Ce credeti despre vedenii?

o intrebare ramificata si cu adanc talc la care as vrea sa aflu fiecare dintre voi ce crede si veti intelege si legatura cu tpoicul cat de curand.. sa vedem ce opineaza fiecare pe rand la tribuna ca-n parlament:)
va place sa-l contemplati pe Hristos rastignit?
si daca da ,ce parere aveti de afirmatia asta.. Sfantul Pimen cel mare de exemplu a spus ca acolo unde va fi aruncat satana acolo va fi aruncat si el.. avva Sisoe spunea despre acest gand"cine va putea sa tina gandul lui Pimen?"
Pimen a vazut ca atat de mult iubeste sufletul sau pacatul incat pe Fiul lui Dumnezeu venit sa-l scoata din robia acestei iubiri distructive simte in adancul lui nevoia de a-L vedea rastignit caci pacatul este ca un munte masiv, de fapt infinit care apasa cu putere pe centrul fiintei pe centrul inimii.. aici este tronul satanei iar parerea de sine ,iubirea de sine ,iubirea de placere,sunt prin aceasta simbioza in care nu mai se distinge cine-i satana si cine suntem noi ,o euharistie demonica prin care ne unim cu el , cu diavolul, iubim cea ce el ne ofera..cand Dumnezeu se apropie de inimile noastre chemat din ceea ce noi credem ca este o intentie buna o facem sub aceasta influenta pentru a-L atrage ,inghesui si in cele din urma rastigni pe Dumnezeu.. cine incearca sa spuna rugaciunea lui Iisus in inima intelege ce spun.. la un moment dat lucrurile se dau pe sleau..se naste o dorinta de a-l respinge pe Dumnezeu caci cel ce stapaneste inimile noastre ne ajuta din nefericire pentru el, ne ajuta sa vedem ce zace in noi, se dezveleste si pe sine si ne deschide si noua ochii ca sa intelegem cat de rai suntem..cand sufletul vede ca de fapt nu are niciun fel de iubire fata de Dumnezeu, decat intentia cea buna dar de lucrat nu poate decat raul sa-l lucreze.. si incearca sa se smereasca ori a face asta e ca si cum ai vrea sa sapi cu o sarma in munte ca sa-l sfarami si sa-l muti din inima ta.. e munca sisifica! atunci omul zice asa: eu nu ma pot smeri ,sunt vrednic de iad caci iata sunt ucigas de Dumnezeu(cine nu crede ca el l-a omorat si ca el vrea sa-l omoare pe Iisus cine nu crede ca ne aflam intr-o stare de rautate atat de mare incat suntem capabili de orice, oricare dintre noi acela zace de o inalta parere de sine),doamne! eu Te omor si Tu "luminezi cu ziua ticalosul meu suflet"?nu pot sa nu te urasc desi nu vreau, vreau sa te iubesc dar de fapt in mine zace contrariul iubirii.. sau altfel spus"te iubesc dar rastignit"!cu toate ca ma tem de judecata ta cu toate ca stiu ca nu e bine ,ca sunt bolnav, a face rau nu pot conteni, ura asta nu ma lasa sa te vad.. dar vazandu-Te rastignit Doamne, vazand cat sunt de rau, ma umilesc..Tu M-ai lasat sa Te rastignesc ca privindu-te cu bratele deschise ca un neputincios sa-mi satisfac dorinta mea ucigasa si sa biruiesti cu bunatatea Ta cea nespusa multa mea rautate..a-ti inteles? acest medicament -contemplarea crucii ne tradeaza boala si anume-ucigasi de Adevar cu sange rece, iubitori de minciuna, de sine de parerile noastre.. trezirea? recunoasterea starii adica sa tii ochii deschisi si sa speri ca Dumnezeu va folosi pentru noi cea mai mare dintre mile dupa cum noi suferim de cea mai grava dintre boli..(atat de mandri suntem incat il omoram pe Dumnezeu iar apoi contempland placerea noastra si vazand smerenia lui ne trezim, ne venim in fire)
voi ce ziceti? si iertare pentru cei care au mai putina rabdare sa citeasca..

