Sunt ateu, intrebati-ma orice!

[ory]

În prealabil postat de topcat

Sa inteleg ca esti agnostica
Singurele experiente care se pot apropia de obiectivitatea realitatii sint cele repetabile. Gresesc?

Simti neaparat nevoia sa definesti opinia cuiva, sa-i creezi un statut in societate sau in sine ? Agnostic sau nu, ne expunem opiniile din ceea ce suntem capabili sa asimilam din jur ( informatie, simtire, experienta...), iar daca ar fi sa exprimam teoretic in ceea ce priveste pozitia din care este emisa fiecare idee pe care o concepem, ar insemna sa fim de toate la un loc.
Personal, consider ca " singura " experienta care te poate apropia cel mai mult de obiectivitatea realitatii este DUREREA, sub toate formele ei, fie intensa sau superficiala, dar, nu neaparat repetabila, ci mai degraba constienta.

[bodo1222]

Am o intrebare pentru toti ateii..sa presupunem ca stiti cate ceva din Apocalipsa lui Ioan...poate in minunile ce au fost pana acum nu ati crezut...poate ca semnele ce ni se arata nu v-au putut intoarce sufletele...
Ce veti face,daca veti(vom) apuca vremurile cu adevarat din urma si vom vedea la televizor ca in Ierusalim 2 propovaduitori au fost omorati si ca a 3-a zi au inviat(este vorba despre Enoh si Ilie)???Sunt curios daca va veti schimba orizontul de gandire..sau ce veti gandi despre acestea dat fiind faptul ca sunt scrise in Biblie de 2 milenii..

Cred ca foarte putini atei sunt atei pentru ca asta isi doresc. Nu te nasti ateu.
Devii ateu cu timpul, incet si fara sa iti dai seama.
Incet, incet, una cate una, toate itele care te legau de Dumnezeu se rup.
Iar la un moment dat, te trezesti ca pur si simplu nu mai crezi in existenta lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori aceasta se intampla pe masura ce iei legatura cu stiinta.
Cand iti dai seama ca tot ce statea la baza credintei tale nu prea are explicatie stiintifica.
Pur si simplu, nu mai are logica nimic.
Ce faci atunci? Cine e de vina?

[Traditie1]

În prealabil postat de Mariusica

Cred ca foarte putini atei sunt atei pentru ca asta isi doresc. Nu te nasti ateu.
Devii ateu cu timpul, incet si fara sa iti dai seama.
Incet, incet, una cate una, toate itele care te legau de Dumnezeu se rup.
Iar la un moment dat, te trezesti ca pur si simplu nu mai crezi in existenta lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori aceasta se intampla pe masura ce iei legatura cu stiinta.
Cand iti dai seama ca tot ce statea la baza credintei tale nu prea are explicatie stiintifica.
Pur si simplu, nu mai are logica nimic.
Ce faci atunci? Cine e de vina?

Prin asta trece orice om, sunt îndoieli datorate gândurilor. Credinta trebuie sa fie un act voluntar, nu involuntar.

Trebuie sa-ti spui: voi crede împotriva tuturor dovezilor stiintifice sau împotriva tuturor îndoielilor.

Când spui ca respingi religia fiindca respecti adevarul stiintific, tu te manifesti religios. Numai religiile si cultele pretind ca oamenii ar avea datorii morale. Si daca tot esti religios, de ce nu ai crede în Dumnezeu?


Daca respingi credinta în Dumnezeu va trebui sa admiti ca lumea, cu alcatuirea ei incredibil de complexa si cu manifestarile constiintei umane s-a facut singura, ca materia a ajuns sa aiba senzatii de durere, fericire, rationamente etc. Nu e asta o religie mai aberanta ca alte religii?


Existenta suprema nu poate fi decât absoluta dar materiei îi lipseste acest caracter, ea nu poate fi propria sa cauza. O Fiinta ca Dumnezeu, vie, rationala, personala, desi la prima vedere e greu de acceptat, reprezinta o explicatie mai plauzibila pentru existenta lumii si a omului.

Este un pas important trecerea la credinta în acest tip de Absolut si prin prisma acestei vederi totul începe sa se lege, sa capete sens.


.......................

Umilul, povestea respectiva e frumoasa si folositoare dar nu e vorba de Einstein, aceasta atribuire e un fals:
http://www.snopes.com/religion/einstein.asp

În prealabil postat de Traditie1

Trebuie sa-ti spui: voi crede împotriva tuturor dovezilor stiintifice sau împotriva tuturor îndoielilor.

