![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Curtea Constituțională a judecat absurd, viceversa, păi e dreptul guvernului Boc călcat în picioare:
ARTICOLUL 114 (angajarea răspunderii guvernului) (1) Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege. (2) Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condițiile articolului 113. (3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. (4) În cazul în care Președintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în ședința comună a celor două Camere. Deci iată cum Curtea Constituțională a călcat în picioare dreptul constituțional al guvernului și i-a luat dreptul de a-și asuma răspunderea! Ce să ne mai mirăm, la noi ca la nimenea. Și tot Boc e incompetentul, nu-i așa? Păi nu e scris negru pe alb că are acest drept constituțional? Cum se poate ca tocmai Curtea Constituțională să decidă viceversa? E absurd complet, deci iată ca au călcat în picioare tocmai dreptul angajării răspunderii, adică cel mai puternic drept al puterii executive căci nu e vorba despre o ordonanță de urgență sau ceva excepțional ci își angajează răspunderea, putând fi demis dacă ar trece o moțiune de cenzură depusă în 3 zile. Deci la CC există încă multă minciună și nedreptate, căci au călcat în picioare suveranitatea poporului care și-a exprimat voința prin referendum zicnd că e doar o părere consultativă iar acum au călcat în picioare cel mai mare drept al puterii executive, zicând că nu are dreptul de a-și asuma răspunderea. Last edited by vsovivi; 03.11.2010 at 19:40:47. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Domnule, dar tâmpenia asta le întrece pe toate, așa nebunie eu n-am mai văzut, adică:
Au ajuns să ceară și să insiste și să vrea să impună pretenția lor, adică să oblige pe PDL și pe președinta Roberta Anastase ca ea să nu mai vie la lucru că numai atunci vin ei la cameră, și astfel au zis că din vina ei chiulesc ei, că ea fiind hoață (deși v-am demonstart mai sus cine sunt hoții în realitate și care strigă hoața) ei nu mai vor să vină la ședințele prezidate de o hoață. Dar parcă, mai înainte de legea pensiilor au fugit din sală la chiulit, atunci de ce au chiulit, sau ei cred că noi avem memorie scurtă și neglijentă? Probabil. Adică îi cer președintei nici mai mult nici mai puțin decât ca să chiulească și ea așa ca și ei și abea atunci cică se reîntorc și nu mai chiulesc și promit ei că va fi cvorum. Nu v-am zis că unii s-au internat la parlament ca la balamuc? Dar nici acolo nu le place tratamentul ci fug din spital ca să conspire prin cămările partidului, pe la grivco, pe la patriciu, pe la năstase, pe la țiriac... sau pe la vântu, că unde credeți că se distrează plănuind ot felul de grozăvii? Deci sigur Anastase a respectat regulamentul căci cvorumul se constată la începutul ședinței. Dimineața sau în sesiunea de după masă unde toți se trecuseră pe liste. Iar ei nu au respectat regulamentul căci au chiulit dar banii și i-au luat... și toate privilegiile lor plătite din bani publici. Ca în final să ceară ca președinta să fie și să facă exact ca ei, să nu mai vie la ședințe ci să prezideze vicepreședinții, adică să nu mai vină să prezideze ședințele deloc și astfel să fie o frumoasă chiulangie... păi nu suntem ca la balamuc cu astfel de pretenții? Dar e tactica lor, pe