femeia sa faca totu si barbatu sa joace badminton sau fotbal

[I.Calin]

În prealabil postat de roxanax43

Si cum aflam cum se comporta el cand nu avem voie sa locuim impreuna inainte de casatorie?
Totusi omul isi da in petec acasa intre patru pereti si zi de zi.
Ce spuneti?

Ceea ce-ți voi spune, admite-le ca simple păreri...

Am observat, din postările celorlalți (anna21, heaven) că ar exista niște modalități de "descifrare" a adevăratei firi a partenerului tău înainte de căsătorie (comportamentul față de propria sa mamă, mediul familial și raporturile existente între membrii familiei sale și chiar "relația cu cei din jurul său" , afirmă heaven). Posibil, dar nu e nimic care să-ți ofere garanția că toate aspectele identificate în familia sa de origine vor avea vreo influență majoră asupra comportamentului său viitor. Fiindcă mai există o "variabilă": persoana cu care se va căsători. Sunt destule cazuri de oameni care, provenind din familii dezorganizate, dau, totuși, dovadă de un comportament onorabil și un caracter lăudabil. Și atunci, îl / o vei refuza din start doar pentru că provine dintr-o familie cu anumite probleme / carențe? E o variantă, dar, iarăși, ce-ți oferă certitudinea că el însuși / ea însăși în raporturile sale cu persoana iubită nu va fi altfel?

Ceea ce contează, spun eu, este, în primul rând, relația dintre cei doi. Și nu degeaba am spus: "raporturile sale cu persoana iubită". Știe să tacă când celălalt are ceva de spus, are răbdare cu greșelile celuilalt fără a căuta să-i impute vreodată ceva, chiar dacă celălalt este "vinovat"? Știe să-și vadă propriile greșeli înaintea celor ale partenerului? Admite, oare, cu seninătate, că reacția, greșită sau nu, a iubitei sale se datorează și lui? Fiindcă tot ceea ce facem sau fac cei din jurul nostru se datorează și nouă.

În ceea ce privește "detaliile" care, trăind în aceeași casă, pentru mulți devin foarte importante: cititul ziarului (lenevirea, practic) când doamna spală, gătește, are grijă de copii etc. Cred că acestea ar trebui lămurite dintru început: fiecare să-și vadă de propriile lucruri și roluri în familie. De pildă, fiecare (chiar și copii când vor fi mai mărișori) să știe că are locul său "privat" unde trebuie să-și pună hainele. Nu împrăștiate prin casă că doar are grijă soția / mama...
Celelalte activități gospodărești: ori se împart dintru început între soți și copii, ori se execută alternativ de către fiecare, fără intervenții de genul "dacă n-aș fi eu, n-ați fi în stare de nimic" și plictisită (enervată) să preiei din mers treburile pentru că soțul nu s-ar descurca. Va învăța, dar nu cu sfaturi corective de atoateștiutoare, ci pe propria piele. Cunosc bărbați, care, deși au învățat de acasă să le cam facă pe toate în casă, sunt feriți de către propriile soții / mame de rutina zilnică a gospodăriei. Care, mai apoi, supraglomerate de treburile casnice, cedează și "nervii" tind să ia locul bunei înțelegeri.

Cu alte cuvinte, nu trebuie să ne obișnuim prost de la început și mai ales, cu înțelegere și răbdare, eu nu cred că nu se poate rezolva absolut totul. Că doar dragostea ne unește în fața lui Dumnezeu, nu? Și dacă e dragoste, atunci să fie dragoste, nu reproșuri, că celălalt nu face bine. Ce ai făcut tu ca celălalt să facă bine? Dragostea dă, nu cere. Așa ne punem problema.
Dragostea nu este o relație contractuală. Dragostea nu este un raport faptă - răsplată, nu este un raport faptă - pedeapsă. Dragostea dă, chiar fără garanția de a primi ceva în schimb. E greu să admiți, recunosc, o astfel de perspectivă, fiindcă suntem prea orgolioși și nu putem accepta că celălalt nu are nici o datorie și datoria este numai a ta. Am mai spus-o și o să repet de câte ori o să am ocazia: prima datorie o am eu și apoi celălalt, dacă sunt mânat de dragoste. Și dacă asta presupune sacrificiul propriului orgoliu sau demnității (ca eufemism pentru orgoliu) și acceptarea, uneori, a unor "umilințe", trebuie să fii dispus să le faci. Dacă nu poți, izolează-te și nu cerși iubire și înțelegere, fiindcă tu însuți nu ești capabil de așa ceva.

Cu speranța că o să mă înțelegi ce am vrut să spun, Dumnezeu să ne ajute.

[heaven]

În prealabil postat de I.Calin

Dragostea dă, nu cere. Așa ne punem problema.
Dragostea nu este o relație contractuală. Dragostea nu este un raport faptă - răsplată, nu este un raport faptă - pedeapsă. Dragostea dă, chiar fără garanția de a primi ceva în schimb.