[lareine]

Un lucru am de spus.. nu stiu cum or fi altii insa ma regasesc in cuvintele tale, e un lucru care ma bantuie si la spovedit, si cand sunt singura: o anume _rezistenta_ interioara, foarte discreta insa si neclintita, un refuz inefabil si o imensa frica de a cere pe bune darul Duhului Sfant, pentru ca in sinea mea nu stiu cum ma va schimba Acela si ce va fi putand scoate din mine. O particica din mine, ultimul graunte, se opune, nu vrea, ar amana, ar vrea sa treaca nevazut. Si din cauza grauntelui astuia am impresia ca orice rugaciune as spune sau citesc sunt de fapt mincinoasa si ca iesita dintre sinapsele si de pe buzele mele, mi-aduce osanda tocmai pentru ca sunt constienta si tot degeaba, nu o sa pot spune ca n-am stiut, cum n-am stiut, am stiut si n-am vrut. Nici macar nu sunt sigura ca vreau sa vreau. Jale.

[lacrimi]

În prealabil postat de cristianvisan

o intrebare ramificata si cu adanc talc la care as vrea sa aflu fiecare dintre voi ce crede si veti intelege si legatura cu tpoicul cat de curand.. sa vedem ce opineaza fiecare pe rand la tribuna ca-n parlament:)
va place sa-l contemplati pe Hristos rastignit?
si daca da ,ce parere aveti de afirmatia asta.. Sfantul Pimen cel mare de exemplu a spus ca acolo unde va fi aruncat satana acolo va fi aruncat si el.. avva Sisoe spunea despre acest gand"cine va putea sa tina gandul lui Pimen?"
Pimen a vazut ca atat de mult iubeste sufletul sau pacatul incat pe Fiul lui Dumnezeu venit sa-l scoata din robia acestei iubiri distructive simte in adancul lui nevoia de a-L vedea rastignit caci pacatul este ca un munte masiv, de fapt infinit care apasa cu putere pe centrul fiintei pe centrul inimii.. aici este tronul satanei iar parerea de sine ,iubirea de sine ,iubirea de placere,sunt prin aceasta simbioza in care nu mai se distinge cine-i satana si cine suntem noi ,o euharistie demonica prin care ne unim cu el , cu diavolul, iubim cea ce el ne ofera..cand Dumnezeu se apropie de inimile noastre chemat din ceea ce noi credem ca este o intentie buna o facem sub aceasta influenta pentru a-L atrage ,inghesui si in cele din urma rastigni pe Dumnezeu.. cine incearca sa spuna rugaciunea lui Iisus in inima intelege ce spun.. la un moment dat lucrurile se dau pe sleau..se naste o dorinta de a-l respinge pe Dumnezeu caci cel ce stapaneste inimile noastre ne ajuta din nefericire pentru el, ne ajuta sa vedem ce zace in noi, se dezveleste si pe sine si ne deschide si noua ochii ca sa intelegem cat de rai suntem..cand sufletul vede ca de fapt nu are niciun fel de iubire fata de Dumnezeu, decat intentia cea buna dar de lucrat nu poate decat raul sa-l lucreze.. si incearca sa se smereasca ori a face asta e ca si cum ai vrea sa sapi cu o sarma in munte ca sa-l sfarami si sa-l muti din inima ta.. e munca sisifica! atunci omul zice asa: eu nu ma pot smeri ,sunt vrednic de iad caci iata sunt ucigas de Dumnezeu(cine nu crede ca el l-a omorat si ca el vrea sa-l omoare pe Iisus cine nu crede ca ne aflam intr-o stare de rautate atat de mare incat suntem capabili de orice, oricare dintre noi acela zace de o inalta parere de sine),doamne! eu Te omor si Tu "luminezi cu ziua ticalosul meu suflet"?nu pot sa nu te urasc desi nu vreau, vreau sa te iubesc dar de fapt in mine zace contrariul iubirii.. sau altfel spus"te iubesc dar rastignit"!cu toate ca ma tem de judecata ta cu toate ca stiu ca nu e bine ,ca sunt bolnav, a face rau nu pot conteni, ura asta nu ma lasa sa te vad.. dar vazandu-Te rastignit Doamne, vazand cat sunt de rau, ma umilesc..Tu M-ai lasat sa Te rastignesc ca privindu-te cu bratele deschise ca un neputincios sa-mi satisfac dorinta mea ucigasa si sa biruiesti cu bunatatea Ta cea nespusa multa mea rautate..a-ti inteles? acest medicament -contemplarea crucii ne tradeaza boala si anume-ucigasi de Adevar cu sange rece, iubitori de minciuna, de sine de parerile noastre.. trezirea? recunoasterea starii adica sa tii ochii deschisi si sa speri ca Dumnezeu va folosi pentru noi cea mai mare dintre mile dupa cum noi suferim de cea mai grava dintre boli..(atat de mandri suntem incat il omoram pe Dumnezeu iar apoi contempland placerea noastra si vazand smerenia lui ne trezim, ne venim in fire)
voi ce ziceti? si iertare pentru cei care au mai putina rabdare sa citeasca..

