Poezii preferate...

[Doriana]

Iubire, ocean fără ţărmuri
Ce cânt să-ţi înalţ din abis?
Iubire, putere măreaţă
Ce face din viaţă un vis.

Comoară de preţ eşti şi astăzi,
Tezaurul vieţii de-apoi,
Iubire, mireasmă divină
Ce curge în inimi şuvoi.

Eşti darul slăvitului Mire,
Podoaba miresei tu eşti
Ca astrele zării, mai vie,
Iubire, mereu străluceşti !

Iubire, putere divină
Sufletele tu le uneşti.
Iubire, tu, legea cea nouă,
Nădejdea vieţii, tu eşti !

O, dă-ne veşmântul de slavă
Iubire, căci toate cuprinzi;
Şi unde doar fumegă astăzi
Iubire, al tău foc s-aprinzi.

[Rodica50]

SAVATIE BASTOVOI

Dumnezeu se iveşte
ca un iepuraş de lumină
în ochiul unui copil.

Dumnezeu se iveşte
ca un cuib de rândunică
într-o casă nouă.

Dumnezeu se iveşte
ca o rană dureroasă
pe un trup neprihănit.


Dumnezeu se iveşte
de pretutindeni
în fiecare.


2.

Dumnezeu se iveşte
ca o frunză
pe o apă stătătoare


Mai cuminte
decât lutul
pe care îl calci.

Mai uşor decât
sărutul
de pe fruntea unui mort.


Pe Dumnezeu
e mai uşor să-L ţii
decat să-L alungi.


3.

Ca un viteaz
ucis fără luptă

Ca o şopârlă
de lumină

Ca un oraş
care se surpă

Aşa este sufletul celui
ce L-a văzut pe Dumnezeu.


4.

Ca o veveriţă
Din copilărie.

Ca o şoaptă
În întuneric

Ca un licurici
lângă cărare

Ca un peşte ce sare
înaintea pescarului

Aşa trece şi Dumnezeu
pe dinaintea minţii.


5.

Ca o noapte
fără stele

Ca o vorbă
neînţeleasă

Ca un obraz
fără alt obraz

Ca un sărut
fără cel ce sărută

Aşa este şi sufletul
celui ce nu-L are
pe Dumnezeu.


6.

El e ca un mormânt
ce te umbreşte
din înălţimi.


7.
Dumnezeu este
ca un nisip de căldură
care se surpă în tine

şi ca un cântec
care răneşte dulce
buzele celui care îl cântă

Ca o rană
care se adânceşte pururea
şi pururea se vindecă

în jurul căreia
ne adunăm noi oamenii
ca muştele.

8.

Sufletul care a cunoscut
pe Dumnezeu
e ca prima ninsoare
când cade într-o poiană
neumblată

Ca o clipă
de care se sprijină
două tâmple.

şi ca un cuvânt
pe care îl poţi duce
cu mâna.

Sufletul care a cunoscut pe
Dumnezeu
e ca un strigăt de bucurie
care se poartă deasupra văilor.

Morţii şi cei din vechime
se adună la el ca ciutele
şi se uită, şi, bucurându-se,
beau

O, el este ca o mână de
ţărână
pe care o arunci
peste omul iubit.

9.
Sufletul pătimaş
e ca o cârtiţă nebună
care râmă grădinile trupului.

Şi ca un cerb mut
care umblă noaptea singuratic

Tristeţea este iarba lui
şi soarele lui răspândeşte
nebunie.

Animale de lumină spintecă
nopţile lui
dar se împrăştie şi acestea
ca nişte păpădii
în furtună.

Acesta picoteşte ca o găină pe gard
până vine moartea şi-l ia
şi-l duce cu ea,
dormind.

O, suflete al meu
de câte ori ai scăpat
din braţele morţii
fugind ca un mistreţ de foc!

Rănile tale picurau lumină
rănind întunericul, ca şi cum
ai fi devenit pentru o vreme străvechi
străvechi de tot
când încă nu aveau sânge
ci lumină

10.

Fericit cel ce a murit
şi a înviat

Că a văzut moartea
prăbuşindu-se beată peste cer
şi spaima picurând
din stele ca şi ceara.

Că el şi-a văzut sufletul
tremurând în văzduh
ca un zmeu de hârtie
ţinut de mâna unui mort

Fericit este că şi-a văzut
toată viaţa
ca pe o cămaşă uitată în iarbă

Că nu mai pune preţ
pe gândurile omeneşti
care ca nişte margeluţe de balegă
curgând dintr-o capră răpusă
ne părăsesc în
ceasul de amară certitudine

Moartea îl cunoaşte pe el
şi el cunoaşte moartea
şi ştie casele şi locurile
pe unde umblă ea

Însuşi Împăratul Luminii
l-a gasit pe el, pe cand zăcea
fără suflare
şi i-a spălat rănile cu lumină
şi i-a dat să mănânce fagurii
înţelepciunii

Lumina a căzut cu timpul
ca o pojghiţă de pe rană

şi înţelepciunea s-a făcut
în mâinile lui ca un cuţit
cu care s-a tăiat până la os

Dar fericit este el
pentru că în clipele de linişte
răsare pe apele sufletului său
chipul Împăratului Milostiv
ca un lotus al nădejdii
ca o făgăduinţă de iubire.

