Poezii preferate...

"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos."

(Mihai Eminescu - Scrisoarea a treia)

[Doriana]

,, Dacă Tu n-ai fi fost ce-ar fi fost viaţa mea,
Iisuse, când singur zăceam la pământ
şi să ma ridic nu reuşeam...
Dacă Tu n-ai fi fost, să-mi întinzi mâna Ta,
m-aş fi zbătut ca un val dus de vânt pe ocean...

Numai Tu mi-ai adus bucuria
când uitasem şi să mai zâmbesc...
Tu, Iisus, m-ai salvat
şi curajul mi-ai dat să trăiesc..
Dacă Tu n-ai fi fost,
să rămâi lângă mine,
zile şi nopţi aş fi plâns fără rost
şi viaţa mea mult prea trista ar fi fost...
Dacă Tu n-ai fi fost,
Să mă umpli de tine;
Doar un hoinar rătăcit aş fi fost
şi viata mea s-ar fi scurs fără rost…
Dacă Tu n-ai fi fost…

Dacă Tu n-ai fi fost , cine m-ar fi primit,
când oamenii toţi fără nici un cuvânt
m-au alungat, m-au părăsit...
Dacă Tu n-ai fi fost unde aş mai fi găsit
odihnă şi cine pe-ntregul pământ m-ar fi iubit...

Numai Tu ai făcut să dispară
întristarea din sufletul meu
şi ai adus şi ai adus pacea Ta
să mă bucur de ea, tot mereu şi mereu...
Dacă Tu n-ai fi fost, să rămâi lângă mine,
zile şi nopţi aş fi plâns fără rost
şi viaţa mea mult prea tristă-ar fi fost...
Dacă Tu n-ai fi fost,
Să mă umpli de tine;
Doar un hoinar rătăcit aş fi fost
şi viata mea s-ar fi scurs fără rost…
Dacă Tu n-ai fi fost…"

[Doriana]

As vrea sa fiu

As vrea sa fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierduta;
Întelegând al vietii rost,
As vrea sa fiu strajer în post,
si chiar platind al jertfei cost,
Eu sa ramân în lupta.
As vrea sa fiu ce n-am fost ieri
Si nicicând înainte;
Prin lumea plina cu placeri,
Sa fiu asa cum Tu-mi ceri,
Sa nu m-abat spre nicaieri,
Din drumul vietii Sfinte.
As vrea sa fiu ce altii nu-s
Si nici nu vor sa fie;
Mergând în viata spre apus,
Sa nu ma las de valuri dus
Ci sa ma-nalt mereu mai sus,
Din timp spre vesnicie.
Aproape-as vrea sa fiu oricând
De cei ce trec prin lume,
Sub greul crucii suspinând
Dar si de cei cazuti din rând,
Ramasi în urma, sângerând -
Ranitii fara nume.
As vrea sa fiu un simplu glas
Care sa strige-ntr-una
Ca din al mântuirii ceas,
Secunde doar au mai ramas
Si cei ce azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.
As vrea sa fiu acel argat
La care El sa-i spuna
Când se va-ntoarce ca-mparat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanti ce mi i-a dat:
"O, bine, sluga buna!"
Si as mai vrea sa fiu ceva:
O raza lucitoare -
Si strabatând în lumea rea
Sa duc lumina undeva,
Sa încalzesc pe cineva
Si sa ma-ntorc în Soare...

Petru Dugulescu

[SIZE=3]Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând[/SIZE]

[daniil96]

ISUS IN CELULÃ
de Radu Gyr

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulã.
O, ce trist si ce'nalt pãrea Crist !
Luna venea dupã El, în celulã
si-L facea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui pãreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste pãduri.
Luna-L bãtea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spãrturi.

Uimit am sãrit de sub pãtura surã :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gurã
si mi-a fãcut semn ca sã tac.

S'a asezat lângã mine pe rogojinã :
- Pune-mi pe rãni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si ruginã
parcã purtase lanturi cândva.

Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libãrci.
Luna lumina, dar zãbrelele groase
lungeau pe zãpada Lui, vãrgi.

Pãrea celula munte, pãrea cãpãtânã
si misunau pãduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mânã
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genunã,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulã si era lunã,
numai Iisus nu era nicãiri...

Am întins bratele, nimeni, tãcere.
Am intrebat zidul : nici un rãspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au strãpuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zãbrele .
Din lunã venea fum de cãtui...
M-am pipãit... si pe mâinile mele,
am gãsit urmele cuielor Lui.


---------------

P O V E S T E
de RADU GYR

Am avut un copil si-o nevastã
Acum o sutã, o mie de ani.
Auziti pãianjeni? Auziti sobolani?
Am avut un copil si-o nevastã.

Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pãmântesti diafane?
Innecuri, sfârsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viatã odrasla, femeia.

Au trecut o sutã cinci sute de ani,
s'au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.

Si în tãcerea lor scurt detunatã
un chip îmi zâmbeste si coase.
Din pat, douã mâini mici, somnoroase,
întinse, parcã mã fulgerã: "-Tatã!"

Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntâmplare.
Aicea sunt: mã ãla, un oarecare,
apoi cad iarãsi în bezne postume.

Dar ce-i? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rãmas în cetate
doar noi: vesnicia, celula si eu!...

De-as zãri mãcar o frânturã de stea!
Ce fiarã-i vesnicia, ce fiarã!
I-as cere sã-mi dea un capãt de sfoarã
si de milenii sã mã spânzur cu ea.

[Doriana]

Chiar dacă ar fi să-ndur din greu
dureri şi lanţuri şi ruşine,
ajută-mi Dumnezeul meu
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să fiu răpit
şi-n noapte dus de mâini haine
oricât închis şi chinuit
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să mi se ia
tot ce-am mai drag pe lânga mine
sărac şi gol de-aş rămânea
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să zac flămând
bolnav şi uitat la uşi străine
lovit şi alungat, nicicând
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să ştiu că mor
departe dus în zări străine
tânjind de-al casei mele dor
să nu pot să mă las de Tine

Chiar dacă ar fi să fiu ucis
de cei cu mâini de sânge pline
pân-la sfârşit să spun deschis
că nu mă pot lasă de Tine

Iar pentru toate acestea sus,
tot ce-mi doresc eu de la Tine
e ca să văd atunci Iisus
căci nici Tu nu Te laşi de mine.

Traian Dorz

[mara2008]

Din Tariile Cerului
A Începutului-sfâsit picura.
Se preling lacrimi de mir.
cautându-l pe Tatal
În ochii insomniei.
Sa fie senzatia golului,
a golului de ruga?

[Elesya]

CA PE UN DIAMANT

Strivit zăceam sub scoarţa humii în bezna pururi blestemată
Şi plin de lut duceam robia în miezul stâncilor bătrâne,
Când mâna Ta mia scos de-acolo şi mia spălat de orice pată
În apele eternităţii ca pe un diamant, Stăpâne!…
Curând apoi chemaşi asupră-mi tăişul aspru al durerii
Şi mi-ai cioplit în mii de feţe amarnic sufletul din mine
Ca pe un diamant, Stăpâne, ce şi-a sporit harul puterii
Căci înmiit va să răsfrângă lumina ce-a cuprins în sine.
Ca pe un diamant, Stăpâne, mi- ai pus în crucea stemei Tale
Şi în aurul iubirii sfinte mi- ai ferecat, – deasupra urii -
Să licăresc în noaptea vremii, când stele n- or mai fi pe cale,
Ca un surguci al slavei Tale pe larga frunte a făpturii!

de Vasile Voiculescu