slabesc in credinta

[LapetiteMoc]

Draga mea,

Am inceput sa citesc Biblia singura, fara sa spun nimanui. Impulsul care m-a indemnat spre acest gest a fost unul cat se poate de solid la varsta aceea. Eram contrariata de tot ce vedeam in jurul meu, de nechibzuinta si lipsa de cuvant a oamenilor. Fortata fiind de destin sa ma educ singura, luam de la fiecare ce gandeam eu ca este bun si pentru mine. Dar eram bezmetica si in mintea mea se clatina orice idee pe care incepusem sa ma sprijin.

Am inceput sa citesc pornind de la premisa clara ca Dumnzeu este Iubire, este Adevar, este Educatorul pe care il cautam. Citeam, citeam, citeam scolareste - am inceput cu Geneza si asa am urmat carte dupa carte, in fiecare seara. Aveam mii de intrebari in cap, dar acolo unde nu pricepeam imi spuneam ca putina mea pricepere ma impiedica sa inteleg. Am continuat ca un catar sa citesc, cu incapatanare si in acelasi timp cu o bucurie imensa. Abia asteptam sa termin treburile zilei ca sa ma regasesc singura cu cartea mea draga. Am plans la cartea lui Iov, la Estera si inca la multe altele si am inteles ca unde este credinta, muntii fac plecaciune si se dau deoparte. Am ajuns in fine la Noul Testament care a fost o revelatie - am inteles ca Vechiul Testament este litera Legii, iar Noul Testament este spiritul ei.

Sapte luni din viata - cele mai productive, cele mai de folos! Cand am inceput sa citesc credeam ca eu sunt singura de pe planeta care inca nu a facut ce trebuia, ma simteam atat de ticaloasa in sinea mea. Dupa ce am citit, sentimentul nu m-a parasit, dar din alt motiv: vroiam sa-i determin si pe altii sa invete cum sa fie fericiti si plonjam singura in cele mai penibile discutii. Simteam ca tonul care conducea discutia este departe de cel biblic. Apoi am invatat sa tac si continui si astazi... (cu mici scapari ).

Doamne ajuta!