[diana-lorena]

Bine v-am gasit!
Mie imi plac versurile de Nichita Stanescu, dar si de Cristian Popescu sau Lucian Blaga.
Poezia lui Nichita nu e asa ,,grea'' precum pare, cea a lui Cristian Popescu nu e asa citita cum ar merita, iar Blaga,saracul, e injurat de majoritatea elevilor...
Dar acum o sa va propun spre lectura urmatoarele versuri:

Ochii albastri ai lui Dumnezeu

In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare
Si lacrimile picura mereu,
De parca s-a-ntamplat ceva ce doare
Si astazi, plang, in loc de fiecare,
Ochii albastri ai lui Dumnezeu.

Noi stam in ochii lui si-avem de toate
Si suntem asezati si calatori
Si el cu-aceleasi lacrimi ne strabate
Si-n ele, cand altfel nu se mai poate,
Cadem si noi din ceruri uneori.

Sunt toate intr-o ordine fireasca,
Se frange tot ce se cuvine frant,
E masca unde este loc de masca,

Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca,
El, uneori, ne plange pe pamant.

Acum, in munti, sunt lacrimi si e ceata
Si soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai aceasta viata
Si o gustam cu mila indrazneata,
Ce bine ne simtim la tine-n ochi.

Din ochii tai, lumina lumii vine
Si tu chiar intunericu-l descosi
Si-am vrea sa-ti fie totdeauna bine
Si, uneori, ne temem pentru tine
Sa nu orbesti de-atatia pacatosi.

Adrian Paunescu, Hateg - Petrosanï
5 august 1995

Numai bine.

ps: e si melodie(interpreteaza tatiana stepa, de obicei)

[Rodica50]

În prealabil postat de diana-lorena

Bine v-am gasit!
Mie imi plac versurile de Nichita Stanescu, dar si de Cristian Popescu sau Lucian Blaga.
Poezia lui Nichita nu e asa ,,grea'' precum pare, cea a lui Cristian Popescu nu e asa citita cum ar merita, iar Blaga,saracul, e injurat de majoritatea elevilor...
Dar acum o sa va propun spre lectura urmatoarele versuri:

Ochii albastri ai lui Dumnezeu

In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare
Si lacrimile picura mereu,
De parca s-a-ntamplat ceva ce doare
Si astazi, plang, in loc de fiecare,
Ochii albastri ai lui Dumnezeu.

Noi stam in ochii lui si-avem de toate
Si suntem asezati si calatori
Si el cu-aceleasi lacrimi ne strabate
Si-n ele, cand altfel nu se mai poate,
Cadem si noi din ceruri uneori.

Sunt toate intr-o ordine fireasca,
Se frange tot ce se cuvine frant,
E masca unde este loc de masca,

Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca,
El, uneori, ne plange pe pamant.

Acum, in munti, sunt lacrimi si e ceata
Si soarele s-a spart ca un deochi,
Vai, Doamne, tu ne dai aceasta viata
Si o gustam cu mila indrazneata,
Ce bine ne simtim la tine-n ochi.

Din ochii tai, lumina lumii vine
Si tu chiar intunericu-l descosi
Si-am vrea sa-ti fie totdeauna bine
Si, uneori, ne temem pentru tine
Sa nu orbesti de-atatia pacatosi.

Adrian Paunescu, Hateg - Petrosanï
5 august 1995

Numai bine.

ps: e si melodie(interpreteaza tatiana stepa, de obicei)

Superba poezie!

,,Sătul de toate, moartea îmi invoc;
Văd vrednicul cerşind pentru mâncare,
Medalii pe distinsul dobitoc,
Credinţa răsplătită cu trădare;

Văd mantii aurite pe zălud,
Şi ţol de târfă pe virtutea pură,
Perfecţia o văd proscrisă crud,
Şi laşul văd puterea cum o fură;

Talentu-l văd de cenzori sufocat,
Ştiinţa uzurpată de prostie,
Dispreţuit ce e adevărat,
Şi rob la rău cel bun şi de-omenie.

Sătul de toate, toate le-aş lăsa
De n-ar fi-n lume ea - iubita mea."

[Doriana]

Sunt slabanogul ce Ti-a fost adus,
fetita lui Iair si-s Lazar eu
si sunt leprosul curatit,Iisus
sunt orbul Bartimeu.

Sunt semnul nuntii Tale pe pamant
aleasa Ta,Iisuse sunt si eu
Te vad si Te cunosc si totusi sunt
doar orbul Bartimeu.

Desi mi-ai dat lumina Ta in trup
si m-ai atins cu degetul cand eu
stateam in nefiinta sa ma rup
sunt orbul Bartimeu.

Femeia ce-a fost prinsa in pacat
sunt,slabanog,flamand si toti sunt eu,
lepros si mut si Lazar ingropat
sunt orbul Bartimeu.