Chiar daca nu mi-am recunoscut nici mie pana acum aceste adevaruri, eu... ma regasesc nespus de mult in cuvintele tale... Mandria, rautatea, falsa smerenie, ura.... sunt toate acolo, chiar daca le maschez cu falsitatea omului credincios, chiar daca uneori mi se pare ca le-am sters, revin la suprafata intotdeauna... si poate mai intense decat inainte. La spovedanie nu-mi marturisesc toate pacatele, pentru ca, in nebunia mea, mi le sterge cineva cu buretele din minte si apoi ajung acasa si ma gandesc: am uitat sa-mi spovedesc pacatul asta... Dar oare chiar am uitat? Oare nu ma mint pe mine? Oare nu tot eu raman cea apasata de negura lor?... Exista momente cand mandria si rautatea ma fac sa-mi ranesc semenii, oameni pe care ii iubesc, care din cauza invartosirii inimii mele sufera... Cineva imi spunea adineauri: "esti o femeie cu suflet mare". Nu... nu sunt. Poate ti-am dat impresia asta, pentru ca orgoliului meu asta ii place sa auda: laude. Dar oare laudele astea fac bine? Oare nu din ele se naste mandria?... un pacat de care Sfintii Apostoli ne indeamna mereu sa ne ferim, pentru ca din el se nasc cele mai mari pacate

[lacrimi]

Din Pateric:

„ Din mila lui Dumnezeu,
smeritul Ştefan, Mitropolit al Reazanului şi al Muronului.
Stareţului mănăstirii Sarov şi soborului de fraţi întru
Hristos Domnul.

Fraţilor,
Depărtaţi-vă de rău şi îmbrăcaţi svită,
Fiţi smeriţi şi cu ochii aţintiţi spre pământ,
Feriţi-vă de mândrie şi îngâmfare, căci sunt
Răufăcătoare
Şi distrug toată lumina şi slava cerească. Invidia, slava deşartă şi ura, uitaţi-le,
Pe acestea, prin post şi rugăciune, alungaţi-le,
Lenea şi făţărnicia, să le lepădaţi
Cu smerenie, să postiţi şi în rugăciune să stăruiţi,
In comunitate şi unitate să trăiţi,
Să nu vă îndoiţi, căci Domnul nu vă va uita!
Frate mai mare, să nu fii asupritorul fratelui mic.
Că în acest chip Domnul Iisus Hristos ni S-a arătat.
Vălul ce vă va cuprinde să-l subjugaţi
Şi Domnului să-I mulţumiţi neîncetat.
Blândeţea şi cumpătarea în voi să se sălăşluiască
Şi pacea sufletească să vă stăpânească.
Să aveţi dragoste unii pentru alţii,
Căci adevărul, nu făţărnicia, cu conştiinţa
se împacă.
Acestea vă vor însoţi în faţa tronului dumnezeiesc
Şi vă vor da coroana împărăţiei cereşti,
Iar la sfârşitul acestui testament
Pace şi binecuvântare vă transmit".

Cat de frumos... Multumim CrissBoss56

am deschis un topic cu subiectul asta si l-am intitulat "il urasc pe Dumnezeu incat il rastignesc" reunosc ca formularea e.. m-am grabit.. dar idea este aceiasi, trebuia sa spun cat de mult iubesc pacatul? oare nu intr-atat incat sa-l rastignesc pe Dumnezeu chiar eu acum in 2010?

