Ecumenismul si consecintele acestuia

[Mihnea Dragomir]

Iubiţilor, când daimonul relativismului confesional şi dogmatic cuprinde un spirit, nu îl lasă cu una cu două: cel puţin asta e experienţa mea. Şi nu numai experienţa mea faţă de alţii, ci experienţa mea proprie, fiindcă eu însumi am fost subjugat de acest daimon şi nimeni decât Spiritul Sfânt nu m-a putut lumina, nici scoate din împietrirea inimii. Ca de un zid se loveau în mine argumentele tuturor, indiferent că erau biblice, patristice, magisteriale sau că se bazau pe simpla logică de bun simţ. Îi socoteam "retardaţi", manifestând "un unghi îngust, confesional", "dogmatişti" (iar pentru relativişti, a fi dogmatic e ceva foarte rău). Până ce Spiritul Sfânt nu mi-a deschis ochii ca să văd ceea ce mi se pusese în mod inutil în faţă şi până atunci, nu am văzut şi gata. De aceea vă spun că o continuare a dialogului cu adiandrea, ori cu mulţi alţii ca ea care suferă de acest fel de împietrire, nu este nimănui de folos.
Părerea mea.