cei ce în timp devin persoane credibile și onorabile în ochii maselor, credibile, se apucă ei din pismă și le plănuiesc campanii de decredibilizare, așa cum au făcut în cazul regelui Miahi, premierului Ciorbea, Remeș, Coposu, PNȚCD, Convenția Democrată, Boc, Băsescu, Stolojan, Blaga, Berceanu, Videanu, Anastase, Udrea, Radu Moraru, Turcescu, Macovei, și toți ceilalți... e o tactică de a decredibiliza complet pe oamenii cu priză la public ca să le scadă șansele în viitoarele alegeri... deci e același interes prozelit și populist practicat pe scară largă... războiul tâmpiților ca să nu fim ateni cum fură ei tot în concubinaj cu serviciile și agenturile. Și lumea crede... că e cel mai simplu să minți și să furi căci lumea nu vede, nu știe și crede... ce declari. Deci ca să ieșim din nebunia asta, ar fi frumos un parlament de 300 de aleși din care 250 pur uninominali, membri sau nemembrii de partid dar să nu conteze criteriul politic absolut deloc ci chiar să nu se specifice apartența politică în alegeri, și să se facă în două tururi, în primul se înscrie cine vrea, iar în al doilea tur se alege primul din primii 10, fără suport politic. Celalți 50 să fie desemnați de fiecare partid politic înscris în România cu interese politice, adică de a milita pentru un curent de opinie, o viziune, un program, un proiect, dar politicul să nu mai aibe nici o pârghie spre putere, nici spre guvern căci guvernul va fi ales de cei 300 din care 250 sunt pur uninominali, și nici în justiție și nici în parlament ci președintele ar fi ales direct de popor ca șef al camerei, al paralementului și al armatei, iar Regele ar reveni pe tronul său de drept ca reprezentant al României pe plan internațional și garant al suveranității și ca simbol al Reginei România. Simplu și eficient. Și adio balamuc. Nihil sine deo. Last edited by vsovivi; 05.11.2010 at 10:12:07. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Am si eu o intebare, fiindca threadul asta are un caracter ceva mai politic si altul parca nu as vrea sa deschid in acest sens. Intrebare mea este "Oare o fi prea tarziu sa scapam de toti politicienii, chit ca-s de stanga, de dreapta sau la mijloc sau oriunde s-ar afla ei?" Avand in vedere ca la ultmile alegeri de cand PNL s-a aliat cu PSD au cam dat-o cu stanga-n dreapta lasand sa se observe o fatarnicie si-o ipocrizie de nedescris.
Am asa un sentiment ca 22 de milioane de oameni sunt folositi pe post de hartie igienica de catre acesti politicieni, din orice partid or fi ei, ca m-am convins toti au aceeasi mama. Ba pana si fata de un sul de hartie igienica parca ai mai mult respect decat respectul pe care ni-l arata acestia noua.
__________________
Omul a fost gîndit și făcut de Dumnezeu în deplină libertate și i s-au pus înainte toate condițiile pentru a-și împlini și trăi libertatea. Libertatea este darul minunat pe care l-a făcut Dumnezeu omului. Poate că prin nimic altceva Dumnezeu n-ar fi putut să-Și arate dragostea pe care ne-o poartă decît prin faptul că ne a dăruit deplina libertate de gîndire și de acțiune. ("Singuri in fata libertatii", Ieromonah Savatie Bastovoi) |
|
#4
|
|||
|
|||
|
Și iată continuarea judecății făcute de David robul Domnului, în povestea Anastase versus opoziția, căci pare că acum se știu declarațiile martorilor responsabili.
