Deparazitare forum de atei nesimtiti si hulitori

Desi nu suntem intr-o agora va las un text ce poate fi tratat pe sistem agora(intr-un fel)

ATENTIE! Acest text este un citat. Daca este ceva gresit in el>corectati.Daca este ceva eronat dpdv teologic>argumentati pt ca nimeni(!) sa nu persiste in eroare.Daca vreti sa dati vina pe mine pt orice alt aspect in afara ca l-am citat>take a break.Ma intereseaza in special punctul de vedere ortodox dar cred ca se poate pronunta toata lumea.Am observat ca pe acest forum sunt oameni cu solide cunostiinte teologice si prin urmare textul poate fi supus unei analize pertinente.Nu este un text perfect>reprezinta parerea autorului.Ref la citatele biblice>habar nu am ce versiune a Bibliei a folosit Mr.Little.Banuiesc ca nu una ortodoxa(de aceea am si solicitat sprijin ortodox pt verificare).Eu folosesc KJV asa ca verificarea mea nu stiu cata relevanta ar avea dpdv ortodox.Nu stiu multe date despre autor.Nu pot spune ca m-a preocupat in mod deosebit persoana sa.Precizez ca am citit multe alte argumente in favoarea/defavoarea celor spuse de Mr.Little.Azi am postat opinia sa.More to come :))Scopul postului:doresc sa aflu modul cum argumenteaza ortodocsii.
Daca vroiam sa ma paruiesc cu cineva acum eram membru Black Watch si nu postam pe aici.


NOTA:Il voi posta in 3 parti(sper sa nu fie mai multe) pt ca este destul de lung.Acestea fiind spuse>va multumesc anticipat pt opiniile dvs(daca va fi cineva interesat)

,,Dincolo de credinţa oarbă

Viaţa lui Iisus Hristos. A fost Fiul lui Dumnezeu? O scurtă analiză a vieţii lui Iisus Hristos şi vom vedea de ce credinţa în El nu este nicidecum credinţă oarbă...

De Paul E. Little

E cu neputinţă să ştim în mod clar dacă există sau nu Dumnezeu şi cum este El dacă El nu preia iniţiativa să ni Se descopere. Trebuie să ştim cum este El şi ce fel de atitudine are faţă de noi. Hai să presupunem că am şti că există, dar că ar fi ca Hitler - capricios, crud, rău şi plin de prejucăţi. Ar fi o concluzie cu adevărat îngrozitoare, nu-i aşa?
De aceea trebuie să scrutăm orizonturile istoriei şi să vedem dacă există vreun indiciu legat de revelaţia lui Dumnezeu. Ei bine... există un indiciu precis. Într-un sătuc obscur din Palestina, în urmă cu aproape două mii de ani, S-a născut un Copil într-un grajd. De atunci şi până în zilele noastre întreaga lume continuă să sărbătorească naşterea acestui Copil, pe nume Iisus Hristos.
A trăit în anonimat până la treizeci de ani, când a început o lucrare publică care a durat trei ani şi care a fost menită a schimba mersul istoriei. Era o persoană bună şi se spune despre El: „Oamenii de rând Îl ascultau bucuroşi” şi „El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor” (Evanghelia după Matei 7:29).

Viaţa lui Iisus Hristos

În scurt timp s-a văzut totuşi clar că Iisus făcea nişte declaraţii şocante, de-a dreptul înfricoşătoare, despre Sine. A început să vorbească despre propria Persoană ca despre cineva mult mai mare decât un învăţător sau un proroc de excepţie: a început să spună desluşit că este Dumnezeu.
A pus identitatea Sa în centrul învăţăturilor Sale. Întrebarea crucială pe care le-a pus-o celor ce Îl urmau a fost: „Cine ziceţi că sunt?” Când Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Evanghelia după Matei 16:15-16), Iisus nu a fost şocat, nici nu L-a mustrat. Dimpotrivă, l-a lăudat.
Iisus a declarat apoi făţiş acelaşi lucru, iar cei ce-L ascultau I-au înţeles pe deplin cuvintele. De aceea citim în Biblie: „Tocmai de aceea căutau şi mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 5:18).
Altă dată Iisus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem.” Pe dată iudeii au vrut să-L omoare cu pietre. El i-a întrebat pentru care faptă bună vor să-L omoare. „Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu” (Evanghelia după Ioan 10:33).
Iisus a declarat că are calităţi pe care doar Dumnezeu le are. Când un bărbat paralizat care dorea să fie vindecat a fost adus prin acoperişul casei, Iisus i-a spus: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate.” Aceasta a provocat o mare tulburare printre conducătorii religioşi, care-şi spuneau în inima lor: „De ce vorbeşte astfel? Huleşte! Cine poate ierta păcatele oamenilor, în afară de Dumnezeu?”
Într-unul din momentele de mare cumpănă, când însăşi viaţa Îi era pusă în primejdie, marele preot L-a întrebat direct: Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?” „Iisus tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu, Hristosul, Fiul Celui binecuvântat?”
„Da, sunt,” i-a răspuns Iisus. „Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului.” Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: „Ce nevoie mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi L-au osândit să fie pedepsit cu moartea" (Evanghelia după Marcu 14:61-64).
Legătura Sa cu Dumnezeu era atât de apropiată încât a considerat că atitudinea pe care cineva o are faţă de El, o are faţă de Dumnezeu. Aşadar, cine-L cunoaste pe El Îl cunoaşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 8:19; 14:7). Cine-L vede pe El Îl vede pe Dumnezeu (12:45; 14:9). Cine crede în El credea în Dumnezeu (12:44; 14:1). Cine-L primeşte pe El Îl primeşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Marcu 9:37). Cine-L urăşte pe El Îl urăşte pe Dumnezeu (Evanghelia după Ioan 15:23). Şi cine-L onorează pe El Îl onorează pe Dumnezeu (5:23).

Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu?


Dacă luăm în consideraţie afirmaţiile lui Hristos, nu avem decât patru posibilităţi. A fost fie un mincinos, fie un nebun, fie o legendă, fie Însuşi Adevărul. Dacă spunem că El nu este Adevărul, atunci fie că ne dăm seama de aceasta, fie nu, automat declarăm că una dintre celelalte trei opţiuni este adevărată.

(1) Există posibilitatea ca Iisus să fi minţit când a spus că este Dumnezeu - aşadar, ştia că nu este Dumnezeu, dar intenţionat şi-a indus în eroare ascultătorii, pentru a conferi autoritate învăţăturilor Sale. Cei care cred sincer acest lucru sunt, probabil, foarte puţini la număr, dacă or exista. Chiar şi cei care Îi tăgăduiesc divinitatea tot Îl consideră un Învăţător mare şi integru. Ce nu-şi dau ei seama este că cele două afirmaţii se contrazic reciproc. Iisus nu prea ar mai fi un învăţător mare şi integru dacă a minţit intenţionat tocmai în privinţa celui mai important lucru din învăţăturile Sale: identitatea Sa.

(2) Mai moderată, dar la fel de şocantă, a doua posibilitate ar fi că era sincer, dar Se autoamăgea. Cum am numi noi astăzi pe cineva care zice despre sine că este Dumnezeu? L-am numi nebun şi acesta ar fi şi cazul lui Iisus dacă S-ar înşela tocmai în această privinţă extrem de importantă. Dar dacă analizăm viaţa Sa, nu vom găsi nici măcar o singură dovadă de anormalitate şi dezechilibru - care caracterizează de obicei o persoană cu astfel de tulburări psihice. Dimpotrivă, la Hristos vedem cea mai mare stăpânire de sine posibilă în momentele de criză.

(3) Cea de-a treia posibilitate - Toate afirmaţiile Sale cum că ar fi Dumnezeu ar face parte dintr-o legendă. Mai exact, în secolele al treilea şi al patrulea, adepţii Săi au fost atât de entuziasmaţi încât I-au atribuit nişte cuvinte pe care El Însuşi ar fi şocat să le audă. Şi dacă acum S-ar întoarce pe pământ, i-ar repudia pe dată.
Căci este de domeniul incredibilului ca o simplă legendă despre Hristos, scrisă sub forma unei Evanghelii, să se fi răspândit atât de mult şi să fi avut acel impact uriaş pe care l-a avut... fără să se fi bazat pe nimic real.Este ca şi cum cineva din vremea noastră se apucă să scrie o biografie a fostului preşedinte american John F. Kennedy, din care să reiasă că acesta a declarat că este Dumnezeu, că le iartă păcatele oamenilor şi că va învia din morţi. O astfel de povestire este atât de exagerată încât n-ar avea nici o şansă să „prindă” la nimeni, fiindcă mai trăiesc mulţi oameni care l-au cunoscut cu adevărat pe Kennedy. Această „teorie a legendei” nu stă deloc în picioare, dată fiind apariţia timpurie a manuscriselor Evangheliilor.

(4) Singura opţiune este că Iisus a spus adevărul. Cu toate acestea, dintr-un anumit punct de vedere, putem spune că declaraţiile, vorbele nu înseamnă mare lucru. Este uşor să vorbeşti. Oricine poate afirma orice. Au mai fost şi alţii care au pretins că sunt Dumnezeu. Şi eu aş putea susţine că sunt Dumnezeu; şi tu ai putea face acelaşi lucru, însă toţi trebuie să răspundem la o întrebare: „Ce probe aducem în sprijinul declaraţiilor noastre?” În cazul meu nu ţi-ar lua mai mult de cinci minute ca să-mi demontezi afirmaţia; probabil că tot atât ţi-ar lua ca s-o respingi şi pe a ta. Dar dacă vorbim despre Iisus din Nazaret, nu mai e aşa de simplu. El avea dovezi în sprijinul afirmaţiilor Sale. De aceea a spus: „Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine şi Eu sunt în Tatăl” (Evanghelia după Ioan 10:38).

