest “duh al pacii si, intr-adevar, s-au mantuit mii de oameni”, caci duhul pacii la Dumnezeu este roada Duhului Sfant.

[andrei_im]

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA - continuare

Staretul Kuksa avea de la Dumnezeu darul dreptei socotinte duhovnicesti si al deosebirii gandurilor. El a fost un mare inainte-vazator. Lui i se descopereau chiar si simtirile ascunse, pe care oamenii abia puteau sa si le inteleaga, dar pe care el le intelegea si le explica lor cu ajutorul lui Dumnezeu. De la cei multi care veneau la el ca sa-i povesteasca despre necazurile lor si sa ceara sfat, el nu astepta sa-i fie puse intrebari, ci deja ii intampina cu raspunsurile si cu sfaturile duhovnicesti de care aveau nevoie.

Intr-o zi, la parintele Kuksa au venit doua femei din Lvov. Una avea sotul bolnav, iar cealalta venise din curiozitate, crezand ca staretul face farmece si ar putea sa-i spuna si ei ceva. Batiuska le-a primit bine pe amandoua, le-a gazduit si le-a binecuvantat. Aceea care avea sotul bolnav a cerut blagoslovenie ca sa mearga la Lavra Sfintei Treimi a Sfantului Serghie de Radonej. Staretul insa nu i-a dat binecuvantare:
“Mult as fi dorit si eu sa merg la Zagorsk, la preacuviosul Serghie. Insa tu, copila mea, mergi acasa repede, chiar astazi. Iata cingatoarea ta, o vezi cat este de scurta, asa va fi de scurt drumul tau spre casa. Mergi cu Dumnezeu, iar eu ma voi ruga pentru drumul tau”.
Apoi el i-a dat acestei femei o cruciulita, pe care o tin in maini cei adormiti. Ea s-a gandit dintr-o data ca barbatul ei moare ori poate sa moara, ori ca nu va mai apuca sosirea ei. Intorcandu-se catre cealalta femeie, ce venise impreuna cu ea ca la un vrajitor, staretul i-a spus:
“Eu nu sunt tigan si nu ghicesc, insa tu, copilo, ia aminte si roaga-te, caci Dumnezeu ti-a prelungit timpul pentru pocainta. Tu trebuie sa-ti descoperi pacatele tale tainice, pe care numai tu le stii, acolo in biserica ta, la preot“.

Parintele Kuksa avea, de asemenea, darul rugaciunii, insa din smerenie il ascundea de cei din jurul sau. Uneori insa multi vedeau in chip lamurit acest dar al lui Dumnezeu asupra lui.
O fiica duhovniceasca a staretului a murit pe neasteptate. Batiuska s-a rugat pentru ea mai intr-adins, mai ales in primele 40 de zile. Dupa 40 de zile, repausata i s-a aratat in vis unei surori duhovnicesti, iar aceasta a intrebat-o cum a trecut vamile. “Intr-adevar, a fost foarte infricosator?” Aceasta a raspuns ca “chiar infricosator de pomenit”. “Si cum, deci, le-ai trecut?” “La orice vama ajungeam, parintele Kuksa ma insotea, ma lua de mana si ma scotea. Asa am trecut toate vamile”.

Preacuviosul Kuksa avea darul tamaduirii neputintelor sufletesti si trupesti. In anii 60′, la Sankt Petersburg, o familie avea o fiica care era grav bolnava. Ea paralizase si nu putea sa se miste. Parintii, avand pozitii inalte in societate, au facut tot ceea ce depindea de ei, insa medicina ori alte ajutoare omenesti au fost neputincioase. Atunci, au aflat ca la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa se afla un staret, mare nevoitor si facator de minuni, pe nume Kuksa. Cei doi soti au lasat pe fiica lor pe seama bunicii si, cu nadejde de ajutor, au plecat la Odessa. Ajungand la manastire, au aflat chilia staretului. Intampinandu-i cu compatimire, el i-a cercetat despre cauza sosirii lor. Apoi le-a dat lor cruciulite si le-a explicat ca este de neaparata trebuinta ca parintii sa se roage pentru copii. Poftindu-i sa se roage impreuna si citind rar cuvintele rugaciunii, staretul le-a poruncit parintilor fetitei sa repete dupa el. La sfarsitul rugaciunii, celor ce urmau sa se intoarca acasa le-a spus deodata: “Iata, acum fata voastra s-a facut sanatoasa”. Vazandu-le mirarea si indoiala, a adaugat: “Notati ziua si ceasul acesta si aduceti-va aminte de ele, si calatoriti cu Dumnezeu, iar pe Kuksa sa nu-l uitati in rugaciunile voastre”. Intorcandu-se acasa, parintii au fost intampinati de fiica lor, tamaduita cu desavarsire. “Tata are cruciulita si mama are cruciulita”, a spus ea deodata cu bucurie. Si, ca sa plineasca mirarea parintilor, fata le-a povestit ca, zacand bolnava, i-a vazut in chip limpede pe ei (parintii) stand si citind rugaciunea impreuna cu staretul imbracat in odajdii cu cruci, iar acesta, dupa rugaciune, a venit catre ea, a luat-o de mana si i-a poruncit sa se ridice. Le-a aratat ca aceasta s-a intamplat chiar in aceeasi zi si la aceeasi ora, cand parintii ei citeau impreuna cu parintele Kuksa rugaciunile.