Când spui ca respingi religia fiindca respecti adevarul stiintific, tu te manifesti religios. Numai religiile si cultele pretind ca oamenii ar avea datorii morale. Si daca tot esti religios, de ce nu ai crede în Dumnezeu?

Daca respingi credinta în Dumnezeu va trebui sa admiti ca lumea, cu alcatuirea ei incredibil de complexa si cu manifestarile constiintei umane s-a facut singura, ca materia a ajuns sa aiba senzatii de durere, fericire, rationamente etc. Nu e asta o religie mai aberanta ca alte religii?

Existenta suprema nu poate fi decât absoluta dar materiei îi lipseste acest caracter, ea nu poate fi propria sa cauza. O Fiinta ca Dumnezeu, vie, rationala, personala, desi la prima vedere e greu de acceptat, reprezinta o explicatie mai plauzibila pentru existenta lumii si a omului.

Este un pas important trecerea la credinta în acest tip de Absolut si prin prisma acestei vederi totul începe sa se lege, sa capete sens.

Sa cred in ciuda tuturor evidentelor?
Nu pot sa fac asta.

In ceea ce priveste faptul ca lumea s-a creat singura, inca mai am dubii.
Dar nici nu pot sa mai cred ca lumea a fost creata in 6 zile acum 6 sau 7 mii de ani.
Mi se pare de-a dreptul ridicol ca cineva mai poate sa afirme asa ceva.

Sunt foarte multe lucruri in care am crezut, iar acum nu mai cred.

În prealabil postat de Traditie1

lumea, cu alcatuirea ei incredibil de complexa si cu manifestarile constiintei umane s-a facut singura, ca materia a ajuns sa aiba senzatii de durere, fericire, rationamente etc.

Si care ar fi problema in asta. Unde e aberatia.

[AlinB]

În prealabil postat de Mariusica

Cred ca foarte putini atei sunt atei pentru ca asta isi doresc. Nu te nasti ateu.
Devii ateu cu timpul, incet si fara sa iti dai seama.
Incet, incet, una cate una, toate itele care te legau de Dumnezeu se rup.
Iar la un moment dat, te trezesti ca pur si simplu nu mai crezi in existenta lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori aceasta se intampla pe masura ce iei legatura cu stiinta.
Cand iti dai seama ca tot ce statea la baza credintei tale nu prea are explicatie stiintifica.
Pur si simplu, nu mai are logica nimic.
Ce faci atunci? Cine e de vina?

Pai cine sa fie de vina..cei cre ti-au dat "itele" alea superficiale, asta in primul rand, pentru ca aici este cauza nu "legatura cu stiinta".

Apoi, mai este si celalalt aspect, idolatrizarea stiintei, a face din ea ceea ce nu este, asa cum a incercat din totdeuna "materialismul dialectic si stiintific" pentru ca de altfel argumentele erau subtiri tare asa ca avea nevoie de ceva cu autoritate pentru a si-o insusi si ceva informatie pentru deturnat in scopurile respective, politico-religioase.

Iar logica este de multe soiuri, depinde pe care vrei sa o vezi/asimilezi.

În prealabil postat de AlinB

Pai cine sa fie de vina..cei cre ti-au dat "itele" alea superficiale, asta in primul rand, pentru ca aici este cauza nu "legatura cu stiinta".
Apoi, mai este si celalalt aspect, idolatrizarea stiintei, a face din ea ceea ce nu este, asa cum a incercat din totdeuna "materialismul dialectic si stiintific" pentru ca de altfel argumentele erau subtiri tare asa ca avea nevoie de ceva cu autoritate pentru a si-o insusi si ceva informatie pentru deturnat in scopurile respective, politico-religioase.
Iar logica este de multe soiuri, depinde pe care vrei sa o vezi/asimilezi.

In primul rand nu inteleg ce gandesti tu prin ite superficiale.
Iar in al doilea rand, eu nu idolatrizez stiinta.
E nu am vrut si nu vreau decat sa aflu adevarul.
Iar daca am 2 teorii in fata, este pacat sa vreau sa aflu care este cea adevarata?

În prealabil postat de ory

Personal, consider ca " singura " experienta care te poate apropia cel mai mult de obiectivitatea realitatii este DUREREA, sub toate formele ei, fie intensa sau superficiala, dar, nu neaparat repetabila, ci mai degraba constienta.

AUCI! Vroiam sa te rog sa detaliezi, dar m-am razgindit intre timp