Impartasirea copilului mic

În prealabil postat de anna21

Anca, complimentul tau a fost o mare mustrare pt mine.
(Nu vreau sa ma percepi gresit: sunt departe de smerenie. )

Nu a fost un compliment, ci o constatare. Sa nu uitam insa, ca atat sfintenia, cat si smerenia au grade. Daca de ieri am inceput sa ne smerim, nu suntem inca smeriti sinici sfinti; dar suntem mult mai smeriti decat cel, care nici nu a inceput macar sa-si puna problema smereniei.
Asa ca, anna draga, nu ai de ce sa te simti nici laudata, nici mustrata.

Ce fericiti sunteti voi si mai-ales copiii care au parinti credinciosi.
Eu m-am nascut in epoca comunista cand simpla intrare intr-o biserica in Capitala putea sa te coste pierderea slujbei si deseori se lasa cu repercursiuni puternice. Am fost botezat in ascuns de o femeie credincioasa (pe care o binecuvantez mereu) si nimeni decat ea si Parintele nu au fost in biserica. Intr-o biserica despre care nu stiu absolut nimic.Parintii mei au fost impotriva. Le era prea frica. Ea este prima eroina autentica a vietii mele. Multi spun ca nu era chiar asa. Dar pentru mine asa a fost. Am vazut atunci in Inaltul cerului pe Fiul binecuvantand in Dreapta Tatalui. N-am povestit nimanui niciodata. Prima amintire a vietii mele. Putin credibila... desigur.
De impartasit nu am fost impartasit niciodata. Am fost lipsit de cel mai mare dar pe care un om il poate primii. Arareori am simtit bucurie intensa cand auzeam cu urechile sufletului binecuvantari, rugaciuni si cantari ingeresti probabil prin bunavointa bunului Dumnezeu si a vreunui Sfant nu stiu care. Atunci eram fericit !
Am crescut repede. Si m-am mintit mereu cat sunt de fericit. Sufletul meu era sfasiat dar gura mea canta mereu pentru ca vroiam ca parintii sa fie fericiti si viata era grea.
La Revolutie am vrut neaparat sa mor. Vazusem prea multe. Eram satul. Simteam ca Dumnezeu este prea departe... dar satana "propovaduia" pe toate strazile. Era prea mult pentru sufletul meu. Dar n-am murit desi am fost aproape.
Apoi m-am dus singur la biserica. Nu ma mai oprea nimeni. Portile fericirii erau deschise larg. Dupa timpul cuvenit m-am impartasit. Am si furat odata o impartasanie din frica de diavoli si dragoste de Dumnezeu.
Acum nu mai ma impartasesc. Ma consider nedemn. Sunt cel mai aspru judecator al faptelor mele. Am renuntat de buna voie. Ar fii o bucurie prea mare pentru mine. Incerc doar sa-mi cresc copiii in lumina credintei si a adevarului. Si ma straduiesc sa fiu un bun exemplu pentru ei. Ei au fost mereu impartasiti. Au primit ce este mai bun.
Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa impartasiti mereu copiii cat sunt mici ! Sa nu-i lipsiti de ce-i mai bun pe lume !

[glykys]

Ce frumoasa poveste! Dumnezeu sa o binecuvinteze pe femeia care te-a botezat! Este asa de frumos sa auzi ca parintii isi cresc copiii pe calea dreptei credinte, ca ii impartasesc des si ii duc la slujbe...
Sper ca mergi regulat la spovedanie si duhovnicul stie tot ce ne-ai spus si noua, inclusiv aceasta ispita de a nu mai primi impartasania!
Multe bucurii sa aveti!

[costel]

Duminica trecuta am fost mahnit sa vad cum preotul era nevoit sa se opreasca din Sfanta Liturghie ca sa impartaseasca un copil. Sigur, e o mare bucurie ca sunt audi sa fie impartasiti, dar e o mare tristete cand vezi ca sunt parinti care vin spre Euharistie cu copiii lor, ca si cand ar veni la un butic non stop - oricand cred ca li se cuvine sa le dai Euharistia, nu stiu ca e un moment anume pentru asta. Dar ce pretentii sa ai de la acestia, cand ei cred ca preotul le da copiilor vin si nu Trupul si Sangele Domnului sau in conditiile in care ei nu s-au mai impartasit de cand erau copii.