Pentru rugaciunile Sfantului Kuksa, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! DOAMNE AJUTA!

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Sfantul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari Parinti si teologi ai Bisericii noastre. In tot cazul , cel mai mare al epocii post - bizantine, luptatorul pentru Ortodoxie si aparatorul isihasmului. S-a nascut la Constantinopol in anul 1226, din parinti instariti, cultivati si evlaviosi. Dand dovada de o iscutime rara , a devenit cel mai tanar cunoscator , atat al filozofiei "lumesti" , cat si al celei dupa Hristos. Pe prima a invatat-o , studiind la Universitatea imperiala , aflata atunci sub conducerea renumitului filozof Teodor Metohitul, iar pe cea din urma devenind ucenic al Mitropolitului purtator de Dumnezeu, Teolipt al Filadelfiei , care l-a initiat in rugaciunea mintii. Cand a implinit 20 de ani, a parasit lumea si a intrat in viata monahala. S-a retras in muntele Papikio din Turcia, apoi la Athos, la schitul Veriei si in cele din urma, din nou in Athos. Aici a atins inaltimea sfinteniei si a primit de la Nascatoarea de Dumnezeu harisma teologiei. Pentru o mica perioada de timp, in jurul anului 1335 a fost numit egumen al manastirii Esfigmenu. Din schitul sau aghirotic , Sfantul Grigorie a fost chemat sa apere Ortodoxia si mai ales traditia isihasta , care era razboita crunt de calugarul latin Varlaam din Calabria si de cei impreuna cu dansul. In acest scop a scris doua cuvantari doveditoare "Despre purcederea Sfantului Duh ", trei triade de cuvantari "Pentru cei care se linistesc in sfintenie ". ( Va urma )

Pe 14 noiembrie este ziua de prăznuire a acestui mare Sfânt . Doamne ajută!+

[Rodica50]

În prealabil postat de cristiboss56

Pe 14 noiembrie este ziua de prăznuire a acestui mare Sfânt . Doamne ajută!+

Va invit sa cititi "Viata si nevointele celui intre sfinti Parintelui nostru Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului".Doamne ajuta!

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/acatist...ama-67057.html

[cristiboss56]

De Sfantul Ioan Casian am mai avut prilejul sa vorbim pe acest thread , dar tinand cont ca astazi il praznuim pe acest sfant drag noua , readuc in actualitate cateva date oferite de site-ul de fata ce poarta semnatura Parintelui Ioanichie Balan :http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ian-73047.html

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

De Sfantul Ioan Casian am mai avut prilejul sa vorbim pe acest thread , dar tinand cont ca astazi il praznuim pe acest sfant drag noua , readuc in actualitate cateva date oferite de site-ul de fata ce poarta semnatura Parintelui Ioanichie Balan :http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ian-73047.html