[iustin10]

În prealabil postat de cristianvisan

am deschis un topic cu subiectul asta si l-am intitulat "il urasc pe Dumnezeu incat il rastignesc" reunosc ca formularea e.. m-am grabit.. dar idea este aceiasi, trebuia sa spun cat de mult iubesc pacatul? oare nu intr-atat incat sa-l rastignesc pe Dumnezeu chiar eu acum in 2010?

e prima oara cand scrii mai putin,cristi ,e mai usor de inteles asa :)
As vrea sa te intreb:Oare a zice ca il urasti pe Dumnezeu,sau iubesti cpacatul,nu e o ispita?
Adica nu zic ca nu e reala,dar chiar trebuie sa o subliniem,si nu sa o alungam?Ispitele nu trebuiesc alungate?De ce sa le iubim?Sunt rau,o stiu,dar trebuie sa ma impac cu asta?
Asa cum imi recunosc hula fara sa o vreau,imi recunosc si dragostea de Dumnezeu,fara sa o pot atinge.

[lacrimi]

În prealabil postat de iustin10

e prima oara cand scrii mai putin,cristi ,e mai usor de inteles asa :)
As vrea sa te intreb:Oare a zice ca il urasti pe Dumnezeu,sau iubesti cpacatul,nu e o ispita?
Adica nu zic ca nu e reala,dar chiar trebuie sa o subliniem,si nu sa o alungam?Ispitele nu trebuiesc alungate?De ce sa le iubim?Sunt rau,o stiu,dar trebuie sa ma impac cu asta?
Asa cum imi recunosc hula fara sa o vreau,imi recunosc si dragostea de Dumnezeu,fara sa o pot atinge.

Asta spuneam si eu aseara, dar m-ai contrazis, spunand ca e vorba doar de smerenie... Eu ma consider prea mica si plina de pacate, ca sa am taria de a ma juca cu asa ceva... Probabil ca as cadea in extrema opusa...
Pe de alta parte, vreau sa subliniez, ca omul acesta a fost pentru mine ca un mesager al Domnului... Nu vreau sa spun prea multe, sa va plictisesc(sau sa-l ispitesc pe el spre sentimente de mandrie), dar am reusit pentru prima data sa ma vad eu, in mod sincer, inauntrul fiintei mele... fara menajamente, fara minciuni, fara autosugestii... Si nu mi-a placut ce am vazut. Si am meditat mult la spusele lui si i-am dat dreptate, dar consider ca pentru a avea o astfel de atitudine cu tine insati e un lucru cu doua taisuri. Si totusi a avea incredere deplina in Dumnezeu si convingerea ca El te va ridica de fiecare data, ramane pentru mine etica de-a fi si de a merge mai departe. Nu pot inlatura dragostea mea, asa plapanda si poate uneori falsa, pentru Dumnezeu si Domnul Isus si s-o inlocuiesc cu ce? Cand sunt la pamant pe cine sa strig sa-mi vina in ajutor?....

[iustin10]

În prealabil postat de lacrimi

Asta spuneam si eu aseara, dar m-ai contrazis, spunand ca e vorba doar de smerenie... Eu ma consider prea mica si plina de pacate, ca sa am taria de a ma juca cu asa ceva... Probabil ca as cadea in extrema opusa...
Pe de alta parte, vreau sa subliniez, ca omul acesta a fost pentru mine ca un mesager al Domnului... Nu vreau sa spun prea multe, sa va plictisesc(sau sa-l ispitesc pe el spre sentimente de mandrie), dar am reusit pentru prima data sa ma vad eu, in mod sincer, inauntrul fiintei mele... fara menajamente, fara minciuni, fara autosugestii... Si nu mi-a placut ce am vazut. Si am meditat mult la spusele lui si i-am dat dreptate, dar consider ca pentru a avea o astfel de atitudine cu tine insati e un lucru cu doua taisuri. Si totusi a avea incredere deplina in Dumnezeu si convingerea ca El te va ridica de fiecare data, ramane pentru mine etica de-a fi si de a merge mai departe. Nu pot inlatura dragostea mea, asa plapanda si poate uneori falsa, pentru Dumnezeu si Domnul Isus si s-o inlocuiesc cu ce? Cand sunt la pamant pe cine sa strig sa-mi vina in ajutor?....

Pai facem cu schimbul.Azi am cautat eu o raza de speranta,iar tu ai cazut in adancul nimicniciei personale.Iar in final si tu conchizi ca si mine,ca nu putem inlatura dragostea plapanda si falsa ce o avem fata de Domnul. Il uram?da.Dar dupa puterile noastre omenesti,limitate,Il si iubim.Dar ceea ce nu ne indoim si nu diminuam deloc,este ca El sigur ne iubeste.Chiar si pe noi,ai mai pacatosi de pe forum.