A divorta sau a nu divorta?

[CalmDown]

Ați postat următoarele, citez:

În prealabil postat de o copila

Pana acum citeam doar newsletter-ul de la crestinortodox ptimit pe mail dar, simt nevoia sa vorbesc cu un prieten si m-am gandit ca aici imi pot gasi asa ceva.
Incotro ma indrept?

Mama mea, de la bun inceput, nu l-a placut pe alesul meu. Eu am inceredere in ea, este o femeie rationala care a trecut prin multe in viata si care s-a chinuit, alaturi de tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, sa ne creasca.

Eu am crescut intr-o familie armonioasa, parintii mei oameni simpli, noi copiii am luat exemplu de la ei si cred ca asta a contat foarte mult in desfasurarea vietii ulterioare, ne-a ajutat sa avem o viata ordonata.
La el in familie a fost putin haos, mama lui statea mai mult acasa, fiica lor a fost scutita de la treburile casei si a ajuns sa o sune pe mama-sa sa o intrebe cum sa faca sarmale la sot, fiul la fel, scutit de la tot, si atunci normal ca nu stie sa faca.

Nu cred că mai sunt necesare comentarii. A vorbit și zaharia_2009 despre acest fapt.
Atât doar: soțul și copiii sunt prioritari, iar familia „extinsă” trece în plan secund. Iar partenerul de viață, trebuie să-l facem cel mai bun prieten.

Cand am spus ca nu stiu ce e iubirea m-am referit la faptul ca am daruit iubire, asa cum am crezut eu ca este ea, dar nu am primit la fel, adica nu m-am simtit iubita. Poate ca nu stiu eu ce inseamna iubirea, sau nu stiu corect. Stiu ca indragosteala e diferita de iubire, atunci e ca o tornada, te ia pe sus, si vezi lumea de acolo de la inaltime, o vezi roz.....cand cobori din nou....surpriza, s-ar putea sa nu o mai vezi la fel. Eu zic ca imi iubesc sotul, l-am iubit si il iubesc, dar vreau sa primesc la fel, sa ma simt iubita.

Nu trebuie să ceri, cum s-a mai spus, trebuie să dai cât de mult. „Dăruind vei dobândi” (părintele N. Steinhardt).

Deși folosit de către Sfântul Apostol Pavel în alt context, citatul următor ne este de folos și aici „Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.” (I Corinteni, 7, 7)

Nu încercați să-l schimbați (e dovada lipsei iubirii, nu a iubirii!), încercați să vă schimbați dvs. potrivit lui (aceasta e dovada iubirii).
Chiar credeți că pierdeți ceva când simțiți că aveți dreptate și ceilalți nu percep aceasta ca starea firească a lucrurilor crezute de dvs.? Credeți oare că satisfacerea orgoliului este prioritatea nr. 1 a condiției umane? Ceva de genul "am și eu orgoliul meu", "nu mă las călcat în picioare", "am demnitatea mea" și altele asemenea, "deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!" (Eccleziastul, 1, 2) Ei bine, iubirea dă totul și nu cere nimic! În rest, domnul zaharia_2009 a punctat bine despre cele ale lumii și cele duhovnicești.