Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 06.02.2010, 20:46:43
iustin10 iustin10 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.01.2010
Mesaje: 2.305
Implicit

Citat:
În prealabil postat de anna21 Vezi mesajul
Iubirea este cel mai vehiculat termen astazi. Eu tare cred ca intelesul cotidian (ba chiar si cel folosit de multi crestini) difera de cel folosit de sf. parinti.
Eu cred ca dragostea exista doar unde este smerenie.
Ceea ce inseamna ca eu NU am dragoste, doar mi se pare.
Este corect sa gandesc astfel?
Dragostea e aceiasi,si la sfinti din pustie si la piata.Faptele dragostei sunt aceleasi peste tot.
Si mai ales inima din care pleaca ele.Problema este ca nici eu NU am dragoste,.pentru ca nu am ce fapte bune sa povestesc ca am facut in ultimul timp.
Nu intelesul dragostei cred ca e altul,ci mu.ltimea pacatelor ne face neroditori.
Si bineinteles mandria e primul pacat care ucide dragostea
Reply With Quote
  #2  
Vechi 06.02.2010, 21:01:33
anna21 anna21 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 07.03.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.451
Implicit

Citat:
În prealabil postat de iustin10 Vezi mesajul
Dragostea e aceiasi,si la sfinti din pustie si la piata.Faptele dragostei sunt aceleasi peste tot.
Si mai ales inima din care pleaca ele.Problema este ca nici eu NU am dragoste,.pentru ca nu am ce fapte bune sa povestesc ca am facut in ultimul timp.
Nici eu nu am fapte bune.
Dar mila lui Dumnezeu este mare si sper ca va socoti cum i-a socotit painea vamesului Petru:
"În părțile Africii era un vameș, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodată nu miluia pe săraci, nici nu se mai gîndea la moarte, nu mergea nici la bisericile lui Dumnezeu și își astupa urechile sale de la cei care cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni, Dumnezeu, Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci se îngrijește de mîntuirea tuturor, și cu judecățile care știe mîntuiește pe fiecare, Acela, și cu Petru acesta a făcut după bunătatea sa, și a mîntuit pe el cu un chip ca acesta: Într-o vreme săracii și scăpătații șezînd la ulițe, începu a lăuda casele milostivitorilor, și a se ruga lui Dumnezeu pentru dînșii, iar pe cei nemilostivi îi ocărau.

Deci, a ajuns cuvîntul și pînă la acest Petru, căruia îi ziceau că este cu totul nemilostiv. Și se întrebau unul pe altul dacă luat-a cineva cîndva din casa lui Petru ceva milostenie, zicînd toți că nimeni n-a luat de la dînsul ceva. S-a sculat apoi un sărac și a zis: "Ce-mi veți da mie dacă eu voi merge acum și voi scoate de la dînsul milostenie?" Și făcură între dînșii rămășag. Deci, mergînd săracul, a stat la poarta casei lui Petru. Ieșind Petru din casă și ducînd slugile un catîr încărcat de pîine la casa vameșului, săracul, cel ce făcuse rămășag cu tovarășii săi, i s-a închinat lui și a început a cere milostenie întradins, plîngîndu-se. Iar el, neaflînd piatră, a apucat o pîine și a aruncat în cel sărac, l-a lovit în obraz și s-a dus. Iar săracul, apucînd pîinea, a mers la tovarășii săi, zicîndu-le că din înseși mîinile lui Petru a luat pîinea aceea. Și a lăudat pe Dumnezeu că Petru vameșul este milostiv.

După două zile s-a îmbolnăvit vameșul și, fiind aproape să moară, s-a văzut pe sine în vedenie că era cercetat la oarecare judecată și punîndu-se faptele lui în cumpănă, de o parte a cumpenelor stau niște arapi puturoși și mîrșavi, iar de altă parte a cumpenelor stau niște bărbați foarte luminoși la chip. Deci, arapii aducînd toate faptele cele rele pe care Petru vameșul, din tinerețe, în toată viața sa, le făcuse, le puneau în cumpănă, iar bărbații cei purtători de lumină nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, pe care să le pună de partea cumpenei lor, împotriva lucrurilor lui celor rele care erau aduse de diavoli. Ședeau întristați și, nepri-cepîndu-se, unul către altul zicea: "Noi, dar, nu avem nimic aici". Atunci a răspuns unul dintre dînșii: "Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pîine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, și aceea încă fără de voie". Deci puseră pîinea aceea de partea aceea a cumpenii și îndată a tras cumpăna mai mult decît cea dintîi. Atunci ziseră către vameș acei bărbați frumoși la chip: "Mergi, sărace Petre, și mai adaugă la pîinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mîrșavi și să te ducă în chinul cel veșnic"."
Reply With Quote
  #3  
Vechi 06.02.2010, 21:24:20
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

