Gandurile din timpul rugaciunii

[0rtodoxia]

io am invatat ca trebuie sa ma las invins , sa ma odihnesc in rugaciune, sa nu ma opun gandurilor patimase ca sunt ale mele si inima mea le doreste, iar eu nu pot lupta cu ele sunt rapus de ele.. nu e simpla tehnica asta dar mai devreme sau mai tarziu tot aici trebuie sa ajungi.. dar ca sa cobori si sa spui rugaciunea in inima trebuie sa insisti, sa transpiri vreo luna doua, poate si un an sau mai mult , Dumnezeu hotaraste cat, dar sa tragi de tine si sa te chinuiesti sa o tot spui inspre inima.. imi amintesc ca asa de greu imi era sa o mai spun inca o data uneori ca izbucneam in plans de deznadejde dar nici sa ma opresc nu-mi venea si cand nu mai speram intr-o noapte pe la 3 dupa ce am adormit chinuindu-ma, m-am trezit simtind ca un fluturas in inima si am inceput sa spun rugaciunea usor, usor.. caci Dumnezeu daruieste asta ,poti sa te spanzuri si de nari de nu da El si El va da daca insisti negresit.. apoi dimineata usor am recapatat starea si de atunci am pus in aplicare aceasta tinerea a mintii in iad.. eu nu ma voi mantui, eu NU POT NIMIC.. dar Domnul e Milostiv si nadajduiesc ca si cu mine va face ceva Bunul de El..caci ajunsesem iarasi intr-un punct din care nu mai inaintam.. eu vroiam sa ies din iad ,sa ma duc in Rai cu rugaciunea dar nu se poate! e inger pus pe acolo! te dai cu tampla de cer de cateva ori de nu te vezi.. am avut niste caderi.. drumul e spre iad cum zice avva Pimen "eu nu ma voi mantui" si multi, multi altii.. Mantuirea este de fapt sa faci pace cu iadul.. uite de ex: stati sa dau enter ca sa nu fie prea lung..

[0rtodoxia]

de exemplu: daca bagi un om mandru in Rai va zice "da ce e cu asta inaintea mea? si asta langa mine? se va chinui saracul caci are iadul in inima lui.. iar invers, daca bagi un om smerit in iad va zice" asta ,merit!" sau "pentru pacatele mele sunt eu aici" ca talharul cel bun si va avea pace si in iad caci va avea Raiul in launtru.. de asta trebuie sa acceptam ca suntem despartiti de Dumnezeu si sa induram asta, fara ura de sine, ocararea de sine nu este ura de sine! sunt foarte gresit intelese! Nu uitati ca acuzatorul este diavolul..trebuie sa ne iertam pe noi insine, cel care nu se iarta are orgoliu, adica nu se smereste sa rabde ce este.. are o PARERE inalta in interior despre sine si vazandu-se jos are neliniste si se uraste.. greu, greu am invaat asta.. de fapt m-a invatat Maica Siluana pe care o recomand tuturor.. ascultatii conferintele cititi-o e singura care le stie si le spune pana la capat pe TOATE asa cum trebuie! mai sunt multe paradoxuri fara de care ne rugam eretic dar nu le mai pomenesc eu aici ca iar voi fi acuzat de slava desarta..pe care marturisesc ca o am din plin ca sa nu mai fie discutii ..