Pilde din PATERIC

[iustin10]

În prealabil postat de anna21

Iubirea este cel mai vehiculat termen astazi. Eu tare cred ca intelesul cotidian (ba chiar si cel folosit de multi crestini) difera de cel folosit de sf. parinti.
Eu cred ca dragostea exista doar unde este smerenie.
Ceea ce inseamna ca eu NU am dragoste, doar mi se pare.
Este corect sa gandesc astfel?

Dragostea e aceiasi,si la sfinti din pustie si la piata.Faptele dragostei sunt aceleasi peste tot.
Si mai ales inima din care pleaca ele.Problema este ca nici eu NU am dragoste,.pentru ca nu am ce fapte bune sa povestesc ca am facut in ultimul timp.
Nu intelesul dragostei cred ca e altul,ci mu.ltimea pacatelor ne face neroditori.
Si bineinteles mandria e primul pacat care ucide dragostea

[anna21]

În prealabil postat de iustin10

Dragostea e aceiasi,si la sfinti din pustie si la piata.Faptele dragostei sunt aceleasi peste tot.
Si mai ales inima din care pleaca ele.Problema este ca nici eu NU am dragoste,.pentru ca nu am ce fapte bune sa povestesc ca am facut in ultimul timp.

Nici eu nu am fapte bune.
Dar mila lui Dumnezeu este mare si sper ca va socoti cum i-a socotit painea vamesului Petru:
"În părţile Africii era un vameş, anume Petru, foarte nemilostiv, care niciodată nu miluia pe săraci, nici nu se mai gîndea la moarte, nu mergea nici la bisericile lui Dumnezeu şi îşi astupa urechile sale de la cei care cereau milostenie. Iar bunul iubitor de oameni, Dumnezeu, Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci se îngrijeşte de mîntuirea tuturor, şi cu judecăţile care ştie mîntuieşte pe fiecare, Acela, şi cu Petru acesta a făcut după bunătatea sa, şi a mîntuit pe el cu un chip ca acesta: Într-o vreme săracii şi scăpătaţii şezînd la uliţe, începu a lăuda casele milostivitorilor, şi a se ruga lui Dumnezeu pentru dînşii, iar pe cei nemilostivi îi ocărau.

Deci, a ajuns cuvîntul şi pînă la acest Petru, căruia îi ziceau că este cu totul nemilostiv. Şi se întrebau unul pe altul dacă luat-a cineva cîndva din casa lui Petru ceva milostenie, zicînd toţi că nimeni n-a luat de la dînsul ceva. S-a sculat apoi un sărac şi a zis: "Ce-mi veţi da mie dacă eu voi merge acum şi voi scoate de la dînsul milostenie?" Şi făcură între dînşii rămăşag. Deci, mergînd săracul, a stat la poarta casei lui Petru. Ieşind Petru din casă şi ducînd slugile un catîr încărcat de pîine la casa vameşului, săracul, cel ce făcuse rămăşag cu tovarăşii săi, i s-a închinat lui şi a început a cere milostenie întradins, plîngîndu-se. Iar el, neaflînd piatră, a apucat o pîine şi a aruncat în cel sărac, l-a lovit în obraz şi s-a dus. Iar săracul, apucînd pîinea, a mers la tovarăşii săi, zicîndu-le că din înseşi mîinile lui Petru a luat pîinea aceea. Şi a lăudat pe Dumnezeu că Petru vameşul este milostiv.

După două zile s-a îmbolnăvit vameşul şi, fiind aproape să moară, s-a văzut pe sine în vedenie că era cercetat la oarecare judecată şi punîndu-se faptele lui în cumpănă, de o parte a cumpenelor stau nişte arapi puturoşi şi mîrşavi, iar de altă parte a cumpenelor stau nişte bărbaţi foarte luminoşi la chip. Deci, arapii aducînd toate faptele cele rele pe care Petru vameşul, din tinereţe, în toată viaţa sa, le făcuse, le puneau în cumpănă, iar bărbaţii cei purtători de lumină nimic bun nu aflau din faptele lui Petru, pe care să le pună de partea cumpenei lor, împotriva lucrurilor lui celor rele care erau aduse de diavoli. Şedeau întristaţi şi, nepri-cepîndu-se, unul către altul zicea: "Noi, dar, nu avem nimic aici". Atunci a răspuns unul dintre dînşii: "Cu adevărat nu avem nimic, fără numai o pîine pe care a dat-o lui Hristos mai înainte cu două zile, şi aceea încă fără de voie". Deci puseră pîinea aceea de partea aceea a cumpenii şi îndată a tras cumpăna mai mult decît cea dintîi. Atunci ziseră către vameş acei bărbaţi frumoşi la chip: "Mergi, sărace Petre, şi mai adaugă la pîinea aceasta, ca să nu te ia pe tine arapii aceia mîrşavi şi să te ducă în chinul cel veşnic"."

[strajeru]

Zis-a avva Daniil: “Ne-a povestit nouă avva Arsenie despre oarecare, deşi poate chiar el era, că şezând un bătrân în chilia sa, i-a venit un glas zicând: “Vino şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor”. Sculându-se a ieşit şi l-a dus pe el într-un loc unde i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare, apoi se ispitea să o ridice, dar nu putea. În loc de a mai lua dintr-însa, el mergând mai tăia lemne şi adăoga peste sarcină, şi aceasta o făcea vreme îndelungată. Mergând puţin mai înainte, iarăşi i-au arătat lui un om ce şedea lângă un lac scoţând apă dintr-însul şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac. Apoi i-a zis iarăşi: “Vino să-ţi arăt alta”: a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşă şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit nici unul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. Şi bătrânul a zis: “Aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpăna, ca şi cum ar fi a dreptăţii şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Iar cel ce tăia lemnele, este omul cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adăugă alte fărădelegi peste păcatele sale. Apoi, cel ce scotea apa, este omul ce face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert”.

