Intrebare

[Fani71]

În prealabil postat de AlinB

dar biuterii...purtati?

Da, eu port. Ma face sa ma simt mai bine, mai feminina, ceva mai sigura pe aparitia mea in lume (pentru ca sunt timida si anxioasa din fire). Nu vad de ce ar fi un pacat - nu dau sau cer bani pe diamante si bijuterii scumpe, imi plac cele simple dar de efect. Imi place sa potrivesc culorile.

Nu ma machiez, nu poentru ca as considera ca este pacat ci pentru ca nu am reusit niciodata sa ma obisnuiesc, mi se pare ca nu mi se potrivea. Mult timp am avut o acnee foarte rea si incercam sa o mai maschez dar mi-a trecut.

Cred ca a te ajuta de cateva lucruri artificiale ca sa te simti mai bine in relatia cu ceilalti sau mai bine in relatia cu propriul trup este un lucru bun, care evita alte probleme - frustrarile, complexele, teama de a nu fi acceptat etc.
Interbarea este, daca cineva renunta la toate aceste tertipuri feminine pt ca sa i-a spus un calugar sau asa scrie in nu stiu ce indrepotar de spovedanie, dar se simte prost din cauza asta, se simte altfel (intr-un mod inutil), se simte judecata, se simte inferioara etc, la ce foloseste? Nu o incurca sentimentele astea mai tare in viata duhovniceasca decat o eventuala mica vanitate ca arata mai bine decat ar permite natura?

[Jane Says]

Cred ca a te ajuta de cateva lucruri artificiale ca sa te simti mai bine in relatia cu ceilalti sau mai bine in relatia cu propriul trup este un lucru bun, care evita alte probleme - frustrarile, complexele, teama de a nu fi acceptat etc. Interbarea este, daca cineva renunta la toate aceste tertipuri feminine pt ca sa i-a spus un calugar sau asa scrie in nu stiu ce indrepotar de spovedanie, dar se simte prost din cauza asta, se simte altfel (intr-un mod inutil), se simte judecata, se simte inferioara etc, la ce foloseste? Nu o incurca sentimentele astea mai tare in viata duhovniceasca decat o eventuala mica vanitate ca arata mai bine decat ar permite natura?

Ba da, incurca, si e greu. Dar mie radacina acestor "suferinte" ca sa zic asa, mi se pare mai grava decat efectul. Teoretic, eliberarea asa cum o vad eu, ar presupune sa nu mai ai nevoie, sa nu mai fii complexat/a, sa nu mai conteze felul in care te percep ceilalti - mai ales ca noi nu stim de fapt cum ne recepteaza ceilalti, in domeniul asta nu facem decat sa ne proiectam propriile temeri :)

Un lucru pe care l-am invatat la cursurile de psihoterapie - foarte logic de altfel, si care de fapt nu era o noutate, ca si Sfintii Parinti aveau aceeasi viziune - e ca teama nu trebuie evitata, bagata sub pres, ci infruntata.

Daca eu ma simt nesigura in lume - o anxietate sociala, sa zicem, sau na, 'de frumusete' - mijloacele de a atenua aceasta teama sunt de fapt conduite de asigurare care de fapt nu rezolva problema de fond, ci doar conduc la perpetuarea acesteia in timp. Dpdv psihologic, fiind nesigura si punand accesorii care sa te faca sa te simti mai bine, si facand asta in mod repetat, nu faci decat sa iti intaresti urmatoarele convingeri:

- e rau fara bijuterii/makeup, pentru ca ti-e teama ca esti urata si teama este un disconfort in sine
- bijuteriile/makeupul alunga acest disconfort
- in concluzie e bine cu elemente artificiale, ca ele te fac mai atragatoare si disconfortul dispare (nu ma refer la binele duhovnicesc, evident, ci la binele subiectiv, starea noastra de ok)

Daca nu decizi sa iei anxietatea asta in brate, s-o "consumi", daca vrei, s-o traiesti si s-o epuizezi, trecand prin ea, expunandu-te fara accesorii si makeup si supravietuind experientei, nu o sa inveti niciodata ca:

- poate fi bine (la fel de bine, poate chiar mai) si fara elemente artificiale

Desi, daca ai invata lucrul ala, atunci nu ti-ar mai fi teama. Pentru ca in primul scenariu bijuteriile sunt un paleativ pentru o problema care in acest al doilea scenariu, ar deveni inexistenta.

Nu stiu cat de complicat e ce am explicat, dar un principiu de baza in terapia anxietatilor de toate felurile (inclusiv cu atacuri de panica, fobii, whatever). Bagatul sentimentului de inadecvare sub pres si mijloacele astea paleative nu folosesc la absolut nimic, au efect doar temporar si contribuie in fapt la perpetuarea unor comportamente si ganduri false.

Cu alte cuvinte, nu "invatam" niciodata ca suntem frumoase si fara, daca nu incercam si nu ne expunem si fara.

