Sf Petru,din perspectiva ortodoxa

[Ioana-Andreea]

§“cel dintâi Simon, ce se numeşte Petru, şi Andrei fratele său etc.“ (Mat. 10, 2).

Sf. Marcu numeşte de asemenea întâi pe Petru, deşi ei nu urmează aceeaşi ordine când arată pe ceilalţi (Marc. 3, 16 şi urm; Luc. 6, 13 şi urm..).
În mai multe împrejurări Hristos a dat lui Petru semne de consideraţie cu totul deosebită; supranumele de Petru, fără a avea însemnătatea ce-I dau teologii romani, nu i-a fost dat decât pentru a arăta statornicia
credinţei sale şi pentru a-l onora. De obicei Petru era cel dintâi care lua cuvântul ca să întrebe pe Iisus şi ca să-i răspundă în numele apostolilor; evangheliştii se servesc de expresia „Petru şi cei împreună cu dânsul“,
pentru a arăta colegiul apostolic. (Mat. 1, 36; Luc. 8, 45; 9, 32). Putem oare conchide din aceste fapte, precum că „Iisus Hristos acordase Sfântului Petru, mai presus de toţi colegii săi întru
apostolat, o întâietate a jurisdicţiei şi autorităţii în conducerea Bisericii“(Traité de l’Eglise, vol. I)?. Concluzia nu este logică: poţi fi întâiul întrun corp oarecare, fără a avea pentru aceasta jurisdicţie şi autoritate; poţi fi
în acel corp, după cum se zice, primus inter pares, primul inttre egali. Apoi, Sf. Petru nu e totdeauna numit întâiul în Sfintele Scripturi; astfel, Sf. Ioan citează pe Andrei înaintea lui (Ioan 1, 44); Sf. Pavel nu-l numeşte decât după Iacov
(Galat. 2, 9); el îl numeşte chiar după ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului (1 Cor. 9, 5). „Petru nu a fost deci cel dintâi între apostoli altfel decât a fost Ştefan între diaconi.” Cuvintele sunt ale Fericitului Augustin (Cuvântul
316). Origen (Tâlcuire la Sf. Ioan) şi Sf. Ciprian (Scrisoarea 71 către Quint.) sunt de aceeaşi socotinţă cu Fer. Augustin. Putem afirma că nici unul din Părinţii Bisericii nu au văzut în întâietatea lui Petru o îndreptăţire la
jurisdicţie, la autoritate în conducerea Bisericii. Ei n-ar fi putut trage această concluzie fără a se împotrivi însăşi Sfintei Scripturi. Iisus Hristos nu a dat voie apostolilor săi ca să ia unii faţă de alţii titlurile de învăţător, de dascăl şi chiar de părinte sau papă. Cuvintele sale sunt hotărâtoare (Mat. 23, 8, şi urm.): „Iar voi să nu vă numiţi Ravvi, căci unul este dascălul vostru Hristos, iar voi toţi fraţi sunteţi; şi Tată să nu chemaţi vouă pre pământ, căci unul este Tatăl vostru cel din ceruri; nici vă numiţi învăţători, căci unul este Învăţătorul vostru, Hristos. Iar cel ce este mai
mare între voi, să fie vouă slugă.” Să se alăture cuvintele Evangheliei cu descrierile prerogativelor episcopului Romei făcute de teologii romani, şi se va vedea fără greutate că aceştia nu stăruiesc a rămâne întru adevăr.
Sf. Matei spune că atunci când Petru a întrebat pe Iisus despre prerogativele apostolilor, Mântuitorul i-a răspuns: „Amin zic vouă că voi cei ce aţi urmat mie, întru a doua naştere, când va şedea Fiul Omului pre
scaunul slavei sale, veţi şedea şi voi pre douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil“ (Mat. 19, 28).
Dacă Iisus Hristos ar fi ales pentru Petru un scaun mai înalt ca scaunele celorlalţi, dacă i-ar fi dat o putere mai mare, ar fi zis oare lui Petru însuşi că cei doisprezece apostoli vor şedea pe douăsprezece scaune, fără
deosebire?