Iată declarația din presă: "Domnului Mihai Voicu îi cer demisia pentru că era secretarul Camerei responsabil să numere voturile", a spus Anastase în plen. Deputatul PNL Mihai Voicu a fost prezent în septembrie la votul legii pensiilor. El a declarat atunci că din punct de vedere regulamentar nu putea solicita verificarea cvorumului la votul final la Legea pensiilor, dar a informat-o pe Roberta Anastase că jumătatea sălii din dreptul său era goală. Ca ieri să auzim de la președinta Anastase pe TV la postul Realitatea că defapt opoziția este responsabilă de numărarea deputaților puterii ca să se stabilească cvorumul de ședință... Deci după părăsirea sălii, secretarul de la PNL, Voicu, al opoziției, din lene și trufie nu a mai numărat deputații puterii, sarcina lui de serviciu, ci știind că opoziția a părăsit sala a anunațat cu smerenie trufașă: „jumătatea sălii din dreptul său/meu este goală”... lăsând probabil sarcina în seama președintei Anastase sau ce știu eu a cui, sarcina lui de serviciu... Avea datoria președinta Anastase să numere ea? Avea datoria să-l creadă sau să nu-l creadă pe cel ce sugera că nu mai este cvorum? Nu! căci el nu a afirmat că nu e cvorum ci a pasat responsabilitatea sa, lăsând ca puterea să se suspende singură... să suspende singură ședința... lucru absurd, și lucru ce ar fi încălcat datoriile opoziției, deci nu era altceva decât o formă de ispită întinsă de opoziție, o capcană întinsă spre a deveni Roberta dictatoare, arogându-și sarcini și drepturi și numărări ce erau convenite ca fiind ale opoziției. Deci iată că Roberta Anastase nu numai că nu este vinovată ci este și neabuzivă, păstrând și respectând ceea ce a declarat Voicu: partea din dreptul său/meu e goală, rămânând să se înțeleagă că puterea este prezentă și este cvorum și defapt Voicu a adus la cunoștiință că defapt opoziția a părăsit sala, nepăsându-i de cvorum, arătând că nu era sarcina sa stabilirea cvorumului și că alții erau cei ce puteau invoca lipsa de cvorum. Deci sentința cauzei, în opinia mea este foarte clară... și reiese din fapte. Chiar dacă era un singur om al puterii în sală, deci ar fi fost evident că e un singur om la ședință, sarcina aparținea opoziției ca să constate, numărul celor prezenți din partea puterii, căci altfel se presupune că sunt prezenți toți cei înscriși pe listă, care pot fi în sală, sub bănci, pe hol, pe acolo pe undeva, căci nu erqa datoria președintei să facă numărătoarea în locul opoziției, ci eventual dacă i s-ar fi comunicat o cifră îndoielnică, atunci să ceară renumărarea, lucru care ar fi intrat în atribuția sa. Ei, președintei Anastase, i s-a adus la cunoștiință că opoziția părăsise sala, lucru afirmat de însuși Voicu, secretar din partea opoziției cu numărarea prezenței. Deci au părăsit sala și nefăcându-și nici cea mai elementară datorie de servici, au dat știrea că iată sala e goală în parte unde ar fi trebuit să stea opoziția... deci s-au lăudat batjocurind pe președinta Anastase, adică le-a făcut în ciudă, puterii care a rămas la lucru... pe banii românilor. Astea fiind zise, poate oricine pricepe cine ar avea datoria morală să cam demisioneze... și să înceteze circul și tamtamul și chiulul din parlament și minciunile de pe televiziuni. Last edited by vsovivi; 11.11.2010 at 12:11:28. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Iată aici cât de strălucit și drept juridic acționează premierul Emil Boc și iată minciunile și orbirea Curții Constituționale care după ce lovește cu mișelie, apoi se retrage ca o ''nevinovată'' când ea, pe vremea când PSD-PNL prin 2009-2010 controlau toată CC, au impus decizia de a retrage puterea completă a guvernului de a-și asuma răspunderea, confundând voit cu procedurile de urgență, băgând și amestecând lucrurile în mod voit tocmai ca să satisfacă terorismul și dictatura senatorială PSD-PNL, terorismul ''neîncrederii'' și ''incompetenței pentru popor'', deci au dat mereu câștig torționarilor senatori demiși de popor în contra a ceea ce scrie în Constituție și ar ști interpreta și un copil de școală primară.