Dovezi din viaţa lui Isus Cristos

Prima: caracterul Său Îi confirmă afirmaţiile. Mulţi locatari ai azilelor de nebuni pretind că sunt nişte celebrităţi sau zeităţi, dar afirmaţiile le sunt infirmate de caracterul lor. Cu totul diferită este situaţia lui Hristos. El este deosebit, unic - precum Dumnezeu.
Iisus Hristos a fost fără păcat. Viaţa Sa era de o calitate atât de rară încât îi putea provoca pe vrăjmaşii Săi cu întrebarea: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat?" (Evanghelia după Ioan 8:46). La această întrebare I s-a răspuns cu tăcere... deşi stătea de vorbă cu persoane cărora le-ar fi plăcut să Îi scoată ochii cu vreun defect de caracter al Său.
Când citim despre ispitele cu care S-a confruntat Iisus, nu-L găsim deloc mărturisind că ar fi păcătuit. El n-a cerut niciodată iertare, deşi le-a spus adepţilor Săi să-şi ceară iertare pentru păcatele lor.
Este uimitor faptul că Iisus nu avea deloc acel sentiment de decădere morală pe care îl au şi îl mărturisesc sfinţii şi misticii din toate vremurile. Deoarece oamenii cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât sunt mai copleşiţi de defectele, decăderea şi greşelile lor. Într-adevăr, cu cât stai mai aproape de o lumină puternică, cu atât îţi dai seama că... trebuie să te speli. Lucrul acesta este valabil pentru muritorii obişnuiţi şi în sfera moralului.
La fel de izbitor este faptul că Apostolii Ioan, Pavel şi Petru, care fuseseră toţi învăţaţi încă din fragedă copilărie să creadă că păcatul este universal, au vorbit cu toţii despre neprihănirea lui Hristos: „El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug” (1 Petru 2:22).
Pilat, care numai prieten nu-I era lui Iisus, a spus: „Ce rău a făcut?" Prin aceasta, el recunoştea nevinovăţia lui Hristos. Iar sutaşul roman care a stat mărturie morţii lui Iisus, a spus: „Cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Evanghelia după Matei 27:54).

A doua: Hristos a dovedit că are putere asupra forţelor naturii, putere pe care o putea avea numai Dumnezeu, Cel care crease acele forţe.
El a liniştit o furtună puternică şi valurile învolburate ale Mării Galileii. Aceste lucruri i-au uimit atât de mult pe oamenii prezenţi cu El în barcă, încât au exclamat: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?” (Evanghelia după Marcu 4:41). A schimbat apa în vin, a hrănit cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, a înviat din morţi unicul fiu al unei văduve îndurerate, a înviat fiica unui tată distrus de pierderea copilei sale. Unui vechi prieten i-a spus: „Lazăre, ieşi afară!”, înviindu-l din morţi. Este foarte interesant faptul că nici măcar duşmanii Săi nu au tăgăduit această minune; dimpotrivă, au încercat să-L omoare. „Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El" (Evanghelia după Ioan 11:48).

A treia: Iisus a arătat puterea Creatorului asupra bolilor şi asupra afecţiunilor trupeşti. I-a făcut pe şchiopi să meargă, pe muţi să vorbească, iar pe orbi să vadă. A vindecat şi unele probleme de natură congenitală, care nu puteau fi tratate psihosomatic. Cea mai neobişnuită vindecare a fost aceea a orbului, descrisă în Evanghelia după Ioan, capitolul 9. Deşi bărbatul acela nu a putut răspunde întrebărilor puse de conducătorii religioşi, ceea ce se întâmplase cu el a fost suficient pentru a-l convinge. „Eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere”, a spus el (Evanghelia după Ioan 9:25,32). Pentru el dovezile erau mai mult decât evidente.

A patra: dovada supremă a Divinităţii lui Hristos a fost învierea Sa din morţi. În cursul vieţii Sale Iisus Şi-a prevestit de cinci ori moartea. A prevestit şi cum va muri şi că după trei zile de la moarte va învia din morţi şi va fi văzut de ucenicii Săi.
Cu siguranţă că aceasta a fost marea încercare: era o afirmaţie uşor de verificat. Fie s-a întâmplat, fie nu s-a întâmplat.
Atât simpatizanţii, cât şi detractorii credinţei creştine recunosc că învierea lui Hristos reprezintă piatra de temelie a credinţei. Apostolul Pavel scria: „Şi dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră" (1 Corinteni 15:14). Pavel îşi întemeia întreaga credinţă şi viaţă pe învierea lui Hristos. Fie înviase din morţi, fie nu. Însă dacă înviase cu adevărat, atunci era evenimentul cel mai senzaţional din toată istoria omenirii."

Dacă Iisus este Fiul lui Dumnezeu...

Dacă Hristos a înviat din morţi, atunci ştim sigur că există Dumnezeu, ştim cum este El şi cum Îl putem cunoaşte personal. Universul capătă sens şi scop şi este posibil să Îl cunoşti pe Dumnezeu chiar şi în zilele noastre.