Din toate acestea tragem concluzia că în Biserică nu se află decât un învăţător, decât un domn, un singur păstor suprem. „Eu sunt păstorul cel bun”, zice Iisus (Ioan 10, 11). “Voi mă chemaţi Învăţător şi Domn, şi bine
ziceţi, căci sunt“ (Ioan 13, 13). „Unul este învăţătorul vostru, Hristos.”(Mat. 13, 10).
El şade singur pe scaunul slavei sale, în sfânta cetate „al cărei zid avea temelii douăsprezece, şi într-însele numele celor doisprezece apostoli ai Mielului“(Apoc. 21, 14). Primii păstori şed acolo pe scaunele lor, judecând
seminţiile noului popor al lui Dumnezeu. Dacă se ridică acolo întrebări cercetătoare, ce nu se pot dezlega într-un mod frăţesc, trebuie a le înfăţişa tribunalului lor; nu la tribunalul unuia singur, ci al întregii Biserici, reprezentată prin cei ce sunt instituiţi a o cârmui.
Nu este prin urmare nimic în Scriptura Noului Aşezământ care să fie prielnic, chiar de departe, autorităţii suverane pe care o dau teologii noştri romani Sfântului Petru şi episcopilor Romei, pe cari ei îi consideră ca pe urmaşii acestuia.
Se poate zice chiar că autoritatea sa este formal condamnată. Am citat mai sus cuvintele destul de lămurite ale lui Iisus Hristos. Faptele Apostolilor şi Epistoliile conţin dovezi ce demonstrează pâna la evidenţă
că Sf. Petru nu se bucură de nici o superioritate în colegiul apostolic. Întradevăr, citim în Faptele Apostolilor (8, 14): „Iar auzind apostolii cei din Ierusalim cum că a primit Samaria cuvântul lui Dumnezeu, au trimis către
dânşii pre Petru şi pre Ioan.” Petru era deci supus nu numai colegiului apostolic în întregul său, ci şi mai multor apostoli cari erau adunaţi la Ierusalim, de vreme ce el a primit de la ei o însărcinare. În aceeaşi carte
(11, 2-3) se citeşte că credincioşii tăiaţi împrejur au făcut imputări lui Petru pentru că s-a dus la cei necredincioşi, iar Petru se apără zicând că a ascultat de o poruncă de-a dreptul de la Dumnezeu. Oare astfel se poartă
cineva către un şef suveran, şi oare astfel lucrează acel şef faţă de supuşii lui? La Sinodul din Ierusalim (Fapte 15, 7 şi urm.) nu a prezidat Petru; Iacov a fost cel ce a rostit cuvântul: Judec (Fapte 15, 19). Petru nu a vorbit
decât la rândul său, ca un simplu membru; cu toate acestea preşedinţia iar fi aparţinut de drept, dacă ar fi fost şef învestit cu autoritate şi jurisdicţie asupra sinodului apostolic. Sf. Pavel (Galat. 2, 7 şi urm.) tăgăduieşte
întâietatea lui Petru; el afirmă că este egalul său, îl pune după Iacov şi spune că i-a făcut o aspră mustrare pentru că nu mergea după adevărul evangheliei. Mai tăgăduieşte încă (1 Cor. 3, 4-5; 22) când afirmă formal că
Petru nu este decât un simplu slujitor ca şi dânsul, ca şi Apollo, şi că credincioşii nu trebuie a se lipi nici de unul nici de altul ca învăţător, ci numai de Iisus Hristos. În sfârşit, chiar Sf. Petru însuşi nu cunoaşte
întâietatea cu care ar voi Biserica Romană să-l încarce, de vreme ce, îndreptându-se către presviterii Bisericilor întemeiate de dânsul, nu se dă pe sine decât ca coleg al lor (1 Petru 5, 1).

