Cine s-ar casatori cu o desfranata ?

[windorin]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Poti detalia... ???

Ce pretinde unul are toata indreptatirea sa pretinda si celalalt.
Pai... in sensul ca daca sotul ii cere sotiei sa fie neatinsa, pana la el, si sotia are dreptul la a'i cere acelasi lucru sotului.
Daca eu ii cer sotiei sa indeplineasca un anumit lucru, si ea are indreptatirea sa mi'l ceara, la randul ei, mie.

În prealabil postat de mirabela

Oameni buni, incetati sa judecati, va cereti singuri osanda. Oare bunu Dumnezeu nu ne iubeste pe toti? Chiar asa tb sa marginalizam si etichetam, ca sunt desfranati si nu merita nimic. Sa avem mila fata de ei. A iertat, a ingaduit, a uitat... oare nu asta tb sa facem si noi? Stiti ce inseamna a ierta, sa ierti ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat niciodata ! Doar ca omul a si pus in practica.

Nimeni nu a judecat pe nimeni, Mirabela. Multumim pentru atentionare, este de luat in seama.
Insa alte aspecte se cauta a se intelege de fiecare in acest topic.

Tocmai despre iertare si iubire sincera se vorbeste.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de windorin

Ce pretinde unul are toata indreptatirea sa pretinda si celalalt.
Pai... in sensul ca daca sotul ii cere sotiei sa fie neatinsa, pana la el, si sotia are dreptul la a'i cere acelasi lucru sotului.
Daca eu ii cer sotiei sa indeplineasca un anumit lucru, si ea are indreptatirea sa mi'l ceara, la randul ei, mie.

Pai da, asta mi se pare si mie foarte normal...dar topicul nu sustinea cumva tocmai faptul ca nu trebuie sa pretinzi nimic de la celalat, trebuie sa ierti si sa iubesti...pur si simplu?

[aurelia1984]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Pai da, asta mi se pare si mie foarte normal...dar topicul nu sustinea cumva tocmai faptul ca nu trebuie sa pretinzi nimic de la celalat, trebuie sa ierti si sa iubesti...pur si simplu?

Andrusca, asa este, iubire si iertare. La mine situatia a fost in felul urmator: intalnisem un baiat care se arata foarte respectuos fata de ideea de casatorie, intelesese (chipurile) ca sunt o persoana serioasa si ca am principii si s-a aratat dispus sa respecte regulile. Numai ca el avea un trecut incarcat care i se parea firesc, potrivit pentru varsta tineretii si pretindea sa i-l accept cu seninatate. Mi-a spus clar ca nu regreta nimic si ca ce-a fost, a fost frumos. Problema era ca nu mai avea chef de introducere, nu mai intelegea rostul plimbarilor, gesturilor mici si romantice, omul trecuse deja prin astea si nu mai avea capacitatea de a se bucura de noutatea unei relatii. Mai mult, din orice vorbe reiesea ca sunt prietena numarul n, inca o incercare, poate reusita sau poate nu, un nou element dintr-o serie, poate ultima, poate nu. Sincer, pe mine m-a obosit foarte mult atitudinea asta si mi-a ranit inocenta si puterea de a ma bucura.

Cu cine am mai vorbit despre problema asta mi-a spus ca sunt geloasa si ca gelozia e o boala (eu cred ca gelozia e confundata des cu paranoia); ca nu trebuie sa ma supar pe trecutul lui, ca nu ma cunostea, etc.

De asta spun, poate ca in situatia cand omul lasa trecutul in urma si te respecta cu toata fiinta lui si te pretuieste ca pe ceva unic e firesc sa mergi bucuros inainte. Dar cand partenerul asteapta sa te descurci singur cu fantomele din trecutul lui, atunci e firesc sa te simti ranit si sa-ti doresti pe cineva ca tine, care sa cunoasca sacrificiile si greutatile asteptarii.

[AndruscaCIM]

În prealabil postat de aurelia1984

Andrusca, asa este, iubire si iertare. La mine situatia a fost in felul urmator: intalnisem un baiat care se arata foarte respectuos fata de ideea de casatorie, intelesese (chipurile) ca sunt o persoana serioasa si ca am principii si s-a aratat dispus sa respecte regulile. Numai ca el avea un trecut incarcat care i se parea firesc, potrivit pentru varsta tineretii si pretindea sa i-l accept cu seninatate. Mi-a spus clar ca nu regreta nimic si ca ce-a fost, a fost frumos. Problema era ca nu mai avea chef de introducere, nu mai intelegea rostul plimbarilor, gesturilor mici si romantice, omul trecuse deja prin astea si nu mai avea capacitatea de a se bucura de noutatea unei relatii. Mai mult, din orice vorbe reiesea ca sunt prietena numarul n, inca o incercare, poate reusita sau poate nu, un nou element dintr-o serie, poate ultima, poate nu. Sincer, pe mine m-a obosit foarte mult atitudinea asta si mi-a ranit inocenta si puterea de a ma bucura.

Cu cine am mai vorbit despre problema asta mi-a spus ca sunt geloasa si ca gelozia e o boala (eu cred ca gelozia e confundata des cu paranoia); ca nu trebuie sa ma supar pe trecutul lui, ca nu ma cunostea, etc.

De asta spun, poate ca in situatia cand omul lasa trecutul in urma si te respecta cu toata fiinta lui si te pretuieste ca pe ceva unic e firesc sa mergi bucuros inainte. Dar cand partenerul asteapta sa te descurci singur cu fantomele din trecutul lui, atunci e firesc sa te simti ranit si sa-ti doresti pe cineva ca tine, care sa cunoasca sacrificiile si greutatile asteptarii.

De acord cu tine in cele spuse...asa gandesc si eu. Nici eu nu cred ca intra gelozia in ecuatie, cand pur si simplu nu poti accepta...nu poti, aia e...nu accepti, fara explicatii si chin de a accepta.

Oricum ar fi, stii cum e...degeaba tocam noi ideea asta pe toate partile, cand nu am auzit in viata mea ca cineva sa imi sugereze ca ar fi trebuit sa ma chinui sa iubesc, sau sa ma fi certat vreun preot ca vezi Doamne ar fi trebuit sa iubesc cu tot sufletul pe vreunul, ca asa e crestineste. La urma urmei daca eu nu as fi putut iubi un om pentru ca avea sosetele in dungi...ala ar fi fost motivul meu, nu trebuia sa fie al tuturor...sau sa ma inteleaga cineva.

Doamne ajuta!

[iana]

În prealabil postat de AndruscaCIM

Oricum ar fi, stii cum e...degeaba tocam noi ideea asta pe toate partile, cand nu am auzit in viata mea ca cineva sa imi sugereze ca ar fi trebuit sa ma chinui sa iubesc, sau sa ma fi certat vreun preot ca vezi Doamne ar fi trebuit sa iubesc cu tot sufletul pe vreunul, ca asa e crestineste. La urma urmei daca eu nu as fi putut iubi un om pentru ca avea sosetele in dungi...ala ar fi fost motivul meu, nu trebuia sa fie al tuturor...sau sa ma inteleaga cineva.

Doamne ajuta!

Corect! Nu e treaba nimanui ca nu poti, la fel cum tot asa nu intereseaza pe nimeni daca poti. In ultima instanta nu trebuie sa ne justificam pentru asta. Hristos cand spunea ca "trebuie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti" vorbea despre dragostea frateasca (agape) si nu despre dragostea dintre femeie si barbat (eros)! Aceasta din urma e problema intima a fiecaruia.