Mai limpezeste-mi ochii de amar,
mai pune-o floare sufletului meu,
alina-mi inima cand ,Doamne,iar
sunt orbul Bartimeu.

Sanja Cristea Tiberian

[Rodica50]

Nichifor Crainic - Prinos

Intaiul gand ti se cuvine tie,
Putere creatoare,
Tu care faci din patimi poesie
Cum zamislesti din mlastini statatoare
O candela de nufar argintie
Din care-si urca flacarile line
Festilele de galbenele stamine.

Intaiul dor ti se cuvine tie,
Intaiul dor de-a ma desface-n soare
Sub auria razelor ninsoare
Ca floarea unui crin
Cand mugurul se sparge, de frumusete plin.

Intaiul cant ti se cuvine tie,
Intaiul cant cu care,- soptit pe jumatate
Ca un suspin de boare ce-n ramuri se destrama,-
M-a uluit in poala-n de ierburi aromate
Natura mama.

Intaiul imn ti se cuvine tie,
Putere creatoare,-
E-n el credinta din copilarie
Si-o inima tremuratoare.

Cand roadele gradinilor se coc
In iunie, la-ntaiul verii foc,
Usor inrumenite si brumate
Pe jumatate,

O vad pa mama, paznica firbinte
A unei datini sfinte:
Cucernica aduna-ntaiul rand
De poame coapte

Si murmurand
Icoanelor misterioase soapte,
Tamaie indelung si luminos
Al ramurilor parguit prinos
Si iese ca si mine-n dimineti Duminicale,
O doamne-n cinstea rodnicei tale
Sa-mparta-ntamplatorilor drumeti.

[costel]

Abece


A vrut Dumnezeu sa scrie
Si nici nu era hartie.
N-avea nici un fel de scule
Si nici litere destule,
C-un crampei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.
N-as vrea nici atat sa-l supar
Cat piperul de ienupar,
Dar o sa va spui ceva:
Nici carte nu prea stia.
Orisice invatacel
Stia mult mai mult ca el.
El, care facuse toate,
Nu avea certificate.
Catu-i Dumnezeu de mare
N-avea trei clase primare.
La citit se-mpiedica,
Nu stie-aritmetica.
Stie-atat: numai sa faca.
Ia oleaca, pune-oleaca.
Face oameni si lumina
Din putin scuipat cu tina,
Si dintr-un aluat mai lung
Scoate luna ca din strung.
Papagalul si pauna
Si-au smuls pana, cate una,
Ca sa-i faca pinsula
Domnului din insula,
Coliba de pe pamant
A Celui Inalt si Sfant
Fiind cladita de pesti mesteri
Intre talaze si pesteri.
El a luat mai bine-o pana
De la tarca nazdravana
Si-ascutindu-si-o-ntre deste,
Despicand-o scolareste,
Si-a facut condei, in stare
A scri si pe piatra tare.
A-ntins cerul ca o coala
In toata taria goala.
Insa pana nu scria.
A luat atunci o nuia
Si a insemnat cu ea,
Cu argint, stea langa stea.
Si ca sa vada pe schele
A facut si cruci de stele.
Ce-a scris, noaptea s-a zvantat,
Apoi, panala scapatat,
Cu sugatoare de soare -
Si ziua pe-nserare -
A citit si tot a sters,
Cate-o vorba, cate-un vers,
Si cate o data, fata,
Toata foaia, cartea toata,
Fiindca Dumnezeu ce-a vrut
P-orma nu i-a mai placut.
Ca din scrisele prea drese
Nici lucru prea bun nu iese.
Cat a scris el cerul tot,
Sa spui drept, a sti nu pot.
Invatati cu cartulie
Cred c-aproape o vecie.
Pe cat mintea il ajuta
Melcul crede ca o suta
De vecii intregi si pline.
Melcul stie, cred, mai bine.
Insa cerul, in sfarsit,
E de-atuncea tiparit.

Tudor Arghezi

[Doriana]

De ce-nainte de-ncercare
E-atata nestiinta-n noi,
De ce ni-s ochii-nchisi 'nainte
Si se deschid abia apoi?...

De ce nu stim sa tinem seama
De tot ce altii-au patimit,
De ce doar dupa pret de jertfe
si plans,aflam ce-a trebuit?

De ce e peste mintea noastra
'nainte-un val atat de gros,
De ce platim tot ce cunoastem
Cu un pret atat de dureros?

De ce intelepciunea vine
nu-ntai,ci dupa ce-am platit,
De ce nu stim de tineri totul
ci dupa ce-am imbatranit?

De ce?
Fiindca nu aceasta
e viata,ce aici traim.
De-Apoi e-adevarata viata
in asta doar ne pregatim!

Traian Dorz

"De din vale de Rovine
Grăim, Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne eşti aşa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiţi prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că şi eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul şi cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele.
Şi să ştii că-s sănătos,
Că, mulţămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos."

(Mihai Eminescu - Scrisoarea a treia)