[Ioana-Andreea]

Niciunul din Pãrintii primelor secole nu si-a închipuit cã Hristos Si-a întemeiat Biserica pe Petru. Sfântul Augustin, un Pãrinte foarte venerat în Biserica Occidentului, chiar o neagã în mod explicit când spune cã Petru ar fi fost o piatrã foarte nesigurã, din moment ce s-a lepãdat de trei ori. El si Sfântul Ambrozie demonstreazã cã Petrus nu e petra, si cã dacã Hristos ar fi vrut sã spunã cã Si-a întemeiat Biserica pe Petru, ar fi zis: "Tu esti Petru, si pe tine îmi întemeiez Biserica." Ce este deci "aceastã piatrã"? Ceea ce tocmai s-a spus: "Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu". Iatã de ce Sfântul Ciprian al Cartaginei - un alt mare Pãrinte al Occidentului - spune: "Orice episcop stã pe tronul Sfântului Petru". De altfel, citim la versetul 23 al aceluiasi capitol 16 cã Hristos îl numeste pe Petru "Satan", anume pentru ceea ce tocmai a spus. Nu este deci cu mult mai cuminte a spune cã Hristos si-a întemeiat Biserica pe Petru, decât a spune cã a întemeiat-o pe Satan.
Evidenta aratã cã Sfântul Petru nu a fost niciodatã episcop la Roma, si cã n-a întemeiat aceastã bisericã. Pe de-o parte, dupã Sfântul Ciprian, apostolii nu au hirotonit alti apostoli, ci episcopi, care sunt succesorii tuturor apostolilor, si astfel toti sunt succesorii Sfântului Petru, care, el însusi, a întemeiat biserica Antiohiei (De ce n-ar fi patriarhii Antiohiei succesorii Sfântului Petru în aceeasi mãsurã ca cel al Romei?). Pe de altã parte, se pare cã Sfântul Pavel e cel care a întemeiat biserica Romei si a hirotonit si pe primul ei episcop. În epistola cãtre Romani Sfântul Petru nu e deloc amintit. Se pare cã, la acel moment, comunitatea era foarte micã si prea putin închegatã. Sfântul Pavel promite sã vinã în curând pentru a evangheliza Roma (Rom. 15, 32). Acestea sunt confirmate de Sfântul Irineu al Lyonului (secolul al II-lea), care spune cã Pavel a hirotonit primii doi episcopi ai Romei - pe Linus si pe Cletus -, si cã Petru n-a venit la Roma decât ca sã moarã aici, în timpul episcopatului lui Cletus. El l-a hirotonit pe Clement, cel ce a devenit al treilea episcop al Romei. Dacã Sfântul Irineu îl numeste pe Clement al treilea episcop al Romei, aceasta o poate face pentru cã Linus a fost cel dintâi. Cum sã se poatã afirma cã episcopii Romei sunt succesorii Sfântului Petru?

[Decebal]

