Este permis intr-o casatorie?

[Monalisa]

Foarte frumos spus!

[anna21]

In teorie suna bine.. pentru unii cel putin.
In practica, stima de sine presupune a te alinia valorilor lumii actuale. Adica nu celor crestine.

Stiu ca psihologia pare utila si interesanta, dar in realitate este doar suma unor teorii si observatii NE-crestine. Adica lipseste suportul esential: invatatura adevarata despre om.


Eu nu am gasit inca nici o sursa crestina care sa ne inverte sa ne iubim pe noi. (Sa iubim ce? Un morman de pacate si idei preconcepute la care tinem cu dintii?)
Plus ca eu nu inteleg cum impaci pocainta cu iubirea de sine.
Adica faci o pocainta "rationala", analitica.. Cum?
Ca daca nu te vezi pacatos si stricat pana in maduva oaselor nu ai cum sa te schimbi. Ci schimbi doar niste obiceiuri dar nu te schimbi in esenta.

Te increzi prea mult in niste invataturi omenesti. (Adica nu poti sa le opui celor crestine, nu? Si crestinismul ne invata ca fara de Hristos nimic nu putem face... adica nu ne zice fara "stima de sine/incredere in sine" sau alte notiuni similare).
(Scapa de ele.. cu prietenie te sfatuieste un fost psiholog :) )

[coralina]

În prealabil postat de anna21

In teorie suna bine.. pentru unii cel putin.
In practica, stima de sine presupune a te alinia valorilor lumii actuale. Adica nu celor crestine.

Stiu ca psihologia pare utila si interesanta, dar in realitate este doar suma unor teorii si observatii NE-crestine. Adica lipseste suportul esential: invatatura adevarata despre om.


Eu nu am gasit inca nici o sursa crestina care sa ne inverte sa ne iubim pe noi. (Sa iubim ce? Un morman de pacate si idei preconcepute la care tinem cu dintii?)
Plus ca eu nu inteleg cum impaci pocainta cu iubirea de sine.
Adica faci o pocainta "rationala", analitica.. Cum?
Ca daca nu te vezi pacatos si stricat pana in maduva oaselor nu ai cum sa te schimbi. Ci schimbi doar niste obiceiuri dar nu te schimbi in esenta.

Te increzi prea mult in niste invataturi omenesti. (Adica nu poti sa le opui celor crestine, nu? Si crestinismul ne invata ca fara de Hristos nimic nu putem face... adica nu ne zice fara "stima de sine/incredere in sine" sau alte notiuni similare).
(Scapa de ele.. cu prietenie te sfatuieste un fost psiholog :) )

Am cateva nedumeriri pe marginea celor scrise de tine, Anna:
- daca te vezi pacatos si "stricat pana in maduva oaselor" (asa cum formulezi tu), zi de zi, clipa de clipa, nu dai in depresie? Iti mai permiti (tie inseti) sa te bucuri de ceva in viata? Cum impaci viata de familie (copii, sot) cu atitudinea permanenta de auto-flagelare pentru pacatele facute?
- cum putem face pocainta daca nu realizam / analizam ceea ce este gresit in viata noastra? Considerati ca aceasta "analiza" (numita in alte contexte si "cercetare de sine") transforma pocainta in actiune "analitica"?
- Heaven invoca "Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti"; daca pe noi insine nu avem voie sa ne iubim ("iubim" este, de fapt, mult spus), cum ajungem, concret, sa nutrim sentimente de iubire fata de aproapele?
- cum realizezi ca ai schimbat macar 0,00000001% din tine prin pocainta daca "datoria" ta este sa te consideri 24 ore / zi "un morman de pacate"?

[Mihnea Dragomir]

Trebuie să vă spun un secret: Dumnezeu ne iubeşte. Ne iubeşte până acolo încât S-a făcut om, încât a suferit şi a murit pentru noi. Ca să ne răscumpere, ca să rupă lanţul robiei în care eram, ca să ne scoată din Egipt în Ţara Făgăduinţei, în Ierusalim.

Deci, dacă Dumnezeu mă iubeşte pe mine atât de mult, înseamnă că şi eu pot să mă iubesc pe mine. Înseamnă că viaţa mea, sufletul meu este ceva foarte, foarte important. Sunt un morman de păcate, da ! Dar nu pe acest morman de păcate îl iubesc eu, ci ceea ce este sub ele, pe mine însumi, pe sufletul meu, care a fost odată strălucitor şi care, cu ajutorul puterii Lui curăţitoare, sper să fie din nou strălucitor. Pentru aceasta, tot ceea ce am de făcut este să nu mai adaug la jegul existent şi să mă las şlefuit de El, precum se lasă lutul în mâinile olarului.