Pe de altă parte, dacă Hristos nu a înviat din morţi, atunci creştinismul este doar o piesă de muzeu interesantă... atât şi nimic mai mult. Nu are nici un suport real. Deşi este o idee înălţătoare, totuşi, fiindcă nu are nici o bază reală, nu merită să te ambalezi prea mult. Aceasta înseamnă că martirii care s-au dus cântând la lei şi misionarii contemporani care şi-au dat viaţa în Ecuador şi în Congo în timp ce le prezentau Evanghelia şi altora... au fost nişte sărmani naivi.
Detractorii creştinismului îşi concentrează atacurile cel mai adesea asupra învierii lui Iisus, fiindcă s-a observat desluşit că acest eveniment reprezintă esenţa chestiunii. Unul dintre cele mai puternice atacuri împotriva creştinismului a fost iniţiat de un tânăr avocat britanic, Frank Morrison, în jurul anului 1930. El era convins că învierea lui Hristos era doar o fabulă fantezistă. Dându-şi seama că era piatra de temelie a credinţei creştine, s-a hotărât să facă un serviciu întregii lumi, demascând o dată pentru totdeauna această înşelăciune şi superstiţie. În calitate de avocat, considera că are acea capacitate critică necesară unei filtrări precise a dovezilor, admiţând dovezile conform criteriilor stricte care reglementează desfăşurarea unui proces în justiţia contemporană.
Totuşi, în timp ce făcea cercetări asupra cazului de faţă, s-a întâmplat ceva uimitor: a descoperit că acest caz nu era nici pe departe atât de uşor pe cât îşi închipuise. Drept urmare, primul capitol din cartea sa Cine a mişcat piatra? este intitulat „Cartea care nu a vrut să fie scrisă." Aici descrie cum, în timp ce examina dovezile cazului, s-a convins - deşi nu dorea acest lucru - de realitatea învierii trupeşti a lui Hristos.

Moartea lui Iisus

Iisus a murit printr-o execuţie publică pe cruce. Conducătorii de atunci au spus că din cauza unei hule; Iisus a spus că a murit ca să plătească pentru păcatele noastre. După ce a fost torturat în mod groaznic, picioarele şi încheieturile mâinilor I-au fost pironite pe o cruce, unde a fost lăsat să atârne, murind apoi prin asfixiere lentă(nota mea>este doar una dintre teorii referitoare la cauza medicala a decesului).
Pentru a se asigura că este mort, soldaţii romani I-au înfipt o lance în coaste.
Trupul Său a fost înfăşurat apoi în pânză de in îmbibată cam cu 50 de kg de mirodenii şi a fost pus într-un mormânt săpat în stâncă. După aceea un bolovan de 1 1/2- 2 tone a fost rostogolit la intrare, blocând-o total. Întrucât Iisus anunţase public că va învia din morţi după trei zile, au fost lăsaţi şi câţiva soldaţi romani drept santinelă. În plus, intrarea în mormânt a fost sigilată cu sigiliul roman oficial, declarându-se astfel mormântul proprietate romană.

În ciuda tuturor acestor precauţii, după trei zile trupul lui Iisus nu mai era acolo. Numai îmbrăcămintea Sa funerară mai rămăsese acolo.Bolovanul care sigila intrarea în mormânt a fost găsit pe o pantă, la distanţă de mormânt.

A fost învierea lui Iisus doar o legendă?

Prima explicaţie a învierii lui Iisus a fost că ucenicii I-au furat trupul.

În Matei 28:11-15 vedem care a fost reacţia conducătorilor religioşi când gărzile le-au adus ştirea - de neînţeles şi enervantă - că trupul lui Isus dispăruse. Le-au dat bani soldaţilor, zicându-le să le spună oamenilor că ucenicii veniseră în timpul nopţii şi Îi furaseră trupul, în timp ce ei, soldaţii, dormeau. Explicaţia aceasta era atât de şubredă încât Apostolul Matei nici măcar nu s-a ostenit să găsească argumente contra ei! Ce judecător ar sta să te asculte spunând că ştii tu că în timp ce dormeai, vecinul ţi-a intrat în casă şi ţi-a furat televizorul? Cine ştie ce se întâmplă în jurul lui când doarme? O astfel de mărturie ar provoca râsete în orice tribunal.
În plus, avem de-a face şi cu un lucru imposibil din punct de vedere psihologic şi etic. Tot ceea ce ştim despre ucenici, despre caracterul lor, ne face să ne dăm seama că nu ar fi furat nicidecum trupul lui Hristos. Dacă ar fi făcut aşa ceva, însemna că răspândeau în mod deliberat o minciună, care avea să înşele numeroşi oameni şi să le provoace moartea a mii dintre ei. De asemenea, dacă presupunem că unii ucenici ar fi uneltit să-I fure trupul, era imposibil apoi să fi ascuns acest lucru de ceilalţi ucenici.
Fiecare ucenic a avut de înfruntat o încercare: a torturilor şi a martirajului, pentru declaraţiile şi convingerile proprii. Oamenii sunt gata să moară pentru ceea ce cred că este adevărat, chiar dacă acel lucru este, în realitate, o minciună. Însă niciodată nu vor fi gata să moară pentru o minciună, ştiind că este o minciună. Dacă putem fi siguri că cineva spune adevărul, acest lucru se întâmplă pe patul de moarte. Iar dacă ucenicii Îi luaseră trupul lui Iisus, deşi Hristos era încă mort, tot nu am putea explica aşa-zisele Sale apariţii după Înviere.

