Cum a aratat Sfantul Ioan Damaschinul la Dogmatica absurditatea geocentrismului

[Fani71]

Jane, ne putem indoi de orice, si sa ajungem sa credem ca suntem in Matrix si ca totul, absolut totul, se petrece in capul nostru, manipulat de niste fiinte sau masini malefice...

Acum, serios vorbind, realitatea fizica exista totusi, daca nu ne putem increde nici in hoardele de oameni de stiinta si credem ca totul este o conspiratie, daca nu ne putem increde nici in propriile simturi, atunci in ce ne putem increde?
Si apostolii au vorbit 'de ceea ce au vazut cu ochii lor, ce au pipait cu mainile lor, ce au auzit cu ochii lor'. Si pentru credinta exista si o baza 'empirica', nu numai spirituala. Altfel nu ar putea de loc fi deosebita credinta de paranoia.

In general, toata cultura umana se bazaza pe un anume grad de incredere, nu neaparat pe credinta. Avem totusi incredere, ca fiinte rationale ce suntem, in alti oameni, nu putem totul sub semnul intrebarii, ca Miss Marple cand cauta criminalul. Daca nu putem avea incredere in nimeni, unde ajungem? La paranoia generalizata.

Sigur, tot ceea ce vedem si simtim acum, tot ceea ce vedem si cu ochii inimii, este 'in parte', cum spune sf. Pavel. Realitatea in deplinatatea ei o vom cunoaste abia cand Imparatia va vebi cu putere, si abia cand ne vom indumnezei.
Dar asta nu inseamna ca nu putem vedea nimic acum, ca traim intr-o iluzie cosmica completa...

[andrei_im]

În prealabil postat de Fani71

Jane, ne putem indoi de orice, si sa ajungem sa credem ca suntem in Matrix si ca totul, absolut totul, se petrece in capul nostru, manipulat de niste fiinte sau masini malefice...

Acum, serios vorbind, realitatea fizica exista totusi, daca nu ne putem increde nici in hoardele de oameni de stiinta si credem ca totul este o conspiratie, daca nu ne putem increde nici in propriile simturi, atunci in ce ne putem increde?
Si apostolii au vorbit 'de ceea ce au vazut cu ochii lor, ce au pipait cu mainile lor, ce au auzit cu ochii lor'. Si pentru credinta exista si o baza 'empirica', nu numai spirituala. Altfel nu ar putea de loc fi deosebita credinta de paranoia.

In general, toata cultura umana se bazaza pe un anume grad de incredere, nu neaparat pe credinta. Avem totusi incredere, ca fiinte rationale ce suntem, in alti oameni, nu putem totul sub semnul intrebarii, ca Miss Marple cand cauta criminalul. Daca nu putem avea incredere in nimeni, unde ajungem? La paranoia generalizata.

Sigur, tot ceea ce vedem si simtim acum, tot ceea ce vedem si cu ochii inimii, este 'in parte', cum spune sf. Pavel. Realitatea in deplinatatea ei o vom cunoaste abia cand Imparatia va vebi cu putere, si abia cand ne vom indumnezei.
Dar asta nu inseamna ca nu putem vedea nimic acum, ca traim intr-o iluzie cosmica completa...

Ca sa revenim cu problemele de lingvistica si in thread-ul asta:
incredere = in-credere = a crede in ceva/cineva :)
Edificatoare este replica data de parintele Gheorghe Calciu, in inchisoare, unui gardian care il batea, obligandu-l sa nu mai creada in Hristos. Parintele i-a spus:
"Tu crezi ca Stalin exista desi nu l-ai vazut niciodata, dar crezi pentru autoritatea oamenilor care l-au vazut. Asa si eu cred in Hristos pentru ca ma incred in autoritatea celor ce L-au vazut (apostoli si nu numai)."
Cat timp stiinta este onesta si isi cunoaste limitele, ne putem increde in ea. Cand emite fapte asa zis stiintifice, bazate strict pe ipoteze, atunci intervine si un act de credinta, iar asta ramane la atitudinea fiecaruia sa decida. La fel, cand stiinta face afirmatii despre cele nevazute, despre cele ce nu tin de stiinta, inseamna ca nu isi cunoaste limitele. Este dreptul meu sa aleg a nu ma increde in stiinta, in aceste cazuri.

