Dumnezeu a trimis iubirea pe pamant - de ce atunci este pacat?

[sophia]

Deocamdata aici n-am auzit inca sa traiasca in casatorie alba, ca ii intrebam direct cum este, ca sa pricep.
Eu nu stiu cum este la aceia, tocmai asta este. Dar voi de unde stiti? De unde stiti voi daca este bine sau rau asa? Daca le convine asa (la amandoi).
Dumnezeu a lasta casatoria si monahia sau celibatul. Atat.
Voi vorbiti de parca ati fi trait de cand lume asa, de parca ati sti. Ei eu nu stiu si nu-mi pot imagina.
Eu stiu cum este casatoria normala si atat.

Si am mai spus: nu inteleg de ce mai trebuie casatorie, daca nu se poate.
Ah, pe la 70 ani in sus, da, inteleg perfect.


Anna- eu am o experienta mai mare, crede-ma. Am trait mult, mai mult ca voi in curatie si fara sot. Si nu este bine, iti spun eu. Mai ales cand iti doresti copii... Singuratatea este trista si doare. Realitatea mea este ca nu vreau sa fiu singura in lume (fara om, ca pe Dumnezeu il am). Si mai mult nu mai spun.

[Jane Says]

Sophiiiii :)))
De ce te deranjeaza ceva ce recunosti ca nici nu stii nici nu intelegi ? :)
De ce trebuie sa stim si sa intelegem totul pe pielea noastra? Cine traieste asa traieste pentru ca vrea nu suntem noi avocatii vreuneia dintre parti, sa deplangem noi frustrarile neplanse ale cine stie carei preotese care poate nici nu sufera din cauza asta.
Eu revin la intrebarea mea: ti-a cerut tie cineva sa traiesti asa? Ti-a spus tie cineva ca esti pacatoasa fiindca te bucuri de sotul tau si el de tine? Si daca nu, atunci de ce te superi pe ce fac altii sau nu in intimitatea lor, pe calea lor spre mantuire?

[sophia]

Da Jane:

Aici pe forum se spune ca cei casatoriti sunt pacatosi si destrabalati si murdari. Ni se cere abstinenta trupeasca (tocmai de aceea, ca este considerat cum am spus mai sus).

Ai dreptate, dar ma deranjeaza ca voi va erijati ca avocati pentru cauze pe care nu le cunoasteti. Sustineti ca este bine asa ca ei. Iar eu daca spun ca nu este bine, va deranjeaza.
Fiecare cu parerea lui.
Eu as vrea sa-mi spuna unul din cei care traiesc asa, cum este.

Si in concluzie eu votez cu :Iubirea (aia adevarata si completa). Si cu casatoria din iubire si normala...

[Jane Says]

Nu cred ca o sa-ti spuna cineva cum e pentru simplul motiv ca lucrurile astea nu se spun si nici nu trebuie iscodite ...

Arata-mi te rog cine a scris ca relatiile sexuale intre soti sunt pacatoase si murdare si ca trebuie sa ne abtinem de la ele.

[maria32]

hai sa pun si eu paie pe foc (la figurat vorbind pentru ca nu-mi doresc deloc sa agit spiritele ci doar, la fel ca si sophia, sa va supun atentiei situatii din viata reala)

Ce se intampla daca un crestin practicant, cu multa iubire de Dumnezeu si cu credinta reala, traita si simtita in suflet, se indragosteste de un alt crestin, botezat in aceeasi religie ca si el/ea dar care traieste indepartat de Biserica, nu respecta reguli, canoane, etc...

Ce face el/ea in aceasta situatie? Ii este ingaduit sa se casatoreasca (nu exista oprelisti de canoane fiind de aceeasi religie) insa... sotul/sotia necredincios/a decat cu numele nu va privi cu ochi buni dorinta celuilalt de a tine post, de a se infrana de la reltii trupesti etc.

