![]() |
![]() |
|
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată și să tămăduiască orice boală și orice neputință."(matei 10-1)///" 8. Tămăduiți pe cei neputincioși, înviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; în dar ați luat, în dar să dați. (matei 10/8)/// 28. Și trecând El dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, foarte cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. 29. Și iată, au început să strige și să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? 30. Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. 31. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, trimite-ne în turma de porci. 32. Și El le-a zis: Duceți-vă. Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și iată, toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă."(matei 8/28-32)///" Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te și umblă? 6. Dar ca să știți că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ți patul și mergi la casa ta. 7. Și, sculându-se, s-a dus la casa sa. 8. Iar mulțimile văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere. (matei. 9/5-8)" Dumnezeu desi cunoaste toate cele cate le face omul,asteapta din partea lui pocainta si indreptare.Dar tot Dumnezeu spune ca;"Fara mine nu puteti face nimic" Si aceasta este puterea lui Dumnezeu,lasata sfintilor apostoli si prin succesiune apostolica episcopilor si preotilor din zilele noastre.Ori cand penitentul ajunge la spovedanie in fata preotului nu primeste doar iertarea,ci si dezlegarea de demonul care il impinge si il indeamna la pacat.Aici sta marea taina,ca nu scapi de cel necurat fara aceasta dezlegare prin puterea data de Dumnezeu preotilor.Si cel legat cu demonii nu va putea intra nicidecum in imparatia lui Dumnezeu.De aceea este nevoie sa mergem la preot,pe langa iertare ,primim si dezlegare.Apoi dupa ce primesti dezlegare de pacat(si de cel care te impinge),trebuie sa faci pocainta continua,si aici preotul iti da sfatul cel bun cum trebuie sa lupti ca patima cea starnita de demon ca sa nu cumva cazand,sa te legi din nou cu el.Pricepi cat de cat cum stau lucrurile?Preot,spovedanie,iertare,dezlegare,pocai nta si indreptare.Fara acestea nu poate intra nimeni in Imparatia Cerurilor. "VOUA VI S-A DAT SA CUNOASTETI TAINELE IMPARATIEI CERURILOR,SI CATE VETI LEGA PE PAMANT VOR FI LEGATE SI IN CERURI,SI CATE VOR FI DEZLEGATE PE PAMANT VOR FI DEZLEGATE SI IN CERURI." Deci luati aminte.Doamne ajuta! |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Ce inseamna? | VladCat | Spiritualitatea ortodoxa | 42 | 17.12.2011 00:11:19 |
ce inseamna...? | victortiti89 | Din Vechiul Testament | 1 | 18.05.2011 11:51:40 |
Ce inseamna.... | Noesisaa | Generalitati | 6 | 31.03.2011 13:10:17 |
Stiinta nu inseamna tehnologie asa cum religia nu inseamna credinta | I.Calin | Generalitati | 2 | 17.01.2011 20:21:42 |
Termenul de pocait | Tudor | Pocainta | 25 | 03.07.2008 19:19:11 |
|