Consider ca si preotul ar trebui sa stabileasca o zi pe saptamana, daca nu gaseste intelegere ca ei sa fie impartasiti in cadrul Liturghiei, sau dimineata, altfel este deranjata atmosfera de rugaciune.

[Fani71]

În prealabil postat de costel

Duminica trecuta am fost mahnit sa vad cum preotul era nevoit sa se opreasca din Sfanta Liturghie ca sa impartaseasca un copil. Sigur, e o mare bucurie ca sunt audi sa fie impartasiti, dar e o mare tristete cand vezi ca sunt parinti care vin spre Euharistie cu copiii lor, ca si cand ar veni la un butic non stop - oricand cred ca li se cuvine sa le dai Euharistia, nu stiu ca e un moment anume pentru asta. Dar ce pretentii sa ai de la acestia, cand ei cred ca preotul le da copiilor vin si nu Trupul si Sangele Domnului sau in conditiile in care ei nu s-au mai impartasit de cand erau copii.

Consider ca si preotul ar trebui sa stabileasca o zi pe saptamana, daca nu gaseste intelegere ca ei sa fie impartasiti in cadrul Liturghiei, sau dimineata, altfel este deranjata atmosfera de rugaciune.

Da, sau sa ii impartaseasca in cadrul Liturghiei fara sa tina cont ca au mancat; varsta la care luam impartasania nemancati nu este de un an sau doi, ci atunci cand copilul incepe sa inteleaga putin, si cu ratiunea, ce inseamna Impartasania. (si asta depinde de la un copil la altul)

[costel]

Astept cu bucurie si ziua in care parintii sa se impartaseasca deodata cu copiii lor. Impartasirea e si ea o hrana. Daca acasa ne hranim impreuna cu ei, consider ca e minunat sa ne hranim si in biserica impreuna cu ei.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de costel

Astept cu bucurie si ziua in care parintii sa se impartaseasca deodata cu copiii lor. Impartasirea e si ea o hrana. Daca acasa ne hranim impreuna cu ei, consider ca e minunat sa ne hranim si in biserica impreuna cu ei.

Se impartasesc des copiii mici, pe cand adultii care au cu adevarat nevoie de asta nu se impartasesc mai deloc. Sunt sigur ca pentru multi acest fapt e ca o superstitie, pentru ca asa face lumea, ei neavand decat tangenta cu crestinismul ortodox. Nu stiu, dar parca acum tot mai multi parinti vin si fac coada la impartasanie pentru copii, nu si pentru ei.

Mai este si categoria celorlalti, care sunt ortodocsi traitori ai credintei, insa care au impresia ca Sfanta Impartasanie trebuie luata de maxim patru ori pe an - tot pentru ca asa face lumea. Este o dovada de nestiinta sau de ignorare a celor sustinute de TOTI Sfintii Parinti, mai ales de Sfintii Trei Ierarhi autori ai Sfintei Liturghii asa cum o stim, cum ca nu avem ce cauta la Biserica daca nu venim sa ne impartasim! Afara de faptul ca suntem opriti de duhovnic sau daca avem pacate opritoare.

Mai grav e ca multi duhovnici traiesc in inselare, indepartand oamenii de la intalnirea obligatorie cu Hristos din fiecare Duminica.

Este extrem de periculos sa traim mereu cu impresia ca o sa prindem postul urmator, cand probabil ne vom si impartasi dupa spovedanie. Ca si cum e normal sa avem indrazneala sa cerem constant iertarea pacatelor zilnic si prin marturisire, adica noi am fi vrednici cumva sa fim mereu iertati iarasi si iarasi, insa nu ar fi normal sa primim si Painea Vietii la fel de des - pentru ca aici nu meritam sau nu suntem vrednici. Mare inselare! Refuzam harul care se da necontenit si nu pentru merite - pentru ca oricum nu le avem sau nu avem voie sa credem vreodata ca le-am dobandit chiar daca le-am avea - si Il refuzam pe Insusi Hristos care ne invita saptamanal la Cuminecare.

S-a pierdut sensul Liturghiei, zacem inconstienti in inselare, poate pentru ca este spre seara si s-au plecat vremurile. Sa urmam asadar lui Luca si Cleopa si sa indraznim la Cina Lui Hristos, ca sa ni se deschida ochii si sa cunoastem starea in care suntem.