[Jane Says]

Stiu Fani, nu ma refeream la paranoia sau la conspiratii si matrix deloc, pana la urma cu realitatea fizica operam si co-existam, ba mai mult, e parte din Creatie. Pur si simplu am constatat, si repet, ma voi fi inselat, tot ce-i posibil, ca si cunoasterea de tip stiintific implica un grad de credinta, nu e deloc neutra din punctul asta de vedere, participam, credem si aderam la unele teorii, ori asa e o finete a sufletului care parca mai curand ar trebui sa fie directionata spre Dumnezeu, fara a face din stiinta si metodele sale idoli sau inlocuitori.

Pentru ca daca e sa fim sinceri, traim o "schizofrenie", in sensul de rupere, sfasiere a gandirii, mai ales cand, credinciosi fiind, avem de lucrat cu stiinta. Eu recunosc ca habar nu am, deocamdata, cum sa impac credinta cu profesia mea. La lucru dau cezarului ce-i al cezarului, si sa iti dau un exemplu: din perspectiva crestina, depresia e o boala a sufletului, poate ajunge chiar la intensitate de pacat (prin deznadejde), e ceva ce trebuie reparat cu delicatete duhovniceasca. Ce facem noi? Dam antidepresive.

Intr-un fel, una credem si alta facem, suntem cu fundul in doua luntri, avem un soi de dubla-contabilitate, ca unii psihotici: ne facem treaba asa cum o cere lumea seculara in care traim, dar in sinea noastra suntem convinsi de cu totul altceva, si nu avem curajul sa nu ducem nici una din lucrarile astea pana la capat (o rupere ori cu mistica, ori cu stiinta, acolo unde acestea doua nu decurg natural una din alta).

[Fani71]

În prealabil postat de Jane Says

Stiu Fani, nu ma refeream la paranoia sau la conspiratii si matrix deloc, pana la urma cu realitatea fizica operam si co-existam, ba mai mult, e parte din Creatie. Pur si simplu am constatat, si repet, ma voi fi inselat, tot ce-i posibil, ca si cunoasterea de tip stiintific implica un grad de credinta, nu e deloc neutra din punctul asta de vedere, participam, credem si aderam la unele teorii, ori asa e o finete a sufletului care parca mai curand ar trebui sa fie directionata spre Dumnezeu, fara a face din stiinta si metodele sale idoli sau inlocuitori.

Pentru ca daca e sa fim sinceri, traim o "schizofrenie", in sensul de rupere, sfasiere a gandirii, mai ales cand, credinciosi fiind, avem de lucrat cu stiinta. Eu recunosc ca habar nu am, deocamdata, cum sa impac credinta cu profesia mea. La lucru dau cezarului ce-i al cezarului, si sa iti dau un exemplu: din perspectiva crestina, depresia e o boala a sufletului, poate ajunge chiar la intensitate de pacat (prin deznadejde), e ceva ce trebuie reparat cu delicatete duhovniceasca. Ce facem noi? Dam antidepresive.

Intr-un fel, una credem si alta facem, suntem cu fundul in doua luntri, avem un soi de dubla-contabilitate, ca unii psihotici: ne facem treaba asa cum o cere lumea seculara in care traim, dar in sinea noastra suntem convinsi de cu totul altceva, si nu avem curajul sa nu ducem nici una din lucrarile astea pana la capat (o rupere ori cu mistica, ori cu stiinta, acolo unde acestea doua nu decurg natural una din alta).