Pe scurt cum contrazice aşa zisul primat papal constituţia Bisericii crezând catolicii că numai un episcop poate să fie predicator universal al Bisericii. Papalitatea se bazează pe aşa zisa tradiţie a sfântului Petru însă problema care apare în sânul Bisericii este aceea că nu doar apostolul Petru era considerat de predicator al Bisericii. Ceilalţi apostoli care au scris şi ne-a rămas, cum sunt Ioan sau Pavel şi ei au fost şi au rămas până în ziua de azi păstori universali ai Bisericii chiar dacă Petru avea o anumită întâietate sau o anumită formă de primat între ceilalţi. Însă primatul apostolului Petru nu implică faptul că învăţătura altor sau celorlalţi apostoli nu ar fi o învăţătură universală a Bisericii şi prin urmare acei apostoli, spre exemplu Ioan sau Pavel, sunt şi ei, nu doar Petru, învăţători universali ai Bisericii. Iar acest lucru se bazează pe faptul că învăţătura creştină este una universală, pentru toţi creştinii adică, şi, în virtutea universalităţii doctrinei sau a propovăduirii inspirată de Sfântul Spirit, înşişi purtătorii acestei doctrine revelate de Sfântul Spirit sunt şi devin pastori universali ai Bisericii. Dovadă este că Biserica lui Christos se bazează, în primul rând, pe un Nou Testament care cuprinde mai multe cărţi scrise, sub inspiraţia Sfântului Spirit, de Ioan, Petru, Pavel, Iuda, Iacob, Matei, Luca, Marcu, pe lângă acestea fiind inclusă şi Epistola către Evrei a cărei paternitate nu este foarte bine definită. Cine îşi poate închipui că Biserica Universală se bazează exlusiv pe cele două epistole care ne-au rămas de la apostolul Petru; după cum bine vedem, scrierile lui Petru sunt, ca să zic aşa, în minoritate raportat la întreg canonul Noului Legământ, şi însuşi faptul că Biserica are un canon în care sunt cuprinse mai multe cărţi inspirate de Sfântul Spirit şi care nu au fost scrise exclusiv de apostolul Petru, ne arată şi ne dovedeşte valoarea universală a învăţăturilor celorlalţi scriitori inspiraţi de Sfântul Spirit, şi în mod implicit, caracterul acelor scriitori de păstori universali ai Bisericii, caracterul de universalitate derivând din caracterul inspirat de Dumnezeu al învăţăturilor cuprinse în scrierile canonice. Prin urmare realitatea ne dovedeşte cu asupra de măsură că primatul Sfântului Petru în cadrul Bisericii primare nu îi exclude pe ceilalţi purtători ai Sfântului Spirit, sub inspiraţia Acestuia, de la caracterul de păstori universali sau dascăli universali ai Bisericii. Universalitatea învăţăturii sau a doctrinei se bazează aşadar pe inspiraţia şi călăuzirea Sfântului Spirit şi în baza acesteia orice apostol, nu doar Petru, este dascăl universal al Bisericii.

Tot aşa existenţa succesorului sfântului Petru nu implică şi nu înseamnă că alţi episcopi nu sunt sau nu pot fi păstori sau dascăli universali ai Bisericii lui Christos. Având în vedere că universalitatea învăţăturii derivă din inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Spirit, orice episcop sau chiar orice sfânt ales de Dumnezeu care grăieşte învăţătură sub inspiraţia sau călăuzirea Sfântului Spirit acţionează pe post de dascăl universal al Bisericii, cu alte cuvinte implicând faptul că, aşa cum Petru deşi întâiul nu era singurul dascăl universal al Bisericii, pentru că Sfântul Spirit nu a fost făgăduit unui singur om, succesorul lui Petru nu este şi nu poate fi singur sau singurul dascăl universal al Bisericii atâta vreme cât există şi alţi episcopi sau sfinţi călăuziţi de Sfântul Spirit la tot adevărul aşa cum a făgăduit Însuşi Christos.

Pe de altă parte, primatul petrin şi mai apoi papal, înţeles în sensul că Petru ar fi fost singura piatră de temelie a Bisericii lui Christos, este infirmat de Apocalipsa 21, 14 unde se vorbeşte foarte clar de cele 12 pietre de temelie ale Noului Ierusalim purtând cele 12 nume ale apostolilor lui Christos. Astfel când se defineşte caracterul apostolic al Bisericii, aşa cum este şi în Crez, acest caracter apostolic sau întemeiere apostolică nu se referă exclusiv la apostolul Petru şi la apostolatul său, ci la întreaga adunare apostolică, la comuniunea apostolică în Sfântul Spirit sub autoritatea dumnezeiască a Capului Bisericii Universale, Iisus Christos, comuniune din care şi Petru, ca întâi, făcea parte.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Hotărârea Colegiului Episcopilor nu este nici necesară nici suficientă pentru ca papa să proclame ceva la nivel infailibil. Vi s-a mai explicat acest lucru şi pe forumul catolic. Papa nu conduce Biserica (numai) ca şef al Colegiului Episcopilor, ci în mod personal, fiindcă ministerul petrin este personal. Biserica lui Cristos nu are doi capi văzuţi: papa şi Colegiul Episcopilor, ci unul singur: papa. Cristos nu spune "pe voi (pe Colegiul Apostolilor) am să clădesc Biserica Mea" şi nici nu se roagă pentru toţi ca să să menţină unitatea apostolică, ci se roagă pentru Petru personal, ca să-i întăreacă pe fraţii săi (pe ceilalţi apostoli).