O a doua ipoteză ar fi că autorităţile, iudaice sau romane, au mutat trupul de acolo.

Dar de ce? Din moment ce tot puseseră gărzi la mormânt, ce rost mai avea să-I mute trupul? De asemenea, cum se face că autorităţile au păstrat tăcerea atunci când apostolii au început să predice în Ierusalim, cu îndrăzneală, despre învierea lui Iisus? Conducătorii religioşi fierbeau de furie şi au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a împiedica răspândirea mesajului că Iisus a înviat din morţi: i-au arestat pe Petru şi pe Ioan, i-au bătut şi i-au ameninţat, încercând astfel să le închidă gura.
Dar şi-ar fi putut rezolva problema foarte uşor. Dacă trupul lui Hristos ar fi fost la ei, ar fi putut să-L arate într-o paradă pe străzile Ierusalimului. Cu o singură lovitură ar fi reuşit să înăbuşe creştinismul în faşă. Faptul că n-au făcut asta este o dovadă elocventă că nu aveau trupul lui Hristos.

O altă teorie răspândită este aceea că femeile au greşit drumul, ducându-se la un alt mormânt, din cauza ceţii dimineţii şi fiindcă erau sfâşiate şi copleşite de durere.

Şi atunci, în supărarea lor, şi-au închipuit că Hristos înviase... dat fiind că mormântul era gol. Cu toate acestea, şi teoria de faţă cade, din pricina aceluiaşi motiv ca şi precedenta. Dacă femeile au greşit mormântul, cum se face că marii preoţi şi ceilalţi vrăjmaşi ai credinţei nu s-au dus la mormântul adevărat să scoată trupul lui Iisus de acolo? Mai apoi, este de neconceput ca şi Petru, şi Ioan să facă aceeaşi greşeală... şi atunci, cu siguranţă, Iosif din Arimateea, proprietarul mormântului, ar fi rezolvat dilema. În plus, nu trebuie să uităm că aici nu era un cimitir public, ci un loc de înmormântare privat. Prin urmare, nu exista prin apropiere vreun alt mormânt care să le îngăduie să facă această greşeală.

Pentru a explica faptul că mormântul era gol, s-a mai avansat o altă teorie: a leşinului.

Conform acestei teorii, Hristos nu a murit, de fapt. Din greşeală s-a raportat moartea Lui, dar, de fapt, El doar leşinase din cauza epuizării fizice, a durerilor şi a sângelui pierdut. Iar când a fost aşezat în mormântul rece, a înviat. A ieşit din mormânt şi S-a arătat ucenicilor Săi, care au crezut, în mod eronat, că înviase din morţi.Această teorie este de dată relativ recentă; a apărut prima dată la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Este interesant de remarcat că dintre toate atacurile violente la adresa creştinismului, de-a lungul istoriei, nici o teorie de acest gen nu s-a perpetuat încă din vechime. Toate declaraţiile din vechime afirmă cu tărie moartea lui Iisus.

Dar hai să presupunem pentru câteva clipe că Iisus a fost îngropat de viu şi a leşinat. Putem oare crede că a supravieţuit trei zile într-un mormânt umed, fără hrană, fără apă, fără nici un fel de îngrijire? Ar fi avut puterea să iasă din hainele de înmormântare, să împingă la o parte bolovanul cel greoi de la uşa mormântului, să biruiască gărzile romane şi să umble kilometri întregi pe propriile picioare... pe acele picioare care fuseseră străpunse cu piroane?! O astfel de teorie este mai improbabilă chiar decât realitatea simplă a Invierii lui Iisus.
Chiar şi criticul german David Strauss, care nu crede nicidecum în învierea lui Isus, a respins această teorie, considerând-o neveridică. Iată cuvintele sale:,,Este cu neputinţă ca cineva care tocmai a ieşit din mormânt, pe jumătate mort, care merge târându-se, fiind slăbit şi bolnav, care are nevoie de îngrijire medicală, de bandajare, de o îngrijire atentă şi care, în cele din urmă, a cedat suferinţei, să le fi lăsat ucenicilor impresia că a biruit mormântul şi moartea... că este Prinţul vieţii"
În ultimă instanţă, dacă teoria aceasta ar fi corectă, înseamnă că Hristos însuşi S-a implicat în nişte minciuni evidente. Ucenicii Săi credeau şi predicau că murise şi apoi înviase din morţi. Dar Iisus nu a făcut nimic pentru a destrăma această convingere; dimpotrivă, a încurajat-o.


