Poetul si omul ADRIAN PAUNESCU

[claudiu-marius]

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
si nu va mai veni-napoi, în veci,
si haina din cuier devine rece
si mânecile la camasi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
si l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, ca ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul noptilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nametii vor începe sa se-astearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul turturilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scazamânt, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îsi joaca rolul ultim si-i e greu,
Ca îl priveste însusi Dumnezeu,
si dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

[AndruscaCIM]

Adrian Paunescu - Cu noi e Dumnezeu

[COLOR=#422817]Azi lumina din lumina
Pamantu-n trupuri ne e greu,
Dar e usor cand se inchina:
Cu noi e Dumnezeu.

Am ostenit de atata noapte
Dar vom iesi din defileu
Pentru lumina sfintei soapte:
Cu noi e Dumnezeu.

Nu suntem niste animale
Cu suflet amanat mereu
In noi e mila si e jale
Cu noi, cu noi e Dumnezeu.

Luati lumina din lumina
Paharuri curg din minereu
Credinta noastra e crestina
Cu noi e Dumnezeu.[/COLOR]

[claudiu-marius]

Adrian Paunescu - Veac de tacere
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „daca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „nu”
Hai sa conjugam ninsoarea si uitarea eu si tu
Timpul pe deasupra noastra ca o sanie sa treaca.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „însa”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „hai”
Vai, vom face repetitii pentru iad si pentru rai.
De ecouri mari de piatra vei fi rîsa, vei fi plînsa.

Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul „pleaca”
Am sa fug cu tine-n munte sa uitam cuvîntul”taci”
Prin albastrele troiene sa fim liberi si saraci,
Sa uitam ce-nseamna „totusi”, sa uitam ce-nseamna „daca”.

Sa uitam academia, tribunalul, primaria,
Veverite fara nume ne predea curate legi,
Cînd se va rasti furtuna vorba mea s-o întelegi
Cînd vor susura izvoare afla c-a murit mînia.

Si de unde pîna unde sa uitam ce mai înseamna
Sa ramînem ai naturii, botezati în necuprins,
La sfîrsitul toamnei lumii sa ne apucam de nins
De Craciun ne fie iarasi dor de vara si de toamna.

Vai, sînt rîuri pe aicea care merg spre noi cuminte
Vino, sa spalam în ele pata lumii de noroi,
Ca într-un tîrziu si muntii sa învete de la noi,
Darul de-a trai mai liber fara a rosti cuvinte.

Sînt satul de vorbe, vorbe, a nimic aducatoare,
Vino sa uitam cuvinte si sa învatam a fi,
De cuvinte fara noima, de sonoritati pustii,
Sa spalam întrega fire, sa traim cu-ndurerare.

Sa uitam ce-nseamna „lume”, si „avere”, si „putere”
Sa uitam cuvîntul „daca”, sa uitam cuvîntul „da”,
Si-ntr-un veac fara cuvinte, ca doi cai fara de sa
Sa traim tacînd iubirea, fiindca totul e tacere.

N-am sa plang, maestre, la mormantul tau
Dar mi-e gura muta si sufletul greu.
Nu-ti aduc elogii nici nu-ti cant in psalmi
Dar te apar astazi de rai si sudalmi.

Cica-ai scris de-a valma si te-ai umilit
Celui ce odata pe toti ne-a smintit...
Cica-ai fost rusinea noastr-a tuturor
Fiind straja celui "Brav-conducator"!

Nu te intrista. Vantul inca bate!
Ursul mearga-alene, cainii sa tot latre!
Cine-ti stie "of"-ul, inca tot mai stie
Ca ai fost Titanul nostru-n poezie.

Plang batranii singuri, cu lacrimi fierbinti
Ascultand la ruga ta pentru parinti
Plang copii si tineri, fratii peste Prut
Ca ne-ai dat, maestre, cam tot ce-ai avut.

Fie-ti somnul lin, si codrul aproape
Sfanta Poezie, in susur de ape!
Fie-ti pacea blanda, sufletu'mpacat
Iar la judecata, sa fii tu iertat.

Noi, cei tristi si singuri, vom privi in zare
Aprinzandu-ti maestre, cate-o lumanare
Dormi poet si tata si bunic frumos
Criticii te pupe astazi pe din dos...

[georgeval]

Dumnezeu sa-l ierte, cu siguranta ca a avut o contributie remarcabila. Valorile se duc dar nu dispar pentru ca se imprima in ceilalti prin ceea ce au realizat.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l miluiasca dupa mare mila Sa.

[Rodica50]

Poetul Adrian Paunescu s-a nascut pe 20 iulie 1943, in localitatea Copaceni, din judetul Balti, dar si-a petrecut cea mai mare parte a copilariei la Barca, in judetul Dolj.

Mai tarziu, a absolvit Colegiul National Carol I din Craiova si Facultatea de Filologie a Universitatii Bucuresti

Debutul ca poet l-a facut in anul 1960, iar 13 ani mai tarziu conducea deja revista "Flacara". Intre anii 1970-1980, Paunescu s-a remarcat in presa romaneasca, iar la inceputul anilor '80 a condus Cenaclul Flacara.

La un an de la Revolutie, Paunescu a pus bazele revistei "Totusi iubirea", iar in calitate de publicist a condus ziarul "Sportul romanesc", o scurta perioada, in 1999, si a realizat emisiuni la mai multe posturi de televiziune.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe cel, care a fost Adrian Paunescu.

Chipul slavei Tale celei negraite sunt, macar desi port ranile pacatelor; miluieste zidirea Ta, Stapane, si o curateste cu indurarea Ta si mostenirea cea dorita daruieste-mi, facandu-ma pe mine iarasi cetatean al raiului.

[cristiboss56]

În prealabil postat de georgeval

Dumnezeu sa-l ierte, cu siguranta ca a avut o contributie remarcabila. Valorile se duc dar nu dispar pentru ca se imprima in ceilalti prin ceea ce au realizat.

Din pacate , valorile se duc , dar ele sunt apreciate postmortem la adevarata lor valoare ! " Acum observ cat e de greu , ? Sa va arat ca eu sunt eu . " ( Adrian Paunescu )

[delia31]

Dumnezeu Sfantul sa-l ierte.
„Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis. Că īn desert se tulbură tot pămānteanul precum zice Scriptura: Cānd dobāndim lumea, atunci īn groapă ne sălăşluim, unde īmpreună sunt īmpăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase,Dumnezeule, pe robul Tau acesta -Adrian- mutat de la noi, odihneşte-l, ca un Iubitor de oameni“.