Cu ajutorul bunului Dumnezeu , am ajuns si in anul 2012 , in luna februarie , ziua 29 , cand il praznuim pe acest Sfant nascut in Dobrogea , numita pe vremea sa Scitia Mica . Reamintirea lui pe acest thread este o bucurie pentru mine , si poate si o datorie fata de acest sfant care ma ajuta zi de zi tainic , cum numai el stie sa o faca . Am o iconita, de hartie ce-i drept , la serviciu , si in fiecare dimineata cand ajung la munca , ma intampina privirea sa . Drept sa va spun , m-am indragostit de acest sfant datorita infatisarii lui , a privirii lui blande , dar patrunzatoare . Incercati , va rog , sa-l cunoasteti , si nu o sa vi sa para pierdere de timp . . . Este de mare ajutor , va asigur !
Dar iata cate ceva din viata sa , si nu numai :
Ioan Casian pleaca de tanar din tinutul dunarean al Dobrogei, pornind in calatorie de invatatura tainica, in cautarea maestrilor. Am zice: calatorie initiatica. El prefigureaza modelul etern al cautatorului de intelepciune si pleaca in Orient. Caci Orientul este, de milenii, locul marilor experiente ale desavarsirii. In cazul de fata, este vorba de Orientul crestin.
Din cartile lui Casian reiese ca el a calatorit mult si cu entuziasm. Este ascetul calator. Caci exista si o astfel de asceza. Exista doua tipuri de asceti: calatorul si nemiscatul. Altfel zis:
Tipul intensiv, ilustratde Antonie cel Mare, care a stat numai in chilia lui, numai in pustia lui, peste 80 de ani, din cei 106 cati a trait (250-356). In acest timp, a iesit doar de doua ori din pustie si a mers la Alexandria sa dea un indemn crestin. Dar n-a mai iesit si a treia oara, cand a fost invitat de imparat. A ramas in pustie, a luptat cu ispita, a biruit pana la miracol, a convorbit cu Dumnezeu, a avut sute de ucenici. Ascetul model.
Tipul extensiv este ilustrat de Ioan Casian, care a calatorit mult si departe, vizitand asezaminte calugaresti, vizitand dascali mari, dorind intelepciune, improspatat de spatii inspirate, de intalniri admirabile si de altare datatoare de har.
Viata lui Ioan Casian este un roman initiatic, ascetic. Un cercetator englez chiar vorbea de "dimensiunea aventuroasa a duhovniciei crestine", reflectata in cartile lui Casian.
Cartile sale, mai ales "Convorbiri duhovnicesti", vadesc acel simt de intimizare a misterului, care aminteste de Milarepa (evident, acesta traieste mai tarziu). Cele trei calatorii initiatice ale lui Milarepa si practica sa pe langa inteleptii vremii permit o analogie cu cele trei calatorii ascetice ale lui Casian.
"Universitatea" pustiei
Ioan Casian, impreuna cu sora sa si cu prietenul sau Gherman (si el dobandind viata de sfant), au plecat in Orient. Prima calatorie duhovniceasca a fost in Tara Sfanta, la Betleem. Sora lui se va calugari si va ramane pana la sfarsitul vietii intr-o manastire din Betleem.
Ioan Casian ramane aici doi ani. Sta intr-o chilie, nu departe de pestera unde s-a nascut Mantuitorul. Face asceza si asculta sfatul duhovnicului; viziteaza comunitati manastiresti din Siria si Mesopotamia.
O impresie puternica, din acelea care formeaza caracterul, i-a lasat-o intalnirea cu calugarul Pinufie, mare anahoret al veacului: cel care, ajungand vestit, a fugit tot mai departe, tot mai la pustietate, ca sa scape de laudele oamenilor.
Urmeaza o alta etapa rodnica in viata lui Casian: calatoria in Egipt, in pustia schetica. Aici Casian si Gherman raman 7 ani. Si, dupa o scurta intrerupere, inca 7 ani. Casian ar fi vrut sa ramana pentru totdeauna aici. Dar niste tulburari ivite la Constantinopole il silesc sa paraseasca Egiptul si pustia.
Ioan Casian avea din plin si vocatia chiliei, vocatie de anahoret, cum vedem din acesti 14 ani petrecuti in pustia schetica. El spune, de altfel, ca ambele feluri de vietuire sunt folositoare: si cea de anahoret, si cea de obste.
In manastirea de obste e bine sa petreci o vreme, pentru taierea vointei proprii. Iar dupa aceea, dupa despatimire, sa ramai in pustie, pentru desavarsire. Acestea ar fi cele doua aspecte ale unei experiente complete.
"Sa fugi de femei si de episcopi"
A treia etapa a formarii lui Ioan Casian a constituit-o intalnirea cu Ioan Hrisostomul (Gura de Aur), la Constantinopole. In preajma acestui mare luminat ramane 5 ani.
Este anul 400. Marele Ioan Hrisostomul incepe sa fie persecutat.
Oare de ce sunt persecutati oamenii mari? De ce patriarhul Teofil al Alexandriei a inceput sa cleveteasca si sa-l calomnieze pe Ioan Gura de Aur? Din cauza invidiei, se vede. Dar oare de ce atata invidie si ocara la un patriarh, la un episcop?
Se pare ca atunci, Ioan Casian, prieten intristat, a notat enigmatic aceasta fraza: "Monahul trebuie sa fuga de femei si de... episcopi!" Adica sa fuga de legare afectiva si de ispitele apropierii de cei mari.
Misiunea in lume - Slujirea
In 405, Ioan Casian merge la Roma, sa-l apere pe Ioan Hrisostomul. Si sa-l apere pe Evagrie. Cei doi maestri ai sai: Evagrie si Hrisostomul. Etapa formarii sale se incheiase. Incepe etapa misiunii. La Roma, apara cu succes pe Ioan Hrisostomul. Este doar un ragaz pentru marele om. Caci prigoana contra lui Hrisostom va continua pana ce acesta va fi omorat de patru episcopi ai patriarhului Teofil din Alexandria.
Pentru Ioan Casian urmeaza 10 ani de interiorizare. Dupa care, el vine la Marsilia (in anul 415) unde intemeiaza doua manastiri. Ultima parte a existentei si-o petrece la Marsilia, aici isi scrie cartile, aici scrie primul "regulament" monastic; primeste binecuvantarea Bisericii pentru a-si difuza invatatura. Se ocupa de organizarea vietii monahale si de cristalizarea metodei.
Rugaciunea focului
De la acest mare proto-roman, Ioan Casian, au ramas doua "metode" pentru cei care cauta desavarsirea.
1. Metoda exterioara, sintetizand idei de la Evagrie si de la alti parinti filocalici, invatand despre:
- Despatimirea sau tamaduirea celor 8 pacate;
- Crucificarea propriei vointe (mai ales in viata cenobitica);
- Purificarea mintii de orice urma grosiera, prin unirea cu Hristos (mai ales in viata anahoreta).
Ca procedeu de meditatie, propune repetarea catorva formule filocalice. Anticipeaza, asadar, procedeul oratio mentis.
Recomanda rugaciune scurta si silentioasa, care sa ajute concentrarea. Iar ca sa domini "valurile de gandire, agitatia interioara" el spune ca singurul mod este: sa tii mintea nedezlipita de Dumnezeu. Insista mult pe dobandirea discernamantului, "puterea de a deosebi lucrurile", "dreapta socoteala". La intrebarea care este virtutea cea mai inalta dintre cele trei (postire, despuiere, milostenie), el raspunde ca cea mai inalta intre cele trei este... a patra: dreapta socoteala! Fara aceasta, orice virtute se transforma in contrariul ei!
2. Metoda secreta, despre care aflam doar cateva jaloane, si nu avem dreptul s-o spunem decat tot codificat. Metoda secreta este "rugaciunea focului", o rugaciune mistica, "oratio mentis", sau noera proseuche, fara cuvinte. Este numita intr-un "cod" stabilit mai tarziu, "rugaciunea vazatoare". O convorbire cu Dumnezeu care incepe sa se petreaca atunci cand tac gandurile. Rugaciunea focului nu trebuie descrisa, ci practicata. Si foarte putini o dobandesc intr-un veac.
Post binecuvantat tuturor !