Acum au venit cu ideea că deși guvernul își poate angaja răspunderea oricând totuși această angajare cică nu este absolută. Păi cum adică să fie absolută din moment ce e o angajare a răspunderii ce se soldează cu posibile amendamente pe care guvernul le poate accepta sau nu și cu o moțiune de cenzură, legea fiind supusă și unei noi contestații la CC? Nici nu există posibilitatea unui absolutism sau o angajare absolută! Ci e un nonsens în decizia CC, pentru a-și justifica incompetența, frauda, minciuna, diversiunea și aplicarea Constituției după cum vrea mușchii senatorilor PNL-PSD-PC... căci au susținut că guvernul nu avea motiv de asumare deoarece legea se afla în senat, la birouri, spre dezbatere și amendare. Păi CC nu găsește că e deajuns 2 ani de zile de dezbatere pe o lege? Nu găsește CC că tergiversarea legilor de către Senat, adică de către cei demiși de voința poporului prin referendum, o cameră fără rol decizional și în plus, care face jocurile chiulului și credibilizării ''incompetenței'' și a ''dezastrului'' guvernării BOC prin tergiversări și chiul și aberații politicianiste... oare asta nu este un motiv temeinic pentru ca guvernul legitim să ia decizia asumării răspunderii pe o lege care dacă este amânată la nesfârșit guvernul își pierde sensul de executiv ce execută și aplică legi și atunci se mai pierde încă un an școlar în aceiași structură de învățământ comunistă bazată pe toceala unor lucruri mincinoase și fără sens, teorii mincinoase și absurde și fără practică, făcute pentru a îndobitocii copiii și a-i transforma în sclavii cunoștiințelor deșarte? Nu este un argument suficient de clar pentru Curte? Bine că a recunoscut măcar că nu are autoritate mai mare decât parlamentul și executivul ci ea se supune poporului și nu poate să devină ea o justiție dictatorială căci este prevăzut echilibrul puterilor căci suveranitatea este a poporului care și-a expărimat voința prin referendum deși ei au susținut că nu e necesar a fi aplicată voința poporului! Pe vremea când era controlată CC complet de PSD-PNL-PC și alții. Deci CC chiar dacă se arată că nu ea deține puterea ci poporul, iată că defapt nu poporului și nu dreptății dă ea dreptate citind Constituția în vigoare și amintindu-și de voința poporului și de majoritatea ce se exprimă la 4 ani, ci ei sunt primii care au înscăunat minciuna și destabilizarea României la șefia senatului și ei sunt slujitorii dictaturii și a celor ce din interese politicianiste și populiste pentru a crește în sondaje, interese meschine, iată acestora slujesc fără rușine, sprijinind la nesfârșit doborârea președintelui, a primului ministru, a majorității care au câștigat alegerile la 4 ani, chiar a Constituției făcându-se că nu știu citi și aducând argumente absurde și rescriind ei constituția după bunul plac după mintereseul unora sau altora. Deci dacă CC a fost controlată complet în trecut de PSD-PNL când ei au scos voința poporului ca o părere personală ce nu e necesar a fi impusă, apoi au luat și dreptul guvernului de a-și asuma oricând răspunderea confundând cu ordonanțele de urgență, dreptul cel mai important al puterii executive, acum deși constată că are acest drept Executivul totuși judecă strâmb și mincinos dând posibilitatea unor speculații absurde, că n-ar avea putere absolută guvernul cu asumarea... Păi nici nu are cum din moment ce procedura este urmată de o dezbatere parlamentară, de o moțiune de cenzură și de o contestație ulterioară la CC, deci aită echilibrul celor trei puteri prevăzute procedural de unde este exclus absolutismul, și apoi mai zic tot ei că cică nu ar fi motive... ca să vină cu asumarea căci se afla la senat în comisii... Păi dacă 4 ani ar ține birourile senatului legile la senat, ce ar mai face guvernul care guvernează prin legi, guvernul susținut de majoritate? Nu este suficient că au fost ținute acolo peste un an și aproape 2 ani de zile? Oare n-au avut timp suficient pentru o singură lege, stimabilii chiulangii senatori dați afară de popor dar care își țin de scaune? Deci e clar, opoziția deține puterea și dacă vede că o pierd din mână invocă ei că e dictatură. Defapt ne aflăm în cazul în care dictatorii (senatul care a fost dat afară de popor la referendum, se țin de scaune și strigă către cei aleși de popor că ei ar fi dictatorii) strigă dictatorii și vor spă suspende ei mereu, ei ce au fost suspendați de popor, hoții strigă hotul sau hoața. Deci ieși afară javră ordinară! (la senatori mă refer și la autoînscăunatul care conduce armatele PSD-PNL-PC din umbră, adică la șeful ocultei masoneriei comunist capitaliste și moguliene! ce vor cu oricepreț distrugerea Reginei România, regina poporului creștin.) Last edited by vsovivi; 15.11.2010 at 12:05:12. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Iată că gaura păcătosului adevăr grăiește și cam asta este tot ce s-a putut realiza în toți cei 20 de ani de tranziție cu față inumană și vopsită cu democrație. Iar „stimabilulabilul” guvernator zice că nu e vina lui ci a fraierilor...