Singura teorie care oferă o explicaţie convingătoare a faptului că mormântul era gol este Invierea din morţi a lui Iisus Hristos.”

domnule scotian daca vrei un raspuns pertinent cauta in cartea aceea minunata cu crucea pe ea acolo ai sa gasesti mai multe raspunsuri de cite putem noi da.iti spune multe lucruri de care ai nevoie:cum sa te inbraci,cum sa maninci,cum sa te comporti in societate,ca legile si pe mai marii nostri trebuie respectati dar ce sa iti mai spun eu este codul penal al cerurilor. de nu inveti aceste lucruri miine vei veni cu ultimile cercetari de la discovery impotriva crestinismului si poate sa apara mai multi atei pe aici pe unde nu le e locul.

În prealabil postat de Scotianul

Scopul postului:doresc sa aflu modul cum argumenteaza ortodocsii.

Auzi, dar te doare mina sa deschizi un topic nou? Asta e topicul cu deparazitarea, unde astept noi mesaje de dragoste.

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de topcat

Auzi, dar te doare mina sa deschizi un topic nou? Asta e topicul cu deparazitarea, unde astept noi mesaje de dragoste.

Deparazitarea a esuat daca mai esti inca aici! :) Glumesc...
Ma temeam ca daca iti arat dragoste nu mai scpa de tine.

[delia31]

[quote=Scotianul;249726]Desi nu suntem intr-o agora va las un text ce poate fi tratat pe sistem agora(intr-un fel)

ATENTIE! Acest text este un citat. Daca este ceva gresit in el>corectati.Daca este ceva eronat dpdv teologic>argumentati pt ca nimeni(!) sa nu persiste in eroare.Daca vreti sa dati vina pe mine pt orice alt aspect in afara ca l-am citat>take a break.Ma intereseaza in special punctul de vedere ortodox dar cred ca se poate pronunta toata lumea.Am observat ca pe acest forum sunt oameni cu solide cunostiinte teologice si prin urmare textul poate fi supus unei analize pertinente.Nu este un text perfect>reprezinta parerea autorului.Ref la citatele biblice>habar nu am ce versiune a Bibliei a folosit Mr.Little.Banuiesc ca nu una ortodoxa(de aceea am si solicitat sprijin ortodox pt verificare).Eu folosesc KJV asa ca verificarea mea nu stiu cata relevanta ar avea dpdv ortodox.Nu stiu multe date despre autor.Nu pot spune ca m-a preocupat in mod deosebit persoana sa.Precizez ca am citit multe alte argumente in favoarea/defavoarea celor spuse de Mr.Little.Azi am postat opinia sa.More to come :))Scopul postului:doresc sa aflu modul cum argumenteaza ortodocsii.
Daca vroiam sa ma paruiesc cu cineva acum eram membru Black Watch si nu postam pe aici.


NOTA:Il voi posta in 3 parti(sper sa nu fie mai multe) pt ca este destul de lung.Acestea fiind spuse>va multumesc anticipat pt opiniile dvs(daca va fi cineva interesat)





Draga scotianule

Dilema autorului si dilema ta si a mea si a multora nu e deloc noua.

Cred ca e de fapt dilema sensului vietii sau a lipsei sensului ei si relatia care exista intre sensul vietii si intruparea, jertfa si invierea lui Hristos.

Daca realitatea dumnezeiasca n-ar fi o imensa TAINA, n-ar mai fi nevoie de credinta.

Nu am pretentia ca as putea dezbate un asemenea subiect, care imi pare mai mult o despicare inutila a firului in 4 si de lipire apoi la loc. Si mai cred ca de fapt nici macar nu e o dilema.

Ramane dilema atata timp cat ne zbatem si incercam sa intram cu bocancii in esenta misterului.

Minunea, cred, nu se cere explicata, ci traita pe dinlauntru.

O sa-i las pe exegetii de pe forum sa se pronunte, desi la cat de dezlanat se dezbate aici una alta, nu stiu daca sunt sanse sa sistematizezi holistic invatatura si doctrina ortodoxa care e incredibil de nuantata si cu multe, multe subtilitati dogmatice.

Ziceam ca intrebarile pe care si le-au pus oamenii de-a lungul istoriei si noi cei de acum aflati la 2000 de ani distanta de mormantul gol , si le-au pus chiar si apropiatii lui Hristos, in speta Toma cel zis Geamanul, si care pentru asta s-a ales si cu porecla de Necredinciosul. Lui i s-a aratat Hristos dupa Inviere si chiar vazandu-L s-a indoit. A cerut si proba tactila.
Multi suntem in postura lui Toma, unii mai mult, altii mai putin.

Dupa Inviere, Hristos S-a aratat apostolilor cu trupul pnevmatizat, indumnezeit, putea trece prin usile incuiate si de aceea nici macar apropiatii Lui n-au inteles rational asta.

Dar de-a lungul istoriei, multi pustnici s-au retras de pe orizontala istoriei si au intrat in adancimea tainelor lui Dumnezeu.