[andra_v]

Astazi este sarbatorit Sfantul Cuvios Ioachim de Itaca, cunoscut drept ocrotitor al saracilor, canonizat recent de catre Patriarhia Ecumenica. O parte din moastele sale sunt adapostite in parohia Sfantul Nicolae, cunoscuta sub numele de Caramidarii de Sus (Grozavesti, Bucuresti).

Pelerinaj cu capul Sfantului Ioachim din Itaca in Romania:

http://www.crestinortodox.ro/reporta...ia-119772.html

http://www.crestinortodox.ro/slujbe-...aca-72927.html

[cristiboss56]

În prealabil postat de andra_v

Astazi este sarbatorit Sfantul Cuvios Ioachim de Itaca, cunoscut drept ocrotitor al saracilor, canonizat recent de catre Patriarhia Ecumenica. O parte din moastele sale sunt adapostite in parohia Sfantul Nicolae, cunoscuta sub numele de Caramidarii de Sus (Grozavesti, Bucuresti).

Pelerinaj cu capul Sfantului Ioachim din Itaca in Romania:

http://www.crestinortodox.ro/reporta...ia-119772.html

http://www.crestinortodox.ro/slujbe-...aca-72927.html

Multumesc Andra pentru informatile postate si pentru link. Sincer sa fiu , nu prea stiam prea multe despre acest Sfant !
Multumiri inca odata !