Faptul că Christos nu spune explicit acel lucru nu înseamnă că Biserica este zidită doar pe apostolul Petru. Iar acest lucru este confirmat de Sfânta Scriptură:

Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi m-a dus pe mine, în duh, într-un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalimul, pogorându-se din cer, de la Dumnezeu, Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor douăsprezece apostoli ai Mielului. (Apocalipsa 21, 2.10.14)

Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. (Efeseni 2, 19-20)

Deasemenea faptul că Christos spune la un moment dat că se roagă pentru Petru nu înseamnă că El nu S-ar ruga şi pentru ceilalţi apostoli şi pentru episcopii Bisericii. Ar fi şi absurd să credem aşa ceva; nu scrie niciunde că Christos Se roagă doar pentru apostolul Petru sau doar pentru "succesorul" acestuia, nu scrie niciunde că Duhul Sfânt este doar pentru Petru şi că doar Petru va fi călăuzit la adevăr, ba mai mult în rugăciunea arhierească, cuprinsă în cap. 17 de la evanghelia după Ioan se vede foarte clar că Christos Se roagă pentru toţi, pentru ca să fie sfinţiţi în Adevăr, pentru ca să fie una precum Tatăl şi Fiul sunt una.

[Decebal]

O altă basnă din repertoriul papismului este aceea cum că papa nu poate fi judecat de nimeni, ca şi cum Petru nu ar fi fost judecat de nimeni. Această poziţie, această idee papistă este însă contrazisă de Sfânta Scriptură, care la Epistola către Galateni a Sf. Pavel ne arată clar înfruntarea pe care Pavel i-o aduce lui Petru şi anume pentru că, potrivit cuvintelor apostolului Pavel, "Petru nu călca drept, potrivit adevărului evangheliei":

Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Şi, împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii? (Galateni 2, 11-14)

Se vede deasemenea din comportamentul apostolului Pavel faţă de Petru, sau Chifa, că Pavel nu are nici un fel de raportare ca de la slugă la stăpân, sau ca de la inferior la superior, şi cu siguranţă această atitudine de îndrăzneală nu poate fi pusă pe obrăznicia lui Pavel, mai ales în contextul ipotezei papiste că Petru ar fi fost superiorul lui. Cu siguranţă un simplu soldat nu şi-ar permite să îşi înfrunte generalul, dar vedem o total altă poziţie la Pavel care îşi permite să îl înfrunte pe Petru atunci când acesta calcă strâmb, pe lângă adevărul evangheliei. De unde deci pretenţia papilor de a nu fi ei judecaţi de nimeni, nici măcar atunci când greşesc? Cu siguranţă un astfel de papă nu este şi nu poate fi succesor al apostolului Petru!

După opinia papiştilor, Biserica lui Hristos este de fapt petrină, fiind fundamentată doar pe Petru, şi mai apoi durând pe "succesorul" lui, papa, însă şi această poziţie este contrazisă de numeroase mărturii ale Bibliei care arată că apostolicitatea Bisericii nu înseamnă "petrinitatea" ei, Biserica fiind întemeiată pe apostoli, iar nu pe unul singur, după cum s-a mai văzut în citatele pe care le-am adus, piatra din capul unghiului fiind Însuşi Hristos Iisus. Basna papistă este contrazisă şi de apostolul Pavel care spune clar că Biserica este a lui Hristos, că Hristos nu S-a împărţit, că biserica nu este a lui Petru, sau a lui Pavel, sau a lui Apollo. La papişti însă Biserica este petrină, iar Hristos S-a împărţit. Chiar şi Crezul ne confirmă că Biserica lui Hristos este apostolică, nu exclusiv petrină, fiind fundamentată pe apostoli iar nu pe unul singur, aşa cum fabulează eretic papiştii.

[Decebal]

Voi reda câteva citate din opera Fericitului Augustin în care se referă la Petru, după care voi aduce şi câteva comentarii în special pentru cei care nu înţeleg engleza şi implicit viziunea lui Augustin asupra apostolului Petru.

