Intrebare

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de MariS_

Sa inteleg din ce spuneti mai sus, domnule Mihnea, ca sfintii nu vor fi
impreuna cu ingerii? Adica ingerii vor locui in "cerul nou" iar sfintii si
dreptii pe "pamantul nou"?

Nu, nu ! Vor locui împreună, asta e sigur. Vă încurcă înţelegerea cuvântului "pământ" drept "planeta Terra". În loc de "pământ nou" puneţi "materie nouă" şi veţi avea o imagine mai exactă.

Ea se bazeaza pe versetele din Romani 2:

Întreg pasajul acesta din Romani 2 se referă la cu totul alceva, şi anume la criteriile de mântuire. Drepţii Lumii Vechi şi în general necredincioşii ("păgânii") care nu au auzit de Dumnezeu au fost judecaţi de Dumnezeu în baza legii naturale sădite de El în inima lor. Odată cu începutul misiunii publice a Bisericii, mai precis cu ziua de Pentecoste, mântuirea nu mai este posibilă în afara Bisericii lui Cristos, decât pentru cei cărora Evanghelia nu le-a fost proclamată (sau care nu se convertesc din motive neimputabile lor), fapt excepţional de rar în zilele noastre. În nici un caz nu e înţelept ca cineva să se mai bazeze pe excepţia de "ignoranţă invincibilă" pentru care oricum trebuie o viaţă în acord cu morala naturală. E exact ca şi când cineva ar da cu capul în zidul unei cetăţi unde, totuşi, Cristos a făcut o uşă (chiar El e uşa) prin care oamenii să intre în Ierusalimul Veşnic.

Apoi, pilda tanarului bogat care vine la Iisus si-L intreaba ce sa faca ca
sa aibe viata vesnica. Matei 19:

"16. Si, iata, venind un tanar la El, I-a zis: Bunule Invatator, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?

17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decat numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei sa intri in viata, pazeste poruncile.

18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Sa nu ucizi, sa nu savarsesti adulter, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb;

19. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta si sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.

20. Zis-a lui tanarul: Toate acestea le-am pazit din copilaria mea. Ce-mi mai lipseste?

21. Iisus i-a zis: Daca voiesti sa fii desavarsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara in cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Mi.

22. Ci, auzind cuvantul acesta, tanarul a plecat intristat, caci avea multe avutii.

23. Iar Iisus a zis ucenicilor Sai: Adevarat zic voua ca un bogat cu greu va intra in imparatia cerurilor."

Aici observam doua nivele ale mantuirii: sa ai viata vesnica si Imparatia
cerurilor. Pentru prima Iisus ii spune tanarului sa pazeasca poruncile, dar
pentru Imparatia cerurilor ii cere sa fie desavarsit. In general se inteleg
ca fiind identice, dar atunci de ce cele doua standarde pentru patrundere?
Ar putea fi identice ca vesnicie si distincte ca locatie?

Este foarte posibil să existe locuri distincte în Cerul nou care, cum spuneam, va fi una cu pământul nou. Dacă îngerii au locuri deosebite în ierarhia cerească, de ce am crede că la oamenii mântuiţi ar fi altfel ? La asta, probabil face aluzie Domnul când spune că "în casa Tatălui meu multe locaşuri sunt" ("locuri de casă" sunt ar fi sensul exact). Revelaţia doar lasă să se întrevadă acest lucru, dar nu insistă, iar dacă nu insistă înseamnă că nu e important pentru mântuire. Bine ar fi să prindem noi un loc la peluză, dacă la tribuna zero nu se poate.
Dar parabola tânărului bogat se referă la cu totul alceva, şi nu la două niveluri ale mântuirii. Tânărul bogat e un om care s-a oprit din drum. Mântuirea mai rar vine pleaşcă, moca, dintr-o dată, aşa cum a fost cazul excepţional de rar al tâlharului din dreapta. De obicei, este rodul unei lucrări mai îndelungate, al unui urcuş spiritual. Baza este Decalogul, baza este respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru cel care îl urmează pe Isus astfel (şi acesta e singurul mod de a-L urma, să nu ne amăgim !) vine o vreme când El ne cheamă altfel. Cu delicateţe, când ştie că suntem pregătiţi, El ne şopteşte: ia-ţi crucea şi urmează-Mă !". Atunci abia, din "creştini după Lege", din "oamenii Cărţii", devenim oamenii Vieţii. Atunci abia setea noastră, declanşată de Dumnezeu prin persoana Duhului Sfânt, este potolită tot de Dumnezeu, prin persoana lui Isus, aducătorul Apei Vii.
Deci, aşa înţeleg eu parabola, şi nu că ar fi "mântuire de rangul doi" şi "mântuire de rangul unu". De fapt, nu ştim dacă tânărul bogat s-a mântuit ori nu. Ştim însă că a plecat trist. Când Dumnezeu ne adresează o chemare şi nu o urmăm, suntem trişti şi rămânem însetaţi. Numai El satură.
Deosebim, în materie de pocăinţă, între "căinţa imperfectă" şi "căinţa perfectă". Prima este cea din frică de consecinţele păcatelor noastre, din frică de iad. A doua formă de căinţă, cea perfectă, este cea din dragoste de Dumnezeu şi din părerea de rău că L-am jignit, din dorinţa de a nu Îl mai supăra pentru nimic în lume. Şi căinţa imperfectă este bună şi e suficientă pentru mântuire. Dar vine o vreme în viaţa credinciosului, când simte în inima lui o metamorfoză. Abia atunci simte că Îl urmează pe Cristos. Şi nimic altceva nici nu îl mai interesează.