Sigur, nu este usor sa fii cretsin. Trebuie sa ai mintea mereu treaza, pentru a discerne ceea ce este de zis si facut in tot felul de situatie. Trebuie sa iti dezvolti liberattea crestina, adfica sa nu cauti mereu raspunsuri de-a gata, ci sa actionezi referindu-te la persoana.
De exemplu pentru antidepresive, eu nu cred ca contrazic neaparat conceptia spirituala despre bolile psihice. Ele au si o componenta fizica, si daca putem sa linistim pe cineva macar in parte de ce sa nu o facem (esti doctor?). Bineinteles ca cel atins de depresie poate urma si un tratament psihologic, si spiritual, pe langa medicamente.

Nu stiu daca este de fapt topicul potrivit pentru asta, sa nu dam apa la moara celor care se indoiesc de cele mai elementare lucruri care totusi au valoare de realitate materiala empirica.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Fani71

Jane, ne putem indoi de orice, si sa ajungem sa credem ca suntem in Matrix si ca totul, absolut totul, se petrece in capul nostru, manipulat de niste fiinte sau masini malefice...

Acum, serios vorbind, realitatea fizica exista totusi, daca nu ne putem increde nici in hoardele de oameni de stiinta si credem ca totul este o conspiratie, daca nu ne putem increde nici in propriile simturi, atunci in ce ne putem increde?
Si apostolii au vorbit 'de ceea ce au vazut cu ochii lor, ce au pipait cu mainile lor, ce au auzit cu ochii lor'. Si pentru credinta exista si o baza 'empirica', nu numai spirituala. Altfel nu ar putea de loc fi deosebita credinta de paranoia.

In general, toata cultura umana se bazaza pe un anume grad de incredere, nu neaparat pe credinta. Avem totusi incredere, ca fiinte rationale ce suntem, in alti oameni, nu putem totul sub semnul intrebarii, ca Miss Marple cand cauta criminalul. Daca nu putem avea incredere in nimeni, unde ajungem? La paranoia generalizata.

Sigur, tot ceea ce vedem si simtim acum, tot ceea ce vedem si cu ochii inimii, este 'in parte', cum spune sf. Pavel. Realitatea in deplinatatea ei o vom cunoaste abia cand Imparatia va vebi cu putere, si abia cand ne vom indumnezei.
Dar asta nu inseamna ca nu putem vedea nimic acum, ca traim intr-o iluzie cosmica completa...

Imi dadeai un sfat mai devreme :-)

[Jane Says]

În prealabil postat de Dumitru73

Imi dadeai un sfat mai devreme :-)

Daca la sfatul asta al lui Fani te refereai:

Te sfatuiesc sa nu ii mai provoci pe cei care cred ca pamantul este plat. Din proprie experienta iti spun ca este o discutie infructuasa. ;-)

, discutia de astazi e despre altceva.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Jane Says

Daca la sfatul asta al lui Fani te refereai:

, discutia de astazi e despre altceva.

Credeam ca vorbeste despre paranoia, despre teoria conspiratiei, despre existenta realitatilor fizice, despre faptul ca si credinta are o baza empirica nu numai una spirituala.

[Fani71]

În prealabil postat de Dumitru73

Imi dadeai un sfat mai devreme :-)

Stiam eu din experienta de ce ti-l dau, ca uite ca nici eu nu ma pot abtine sa nu mai scriu pe aici riscand sa primesc raspunsuri de la cei care cred cu tarie ca pamantul este plat.
Dar discutia mi se pare interesanta, este legata de teoria cunoasterii.

[Dumitru73]

În prealabil postat de Fani71

Stiam eu din experienta de ce ti-l dau, ca uite ca nici eu nu ma pot abtine sa nu mai scriu pe aici riscand sa primesc raspunsuri de la cei care cred cu tarie ca pamantul este plat.
Dar discutia mi se pare interesanta, este legata de teoria cunoasterii.

Una este sa vorbesti de cunoastere sau necunoastere si alta e sa vorbesti de ignoranta si indaratnicire.