Cele mai sarace tari din Europa sunt cele crestine(ortodoxe)

[horatiu.miron]

În prealabil postat de IonelS

Daca vorbesti de tarile balcanice se poate afirma ca in ciuda anarhiei datorata tranzitiei procentul credinciosilor si nivelul credintei nu se pot compara cu al celor din vestul Europei. Acestia au economie, au pragmatism, au administratie, dar din ce in ce mai putina credinta !
Mai umbla si tu prin vest, dar la modul profund !

La noi exista credinta , insa la factorii de risc din zona, incomensurabili mult mai mari decat cei din vest, nivelul de credinta este insuficient !

O, da, ce mai credinta! Concureaza mersul la biserica cu "Danzez pentru tine", "Acces Direct" si stirile cu accidente. Si cu betia. Si cu violenta in familie. Si cu ignoranta. Si cu obscurantismul. Da' macar sunt credinciosi. As rade daca n-ar fi atat de trist si de adevarat.

În prealabil postat de horatiu.miron

O, da, ce mai credinta! Concureaza mersul la biserica cu "Danzez pentru tine", "Acces Direct" si stirile cu accidente. Si cu betia. Si cu violenta in familie. Si cu ignoranta. Si cu obscurantismul. Da' macar sunt credinciosi. As rade daca n-ar fi atat de trist si de adevarat.

Domnia ta faci o greseala atunci cand confunzi credinta cu manifestarea acesteia (sau lipsa de manifestare) prin diverse acte de cult, in particular sau in comun.

Este foarte adevarat si ca ai dreptate in esenta, deoarece o credinta fara fapte este moarta, dar totusi credinta exista.

De multe ori lucrarea preotului in Biserica se concentreaza pe "invierea" credintei din oameni. Cel putin, asa este la mine-n parohie. Ce mi-as dori sa fiu nevoit sa lucrez doar la "revizii curente" si nu mai mult la "reconditionari si reparatii capitale"!

[horatiu.miron]

În prealabil postat de Pr. Gheorghe

Domnia ta faci o greseala atunci cand confunzi credinta cu manifestarea acesteia (sau lipsa de manifestare) prin diverse acte de cult, in particular sau in comun.

Este foarte adevarat si ca ai dreptate in esenta, deoarece o credinta fara fapte este moarta, dar totusi credinta exista.

De multe ori lucrarea preotului in Biserica se concentreaza pe "invierea" credintei din oameni. Cel putin, asa este la mine-n parohie. Ce mi-as dori sa fiu nevoit sa lucrez doar la "revizii curente" si nu mai mult la "reconditionari si reparatii capitale"!

Fara sa cad in statistici, spun doar ca daca romanii erau un popor asa de credincios dupa cum sustineti si daca din credinta ar fi izvorat fara dubiu o intreaga colectie de calitati, atunci unul dintre efecte ar fi fost curatenia morala. Evident, realitatea sta altfel, deci fie din credinta nu izvorasc calitati morale, fie romanii nu sunt credinciosi.

Aia cu sfintii poate fi interpretata ca o milostenie divina, ceva de genul "nu si-a intors inca Dumnezeu fata de la romani". Daca se nasc multi oameni sfinti aici, poate ca suntem prea stricati si e nevoie de o armata de sfinti sa ne repare. In orice caz, multitudinea de sfinti nu e nici decum o garantie a sfinteniei poporului.

Edit: aparent BOR crede altfel, deoarece sustine ca pentru o mai buna sfintire a poporului si pentru o mai lesnicioasa trecere peste criza e nevoie de mai multe biserici si de mai multi popi. Interesant. Cum comentati, ca preot (crestin ortodox, presupun)?

Edit: mesajul asta se vrea a fi si un raspuns pentru Miha-anca, scuze ca am uitat sa dau quote.

În prealabil postat de horatiu.miron

Fara sa cad in statistici, spun doar ca daca romanii erau un popor asa de credincios dupa cum sustineti si daca din credinta ar fi izvorat fara dubiu o intreaga colectie de calitati, atunci unul dintre efecte ar fi fost curatenia morala. Evident, realitatea sta altfel, deci fie din credinta nu izvorasc calitati morale, fie romanii nu sunt credinciosi.

Aia cu sfintii poate fi interpretata ca o milostenie divina, ceva de genul "nu si-a intors inca Dumnezeu fata de la romani". Daca se nasc multi oameni sfinti aici, poate ca suntem prea stricati si e nevoie de o armata de sfinti sa ne repare. In orice caz, multitudinea de sfinti nu e nici decum o garantie a sfinteniei poporului.

Edit: aparent BOR crede altfel, deoarece sustine ca pentru o mai buna sfintire a poporului si pentru o mai lesnicioasa trecere peste criza e nevoie de mai multe biserici si de mai multi popi. Interesant. Cum comentati, ca preot (crestin ortodox, presupun)?