Din punct de vedere duhovnicesc, e mult mai complexa chestiunea asta si, lasand la o parte chiar si vanitatea noastra, chiar si educatia defectuoasa si modelele promovate de societate (trebuie, ca femeie, sa fii "aranjata", sa fii "sigura pe tine" etc), cred ca ajungem la modul in care privim lumea si pe noi insine, un mod care e artificial, fals. Daca am fi ceea ce am fost creeati initial sa fim, am percepe cu totul altfel frumusetea si feminitatea si rolul nostru in comunitate.

Nu zic ca am habar cum ar fi, dar sunt convinsa ca atat timp cat inca ma simt aiurea pentru un cos, cat inca mai am nevoie de confirmare ca arat bine, cat inca mai simt nevoia sa "make a stand" acolo unde apar si functionez, ma aflu in eroare. Nu stiu care o fi modul ideal, duhovnicesc, de a _vedea_ lumea, pe aproapele, frumusetea etc, dar clar e altul decat al meu.

Noi zicem ca Maica Domnului era frumoasa si ca din cauza asta nu era nevoie sa isi bata capul cu aspectul fizic. Eu sunt sigura ca de fapt Maica Domnului habar nu avea ca e frumoasa, ca nu o preocupa deloc chestiunea asta, nu cred ca avusese vreo oglinda in Templu si nici ca avusese cine sa o laude dintre preoti si cei cu care avea contact. Si asta nu inseamna ca nu avea grija de trup, dar grija fata de trup poate insemna doar atat: sa fii curat si sa te hranesti, ca pana una alta nu suntem ingeri, si sa te pazesti de rani.

[anna21]

În prealabil postat de Jane Says

Ba da, incurca, si e greu. Dar mie radacina acestor "suferinte" ca sa zic asa, mi se pare mai grava decat efectul. Teoretic, eliberarea asa cum o vad eu, ar presupune sa nu mai ai nevoie, sa nu mai fii complexat/a, sa nu mai conteze felul in care te percep ceilalti - mai ales ca noi nu stim de fapt cum ne recepteaza ceilalti, in domeniul asta nu facem decat sa ne proiectam propriile temeri :)

Un lucru pe care l-am invatat la cursurile de psihoterapie - foarte logic de altfel, si care de fapt nu era o noutate, ca si Sfintii Parinti aveau aceeasi viziune - e ca teama nu trebuie evitata, bagata sub pres, ci infruntata.

Daca eu ma simt nesigura in lume - o anxietate sociala, sa zicem, sau na, 'de frumusete' - mijloacele de a atenua aceasta teama sunt de fapt conduite de asigurare care de fapt nu rezolva problema de fond, ci doar conduc la perpetuarea acesteia in timp. Dpdv psihologic, fiind nesigura si punand accesorii care sa te faca sa te simti mai bine, si facand asta in mod repetat, nu faci decat sa iti intaresti urmatoarele convingeri:

- e rau fara bijuterii/makeup, pentru ca ti-e teama ca esti urata si teama este un disconfort in sine
- bijuteriile/makeupul alunga acest disconfort
- in concluzie e bine cu elemente artificiale, ca ele te fac mai atragatoare si disconfortul dispare (nu ma refer la binele duhovnicesc, evident, ci la binele subiectiv, starea noastra de ok)

Daca nu decizi sa iei anxietatea asta in brate, s-o "consumi", daca vrei, s-o traiesti si s-o epuizezi, trecand prin ea, expunandu-te fara accesorii si makeup si supravietuind experientei, nu o sa inveti niciodata ca:

- poate fi bine (la fel de bine, poate chiar mai) si fara elemente artificiale

Desi, daca ai invata lucrul ala, atunci nu ti-ar mai fi teama. Pentru ca in primul scenariu bijuteriile sunt un paleativ pentru o problema care in acest al doilea scenariu, ar deveni inexistenta.

Nu stiu cat de complicat e ce am explicat, dar un principiu de baza in terapia anxietatilor de toate felurile (inclusiv cu atacuri de panica, fobii, whatever). Bagatul sentimentului de inadecvare sub pres si mijloacele astea paleative nu folosesc la absolut nimic, au efect doar temporar si contribuie in fapt la perpetuarea unor comportamente si ganduri false.

Cu alte cuvinte, nu "invatam" niciodata ca suntem frumoase si fara, daca nu incercam si nu ne expunem si fara.

Din punct de vedere duhovnicesc, e mult mai complexa chestiunea asta si, lasand la o parte chiar si vanitatea noastra, chiar si educatia defectuoasa si modelele promovate de societate (trebuie, ca femeie, sa fii "aranjata", sa fii "sigura pe tine" etc), cred ca ajungem la modul in care privim lumea si pe noi insine, un mod care e artificial, fals. Daca am fi ceea ce am fost creeati initial sa fim, am percepe cu totul altfel frumusetea si feminitatea si rolul nostru in comunitate.

