Am o neclaritate...

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de suflet si inima si constiinta

Cineva spunea in forum ca oamenii nu vor fi judecati dupa pacate , ci dupa cainta pacatelor lor.

De judecat, vor fi judecate păcatele care rămân pe rol la momentul judecăţii. De păcatele şterse de pe rol nu ni se va aminti. Ştergerea păcatelor se face:
-numai prin spovadă sacramentală, care, pentru a fi validă, presupune căinţa sinceră şi hotărârea de a nu mai păcătui, în cazul păcatelor grave.
-prin căinţă sinceră, care presupune şi hotărârea de a nu mai păcătui, în cazul păcatelor uşoare
-prin Sf Botez, dacă persoana respectivă nu a fost anterior botezată.

daca ne caim de un pacat si apoi cadem din nou in el,unde e cainta?

Căinţa, ca să fie bună, înseamnă ca LA MOMENTUL EI să avem:
-părere sinceră de rău pentru cele făcute
-hotărârea de a nu mai păcătui.

Ulterior căinţei, se poate să recădem, din cauza slăbiciunii noastre. Trebuie să ne fie limpede că singuri nu putem să rezistăm ispitelor, ci numai în asociere cu Cristos. Iar forma cea mai eficientă de asociere cu Cristos este Sf Împărtăşanie. De aceea, deşi ne putem mântui numai cu Sf Spovadă, este esenţial să ne şi împărtăşim, ca să dobândim putere de a nu mai păcătui. Tot în acest sens ajută şi celelalte sfaturi pe care le primim de la duhovnic în ceea ce priveşte rugăciunile, posturile etc. Deci, ca să nu mai păcătuim este nevoie de cel puţin doi agenţi: Cristos şi noi înşine.

Sau nu neaparat, sa zicem ca oarecum ai fost constrans sa cazi in pacat iarasi (sunt diverse situatii), ce se intampla ?

Dacă eşti cu adevărat constrâns, atunci nu este păcat. Păcatul presupune liber arbitru. Problema s-a discutat pe larg încă din perioada persecuţiilor, când nici pe departe toţi creştinii nu au rezistat torturilor şi presiunilor de tot felul. Când cineva îţi pune pistolul în tâmplă şi spatele la zid, a comite materia păcatului (închinare la idoli, de exemplu, sau violul) nu este păcat, în schimb a rezista comiterii ei este faptă suprameritorie.

Dar cei mai mulţi dintre noi, în zilele noastre, din fericire nu ajungem în situaţii limită de acest fel. Noi invocăm cam cu prea multă uşurinţă constrângerea. Nu trebuie să uităm că, pentru a nu mai cădea în păcat, este esenţial să evităm situaţiile periculoase care pot duce la păcat: să evităm tentaţiile.

Pacatul se dubleaza si acum sa ma astept sa fiu pedepsita ?

De şapte ori dacă îi cerem iertare lui Dumnezeu, de şapte ori ne va ierta. De şaptezeci de ori câte şapte dacă îi cerem Lui îndurare, de atâtea ori ne-o va da. E foarte adevărat, El vrea să ne vadă şi pe noi că dăm un pic din lopeţi. Pentru asta, ne-a înzestrat cu ceea ce avem nevoie: inteligenţă şi voinţă, care sunt aspecte ale chipului Lui în noi.

Eu sunt un pic, sa zic speriata de acest lucru....Lupt cu pacatul , scopul final fiind sa ies din el...,dar pentru ca tot am pacatuit si am cazut, voi suferi , si mai rau , nu eu , ci copiii pe care ii voi avea cu voia lui Dumnezeu?

Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, trebuie să aveţi grijă nu numai să vă spovediţi dacă este necesar, ci să îndepliniţi şi canonul. Canonul înlătură consecinţele temporale ale acţiunilor (sau omisiunilor) noastre greşite, aşa cum absolvirea înlătură consecinţele spirituale. Ca să fie mai limepede, am să dau un exemplu: să presupunem că eu fac o nedreptate gravă unui copil. În acest caz sunt cel puţin trei persoane care suferă:
-Cristos
-eu însumi, deoarece sufletul meu se află în stare căzută
-copilul respectiv

Îndreptarea celei de a treia ofense este esenţială. Dacă îndreptarea acestui rău indus în lume prin păcat nu se mai poate face din cauze obiective, preotul ne va da un canon echivalent (spre exemplu, să facem un bine unui copil pe care nu îl cunoaştem). Executarea întocmai a canonului ne fereşte pe noi de pedeapsa lui Dumnezeu, care se poate manifesta ca suferinţă reparatorie (expiatorie) în timpul vieţii, după viaţă (ca stagiu în acea parte a iadului care e pe termen limitat şi căreia îi spunem purgatoriu) sau în erezii noştri, cărora Dumnezeu le-ar putea da doar un talant în loc de zece.