Edit: mesajul asta se vrea a fi si un raspuns pentru Miha-anca, scuze ca am uitat sa dau quote.

Din cate stiu, Horatiu, te-ai declarat ateu; practic vorbesti despre unele lucruri pe care nu le poti intelege. Iertare, dar asta e!

[cristiboss56]

În prealabil postat de Miha-anca

Din cate stiu, Horatiu, te-ai declarat ateu; practic vorbesti despre unele lucruri pe care nu le poti intelege. Iertare, dar asta e!

Nu este ateu , si e in lista mea , asa ca ii iau apararea !

În prealabil postat de cristiboss56

Nu este ateu , si e in lista mea , asa ca ii iau apararea !

Cred ca glumesti...

[cristiboss56]

În prealabil postat de Miha-anca

Cred ca glumesti...

Cu ce anume ? Chiar nu-mi arde de glume ! Este agnostic , si e in lista mea ! Este un bun IT-ist , gandeste matur , cu toate greselile facute in trecut pe acest forum , pentru care a fost si banat . S-a schimbat in BINE si promite mult . Dumnezeu lucreaza acolo unde este samanta buna si pamant roditor ! ! !

[arwein]

Horatiu nu e ateu, dar a fi credincios nu inseamna sa nu vezi unele lucruri. A subliniat diferenta mare care exista intre a crede si a a te manifesta crestin. E muuuuult mai greu sa te comporti crestineste, sa iti faci treaba bine, sa fii ingaduitor, sa tii gura inchisa, sa nu inseli, sa nu te lauzi, sa nu invidiezi. Luam din religie ce ne convine si ne mangaie, rejectam ca fiind retrograd ceea ce ne pune in situatia de a ne schimba. Treaba e ca pentru a trai crestineste cu adevarat trebuie sa ne muncim, sa renuntam la multe lucruri. Oamenii nu sunt pregatiti sa faca asta. Religia e buna cand ceri sa ti se indeplineasca ceva, dar e privita cu zambete cand e vorba de a face un sacrificiu ("ma iarta Dumnezeu ca fur, ca doar stie ca sunt sarac", "nu fur de la oamnei, ma descurc cum pot de la Stat, ca daca nu o fac eu, o face oricum altul"). A nu recunoaste ca exista o prapastie intre credinta declarata si cea traita e o gresala, dupa parerea mea foarte mare! Si contine in ea germenii vii ai raului.

În prealabil postat de horatiu.miron

Fara sa cad in statistici, spun doar ca daca romanii erau un popor asa de credincios dupa cum sustineti si daca din credinta ar fi izvorat fara dubiu o intreaga colectie de calitati, atunci unul dintre efecte ar fi fost curatenia morala. Evident, realitatea sta altfel, deci fie din credinta nu izvorasc calitati morale, fie romanii nu sunt credinciosi.

Aia cu sfintii poate fi interpretata ca o milostenie divina, ceva de genul "nu si-a intors inca Dumnezeu fata de la romani". Daca se nasc multi oameni sfinti aici, poate ca suntem prea stricati si e nevoie de o armata de sfinti sa ne repare. In orice caz, multitudinea de sfinti nu e nici decum o garantie a sfinteniei poporului.

Edit: aparent BOR crede altfel, deoarece sustine ca pentru o mai buna sfintire a poporului si pentru o mai lesnicioasa trecere peste criza e nevoie de mai multe biserici si de mai multi popi. Interesant. Cum comentati, ca preot (crestin ortodox, presupun)?

Edit: mesajul asta se vrea a fi si un raspuns pentru Miha-anca, scuze ca am uitat sa dau quote.

Statisticile astea ne omoara, bre! Credinta nu este o stare care sa se masoare prin statistici. Asa incearca rationalisti de mii de ani, sa-L masoare pe Dumnezeu sa vada ce inaltime are! Nu ca domnia ta ai fi printre ei!

Tocmai despre aceasta as fi vrut a va "sensibiliza" eu prin cuvantul de data trecuta; adica in credinta sunt o serie de aspecte, stari, situatii, etc. care sunt exprimate doar in planul strict individual, in intimitate.

Apoi, nu este obligatoriu ca un om ce este credincios sa fie si moral; este ideal. Adica credinciosia si moralitatea nu se conditioneaza eliminatoriu: poate exista morala fara credinta si credinta fara morala. Prin credinta si in credinta, omul lucreaza la continua sa perfectionare in scopul asemanarii cu Dumnezeu (stare numita in crestinism desavarsire). Obtinerea starii de desavarsire poate fi un ideal, deci. Dar pana a ajunge la ideal se pleaca mai intai de undeva si se urmeaza o cale. Punctul de plecare este uneori atat de intunecat si de imoral cum greu se poate inchipui. Totodata, departarea de acest punct in directia desavarsirii, macar cu foarte putin, poate dura in unele situatii individuale foarte mult timp, dar totusi exista un efort imens spre inaintare. Energia pentru aceasta lupta nu poate veni decat dintr-o credinta curata.

