Caut o doamna nevoiasa fara locuinta
Buna ziua, sunt noua pe forum si caut sa rezolv o problema personala sa-i spunem.
Va urez inainte de toate sa-l gasiti pe Dumnezeu, desi nu e asa departe, e in noi, insa drumul spre noi e intotdeauna anevoios.
Cum spuneam si-n titlu, caut o doamna care sa fie singura, dintr-un motiv sau altul, peste 60 de ani, preferabil, si sa nu aiba o locuinta a sa. N-o sa citeasca chiar doamna de care am eu nevoie probabil, dar v-as ruga pe voi, cei care cititi si care cunoasteti o astfel de persoana, s-o calauziti spre mine. V-as fi indatorata de asemenea pt orice sugestii.
Pe scurt, tata a murit anul trecut, brusc, dupa un accident cerebral. A fost cumplit pentru noi toti, insa pt mama a intrecut orice masura, sufera pierzindu-l, au avut o casnicie buna, el a fost punctul ei de echilibru in viata.
A ramas mama intr-o casa mare la tara in jud Neamt, am si un frate care locuieste la 25 km, merge de 2 ori sau odata pe sapt, insa mama ar avea nevoie, zicem noi, de o companie permanenta. O doamna care nu are unde sa stea si careia i-ar conveni sa stea impreuna cu mama, o femeie credincioasa, cinstita, la locul ei, ar fi o mana cereasca.
Cazarea deci si mincarea e asigurata precum si un salariu de 4 milioane lunar.
Acolo in sat fiecare are casa ei, nu gasesc pe nimeni.
Va rog mult nu-mi ignorati mesajul, orice sfat e binevenit.
Sanatate si virtute!
|