Ni se spune ca trebuie sa uram pacatul dar sa-l iubim pe pacatos. Presupunem ca si pacatosul/a (a se citi partenerul necredincios) isi iubeste sotul/sotia, si poate iubirea acesteia/acestuia va reusi cu multa rabdare si tact si prin puterea propriului exemplu sa-l/sa-o aduca pe drumul cel bun, sa-l faca sa-si si traiasca/simta credinta si sa nu ramana crestin doar cu numele.

Insa, pana in momentul cand acela va reusi aceasta ce e de facut? De cele mai multe ori, lucrurile acestea nu se pot face inainte de casatorie pentru ca tocmai taina cununiei apropie pe cei doi, ii uneste si doar convietuirea impreuna, casnicia, si mai ales impartasirea trairilor si relatiilor trupesti ii poate face pe cei doi sa devina unul singur.

Va dati seama totusi ce probleme poate intampina partenerul credincios pe aceasta cale?
Insa cine ne spune ca nu este voie sa apuce pe acel drum? de ce sa nu fie considerata si aceasta un fel de muncenicie? Oare Dumnezeu nu va aprecia ravna cu care cel credincios se va stradui sa-l readuca pe drumul cel bun pe sotul/sotia lui chiar daca pe parcurs, pe acest drum se vor ivi si spinii ispitelor trupesti? Poate va fi nevoie chiar sa renunte la postirea trupeasca pentru a nu da prilej sotului/sotiei sa divorteze si astfel sa-l piarda definitiv pentru credinta?

[glykys]

În prealabil postat de maria32

Va dati seama totusi ce probleme poate intampina partenerul credincios pe aceasta cale?
Insa cine ne spune ca nu este voie sa apuce pe acel drum? de ce sa nu fie considerata si aceasta un fel de muncenicie? Oare Dumnezeu nu va aprecia ravna cu care cel credincios se va stradui sa-l readuca pe drumul cel bun pe sotul/sotia lui chiar daca pe parcurs, pe acest drum se vor ivi si spinii ispitelor trupesti? Poate va fi nevoie chiar sa renunte la postirea trupeasca pentru a nu da prilej sotului/sotiei sa divorteze si astfel sa-l piarda definitiv pentru credinta?

Stii cum e, omul propune, dar Dumnezeu dispune. Ce e cu neputinta la noi, se poate la El. Degeaba facem noi socoteli.

[maria32]

În prealabil postat de glykys

Stii cum e, omul propune, dar Dumnezeu dispune. Ce e cu neputinta la noi, se poate la El. Degeaba facem noi socoteli.

Te rog frumos sa nu te superi pe mine dar ai putea sa raspunzi ceva mai concret? mai clar? ca nu prea inteleg la ce te referi? Sa-mi fie cu iertare dar chiar nu pricep.

[Jane Says]

In concluzie (a mea:P)

1. Indiferent cate-om face sau nu, important e ca in clipa mortii Dumnezeu sa ne daruiasca iertare si sa ne lase in rai.

2. Lucruri care par grele sau imposibile acum isi vor arata roadele candva. Dumnezeu stie dinainte toate pacatele pe care le facem si totusi ne ingaduie sa existam. Uneori chiar ne lasa sa cadem doar ca sa ne ridicam pe urma asa cum nimeni nu s-ar fi asteptat (ca doamna de care ziceam al carei sot abia dupa 10 ani de casnicie s-a botezat la ortodocsi; Dumnezeu lucreaza in multe feluri si cand vrea El; o facem lata, ne ridicam, El a zis).

3. Sophie, daca as fi in locul tau, fara problemele pe care le am eu la mansarda (gen, cand concep), as tine postul si pe urma cu si mai mare bucurie m-as apropia de sot. O pauza intre indragostiti nu strica de cap nici nu distruge, ajuta la mentinerea "pasiunii", sa nu ne saturam unii de altii. Nu a zis nimeni ca-i pacat, bucura-te si vi se intample ce doriti (copii). Si nu te mai framanta cu ale altora ca nu are nici un rost, numai stam aici si scriem science-fiction cand de fapt singurul lucru adevarat e ca habar nu avem si ca nici nu avem cum sti daca nu incercam. Dar nici nu obliga nimeni sa incercam.