„What then does Peter's daring to come to Him on the waters also signify? For Peter generally stands for a figure of the Church. What else then do we think is meant by, "Lord, if it be Thou, bid me come unto You on the water;" but, Lord, if You are true, and in nothing speakest falsely, let Your Church also be glorified in this world, because prophecy has proclaimed this concerning You. Let her walk then on the waters, and so let her come to You, to whom it is said, "The rich among the people shall entreat Your favour."” (Augustin, Sermon LXXV, 10)

http://www.newadvent.org/fathers/160325.htm
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxvii.html

„The Gospel which has just been read touching the Lord Christ, who walked on the waters of the sea; and the Apostle Peter, who as he was walking, tottered through fear, and sinking in distrust, rose again by confession, gives us to understand that the sea is the present world, and the Apostle Peter the type of the One Church. For Peter in the order of Apostles first, and in the love of Christ most forward, answers oftentimes alone for all the rest. Again, when the Lord Jesus Christ asked, whom men said that He was, and when the disciples gave the various opinions of men, and the Lord asked again and said, "But whom say ye that I am?" Peter answered, "You are the Christ, the Son of the living God." One for many gave the answer, Unity in many. Then said the Lord to Him, "Blessed are you, Simon Barjonas: for flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven." Then He added, "and I say unto you." As if He had said, "Because you have said unto Me, 'You are the Christ the Son of the living God;' I also say unto you, 'You are Peter.'" For before he was called Simon. Now this name of Peter was given him by the Lord, and that in a figure, that he should signify the Church. For seeing that Christ is the rock (Petra), Peter is the Christian people. For the rock (Petra) is the original name. Therefore Peter is so called from the rock; not the rock from Peter; as Christ is not called Christ from the Christian, but the Christian from Christ. "Therefore," he says, "You are Peter; and upon this Rock" which you have confessed, upon this Rock which you have acknowledged, saying, "You are the Christ, the Son of the living God, will I build My Church;" that is upon Myself, the Son of the living God, "will I build My Church." I will build you upon Myself, not Myself upon you.” (Augustin, Sermon LXXVI, 1)

„For men who wished to be built upon men, said, "I am of Paul; and I of Apollos; and I of Cephas," who is Peter. But others who did not wish to be built upon Peter, but upon the Rock, said, "But I am of Christ." And when the Apostle Paul ascertained that he was chosen, and Christ despised, he said, "Is Christ divided? Was Paul crucified for you? Or were ye baptized in the name of Paul?" And, as not in the name of Paul, so neither in the name of Peter; but in the name of Christ: that Peter might be built upon the Rock, not the Rock upon Peter.” (Augustin, Sermon LXXVI, 2)

„This same Peter therefore who had been by the Rock pronounced "blessed," bearing the figure of the Church, holding the chief place in the Apostleship, a very little while after that he had heard that he was "blessed," a very little while after that he had heard that he was "Peter," a very little while after that he had heard that he was to be "built upon the Rock," displeased the Lord when He had heard of His future Passion, for He had foretold His disciples that it was soon to be. He feared lest he should by death, lose Him whom he had confessed as the fountain of life. He was troubled, and said, "Be it far from You, Lord: this shall not be to You." Spare Yourself, O God, I am not willing that You should die. Peter said to Christ, I am not willing that You should die; but Christ far better said, I am willing to die for you. And then He immediately rebuked him, whom He had a little before commended; and calls him Satan, whom he had pronounced "blessed." "Get behind Me, Satan," he says, "you are an offense unto Me: for you savour not the things that be of God, but those that be of men." What would He have us do in our present state, who thus finds fault because we are men? Would you know what He would have us do? Give ear to the Psalm; "I have said, You are gods, and you are all the children of the Most High." But by savouring the things of men; "you shall die like men." The very same Peter a little while before blessed, afterwards Satan, in one moment, within a few words! You wonder at the difference of the names, mark the difference of the reasons of them. Why do you wonder that he who was a little before blessed, is afterwards Satan? Mark the reason wherefore he is blessed. "Because flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven." Therefore blessed, because flesh and blood has not revealed it unto you. For if flesh and blood revealed this to you, it were of your own; but because flesh and blood has not revealed it unto you, but My Father which is in heaven, it is of Mine, not of your own. Why of Mine? "Because all things that the Father has are Mine." So then you have heard the cause, why he is "blessed," and why he is "Peter." But why was he that which we shudder at, and are loth to repeat, why, but because it was of your own? "For you savour not the things which be of God, but those that be of men."” (Augustin, Sermon LXXVI, 3)

http://www.newadvent.org/fathers/160326.htm
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf106.vii.xxviii.html