Nu zic ca am habar cum ar fi, dar sunt convinsa ca atat timp cat inca ma simt aiurea pentru un cos, cat inca mai am nevoie de confirmare ca arat bine, cat inca mai simt nevoia sa "make a stand" acolo unde apar si functionez, ma aflu in eroare. Nu stiu care o fi modul ideal, duhovnicesc, de a _vedea_ lumea, pe aproapele, frumusetea etc, dar clar e altul decat al meu.

Noi zicem ca Maica Domnului era frumoasa si ca din cauza asta nu era nevoie sa isi bata capul cu aspectul fizic. Eu sunt sigura ca de fapt Maica Domnului habar nu avea ca e frumoasa, ca nu o preocupa deloc chestiunea asta, nu cred ca avusese vreo oglinda in Templu si nici ca avusese cine sa o laude dintre preoti si cei cu care avea contact. Si asta nu inseamna ca nu avea grija de trup, dar grija fata de trup poate insemna doar atat: sa fii curat si sa te hranesti, ca pana una alta nu suntem ingeri, si sa te pazesti de rani.

Jane, mi-a placut mult mesajul acesta (si cel anterior, desigur, dar acesta in mod special).
Eu nu ma machiez (decat foarte rar.. cand ies cu sotul si insista ca trebuie sa-mi pun masca de sotie dragutza). Dar ma vopsesc si ma gandeam: ca fac? O tin asa pana la 80 de ani? Cand o sa am curaj sa-mi vad parul carunt? Ca asta este situatia: imbatranim.
Nu ca am acum un raspuns, ca sunt destul de lasa.. dar mi-a placut cum ai scris ca trebuie sa ne infruntam temerile (temerea de acceptare sociala).

@ Fani.. sa vezi ce culoare naturala am la par .. Lumea ma intreaba: la ce salon am reusit o culoare atat de "naturala".. scuze, mi se pare hilar!
(In opinia mea vopsitul parului este pacat clar... si din mai multe motive, dar asta este: ma insel cu gandul ca sotul meu a insistat sa trec la culoarea de primavara ca am fost prea mult timp bruneta... Deci un fel de ascultare, sa zicem.. vai mie!)

Cat despre farduri.. ma gandesc ca la baza imaginii despre femei care se formeaza in mintea copiilor mei, sunt eu. Deci mai bine nefardata.
(mama sotului se farda, lui ii plac femeile fardate.. maica-mea se farda deloc sau mult prea discret.. mie imi place naturaletea... )

Iar bijuteriile... zdranga, zdranga... . Sper sa nu jignesc pe nimeni. Chestii pe care le atarni de tine.

[Fani71]

În prealabil postat de anna21

Jane, mi-a placut mult mesajul acesta (si cel anterior, desigur, dar acesta in mod special).
Eu nu ma machiez (decat foarte rar.. cand ies cu sotul si insista ca trebuie sa-mi pun masca de sotie dragutza). Dar ma vopsesc si ma gandeam: ca fac? O tin asa pana la 80 de ani? Cand o sa am curaj sa-mi vad parul carunt? Ca asta este situatia: imbatranim.
Nu ca am acum un raspuns, ca sunt destul de lasa.. dar mi-a placut cum ai scris ca trebuie sa ne infruntam temerile (temerea de acceptare sociala).

@ Fani.. sa vezi ce culoare naturala am la par .. Lumea ma intreaba: la ce salon am reusit o culoare atat de "naturala".. scuze, mi se pare hilar!
(In opinia mea vopsitul parului este pacat clar... si din mai multe motive, dar asta este: ma insel cu gandul ca sotul meu a insistat sa trec la culoarea de primavara ca am fost prea mult timp bruneta... Deci un fel de ascultare, sa zicem.. vai mie!)

Cat despre farduri.. ma gandesc ca la baza imaginii despre femei care se formeaza in mintea copiilor mei, sunt eu. Deci mai bine nefardata.
(mama sotului se farda, lui ii plac femeile fardate.. maica-mea se farda deloc sau mult prea discret.. mie imi place naturaletea... )

Iar bijuteriile... zdranga, zdranga... . Sper sa nu jignesc pe nimeni. Chestii pe care le atarni de tine.

Eu cred ca se face prea mult caz de asta, pana la urma. Exista x lucruri mai importante pentru progresul nostru duhovnicesc decat decizia de a ne aranja intr-un fel sau altul.
Ca multe din lucrurile lumesti, cred ca rele sunt exagerarile mai degraba.
Iar ce este exagerare - trebuie sa-si dea seama fiecare, nu exista reteta.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Fani71

Eu cred ca se face prea mult caz de asta, pana la urma. Exista x lucruri mai importante pentru progresul nostru duhovnicesc decat decizia de a ne aranja intr-un fel sau altul.
Ca multe din lucrurile lumesti, cred ca rele sunt exagerarile mai degraba.
Iar ce este exagerare - trebuie sa-si dea seama fiecare, nu exista reteta.

Iubirea de sine exagerata e patima , o patima venita din mandrie , mandrie ce la randu-i te orbeste , dandu-ti numai tie dreptate , ignorand adevarata "reteta" a fericirii ! . . .