[MariS_]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Nu, nu ! Vor locui împreună, asta e sigur. Vă încurcă înţelegerea cuvântului "pământ" drept "planeta Terra". În loc de "pământ nou" puneţi "materie nouă" şi veţi avea o imagine mai exactă.


Este foarte posibil să existe locuri distincte în Cerul nou care, cum spuneam, va fi una cu pământul nou. Dacă îngerii au locuri deosebite în ierarhia cerească, de ce am crede că la oamenii mântuiţi ar fi altfel ? La asta, probabil face aluzie Domnul când spune că "în casa Tatălui meu multe locaşuri sunt" ("locuri de casă" sunt ar fi sensul exact). Revelaţia doar lasă să se întrevadă acest lucru, dar nu insistă, iar dacă nu insistă înseamnă că nu e important pentru mântuire. Bine ar fi să prindem noi un loc la peluză, dacă la tribuna zero nu se poate.
Dar parabola tânărului bogat se referă la cu totul alceva, şi nu la două niveluri ale mântuirii. Tânărul bogat e un om care s-a oprit din drum. Mântuirea mai rar vine pleaşcă, moca, dintr-o dată, aşa cum a fost cazul excepţional de rar al tâlharului din dreapta. De obicei, este rodul unei lucrări mai îndelungate, al unui urcuş spiritual. Baza este Decalogul, baza este respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Pentru cel care îl urmează pe Isus astfel (şi acesta e singurul mod de a-L urma, să nu ne amăgim !) vine o vreme când El ne cheamă altfel. Cu delicateţe, când ştie că suntem pregătiţi, El ne şopteşte: ia-ţi crucea şi urmează-Mă !". Atunci abia, din "creştini după Lege", din "oamenii Cărţii", devenim oamenii Vieţii. Atunci abia setea noastră, declanşată de Dumnezeu prin persoana Duhului Sfânt, este potolită tot de Dumnezeu, prin persoana lui Isus, aducătorul Apei Vii.
Deci, aşa înţeleg eu parabola, şi nu că ar fi "mântuire de rangul doi" şi "mântuire de rangul unu". De fapt, nu ştim dacă tânărul bogat s-a mântuit ori nu. Ştim însă că a plecat trist. Când Dumnezeu ne adresează o chemare şi nu o urmăm, suntem trişti şi rămânem însetaţi. Numai El satură.
Deosebim, în materie de pocăinţă, între "căinţa imperfectă" şi "căinţa perfectă". Prima este cea din frică de consecinţele păcatelor noastre, din frică de iad. A doua formă de căinţă, cea perfectă, este cea din dragoste de Dumnezeu şi din părerea de rău că L-am jignit, din dorinţa de a nu Îl mai supăra pentru nimic în lume. Şi căinţa imperfectă este bună şi e suficientă pentru mântuire. Dar vine o vreme în viaţa credinciosului, când simte în inima lui o metamorfoză. Abia atunci simte că Îl urmează pe Cristos. Şi nimic altceva nici nu îl mai interesează.

Am inteles si sunt de acord cu aceasta interpretare. Ceea ce am dorit
sa subliniez cu cealalta varianta este faptul ca nu suntem suta la suta
siguri care e varianta corecta, si atunci putina smerenie nu strica celui
ce incearca sa faca judecati despre mantuirea celorlalti (ca despre a sa
proprie e deobicei sigur), ca sa nu cadem in pacatul fariseilor, a celor ce
inchideau Cerul altora, desi nici ei nu intrau. Vorbesc la modul general,
nu ma refer la cineva anume. Doamne ajuta (pentru locul de la peluza)!
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de MariS_

nu suntem suta la suta
siguri care e varianta corecta, si atunci putina smerenie nu strica celui
ce incearca sa faca judecati despre mantuirea celorlalti (ca despre a sa
proprie e deobicei sigur), ca sa nu cadem in pacatul fariseilor,

Suntem (cel puţin eu personal) 100 % siguri. Revelaţia este 100 % sigură. Tot ceea ce este important pentru mântuire, şi în primul rând criteriile de judecată au fost transmise de Dumnezeu oamenilor şi mai puţin de îndoim de acest adevăr decât de lumina soarelui. Smerenia înseamnă cu totul altceva decât nesiguranţă cu privire la Revelaţie. Dar deja e offtopic. Iar în ceea ce îi priveşte pe farisei, păcatul lor nu era siguranţa asupra criteriilor de mântuire, ci faptul că , precum se întâmplă şi azi atât de des, ajunseseră sclavii a ceea ce era pe atunci Biblia, nu mai aveau legătură cu izvorul vieţii.