Daca mantuirea noastra ar fi conditionata exclusiv de castigarea, prin fortele noastre proprii a starii de sfintenie (desavarsirea, asemanarea cu Dumnezeu), atunci nimeni nu s-ar mantui, sau hai sa nu fiu chiar asa taios, s-ar mantui doar vreo... cativa. Dumnezeu insa, cunoscand neputinta noastra si fiind Iubire in stare desavarsita, solicita de la noi doar o permanenta dorinta de apropiere si o continua comuniune cu Harul Sfintitor, lucrarea Sfantului Duh in Biserica. Cum se fac acestea, este alta discutie. In mod aproape logic, caci nu ma refer strict la logica rationala ci mai mult la cea simtitoare, este de la sine inteles ca odata cu persistarea noastra in aceasta comuniune cu Harul lui Dumnezeu, in firea intima spirituala a omului apar transformari ce au si efecte in lumea materiala, unul din efecte fiind un anumit tip de comportament moral, mai precis comportamentul religios-moral. Dar nu acesta stare este castigul crestinului lucrator ci faptul ca se afla in gratia Divina, bucurandu-se astfel de binecuvantarea lui Dumnezeu. Iata ce spune Mantuitorul apostolilor: "Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri." (Luca 10, 20).

Acum concret la ce spuneati, din credinta adevarata izvoraste clar acea moralitate religioasa, pioasa. Dar, poate exista, in anumite cazuri, pentru un timp si credinta fara morala. Iarasi, din credinta izvorasc multime de... calitati; adevarate calitati, in sensul crestin, sunt insa doar acelea ce-l apropie pe om de Dumnezeu si nu de lumea aceasta. Din acest punct de vedere s-ar putea ca intre un crestin de calitate si un rationalist (materialist, om indreptat prin ratiune catre materie) de calitate sa apara neintelegeri.

Este aproape normal ca domnia voastra, banuiesc, avand in contact direct mai mult latura materiala a societatii sa va formati o parere bazata pe observatii din aceasta zona. Eu, ca preot, am acces permanent si in special la latura spirituala a aceleiasi societati si este clar, vad lucrurile asa cum vi le-am prezentat. Aici apare dereglarea si pe acest topic si mai in tot forumul acesta.

Dar hai sa discutam doar despre problema de fata. Ati afirmat ca poporul roman nu este credincios si v-ati bazat afirmatia pe o motivatie din zona lumeasca, adica nu este credinta fiindca nu se vad efectele in viata lumeasca. Eu v-am contrazis, spunand ca poporul roman este credincios si m-am bazat pe urmatoarele:

1. sunt preot si deci am acces direct mai sigur si mai "in cunostinta de cauza" la latura de care tine credinta; este si dureros si jignitor cand orice copil in ale teologiei aplicate (stiintific vorbind) sau mai corect in ale duhovniciei practice se erijeaza in formator de opinie in acest domeniu;
2. nu este corect ca un om nu poate sa fie credincios daca nu face faptele pe care rationalul le considera morale si am argumentat mai sus aceasta opinie si as completa chiar: credinta este incompatibila doar cu reaua-vointa nu cu neputinta;
3. am invatat ca a generaliza este primul pas spre a da gres atunci cad lucrezi cu oamenii, deci elimin orice incercare de a crea sabloane general valabile, mai ales la nivel de popor;
4. am simtit tendinta ce o aveati (materializata ulterior in fapt, din pacate) de a lovi in Biserica majoritara a romanilor pe baza acestei posibile lipse de credinta a neamului; incercarea aceasta este un pic rautaciosa, nu credeti?

Spre imblanzirea domniei voastre va mai zic si aceasta: sfintii nu au menirea de a ne duce in brate, de a lucra in locul nostru cand noi suntem "defecti", ci ei ne lumineaza calea catre Rai prin exemplul vietii lor. Daca un "defect" vrea sa circule, trebuie sa se repare, prin el insusi (pocainta) si cu ajutorul Bisericii, sau asa cum zice lumea astazi, prin preot, dar spun eu: nu numai prin preot, ci prin Biserica (comunitatea tuturor credinciosilor).

Astfel, iata ca aveti si un comentariu la chestiunea zidirii de cat mai multe biserici si la aparitia multor "popi". Bucurati-va, daca va pasa de poporul acesta (clar, intr-un grad profund de defectiune) ca poate asa mai este o sansa! Va spun, acum spre tulburarea dumneavoastra, chiar de veti spune ca sunt subiectiv sau interesat, ca defectiunile romanilor nu-si mai au leac decat prin Biserica!

Va doresc sa fiti treaz si sa va mantuiti!
Cu drag, pr Gheorghe, din mila lui Hristos Dumnezeul nostru, doctor de suflete.