Draga Calin,din pacate nu pot fi de acord in totalitate cu tine: trebuie sa intelegem ca nu exista doi oameni identici,prin urmare,cand doua persoane se intalnesc,sunt efectiv doua universuri diferite si chiar daca exista puncte de interes comun,cu siguranta vor exista si altele care vor duce invitabil la conflicte,neintelegeri.
Relatia perfecta nu exista de la sine,ea se construieste de catre AMBII parteneri!
Fiecare dintre noi avem propriile noastre opinii,asteptari,nevoi si ne spunem ca si partenerul nostru trebuie sa gandeasca exact la fel si presupunem ca el ar trebui sa stie ceea ce noi avem nevoie:gresit!Percepem in mod diferit realitatea,ne exprimam in mod diferit,de aceea ne trezim de multe ori de parca unul vorbeste chineza,iar altul japoneza si spunem dezamagiti:"el/ea nu este omul care credeam (in propriile mele fantezii) ca este!"
Celalalt nu poate ghici ceea ce se petrece in interiorul nostru,ce dorinte si asteptari avem!
De aceea TREBUIE SA INVATAM SA CEREM,sa ii spunem celuilalt ce dorim si sa nu evitam un eventual conflict,ci sa il abordam CONSTRUCTIV (ASCULTANDu-l cu adevarat pe celalalt,VALORIZANDu-l si aratandu-i ca NEVOILE SALE SUNT IMPORTANTE PENTRU NOI si sa solicitam acelasi gen de abordare si din partea sa).
Ignorandu-ne propriile nevoi din diverse motive sau evitand sa deschidem subiectul de teama conflictului,nu reusim decat sa acumulam frustrari,tensiunea se va accentua in timp,vom deveni deprimati,nemultumiti,nervosi,iar asta nu poate duce la o atmosfera armonioasa in cuplu,ci la o situatie asemanatoare cu o bomba cu ceas care sta sa explodeze!

[IonelS]

Femeia nu este exploatat de barbat datorita credintei , ci datorita lipsei acesteia !
Doamnele care patesc asa ceva au mai intai de toate parte de o criza spirituala in familie...! Cand s-au maritat de ce nu s-au uitat.... ?

[I.Calin]

În prealabil postat de heaven

Draga Calin,din pacate nu pot fi de acord in totalitate cu tine:

Dragă heaven, eu, de fapt, din postarea ta, constat că suntem întru totul de acord.

Sunt de acord cu nu exista doi oameni identici,prin urmare,cand doua persoane se intalnesc,sunt efectiv doua universuri diferite si chiar daca exista puncte de interes comun, Și sunt de acord cu siguranta vor exista si altele care vor duce invitabil la conflicte, neintelegeri.
Conflictele și neînțelegerile (cum ai spus, nu e nimeni perfect) nu trebuie, însă, să ducă la scandal și război, iar faptul că cei doi vor avea discuții care să precizeze așteptările fiecăruia e de bun augur și trebuie să existe permanent astfel de discuții, fiindcă "Celalalt nu poate ghici ceea ce se petrece in interiorul nostru,ce dorinte si asteptari avem!"

Nu trebuie evitată nici o discuție deoarece Ignorandu-ne propriile nevoi din diverse motive sau evitand sa deschidem subiectul de teama conflictului,nu reusim decat sa acumulam frustrari,tensiunea se va accentua in timp,vom deveni deprimati,nemultumiti,nervosi,iar asta nu poate duce la o atmosfera armonioasa in cuplu,ci la o situatie asemanatoare cu o bomba cu ceas care sta sa explodeze!

Dacă există dragoste între cei doi, aceste discuții vor ține seamă de ceea ce dorește celălalt, fiindcă dragostea presupune multă răbdare, înțelegere, față de nevoile fiecăruia.
Dragostea nu ne cere decât să-l punem pe celălalt pe tron (el pe ea și ea pe el.) Și atunci, spun eu, că acel imperativ "TREBUIE SA INVATAM SA CEREM" devine, în mare parte, inutil.

[heaven]

În prealabil postat de I.Calin

Dacă există dragoste între cei doi, aceste discuții vor ține seamă de ceea ce dorește celălalt, fiindcă dragostea presupune multă răbdare, înțelegere, față de nevoile fiecăruia.
Dragostea nu ne cere decât să-l punem pe celălalt pe tron (el pe ea și ea pe el.) Și atunci, spun eu, că acel imperativ "TREBUIE SA INVATAM SA CEREM" devine, în mare parte, inutil.

Partial spunem acelasi lucru,insa diferenta pe care doresc sa o subliniez este urmatoarea:iubirea si maturitatea emotionala nu sunt una si acelasi lucru!
Iubirea nu este suficienta pentru ca o relatie sa functioneze si cred ca si voi ati intalnit exemple de cupluri care,desi se iubeau au ajuns la o stare de conflict distructiv si s-au separat.
Este necesar sa ne cunoastem intai propriile necesitati (nu putem spune ca il intelegem pe celalalt si ii oferim ceea ce are trebuinta,cata vreme cu propria persoana nu stim sa facem asta) si sa invatam sa i le comunicam celuilalt intr-o maniera constructiva si in acelasi timp sa ne incurajam partenerul de viata sa faca acelasi lucru cu noi.