Si le-a luminat Duhul Sfant intelegerea si ne-au transmis si noua, ca scopul vietii omului in intervalul asta scurt dintre viata si moarte este de a se pregati si de a se indumnezei.
De a ajunge la Asemanarea cu Cel care l-a creat .

cum? Pur si simplu, hranindu-ne la propriu (si trupeste si sufleteste) cu Viata care nu e altceva decat Hristos. Pe El Il avem in chip tainic in Potir in Biserica in chip euharistic, nu simbolic, ci real.

Ca sa nu mai lungesc vorba, postez aici un text al Mitropolitului Bartolomeu al Clujului ( cel care a retradus de cativa ani Biblia in versiunea ortodoxa cea mai noua, direct din Septuaginta si originalul grecesc si a inserat cateva mii de note infrapaginale cu explicatii lingvistice, semantice, patristice, istorice etc. De o valoare de nebanuit).

Ca tot vroiai un punct de vedere ortodox.


IPS Bartolomeu Anania

“De doua mii de ani ne purtam prin lume cu Toma de mana si nu stim prea bine de ce i se spunea Geamanul si prea tarziu ne dam seama ca-i suntem deopotriva.

Frate de credinta si indoiala, de infrigurari si asteptare, de cutremur si ingenunchere, el ramane obsesia noastra perpetua si intruparea neputintei noastre de a accepta Bucuria
dintr-odata si fara echivoc.

Exista nu numai o drama a Patimilor, ci si una – mai puternica – a Invierii, si ea se consuma, totodata, in sufletul lui Toma.

In trei trepte se consuma, toate ale lui Toma: el afla si nu-i vine sa creada; vede si inca se indoieste; se infrange si biruie.

Nuantele sunt revelatorii. Toma nu e necredincios prin structura, ci mai degraba ipostaza omului care exclama: e prea frumos ca sa fie adevarat!

El nu e un impietrit, cum devenise – de pilda – Iuda. El nu refuza sa creada; el e doar coplesit de obiectul credintei lui virtuale.

Fenomenul Invierii i se pare colosal.

Poate ca e singurul dintre ucenici care intuieste implicatiile ei cosmice. Toma stie ca adevarul trebuie sa existe in sine, dar il implora sa-i devina certitudine, adica adevarul lui, personal.

Cei zece ii spun: am vazut pe Domnul. El nu le pune la indoiala spusele, ci doar putinta ochilor lor de a nu se fi inselat.

De aceea, el se hotaraste sa faca apel la simtul tactil, cel mai material dintre cele cinci simturi.

Aceasta, in ipoteza ca Domnul i se va arata si lui. Toma il vede pe Domnul.
Si totusi, se indoieste de adevarul Lui. Nu se increde in simtul vazului. El stie ce poate fi o vedenie, o halucinatie, o iluzie optica, o sugestie in masa.

Prevazuse impasul, era pregatit. Nici nu era el intaiul sovaielnic.

Oare Petru nu se indoise de cel ce umbla pe ape? Oare acelasi Petru nu se indoise de dumnezeirea Celui stalcit in batai? Oare Maria Magdalena nu i se plangea Gradinarului ca i se furase Stapanul din mormant?

Toma sedea in fata lui Iisus cu povara – adanc omeneasca – a tuturor indoielilor Vechiului si Noului Testament.

Indoiala e jumatatea drumului dintre credinta si necredinta, si poate duce ori la una ori la cealalta.

Impietritul, in schimb refuza deopotriva si adevarul si certitudinea. El nu solicita miracolul, iar cand acesta se produce totusi si-i ofera evidenta, el va exclama: cu domnul demonilor ii scoate pe demoni.

Toma e un necredincios numai prin aceea ca, bantuit de indoiala, are nesabuirea de a solicita minunea sensibila.

El nu cunoaste credinta pura si inca nu a invatat ca minunea demonstrativa e argumentul vulgar al lui Dumnezeu pentru spiritele vulgare.

Este el un spirit inferior? Pana la acest prag cel putin, asa se arata. Dar Domnul il cunoaste mai bine pe Toma si, inainte ca acesta sa-si fi rostit cererea, intinde palmele spre el, ii ofera urmele cuielor si urma sulitei si…

Aici e minunea! Nu ni se spune ca Toma ar fi ajuns sa atinga cu degetele ranile Domnului. Gestul insusi al lui Iisus de a i se supune sensibil ii sfarama indoiala si-l prabuseste in genunchi. El nu se poate incovoia la treapta spiritului de jos. E un biruitor launtric: ranile Domnului sunt si ale lui Toma, Domnul este si al lui Toma.

Lui Toma i se rosteste Cuvantul. Si ce poate fi mai sensibil decat cel prin care insusi sensibilul si-a luat fiinta? Credinta de acum a lui Toma nu e un triumf al exprientei, nu simturile sunt acelea care-i adeveresc realitatea Inviatului.

El stie ca chiar daca degetul sau ar fi ajuns sa pipaie ranile Domnului, aceasta nu i-ar fi rezolvat dilema din care, rational, nu se poate iesi: daca ceea ce vad e naluca, cum de se lasa pipait? Iar daca are trup, cum de a intrat prin usile incuiate?