Exact aşa îl iubesc şi pe aproapele. Nu mormalul lui de păcate, nu dezmăţul lui, nu superbia lui, nu fariseismul lui. Nici mitocănia lui. Dar, dacă aproapele meu este şi el operă a lui Dumnezeu, dacă este destul de bun ca să fie iubit de Creatorul şi Redemptorul lui, atunci este destul de bun ca să fie iubit şi de mine.

[coralina]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Trebuie să vă spun un secret: Dumnezeu ne iubeşte. Ne iubeşte până acolo încât S-a făcut om, încât a suferit şi a murit pentru noi. Ca să ne răscumpere, ca să rupă lanţul robiei în care eram, ca să ne scoată din Egipt în Ţara Făgăduinţei, în Ierusalim.

Deci, dacă Dumnezeu mă iubeşte pe mine atât de mult, înseamnă că şi eu pot să mă iubesc pe mine. Înseamnă că viaţa mea, sufletul meu este ceva foarte, foarte important. Sunt un morman de păcate, da ! Dar nu pe acest morman de păcate îl iubesc eu, ci ceea ce este sub ele, pe mine însumi, pe sufletul meu, care a fost odată strălucitor şi care, cu ajutorul puterii Lui curăţitoare, sper să fie din nou strălucitor. Pentru aceasta, tot ceea ce am de făcut este să nu mai adaug la jegul existent şi să mă las şlefuit de El, precum se lasă lutul în mâinile olarului.

Exact aşa îl iubesc şi pe aproapele. Nu mormalul lui de păcate, nu dezmăţul lui, nu superbia lui, nu fariseismul lui. Nici mitocănia lui. Dar, dacă aproapele meu este şi el operă a lui Dumnezeu, dacă este destul de bun ca să fie iubit de Creatorul şi Redemptorul lui, atunci este destul de bun ca să fie iubit şi de mine.

Amin!!
Doamne ajuta!

[heaven]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Trebuie să vă spun un secret: Dumnezeu ne iubeşte. Ne iubeşte până acolo încât S-a făcut om, încât a suferit şi a murit pentru noi. Ca să ne răscumpere, ca să rupă lanţul robiei în care eram, ca să ne scoată din Egipt în Ţara Făgăduinţei, în Ierusalim.

Deci, dacă Dumnezeu mă iubeşte pe mine atât de mult, înseamnă că şi eu pot să mă iubesc pe mine. Înseamnă că viaţa mea, sufletul meu este ceva foarte, foarte important. Sunt un morman de păcate, da ! Dar nu pe acest morman de păcate îl iubesc eu, ci ceea ce este sub ele, pe mine însumi, pe sufletul meu, care a fost odată strălucitor şi care, cu ajutorul puterii Lui curăţitoare, sper să fie din nou strălucitor. Pentru aceasta, tot ceea ce am de făcut este să nu mai adaug la jegul existent şi să mă las şlefuit de El, precum se lasă lutul în mâinile olarului.

Exact aşa îl iubesc şi pe aproapele. Nu mormalul lui de păcate, nu dezmăţul lui, nu superbia lui, nu fariseismul lui. Nici mitocănia lui. Dar, dacă aproapele meu este şi el operă a lui Dumnezeu, dacă este destul de bun ca să fie iubit de Creatorul şi Redemptorul lui, atunci este destul de bun ca să fie iubit şi de mine.

Mihnea a inteles foarte bine acest lucru,pentru ca nu trebuie sa fii psiholog,erudit sau preot pentru asta.Sufletul fiecaruia dintre noi le stie si are nevoie de iubire ca de aer,insa,din pacate, nu vrem sa il ascultam...

[zaharia_2009]

Trebuie sa va spun inca un secret :

Dumnezeu este drept judecator ! El nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu !
Deci nu voieste moartea decit a celui care se intoarce , se pocaieste, se leapada de viata de placeri si desfatari a iubirii de sine si incepe sa faca poruncile Lui !
Despre cei care nu voiesc sa se intoarca in mod clar ii lasa mortii atunci cind zice : ,,...plecati de la mine blestematilor in focul cel vesnic gatit diavolului si ingerilor sai caci nu va cunosc pe voi" . Si aceasta deoarece : ,,...nu cel ce-mi zice mie doamne, doamne , v-a intra in imparatia cerurilor ci tot cel care face poruncile tatalui care m-a trimis pe mine " si care desigur se pocaieste, se intoarce !

Acest secret se spune in cuvinte putine deoarece este f. clar !


Si nu uitati : ,,...nimic nu puteti fara mine" (Ev. M. Cap. XV) ... care lucru cu tine insuti pt. progres propriu spiritual ?

