![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Citat:
Insusi Hristos ne spune clar ca mantuirea nu este posibila la oameni, ci numai la Dumnezeu. El ne ofera sansa sfinteniei prin harul Duhului Sfant, iar noi avem de ales. Deci as zice ca nu poti sa te mantuiesti, ci sa fii mantuit de bunavoie si nesilit de nimeni: Matei 19 "25. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? 26. Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință." Dumnezeu le ofera celor desavarsiti, care s-au straduit sa duca o viata asemanatoare Lui Iisus Hristos (in iubire neconditionata si smerenie pana la lepadare de sine) ceva mai mult decat Raiul, ca prima treapta a mantuirii de rau: le ofera Imparatia Cerurilor, vederea Lui Dumnezeu cea neapropiata, viata vesnica in Duhul Sfant, chiar si dreptul de a judeca lumea si pe ingerii cazuti: 27. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi oare ce va fi? 28. Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. 29. Și oricine a lăsat case sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarine, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și va moșteni viața veșnică. 30. Și mulți dintâi vor fi pe urmă, și cei de pe urmă vor fi întâi.
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. Last edited by Florin-Ionut; 01.06.2010 at 14:26:15. |
|
#2
|
||||
|
||||
|
De pacate nu prea mai poate fi vorba, decat accidental -
Curios dar eu am pacate de marturisit in continuare.Se intampla asa de usor uneori,incat chiar imi este ciuda.Un exemplu banal:ies din casa si ma intalnesc cu cineva pe care nu l-am vazut de multa vreme si care reuseste sa ma faca sa gresesc.Ori ca ma intreaba ceva ce nu e treaba lui si atunci il judec dupa ce ne despartim,ori incepe sa barfeasca pe cineva si nu zic nimic,nici da nici ba si nici bine nu fac,ori de zic ceva il enervez,ori de ma eschivez si nu ma opresc,tot gresesc.Cam asa stau lucrurile.Doamne ajuta!
__________________
Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni,caci jugul Meu este bun si povara Mea este usoara. |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Ce sa fac sa ma mantuiesc? | iRoDiOn | Generalitati | 25 | 07.06.2012 20:48:10 |
| Demonii cred Adevarul, ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu.SI DEMONII SE MANTUIESC ? | gpalama | Secte si culte | 23 | 31.05.2010 23:07:54 |
| Ce trebuie sa fac ca sa ma mantuiesc? | razvan_m | Despre Biserica Ortodoxa in general | 0 | 14.09.2008 20:52:42 |
|
|