Cine nu mananca pentru Dumnezeu nu mananca iar cel care mananca tot pentru Dumnezeu sa manance si asa mai departe.

[Fani71]

În prealabil postat de maria32

hai sa pun si eu paie pe foc (la figurat vorbind pentru ca nu-mi doresc deloc sa agit spiritele ci doar, la fel ca si sophia, sa va supun atentiei situatii din viata reala)

Ce se intampla daca un crestin practicant, cu multa iubire de Dumnezeu si cu credinta reala, traita si simtita in suflet, se indragosteste de un alt crestin, botezat in aceeasi religie ca si el/ea dar care traieste indepartat de Biserica, nu respecta reguli, canoane, etc...

Ce face el/ea in aceasta situatie? Ii este ingaduit sa se casatoreasca (nu exista oprelisti de canoane fiind de aceeasi religie) insa... sotul/sotia necredincios/a decat cu numele nu va privi cu ochi buni dorinta celuilalt de a tine post, de a se infrana de la reltii trupesti etc.

Ni se spune ca trebuie sa uram pacatul dar sa-l iubim pe pacatos. Presupunem ca si pacatosul/a (a se citi partenerul necredincios) isi iubeste sotul/sotia, si poate iubirea acesteia/acestuia va reusi cu multa rabdare si tact si prin puterea propriului exemplu sa-l/sa-o aduca pe drumul cel bun, sa-l faca sa-si si traiasca/simta credinta si sa nu ramana crestin doar cu numele.

Insa, pana in momentul cand acela va reusi aceasta ce e de facut? De cele mai multe ori, lucrurile acestea nu se pot face inainte de casatorie pentru ca tocmai taina cununiei apropie pe cei doi, ii uneste si doar convietuirea impreuna, casnicia, si mai ales impartasirea trairilor si relatiilor trupesti ii poate face pe cei doi sa devina unul singur.

Va dati seama totusi ce probleme poate intampina partenerul credincios pe aceasta cale?
Insa cine ne spune ca nu este voie sa apuce pe acel drum? de ce sa nu fie considerata si aceasta un fel de muncenicie? Oare Dumnezeu nu va aprecia ravna cu care cel credincios se va stradui sa-l readuca pe drumul cel bun pe sotul/sotia lui chiar daca pe parcurs, pe acest drum se vor ivi si spinii ispitelor trupesti? Poate va fi nevoie chiar sa renunte la postirea trupeasca pentru a nu da prilej sotului/sotiei sa divorteze si astfel sa-l piarda definitiv pentru credinta?

Am mai postat mai demult (chiar de doua ori) un text al sfantului Ioan Gura de Aur despre asta, despre faptul ca este gresit si periculos ca unul din soti sa-i impuna post trupesc celuilalt daca el nu vrea. O sa-l repostez daca este nevoie. Anna spune ca sotul ar trebui sa respecte dorinta sotiei de a posti, dar eu aici sunt de parerea Sophiei ca si sotia ar trebui sa respecte dorinta sotului, atunci, ca nu e ea mai presus decat el. Ar trebui sa gaseascaimpreuna o cale de mijloc, poate? Nu stiu.
Cred ca si tine ca poate Dumnezeu ii cere celui mai credincios sa faca anumite sacrificii chiar de la manifestarea exterioara a credintei ca sa il sustina pe cel mai slab in credinta.

[andreicozia]

În prealabil postat de Fani71

Ar trebui sa gaseascaimpreuna o cale de mijloc, poate? Nu stiu.
.

Nu stiu cum ar putea exista o cale de mijloc? In VT il trimiteai la sclava ta, dar acum?