[heaven]

"Era odata un calugar imbunatatit,iar in manastirea sa venise de ceva vreme un frate care se nevoia mai cu sarg decat toti ceilalti si toate ale Lui Dumnezeu le tinea.
Dupa un timp,fratele acesta moare,iar calugarul se ruga Lui Dumnezeu sa ii arate ce este cu acesta,fiind aproape sigur ca se afla in rai.
Intr-o noapte,calugarul are un vis in care il vede pe respectivul frate cum se chinuia in iad.Mahnit,Il intreaba pe Dumnezeu: "Doamne,cum de fratele acesta se afla in iad,cand el toate ale Tale le facea,tinea posturile,randuielile si se nevoia mai mult decat ceilalti frati din manastire?"
Dumnezeu ii raspunse:"Acesta se afla in iad pentru ca iubire nu a avut,ci toate cate le facea,din trufie le savarsea!"

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de zaharia_2009

Trebuie sa va spun inca un secret :

Dumnezeu este drept judecator ! El nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu !
Deci nu voieste moartea decit a celui care se intoarce , se pocaieste, se leapada de viata de placeri si desfatari a iubirii de sine si incepe sa faca poruncile Lui !
Despre cei care nu voiesc sa se intoarca in mod clar ii lasa mortii atunci cind zice : ,,...plecati de la mine blestematilor in focul cel vesnic gatit diavolului si ingerilor sai caci nu va cunosc pe voi" . Si aceasta deoarece : ,,...nu cel ce-mi zice mie doamne, doamne , v-a intra in imparatia cerurilor ci tot cel care face poruncile tatalui care m-a trimis pe mine " si care desigur se pocaieste, se intoarce !

Acest secret se spune in cuvinte putine deoarece este f. clar !


Si nu uitati : ,,...nimic nu puteti fara mine" (Ev. M. Cap. XV) ... care lucru cu tine insuti pt. progres propriu spiritual ?

Sper sa nu va mai suparati pe mine si de data asta daca mai vin si eu cu o completare:)

'' Tu ai un Dumnezeu care te iubeste cu mai multa tandrete decat un tata, cu o staruinta mai activa decat cea a unei mame; un Dumnezeu care te indrageste cu o pasiune mai arzatoare dacat cea a tinerilor casatoriti; un Dumnezeu care este incantat de mantuirea ta si care se bucura mai mult decat tine ca ai scapat de pericole si de moarte; un Dumnezeu care marturiseste toate formele de afectiune: afectiunea unui tata pentru fiii sai, a unei mame pentru copiii sai, a unui agricultor pentru plantele sale, a unui arhitect pentru opera sa, a unui sot pentru sotia sa; un Dumnezeu care vrea sa indeparteze de la tine relele, asa cum Rasaritul este indepartat de Apus, asa cum Cerul este ridicat deasupra pamantului...sau mai degraba, nu numai asa cum, ci inca mai mult...'' ( Sf Ioan Gura de Aur )

Dumnezeu nu va omora nici un pacatos, atata timp cat crede ca are sanse de intoarcere prin pocainta.

[Fani71]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Trebuie să vă spun un secret: Dumnezeu ne iubeşte. Ne iubeşte până acolo încât S-a făcut om, încât a suferit şi a murit pentru noi. Ca să ne răscumpere, ca să rupă lanţul robiei în care eram, ca să ne scoată din Egipt în Ţara Făgăduinţei, în Ierusalim.

Deci, dacă Dumnezeu mă iubeşte pe mine atât de mult, înseamnă că şi eu pot să mă iubesc pe mine. Înseamnă că viaţa mea, sufletul meu este ceva foarte, foarte important. Sunt un morman de păcate, da ! Dar nu pe acest morman de păcate îl iubesc eu, ci ceea ce este sub ele, pe mine însumi, pe sufletul meu, care a fost odată strălucitor şi care, cu ajutorul puterii Lui curăţitoare, sper să fie din nou strălucitor. Pentru aceasta, tot ceea ce am de făcut este să nu mai adaug la jegul existent şi să mă las şlefuit de El, precum se lasă lutul în mâinile olarului.

Exact aşa îl iubesc şi pe aproapele. Nu mormalul lui de păcate, nu dezmăţul lui, nu superbia lui, nu fariseismul lui. Nici mitocănia lui. Dar, dacă aproapele meu este şi el operă a lui Dumnezeu, dacă este destul de bun ca să fie iubit de Creatorul şi Redemptorul lui, atunci este destul de bun ca să fie iubit şi de mine.

Frumos spus si adevarat!
Asta imi place mai mult decat idea ca Biserica ne-ar da in fiecare moment cu precizie matematica lista lucrurilor pe care avem voie sa le facem si pe care nu avem voie sa le facem, per care ati expus-o mai sus.
Dumnezeu ne iubeste si ne-a creat dupa chipul Sau, adica liberi: pacatul ne inrobeste, si pe masura ce ne eliberam de el devenim din ce in ce mai liberi sa discernem raul de bine.
Eu asa am inteles crestinismul. Cred ca ideea ca noi, laicii, am fi toti niste copilasi carora preotii si episcopii ar trebui sa ne spuna in fiecare clipa ce trebuie sa facem, este o ispita. Atat catolica, cat si ortodoxa, de altfel.