Credinta lui e rodul intalnirii dintre om si Dumnezeu in clipa cand unul il cauta iar Celalalt i se imbie.

Sa amintim iarasi de roua care nu poate umezi floarea daca aceasta nu i se deschide?

De curand, giulgiul de la Torino a fost din nou scos la vedere si cateva sute de savanti au indreptat asupra-i lentilele, pelicule, pensete, microscoape electronice, raze de tot felul, izotopi si ordinatoare, ca tot atatea degete ale lui Toma, infipte in ranile lui Iisus. Concluziile par spectaculoase, dar nu ne impresioneaza. O parte din lume continua sa ceara minuni. Dar noi, cei din Duminica Tomii stim ca Minunea e zilnic cu noi, la masura indoielilor si deschiderilor noastre”.

Va multumesc pentru amabilitate si timpul acordat dar mai ales pentru raspuns.Intradevar un raspuns de acest fel asteptam.Prin urmare mi-am notat atent cele scrise de dvs si voi incerca sa aprofundez mai bine sensul celor spuse pt a intelege mesajul din textul dvs.Mereu am crezut in urmatoarea idee>este bine sa intrebi mai multi oameni ce cred pt a vedea cum gandeste fiecare.Poate cineva va avea argumente mai clare decat cele pe care le ai tu.
Postul dvs a exemplificat acest aspect si asta ma bucura pt ca se pare ca putem dialoga si nu neaparat in contradictoriu.Asta este foarte bine.Este un bun inceput.Mai departe>cum o vrea Cel de Sus.Acestea fiind spuse va salut cu respect.

[delia31]

În prealabil postat de Scotianul

Va multumesc pentru amabilitate si timpul acordat dar mai ales pentru raspuns.Intradevar un raspuns de acest fel asteptam.Prin urmare mi-am notat atent cele scrise de dvs si voi incerca sa aprofundez mai bine sensul celor spuse pt a intelege mesajul din textul dvs.Mereu am crezut in urmatoarea idee>este bine sa intrebi mai multi oameni ce cred pt a vedea cum gandeste fiecare.Poate cineva va avea argumente mai clare decat cele pe care le ai tu.
Postul dvs a exemplificat acest aspect si asta ma bucura pt ca se pare ca putem dialoga si nu neaparat in contradictoriu.Asta este foarte bine.Este un bun inceput.Mai departe>cum o vrea Cel de Sus.Acestea fiind spuse va salut cu respect.

@scotianul
mi-e putin jena ca am sarit peste protocol si m-am adresat la per tu, dar fiind pe un forum in care fiecare are cate un id mai mult sau mai putin pretabil la adresari politicoase am zis sa nu cad in ridicol si sa ma adresez cu "stimate domnule scotian", sau si mai haios ar fi stimate domnule topcat sau stimate penticostalulmantuibil (poate or fi ministri sau academicieni ).
no chance

va multumesc pentru respectul cu care mi-ati vorbit desi ma face sa ma simt cam oficial aici pe un forum in care fiecare se simte la un summit international pe probleme existentialiste desi, aflat in fata ecranului suntem in trening sau pijama.

nu e deci nici o problema daca in cazul meu nu foloseste cineva o adresare protocolara.
In cazul dvs. am vazut deja eleganta in exprimare si idei, stilul sofisticat, manierat, debonair pe care am impresia ca de la asemanarea cu prototipul vi se trage mai degraba decat de la britanici.

imi face placere sa va trimit un link de unde va puteti descarca predicile mitropolitului Bartolomeu- un gentleman al Ortodoxiei, mitropolit dar si om de litere de mare finete.

http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.org/predica/2006.htm

Eu sunt un protestant pe un blog ortodox.Situatia mea este delicata.Daca ma lansez in teorii teologice>risc sa fiu acuzat de ecumenism.In plus poate ca multi ma considera eretic/sectar
numa bun de trimis pe post de combustibil la Aghiuta.Asa ca indiferent ce as face oamenii ma vor privi cu suspiciune pe sistemu>,,vrea protestantu asta ceva".Asa ca am o singura sansa>sa fiu cat se poate de politicos cu toata lumea.Adica impartial.Si asta din cauza ca imi repugna ideea de scandal.Sunt cumva picat intre 2 transee din care combatantii isi arunca unii altora proiectile pe deasupra capului meu.Scopul meu este simplu:am venit sa aflu mai multe despre ortodoxism.Nu tin neaparat sa fiu intr-o tabara anume.Odata am mincat din acelasi farfurie cu un arab.La final eu i-am multumit Celui de Sus si el lui Allah.Insa am mincat amandoi si nu am crapat de foame.La final fiecare a plecat in lumea lui.Fiecare sa inteleaga ce doreste dar mi-as bucura sa nu se denatureze sensul.Va multumesc pentru link.Ca de obicei doamnele salveaza situatia.O sa dau download la ce gasesc pe acolo.Ma ajuta un amic ortodox.
Va salut cu respect.