Și atunci ce mai poți altceva, să zici, decât să te apuci să cânți așa... că la o astfel de abordare a crizei... financiare, chiar că nu mai e nimic de zis. Absolut nimic. Așa că tuturor vinovaților le ofer câte o crizantiamă... de aur de 24 de karate, iar fraierilor, un cartuș. Last edited by vsovivi; 24.11.2010 at 18:35:59. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Urmează marea conflagrație Rrromânească ce se va da la curtea constituțională pe Legea Educației și la moțiunea de cenzură, pe Legea Salarizării Unitare.
Taberele s-au împărțit în două: În extrema stânga-dreapta s-au aliat masonii PNL-iști cu comuniștii PSD-iști și cu securiștii conservatori PC-iști precum și cu forțele subversive și răzvrătite din sindicate; Iar la centru stânga-dreapta s-au aliat în jurul PDL: PD-iști lui Boc, PLD-iștii lui Stolojan, UDMR-iștii lui Marko, și cei ce au trădat pe trădători adică UNPR-iștii lui Oprea, precum și independenții și minoritățile naționale. Lupta se va da pe viață și pe moarte, pe viața și pe moartea României noastre... Vor încerca să scoată din constituție dreptul primului ministru de a-și asuma răspunderea pe o inițiativă legislativă, confundând voit procedura cu ordonanțele de urgență susținând că Guvernul nu are drept de legiferare ci musai parlamentul uitând că Guvernul tot prin parlament legiferează asumarea răspunderii... vor încerca să calce în picioare Constituția tot așa cum creind confuzie au călcat suveranitatea poporului român, popor care a votat majoritar la referendum validat nu o părere ci o VOINȚĂ, atunci când a cerut parlament unicameral și 300 de parlamentari! Încercând ei aleșii să și suspende președintele ales cu vot majoritar de două ori de poporul român ca să impună primul ministru desemnat de ei, voind să fure prerogativa președintelui deci a poporului ca să-și impună ei pe primul lor ministru... oricine ar fi fost el, nu contează din moment ce ar fi dat lovitură de stat confiscând suveranitatea. Dă, te rog, Doamne putere în bătălie celor drepți, celor cinstiți, celor buni, celor sfinți, adică tuturor celor ce vor binele Reginei România și binele poporului ei, creștin și credincios Ție, Doamne! Iar dușmanilor dă-le ceea ce și-au lucrat, ce și-au poftit, ce și-au căutat cu atâta viclenie și răutate, dă-le să guste din mînia Ta. Last edited by vsovivi; 14.12.2010 at 15:44:14. |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| cine/ce sunt? | victortiti89 | Din Noul Testament | 1 | 29.05.2011 19:31:25 |
| Cine are nevoie | laurschepsis | Umanitare | 2 | 25.02.2011 00:01:53 |
| Cine stie? | Adriana Cluj | Generalitati | 2 | 26.08.2010 22:36:05 |
| Cine stie? | KKokos | Generalitati | 2 | 02.12.2009 19:24:33 |
| Eu cu cine votez? | ClaudiuT | Stiri, actualitati, anunturi | 81 | 03.08.2009 00:22:27 |
|
|