„But what now? The Lord asks him as you heard when the Gospel was being read, and says to him, "Simon, son of John, do you love Me more than these?" He answered and said, "Yea Lord You know that I love You." And again the Lord asked this question, and a third time He asked it. And when he asserted in reply his love, He commended to him the flock. For each several time the Lord Jesus said to Peter, as he said, "I love you;" "Feed My lambs," feed My "little sheep." In this one Peter was figured the unity of all pastors, of good pastors, that is, who know that they feed Christ's sheep for Christ, not for themselves. Was Peter at this time a liar, or did he answer untruly that he loved the Lord? He made this answer truly; for he made answer of that which he saw in his own heart.” (Augustin, Sermon CXLVII, 2)

„The Rock (Petra) made Peter true, for the Rock was Christ.” (Augustin, Sermon CXLVII, 2)

http://www.newadvent.org/fathers/160397.htm

Din aceste texte se observă că Augustin îl vedea pe apostolul Petru ca ca având o oarecare întâietate între apostoli, însă niciodată nu este văzut aşa cum îl văd în ziua de azi catolicii. Petru este văzut ca tip sau simbol al Bisericii, sau ca simbol al poporului creştin, sau ca simbol al unităţii păstorilor Bisericii, al acelor păstori care „hrănesc” sau „pasc” „mieii” lui Hristos pentru Hristos, nu pentru ei înşişi, însă niciodată nu este văzut aşa cum este văzut de catolici. Şi avem referinţe în citatele din Augustin atât la momentul din Evanghelia după Matei (cel cu mărturisirea lui Petru şi cu făgăduinţa lui Hristos de a zidi Biserica), precum şi la momentul de la sfârşitul Evangheliei după Ioan, două momente care au fost şi sunt aduse sistematic de unii dintre catolicii de ieri sau de azi pentru a justifica opţiunea lor doctrinară, sau chiar dogmatică, referitor la primatul petrin şi la cel papal. Augustin însă spune că Piatra pe care Hristos a făgăduit să zidească Biserica, şi pe care a şi zidit-o, este chiar El Însuşi, Hristos, iar nu apostolul Petru (şi implicit nici vreun succesor al acestuia) şi că numele de Petru tocmai derivând de la Piatra care este Hristos l-a primit. Petru este cel zidit pe Piatră (adică pe Hristos), iar nu Piatra este zidită pe Petru. Comentând pe marginea textului de la Ioan, Augustin afirmă deasemenea că Petru este un simbol al unităţii păstorilor creştinilor, spre deosebire de romano-catolici care văd în Petru şi în papa nu doar un simbol al unităţii, ci chiar un principiu real al unităţii, „o piatră” fără de care de fapt nu se poate stabili unitatea Bisericii lui Hristos. Vedem deci că Augustin nu receptase în secolele IV – V nici o dogmă a primatului petrin, în sensul în care este văzută această dogmă în secolele XIX – XX de către romano-catolici, şi că în raport cu Tradiţia primită de Augustin putem constata invenţia şi inovaţia dogmatică inventată în sec. XIX – XX de către romano-catolici, la peste 1800 de ani după pogorârea Duhului Sfânt, asta în vreme ce în secolele IV – V părinţi (şi doctori, după romano-catolici) ai Bisericii lui Hristos (chiar dacă din Apus) nu primiseră prin Tradiţie nici un primat petrin aşa cum îl văd azi romano-catolicii, şi cu atât mai puţin vreun primat papal aşa cum îl văd azi, după invenţia de secol XIX – XX, cei care se autointitulează catolici.