[strajeru]

Se povesteşte despre avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el mai întâi apuca lopata, iar când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune mâna lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când era să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. L-au mişcat atunci fraţii, zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Acesta le-a răspuns: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis ei: “Şi tu te temi, părinte?” “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde să ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis fraţii: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta cea a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o faptă bună.

[strajeru]

A intrat odată avva Agathon în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit lepădat în drum lepros care i-a zis: “Unde te duci” I-a răspuns avva Agathon: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Luându-l bătrânul în spate, l-a dus în cetate. I-a zis leprosul: “Unde-ţi vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Cu atâta”. “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Cu atâta”. “Cumpără-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. După ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l iar în spate, l-a dus la locul lui. I-a spus atunci bubosul: “Binecuvântat eşti Agathone de Domnul în cer şi pe pământ!” şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

[strajeru]

Povestit-a unul din părinţi că era în Kellia un bătrân ostenitor purtând rogojină care s-a dus la avva Ammona. Când l-a văzut purtând rogojina, i-a zis acestuia avva Ammona: “Aceasta nimic nu te foloseşte”. Atunci l-a întrebat pe el bătrânul, zicând: “Trei gânduri mă supără: sau să merg în pustietăţi, să mă duc în străinătate, unde nimeni nu mă cunoaşte, sau să mă închid în chilie şi cu nimeni să nu mă întâlnesc, mâncând după două zile”. Zis-a avva Ammona: “Nici una dintr-acestea trei nu-ţi este de folos să faci; ci mai vârtos şezi în chilia ta şi mănâncă puţin în fiecare zi având totdeauna cuvântul vameşului în inima ta. Şi aşa poţi să te mântuieşti”.

[strajeru]

Era un bătrân în Kellia, anume Apollo, şi de venea cineva să-l roage să-l ajute la orice fel de lucru, cu bucurie se ducea, zicând: „Cu Hristos am astăzi să lucrez pentru sufletul meu, căci aceasta este plata sufletului”.

Se spunea despre avva Apollo de la Sketis, că în tinereţe era ţăran, păstor de oi. Văzând el odată în ţarină o femeie care avea în pântece, îndemnându-se de diavolul, şi-a zis: „Oare cum se află pruncul în pântecele ei?”, şi despicând-o, a văzut. Atunci, îndată l-a lovit pe el durerea inimii şi umilindu-se, a veni la Sketis şi a vestit părinţilor ceea ce a făcut. Auzindu-i psalmodiind: „Zilele anilor noştri întru dânşii şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani. Şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere”, le-a zis: „Am patruzeci de ani şi nici măcar o rugăciune n-am făcut, aşa că, de voi trăi alţi patruzeci de ani, nu voi înceta rugând pe Dumnezeu să-mi ierte păcatele mele”. Deci, nici un lucru de mâini nu făcea, ci totdeauna se ruga, zicând: „Am greşit ca un om, iar Tu ca un Dumnezeu curăţeşte-mă!” I s-a făcut astfel rugăciunea aceasta întru cugetare ziua şi noaptea. Având un frate petrecând cu el şi l-a auzit acesta: „Supăratu-Te-am, supăratu-Te-am, Doamne, lasă-mă ca să mă odihnesc puţin”. Şi i s-a făcut lui încredinţare că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele împreună cu cel al femeii ucise, numai pentru copil nu s-a încredinţat. I-a zis atunci unul din bătrâni: „Şi păcatul uciderii copilului ţi l-a iertat Dumnezeu, dar te lasă în durere, că este de folos sufletului tău”.

Spunea avva Apollo despre primirea fraţilor: „Trebuie să ne închinăm fraţilor care vin la noi; căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. De aceea se zice că „dacă l-ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău”, şi aceasta de la Avraam am luat-o. Şi când îl primiţi, să-l siliţi spre odihnă, că şi aceasta de la Lot am învăţat, care a primit pe îngeri”.

[andrei_im]

În prealabil postat de strajeru

A intrat odată avva Agathon în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit lepădat în drum lepros care i-a zis: “Unde te duci” I-a răspuns avva Agathon: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Luându-l bătrânul în spate, l-a dus în cetate. I-a zis leprosul: “Unde-ţi vei vinde vasele, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Deci, după ce vindea un vas, îi spunea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Cu atâta”. “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Cu atâta”. “Cumpără-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. După ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l iar în spate, l-a dus la locul lui. I-a spus atunci bubosul: “Binecuvântat eşti Agathone de Domnul în cer şi pe pământ!” şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

tare mult mi-a placut aceasta. greu de imaginat rabdarea sfantului... multumim mult!

[andrei_im]

Intrebat-a maica Theodora pe avva Theofil, ce este cuvantul acela ai apostolului : vremea rascumparand ? Iar el i-a zis ei : numirea arata castigul. Adica : vreme de ocara ti-a venit ? Cumpara cu smerita cugetare vreme si cu indelunga rabdare vremea ocarii si trage castigul la tine. Vremea de necinste ti-a venit ? Cu suferirea rautatii cumpara vremea si castiga. Para mincinoasa de-ti va veni, cu rabdarea si cu nadejdea castiga. Si toate cele impotriva, de vom voi, ni se vor face noua castiguri.