Provenienta credintei.

[umila123]

În prealabil postat de georgeval

Daca vei intreba pe orice om care crede, pe ce cale s-a salasluit credinta in el, cred ca iti va raspunde ca printr-un alt om. Nu cred ca exista om sa-si fi castigat credinta din natura, din lumea vazuta impersonala.

cu iertatrea ceruta inainte,iti pun si eu o intrebare:cum crezi ca bunica si altii ca ea ,nestiutori de carte,au ajuns sa cunoasca,in intelegere si practica? bine...Sfanta traditie incuba exact afirmatia ta! dar...aceea scanteie data de Dumnezeu fiecaruia,capacitatea harica de a decela binele de rau,si liberul arbitru ,nu ar putea oare sa fie "zestre" de inceput pt fiecare om ,rod al creatiei divine??

[georgeval]

În prealabil postat de umila123

cu iertatrea ceruta inainte,iti pun si eu o intrebare:cum crezi ca bunica si altii ca ea ,nestiutori de carte,au ajuns sa cunoasca,in intelegere si practica? bine...Sfanta traditie incuba exact afirmatia ta! dar...aceea scanteie data de Dumnezeu fiecaruia,capacitatea harica de a decela binele de rau,si liberul arbitru ,nu ar putea oare sa fie "zestre" de inceput pt fiecare om ,rod al creatiei divine??

Si eu cu iertare iti raspund. Credinta ca virtute teologica nu inseamna adeziunea fata de niste pricipii, pe care mintea le accepta sau nu. Credinta este raspunsul la chemarea iubitoarea a lui Dumnezeu cel personal. Este increderea mea intr-o persoana. De aceea am spus ca ea provine si se naste in mine printr-o persoana. Ca intr-un dialog al iubirii- unul cheama celalalt raspunde.
Normal ca Dumnezeu ne-a creat pentru acest dialog sau capabili de dialog-sau cum spunea Parintele Staniloae- "suntem agraiti".