Zis-a avva Daniil: “Ne-a povestit nouă avva Arsenie despre oarecare, deși poate chiar el era, că șezând un bătrân în chilia sa, i-a venit un glas zicând: “Vino și îți voi arăta lucrurile oamenilor”. Sculându-se a ieșit și l-a dus pe el într-un loc unde i-a arătat un arap tăind lemne și făcând o sarcină mare, apoi se ispitea să o ridice, dar nu putea. În loc de a mai lua dintr-însa, el mergând mai tăia lemne și adăoga peste sarcină, și aceasta o făcea vreme îndelungată. Mergând puțin mai înainte, iarăși i-au arătat lui un om ce ședea lângă un lac scoțând apă dintr-însul și turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăși în lac. Apoi i-a zis iarăși: “Vino să-ți arăt alta”: a văzut o biserică și doi oameni călări pe cai ținând o prăjină de-a curmezișul, unul împotriva altuia. Și voiau să intre prin ușă și nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezișul și nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul și pentru aceasta au rămas afară de ușă. Și bătrânul a zis: “Aceștia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca și cum ar fi a dreptății și nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine și să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta și rămân afară de Împărăția lui Dumnezeu. Iar cel ce tăia lemnele, este omul cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adăugă alte fărădelegi peste păcatele sale. Apoi, cel ce scotea apa, este omul ce face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit și lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deșert”.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 06.02.2010, 21:29:25
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

Se povestește despre avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile și când trecea în corabie, el mai întâi apuca lopata, iar când mergeau la dânsul frații, îndată după rugăciune mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când era să se săvârșească, a rămas trei zile având ochii deschiși și nemișcați. L-au mișcat atunci frații, zicând: “Avvo Agathoane, unde ești?” Acesta le-a răspuns: “Înaintea judecății stau”. I-au zis ei: “Și tu te temi, părinte?” “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt și de unde să știu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Și i-au zis frații: “Dar nu nădăjduiești, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, și alta cea a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceți bine și nu mai grăiți acum cu mine, căci n-am vreme”. Și îndată s-a săvârșit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretisește cineva pe prietenii și iubiții săi. Avea încă păzire mare în toate și zicea, că fără de păzire mare nu pășește omul la nici o faptă bună.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 06.02.2010, 21:33:34
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

A intrat odată avva Agathon în cetate să-și vândă puținele vase și a găsit lepădat în drum lepros care i-a zis: “Unde te duci” I-a răspuns avva Agathon: “În cetate, să vând niște vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Luându-l bătrânul în spate, l-a dus în cetate. I-a zis leprosul: “Unde-ți vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Și a făcut bătrânul așa. Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Și-i răspundea: “Cu atâta”. “Cumpără-mi o plăcintă”. Și-i cumpăra. Și iar vindea alt vas. Și îi zicea leprosul iarăși: “Dar acesta cu cât?” Și-i răspunse bătrânul: “Cu atâta”. “Cumpără-mi acest lucru”. Și-i cumpăra. După ce a vândut toate vasele și vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” “Da!” Și i-a zis din nou: “Fă iarăși milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Și luându-l iar în spate, l-a dus la locul lui. I-a spus atunci bubosul: “Binecuvântat ești Agathone de Domnul în cer și pe pământ!” și ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 06.02.2010, 21:35:15
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

Povestit-a unul din părinți că era în Kellia un bătrân ostenitor purtând rogojină care s-a dus la avva Ammona. Când l-a văzut purtând rogojina, i-a zis acestuia avva Ammona: “Aceasta nimic nu te folosește”. Atunci l-a întrebat pe el bătrânul, zicând: “Trei gânduri mă supără: sau să merg în pustietăți, să mă duc în străinătate, unde nimeni nu mă cunoaște, sau să mă închid în chilie și cu nimeni să nu mă întâlnesc, mâncând după două zile”. Zis-a avva Ammona: “Nici una dintr-acestea trei nu-ți este de folos să faci; ci mai vârtos șezi în chilia ta și mănâncă puțin în fiecare zi având totdeauna cuvântul vameșului în inima ta. Și așa poți să te mântuiești”.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 06.02.2010, 21:45:26
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

Era un bătrân în Kellia, anume Apollo, și de venea cineva să-l roage să-l ajute la orice fel de lucru, cu bucurie se ducea, zicând: „Cu Hristos am astăzi să lucrez pentru sufletul meu, căci aceasta este plata sufletului”.