[suflet si inima si constiinta]

citat:,,Dar de fiecare data cand cadem ne ridicam. Pana la ultima suflare :) ''

Si daca nu apucam sa ne spovedim ca ne prinde moartea(poate par tragica, dar sincera sa fiu si ma repet, sunt putin speriata) si luptam sa ne ridicam sa iesim din pacat, Dumnezeu ne iarta? Voi ce credeti?

[Jane Says]

În prealabil postat de suflet si inima si constiinta

citat:,,Dar de fiecare data cand cadem ne ridicam. Pana la ultima suflare :) ''

Si daca nu apucam sa ne spovedim ca ne prinde moartea(poate par tragica, dar sincera sa fiu si ma repet, sunt putin speriata) si luptam sa ne ridicam sa iesim din pacat, Dumnezeu ne iarta? Voi ce credeti?

Nu stiu, pe cazuri teoretice.
Daca ne apuca nelinisti de felul acesta, mai bine sa mergem sa ne spovedim inainte de-a ne prinde moartea. Uneori cand mi-e constiinta grea, mai si zic Doamne fa sa nu dea vreo masina peste mine pana ajung la parinte sa ma spovedesc.
Si am incredere ca nu da..
Si tot spovedind dupa fiecare cadere, sau cat mai des.. incet incet se mai limpezeste sufletul si ajunge sa urasca pacatul de care inainte era robit din placere.
Inca o chestie: eu cred ca e foarte importanta si spovedania gandurilor de necredinta, de hula, de deznadejde, de neincredere, pana si faptul ca nu vrem sa ne indreptam (poate suna absurd dar nu e), de rezistenta interioara la rugaciune sau la Evanghelie, de razvratire, de impotrivire canonului, de slabiciune, de neputinta, de-mi vine sa o las balta, de indiferenta, de impietrire in fata rugaciunii sau in Biserica, de nepasare, de vanitate, de reverii (scenarii-n minte), de dorinte de injosire a sinelui sau a celorlalti, sau din contra de dominare a lor, tot.
Pana si (mai ales) lipsa de pocainta, ca nu ne doare, ca nu ne strapunge inima, tot.
Faptul ca ne place duhul lumesc, ca ne place pacatul, ca suntem deprimati, ca nu ne putem bucura, ca ne e frica, ca avem ganduri negre. Chiar si ca nu intelegem de ce un lucru e pacat si din cauza asta avem mici rebeliuni (care de fapt sunt mari).
Ca nu ne place ce a scris un sfant, ca nu avem evlavie la Maica Domnului, ca ne smintim, ca ne e ciuda cand citim o rugaciune, ca ne intrebam "de ce e el/ea mai buna decat mine" "de ce nu sunt eu sfant" etc. Ca ne vine sa iesim afara de la Liturghie, ca nu credem ca e intr-adevar Trupul si Sangele..

Tot :) Ca astea sunt lucruri mai profunde decat faptele.. poti sa ai o viata cu totul virtuoasa in exterior si inauntru sa te roada cancerul sufletului. Numa sa fim sinceri cu noi insine si sa spovedim chiar daca nu pricepem de ce e rau un gand sau un lucru, si Dumnezeu ne va lumina la un moment dat.

Si in timp sigur se intampla ceva. Mai incet sau mai repede, dar duhul se va schimba..

Important e sa le constientizam, sa le spunem pe fatza, in lumina si sa nu deznadajduim, ca Dumnezeu vede ca suntem vai de capul nostru si are si mila fata de noi si ne scoate :)

[Doriana]

În prealabil postat de suflet si inima si constiinta

Si daca nu apucam sa ne spovedim ca ne prinde moartea(poate par tragica, dar sincera sa fiu si ma repet, sunt putin speriata) si luptam sa ne ridicam sa iesim din pacat, Dumnezeu ne iarta? Voi ce credeti?

In Scriptura scrie ca daca-I cerem lui Dumnezeu iertare suntem iertati. Nu te indoi nici o clipa ca Dumnezeu te iarta. Numai sa te pocaiesti de pacatele tale, sa-ti ceri iertare sincer si sa ierti si tu pe cei ce ti-au gresit.