Se spunea despre avva Apollo de la Sketis, că în tinerețe era țăran, păstor de oi. Văzând el odată în țarină o femeie care avea în pântece, îndemnându-se de diavolul, și-a zis: „Oare cum se află pruncul în pântecele ei?”, și despicând-o, a văzut. Atunci, îndată l-a lovit pe el durerea inimii și umilindu-se, a veni la Sketis și a vestit părinților ceea ce a făcut. Auzindu-i psalmodiind: „Zilele anilor noștri întru dânșii șaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani. Și ce este mai mult decât aceștia, osteneală și durere”, le-a zis: „Am patruzeci de ani și nici măcar o rugăciune n-am făcut, așa că, de voi trăi alți patruzeci de ani, nu voi înceta rugând pe Dumnezeu să-mi ierte păcatele mele”. Deci, nici un lucru de mâini nu făcea, ci totdeauna se ruga, zicând: „Am greșit ca un om, iar Tu ca un Dumnezeu curățește-mă!” I s-a făcut astfel rugăciunea aceasta întru cugetare ziua și noaptea. Având un frate petrecând cu el și l-a auzit acesta: „Supăratu-Te-am, supăratu-Te-am, Doamne, lasă-mă ca să mă odihnesc puțin”. Și i s-a făcut lui încredințare că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele împreună cu cel al femeii ucise, numai pentru copil nu s-a încredințat. I-a zis atunci unul din bătrâni: „Și păcatul uciderii copilului ți l-a iertat Dumnezeu, dar te lasă în durere, că este de folos sufletului tău”.

Spunea avva Apollo despre primirea fraților: „Trebuie să ne închinăm fraților care vin la noi; căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. De aceea se zice că „dacă l-ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău”, și aceasta de la Avraam am luat-o. Și când îl primiți, să-l siliți spre odihnă, că și aceasta de la Lot am învățat, care a primit pe îngeri”.
Reply With Quote
  #8  
Vechi 06.02.2010, 21:37:33
andrei_im's Avatar
andrei_im andrei_im is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.12.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.005
Implicit

Citat:
În prealabil postat de strajeru Vezi mesajul
A intrat odată avva Agathon în cetate să-și vândă puținele vase și a găsit lepădat în drum lepros care i-a zis: “Unde te duci” I-a răspuns avva Agathon: “În cetate, să vând niște vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Luându-l bătrânul în spate, l-a dus în cetate. I-a zis leprosul: “Unde-ți vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Și a făcut bătrânul așa. Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Și-i răspundea: “Cu atâta”. “Cumpără-mi o plăcintă”. Și-i cumpăra. Și iar vindea alt vas. Și îi zicea leprosul iarăși: “Dar acesta cu cât?” Și-i răspunse bătrânul: “Cu atâta”. “Cumpără-mi acest lucru”. Și-i cumpăra. După ce a vândut toate vasele și vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” “Da!” Și i-a zis din nou: “Fă iarăși milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Și luându-l iar în spate, l-a dus la locul lui. I-a spus atunci bubosul: “Binecuvântat ești Agathone de Domnul în cer și pe pământ!” și ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
tare mult mi-a placut aceasta. greu de imaginat rabdarea sfantului... multumim mult!
Reply With Quote
  #9  
Vechi 06.02.2010, 21:42:53
andrei_im's Avatar
andrei_im andrei_im is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.12.2009
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.005
Implicit

Intrebat-a maica Theodora pe avva Theofil, ce este cuvantul acela ai apostolului : vremea rascumparand ? Iar el i-a zis ei : numirea arata castigul. Adica : vreme de ocara ti-a venit ? Cumpara cu smerita cugetare vreme si cu indelunga rabdare vremea ocarii si trage castigul la tine. Vremea de necinste ti-a venit ? Cu suferirea rautatii cumpara vremea si castiga. Para mincinoasa de-ti va veni, cu rabdarea si cu nadejdea castiga. Si toate cele impotriva, de vom voi, ni se vor face noua castiguri.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
intamplari gasite in pateric donisaadriana Calugarul 13 18.01.2015 07:42:43
Pilde si istorioare cu folos duhovnicesc ionel Stiri, actualitati, anunturi 7 14.05.2014 08:26:38
Viata crestina in pilde OvidiuO Generalitati 66 03.04.2014 09:45:03
Pilde LapetiteMoc Din Vechiul Testament 6 03.03.2010 15:42:17
Cuvinte din Pateric phradmon Despre Biserica Ortodoxa in general 34 22.11.2008 16:35:23